04-dan-sova1_b2867b0af8

Senatorul Dan Şova, apropiat al fostului premier Victor Ponta, a ajuns cu ochiul vânăt la DNA, unde a fost chemat pentru audieri într-un nou dosar de corupție.

 Senatorul Dan Şova, fost ministru al Transporturilor, a fost adus cu mandat ieri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a fost oficial inculpat pentru trafic de influenţă, după ce a fost denunţat că a primit un comision de 100.000 de euro, pentru a facilita încheierea unor contracte de asistenţă juridică între CET Govora şi o casă de avocatură. Procurorii au cerut Senatului încuviințrea arestării preventive pentru Dan Șova.

Senatorul a primit banii în tranşe lunare. Este vorba despre contracte încheiate pe timpul mandatelor lui Mihai Bălan în fruntea CET Govora, în decembrie 2011 şi în mai 2013.

Fostul director al CET Govora, Mihai Bălan, a fost reţinut ieri pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aseară, magistraţii au transmis Senatului o cerere pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Şova Dan-Coman pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

sursa: Libertatea