sova

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv luni înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul senatorului Dan Șova, trimis recent în judecată în dosarul CET Govora, transmite Agerpres.

Decizia a fost luată de un complet de divergență, format din trei judecători, după ce doi magistrați nu au căzut de acord, săptămâna trecută, asupra măsurii preventive ce trebuie aplicată în cazul lui Dan Șova. Cel de-al treilea judecător intrat în completul de divergență a înclinat balanța în favoarea judecării lui Dan Șova în libertate sub control judiciar.

Pe durata celor 60 de zile de control judiciar, Dan Șova trebuie să respecte mai multe obligații printre care: să se prezinte în instanță ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție în raza căruia locuiește, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau de câte ori este chemat; să nu părăsească țara decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată; să nu comunice în mod direct sau indirect, pe orice cale, cu inculpatul Mihai Bălan, precum și cu martorii din cauză: Veronica Cristina Voinescu, Teodor Voinescu, Simona Ciuru, Alin Aurel Niculae Brîncuși, Ileana Cristina Dințică, Radu Ștefan Cernov, Denise Bălan, Rada Dumitru, Neghină Ion Pădurețu, Radu Iulian Țenea, Constantin Lepădat, Carmen Manuela Alexandrescu, Petre Grigore, Ilinca Daniel, Doru Constantin, Ion Găzaru și Cristian Rizea.

Dan Șova a fost eliberat din arest preventiv pe 22 ianuarie și plasat în arest la domiciliu, iar pe 26 ianuarie a fost trimis în judecată pentru trafic de influență în legătură cu un contract de asistență juridică de la CET Govora.