Parapsihologul Alina Albert a vorbit despre o tragedie care ar urma să aibă loc în România, scrie b1.ro
”Nu îi cer lui Dumnezeu să îmi arate ce urmează, pentru că sufăr de două ori. Mă rog să nu îmi arate lucruri pe care nu le pot împiedica. Eu sunt doar un mesager, poate un om potrivit la locul potrivit, nimic mai mult decât asta.
Orice lucru rău care ţi se întâmplă are un scop, suferinţa şi viaţa sunt inseparabile. Scopul meu este să trezesc oamenii la ceea ce înseamnă adevărata viaţă. Eu am ideea mea că viaţa asta e o şcoală şi noi venim aici pe Pământ să învăţăm. Viaţa aceasta este un dar şi o şcoală, sufletul trebuie hrănit şi să se dezvolte. Suferinţa trebuie îndurată cu demnitate”, a explicat parapsihologul, potrivit kfetele.ro.
Aceasta a mai spus că în România va avea loc un cutremur dezastruos și că vor fi multe pagube materiale. Alina Albert a spus că nu știe exact care va fi diferența dintre cutremurul din 1977 și cel care va avea loc, dar că va fi cu siguranță unul major.
”În 2012, era referendumul privind demiterea lui Băsescu. Am avut un flash, vedeam Bucureştiul scăldat în sânge. Dar nu aveam percepţia timpului, nu pot să localizez, ele nu vin cu un calendar. Povara vine din faptul că românii nu au ştiut să aleagă la timp. Destinul unei ţări nu poate fi separat de destinul nostru. Suntem legaţi ca o celulă într-un organism întreg. Destinul României nu este fericit pentru că noi nu l-am făcut fericit. Conducătorii sunt cei pe care îi merităm. Noi încă suntem un stat fanariot. Magia puterii te face să uiţi de datoriile faţă de neamul tău”
”Previziunile mele sunt pe termen foarte lung. Vestea proastă e că da, vom avea un cutremur foarte mare. Mai puţini morţi, dar pagube foarte mari. Nu ştiu cum va fi faţă de cel din 1977, dar va fi major. Din ce simt eu, nu va fi noaptea, cumva n-a fost un dezastru atât de mare”, a mai adăugat Alina Albert.