Curtea de Apel Bucureşti (CAB) va judeca mâine, 8 aprilie, apelul în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu a fost condamnat la cinci de închisoare, alături de alte persoane. Decizia acestei instanțe va fi una definitivă și executorie, iar în cazul menținerii condamnării cu executare, Dan Voiculescu va fi încarcerat după pronunțare.
Dan Voiculescu ar putea primi până la 12 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat în faza de apel a procesului de corupţie privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Procurorii anticorupţie declară că preşedintele fondator al PC Dan Voiculescu ar trebui să fie pedepsit sever pentru fraudele comise în privatizarea ICA, statul fiind prejudiciat cu aproape 60 de milioane de euro în această afacere imobiliară.
DNA a făcut apel împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, conform căreia Voiculescu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. „Prin pluralitatea infracţiunilor comise s-a produs o pagubă materială uriaşă bugetului public”, au declarat procurorii. Procurorii mai arată că în cazul infracţiunii de spălare de bani, pentru care a fost găsit vinovat Voiculescu, limitele pedepsei sunt între 3 şi 12 ani.
Judecarea apelului a început pe 7 martie cu o amânare, motivată de lipsa de apărare a mai multor inculpaţi din dosar. Liderul conservator nu a fost prezent la acest termen.
Voiculescu, 5 ani cu executare
Tribunalul Bucureşti a decis pe 26 septembrie 2013 condamnarea lui Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare şi interzicerea mai multor drepturi civile pe o perioadă de trei ani, după executarea pedepsei.
De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA, Sorin Pantiş, fost ministru al Telecomunicaţiilor şi angajat al ICA, Jean Cătălin Sandu, Popa Corneliu, Vlad Nicolae Săvulescu şi Flavius Pop au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare cu executare. Alţi inculpaţi din dosar, Constantin Baciu, Grigore Marinescu, Vica Ene şi Alexandru Petre, au primit câte cinci ani de închisoare.
Instanţa l-a obligat pe Dan Voiculescu să plătească aproape 6 miliarde lei vechi, reprezentând contravaloarea a peste 18 milioane de acţiuni de la ICA donate fiicei sale, Camelia Voiculescu. De asemenea, Dan Voiculescu şi ceilalţi inculpaţi au fost obligaţi să plătească în solidar suma de 60.482.613 euro, prejudiciul adus Ministerului agriculturii.
Judecătorii au menţinut sechestru asigurător pus de procurori pe bunurile şi conturile lui Dan Voiculescu, printre care o casă din Bucureşti evaluată la 250.000 euro şi un cont deschis la BRD, în care se află peste 15 milioane lei.
Cinci ani de procese și amânări
Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC “Bioprod” SA Bucureşti.
Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.
În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC “Benefica” SA Bucureşti (firmă din grupul Grivco) Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.
De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
12 ani, interzicerea tuturor drepturilor pe care le permite legea, plata intregului prejudiciu la care sa se adauge dobanzile si penalitatile pe care le aplica ANAF. Ar trebui sa i se dea pedeapsa maxima fara drept de reducere a pedepsei, sau de eliberare conditionata.
Comentariile sunt închise.