olteanu_bogdan

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reţinut, joi noapte, de procurorii anticorupţie în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu a fost audiat la DNA pentru cumpărare de influență, informează News.ro și Agerpres, care citează surse judiciare. Bogdan Olteanu este suspectat că ar fi primit de la omul de afaceri un milion de euro şi alte beneficii pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării, potrivit digi24.ro

ACTUALIZARE.  Banca Națională a României reacționează după reținerea viceguvernatorului Bogdan Olteanu de către procurorii DNA. BNR precizează că activitatea instituției nu este afectată, iar atribuțiile viceguvernatorului vor fi preluate de colegi.

ACTUALIZARE. Anunțul reținerii lui Bogdan Olteanu este oficial. DNA a transmis un comunicat în acest sens.

Viceguvernatorul BNR a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind acuzat de trafic de influenţă.

Potrivit surselor judiciare citate de cele două agenții, Bogdan Olteanu ar fi recunoscut în timpul audierilor că s-a dus să discute cu Sorin Ovidiu Vîntu în 2008 pe tema numirii guvernatorului Deltei Dunării (n.r. — Liviu Mihaiu), dar nu a recunoscut că a primit bani de la omul de afaceri.

Ar fi vorba despre o sumă de două milioane de euro cash, pe care Sorin Ovidiu Vîntu i-ar fi trimis-o lui Bogdan Olteanu, printr-un intermediar, după ce cei doi se întâlniseră la proprietatea omului de afaceri din Delta Dunării.Din această sumă, un milion de euro i-ar fi revenit lui Călin Popescu Tăriceanu, pe atunci premier, pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei, susțin sursele judiciare citate de News.ro.

Și Agerpres transmite că, potrivit surselor sale, suma despre care se vorbește în acest caz s-ar ridica la aproximativ 2 milioane de euro, dar se face referire și la sprijin electoral, servicii de marketing și consultanță pentru traficarea influenței în vederea numirii guvernatorului Deltei Dunării, zonă în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu avea interese economice.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus, joi dimineața, la sediul Direcției Naționale Anticorupție de la Penitenciarul Rahova. El a venit la DNA în legătură cu un memoriu pe care l-a înaintat procurorilor anticorupție.

Ulterior, în presă au apărut informații potrivit cărora Călin Popescu-Tăriceanu și Bogdan Olteanu ar fi implicați într-un nou dosar al lui Sorin Ovidiu Vîntu privind fapte de corupție în legătură cu numirea lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării. În acest nou dosar, Sorin Ovidiu Vîntu este suspectat de cumpărare de influență.

Liviu Mihaiu a fost numit, în septembrie 2008, de către premierul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, în funcţia de guvernator al rezervaţiei naturale Delta Dunării, post pe care l-a ocupat până în februarie 2009.

Ce spune Călin Popescu Tăriceanu

Președintele Senatului a refuzat să comenteze aceste informații, spunând că nu comentează „zvonuri”.

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a susținut că, „după ce se va aduna un număr de denunțuri măcar cu două cifre”, va da următorul răspuns pentru toate înscenările: „Oricât aș fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri”.

„Nu comentez zvonuri. Presupunând că într-adevăr numele meu e menționat într-un fel sau altul în denunțul vreunui arestat, condamnat, anchetat, suspect, inculpat etc, aștept ca, odată cu apropierea alegerilor, mai mulți arestați, condamnați, anchetați, suspecți, inculpați etc să facă denunțuri împotriva mea, pentru a obține promisiunea procurorilor DNA că vor avea parte de un tratament mai indulgent în fața legii și vor rămâne cu banii furați, eventual. După ce se va aduna un număr de denunțuri măcar cu două cifre, voi da următorul răspuns pentru toate înscenările: ‘Oricât aș fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri”’, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul ALDE a adăugat că fostul președinte Traian Băsescu, „atunci când era la apogeul puterii sale”, a făcut numeroase eforturi de a-l elimina din fruntea Guvernului și din politică. „N-a reușit, pentru simplul motiv că în toată activitatea mea NU există fapte de corupție”, a susținut președintele Senatului.

Ce spune Liviu Mihaiu

La rândul său, fostul guvernator al Deltei Dunării Liviu Mihaiu a precizat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că nu a știut și nici nu a participat la pretinsa tranzacție vehiculată în presă pentru numirea sa în funcție și, ironic, s-a declarat „onorat” de faptul că „transferul” său a avut o asemenea cotă.

„Mă bucur că am fost guvernatorul DD timp de aproape cinci luni (2008 — 2009) și că printre măsurile pe care le pot pune pe masă azi sunt: interzicerea vânătorii, regulamentul de urbanism și construcții în DD, interzicerea pescuitului la sturion sau asaltul fără precedent asupra braconierilor. Nu am știut și nici participat la acea pretinsă tranzacție pe spezele numirii mele ca guvernator. Probabil că am fost un foarte bun pretext pentru fostul mogul pentru a-l avea (și) pe șeful Camerei Deputaților la mână. Dacă e să intrăm în alt registru, sunt ‘onorat’ că ‘transferul’ meu a avut o asemenea cotă, dar sunt îngrozit că unul dintre cei mai buni/onești guvernatori ai DD (mă iertați 🙂 ) a ajuns în fruntea DD printr-un asemenea act de corupție la un asemenea nivel”, a scris fostul guvernator pe Facebook.

Totodată, el a susținut că nimeni dintre cei implicați în acest scandal „sud-american” nu l-a sunat vreodată să-i ceară ceva. „Pentru simplul motiv că astea au fost condițiile pe care le-am pus Guvernului Tăriceanu pentru a accepta postul. Justiția să-și facă (toată) datoria!”, a mai spus Liviu Mihaiu.

Cariera lui Bogdan Olteanu

Bogdan Olteanu este membru al Consiliului de Administraţie şi viceguvernator al Băncii Naţionale a României din octombrie 2009, potrivit CV-ului său, postat pe site-ul Băncii Naţionale.

În perioada 2006 – 2008, Bogdan Olteanu a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, iar din decembrie 2008 şi până în octombrie 2009 a fost vicepreşedinte al Camerei.

Actualul viceguvernator al BNR a fost şi ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul, din decembrie 2004 şi până în martie 2006, în Guvernul Tăriceanu. De altfel, Călin Popescu Tăriceanu este şi cel care l-a propulsat în politică, Olteanu începându-şi cariera pe postul de consilier al ministrului Industriei şi Comerţului Călin Popescu Tăriceanu, în 1997. Un an mai târziu, Bolgdan Olteanu, absolvent de Drept, a început să profeseze avocatura, la propriul său cabinet.

Invitat la Digi24 în emisiunea Elenei Vijulie „Kilometrul 0”, Bogdan Olteanu declara în 2013, la rubrica „Test de sinceritate”, că îl consideră pe Călin Popescu Tăriceanu cel mai bun premier al României după 1989, chiar dacă este subiectiv, pentru că i-a fost și îi este prieten. Revedeți secvența AICI.

Bogdan Olteanu a fost membru PNL din 1991, ocupând mai multe funcţii la organizaţia de tineret, până la cea de preşedinte al Tineretului Naţional Liberal, între 1998-2000. În noiembrie 2004, Olteanu a fost ales deputat de Bucureşti pe listele Alianţei Dreptate şi Adevăr, reamintește News.ro.

Dosarele lui Sorin Ovidiu Vîntu

Sorin Ovidiu Vîntu execută, din 22 iulie, o pedeapsă de şase ani şi două luni închisoare primită la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul Petromservice. Vîntu mai are trei condamnări – două definitive, în dosarul privindşantajarea lui Sebastian Ghiţă şi, respectiv, cel privind favorizarea lui Nicolae Popa, şi una în fond, contestată de omul de afaceri, privind devalizarea Fondului Naţional de Investiţii.

Un an de închisoare a primit Sorin Ovidiu Vîntu pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă, iar pentru că l-a ajutat pe Nicolae Popa, care a plecat din ţară după prăbuşirea FNI şi apoi a fost condamnat la 15 ani de închisoare, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare.

Sorin Ovidiu Vîntu a stat în penitenciar din 21 iunie 2012 până în 1 mai 2013, pentru pedeapsa de un an de închisoare, şi din 25 ianuarie până în 19 noiembrie 2014, pentru cea de-a doua condamnare, pentru favorizarea lui Nicolae Popa. Omul de afaceri a fost eliberat condiţionat din penitenciar în 19 noiembrie 2014, în 22 iulie 2016 fiind reîncarcerat.

În dosarul devalizării FNI, după ce Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, în 9 februarie 2015, la şase ani şi patru luni de închisoare, Vîntu a contestat decizia la Curtea de Apel, unde dosarul se judecă din aprilie 2015, următorul termen fiind stabilit în 14 septembrie, când omul de afaceri ar trebui să fie audiat.

Numele lui Sorin Ovidiu Vîntu apare şi în dosarul fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box (FRB) Rudel Obreja, condamnat definitiv, în martie, la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru că i-a cerut un milion de euro omului de afaceri pentru a interveni la un judecător de la instanţa supremă în vederea pronunţării unei pedepse cu suspendare pentru Vîntu, în dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa, precizează News.ro.