Undeva, in Occidentul care colcăie de drepturile omului.
Julie e lesbiană si întârzie la job in fiecare zi. La inceput, cand era nouă in firmă, colegii si șefii i-au atrag atenția, dar ea s-a plâns imediat de discriminare, amenințand cu comisia de drepturile omului, asa ca de atunci, colegii si sefii au preferat sa nu mai observe. Enervarea colegilor mocnește, iar sentimentul anti-LGBT se amplifica zi de zi. In afară de Julie, mai lucrează in companie alți doi gay si inca o lesbiană, care sunt discreți si nu fac caz de situația lor, își vad de treaba, vin la timp la muncă, dar nu se simt deloc bine, căci din pricina lui Julie lumea a început sa se uite chioriș și la ei.
Aisha este o femeie de o anumită religie orientală si poartă val integral la job, de sus pana jos, din acela din care ii se văd numai ochii. Si aia, numai dacă te uiti cu atentie, ceea ce e nepoliticos. Cand bea apă sau mănâncă isi trage valul in jos, si pentru o clipa poti zari ceva din trasaturile fetei. Cand colegii sau sefii ii vorbesc, bineințeles numai pe probleme de producție, trebuie sa fii super atent sa ințelegi ce spune, căci nu ii poți vedea mișcarea buzelor. Si nici expresia feței ca sa stii daca ai supărat-o cu ceva.
Aisha se oprește din lucru de 3 ori pe zi, ca sa se ducă la camera interconfesională sa se roage. “Interconfesional” e doar un cuvânt din vocabularul politic corect, căci in afara de ea, mai merge acolo numai Ali, care si el apartine aceleiași confesiuni. Avi, evreul cu palarie si perciuni, plus cei doi baptiștii si martorii lui Iehovah de la etajul 2 nu solicită astfel de avantaje, nu merg niciodată la camera interconfesionala, iar daca au chef sa se roage o fac discret, fiecare la biroul lui.
In afara de ei Ali si Aisha, mai sunt si alți musulmani in firma, dar dansii nu fac caz de asta. Dar sentimentul islamofobic este in crestere, si lumea ii priveste pe toți la grămadă ca pe potențiali teroriști.
Jacques e negru. Adică, cum se spune in limbaj modern, african-american, deși e in Canada, deci ar fi african american canadian de originea caraibeană. Si el mai intârzie uneori la job, dar mai rar decat Julie. Lucrează in schimb mai încet decat ceilalți angajati. Nu este singurul african american canadian caraibean din firma, dar e singurul care iese in evidență. A fost angajat intr-o perioada in care compania avea nevoie sa demonstreze inclusivitatea, si ca posedă un procent semnificativ de persoane de culoare. A intrat atunci impreună cu un lot de alți 5, ca sa iasă la număr. Ceilalți afro-americano-canadieni sunt salariați model si se inteleg bine cu toata lumea. Lui Jacques nimeni nu ii reprosează nimic in față, colegii fac eforturi sa treacă peste lentoarea lui, desi in echipa in care lucreaza el, consumul de Advil e mai ridicat decat in toate celelalte echipe la un loc.
Alexey e alb, bărbat, est-european. E foarte bun la matematică, stăpânește 4 limbi si vreo 7 limbaje de programare, ii place sa lucreze, stă uneori peste program. In pauză isi mananca sandwich-ul la birou, fara sa stea la taifas cu colegii despre hockey, pretul petrolului sau ce filme au mai vazut pe Netflix.
Din cand in cand, sefa aia cu ochelari si mai plinuță trimite prin e-mail câte un memoriu la toti salariații, sau le ține cate o cuvantare la ședinte, unde le cere sa fie vigilenți si sa condamne hotărât manifestările de ura si diviziune, misoginismul, rasismul, homofobia si islamofobia. La aceste sedințe, salariații înghit in sec si lasă capul in jos, Julie se uita mandră in jurul ei si zâmbește sfidător, Aisha nu știm daca zămbeste, caci voalul integral ne impiedică sa vedem, iar Jacques e aproape adormit si nimeni nu poate citi vreo reactie pe fata lui.
La un moment dat, firma pierde un contract important, si intra intr-o mica criză de lichiditati, iar sefii decid sa reducă personalul. Nu putem bineînțeles sa o dam afara pe Julie. Nici pe Jaques sau Aisha, căci ne trezim cu televiziunea la usa si cu comisia drepturilor omului pe cap. Asa ca șeful ii cheamă pe Alexey in birou si ii inmaneaza un plic cu pachetul de lichidare, si-l trimite in șomaj. Alexey refuza somajul si da curs unei oferte in China, unde e primit cu brațele deschise si primeste un salariu pe masura calificarilor sale.
Dupa restructurare, compania continua să se tarască si sa traiască de pe o zi pe alta. Cum seful cel mare este membru al partidului de guvernămant, cere ajutor de la stat si primește o subventie nerambursabilă, ca sa poată supravietui financiar.
Si daca tot are compania bani proaspeți, șefii își măresc salariile, ascultănd in acelasi timp directivele primite de la guvern – să angajeze refugiați, si sa amenajeze toalete unisex, ca să nu discriminăm unicul transgender din cei 5000 de angajati.
Astfel, progresul continua, iar bigotismul, rasismul si celelalte fobii retrograde mai primesc o palmă corectă politic peste ceafă.
Cat despre competență la locul de munca, ăla e un cuvânt conservator, din secolul trecut. Acum suntem in 2016!
Sursa: blogovici.com
Articol preluat cu acordul autorului
