Antena 3 e aici!De aproape un deceniu așa-zisa televiziune de știri a familiei Voiculescu minte și calomniază politicieni ce nu sunt în aceeași tabără cu varanii sau care nu cedează șantajului economic practic de directorii trustului, după cum vedem în rechizitoriile DNA sau în plângerile penale ale unor persoane șantajate. Din nefericire, majoritatea politicienilor sau a oamenilor de afaceri au preferat să tacă de frică că vor fi atacați și mai tare de slugile turnătorului la securitate.

De câteva zile, slugile turnătorului au început o campanie de denigrare a Monicăi Macovei pe care o acuză că a anchetat persoanele arestate la mineriadă. În realitate, Monica Macovei nu i-a anchetat, ci i-a eliberat, după ce aceștia fuseseră reținuți de milițienii lui Iliescu. Sclavii aduc ca argument cazul Mariei Dobrovicescu, o persoană arestată în acele zile, fără a se arăta în vreun fel deranjați de faptul că aceeași Maria Dobrovicescu a fost reprezentată de Monica Macovei într-un proces intentat statului român, pentru reținerea abuzivă din acele zile! În mod normal, orice persoană care s-ar fi documentat măcar 2 minute pe google ar fi aflat că acuzațiile sclavilor lui Felix sunt pur și simplu o răsturnare a realității.

Acesta nu este din nefericire primul caz de acest gen. Ca telespectatori, ne-am confruntat cu sute de astfel de cazuri. Din păcate, teama i-a făcut pe cei atacați să nu reacționeze.

Din fericire însă, Monica Macovei nu a ales aceeași cale. Europarlamentarul român a anunțat pe blogul său personal că va da în judecată trustul Intact. A acționa ferm într-o astfel de situație mi se pare o dovadă de curaj pe care de la Traian Băsescu nu prea am mai văzut-o pe dreapta.

Cu varanii nu există cale de mijloc. Singura soluție este să te duci peste ei și să le dai peste bot. În caz contrar, se vor instala din ce în ce mai bine în propriile noastre case, și, pe măsură ce trece timpul, vor fi din ce în ce mai greu de scos afară și trimiși acolo unde le este locul. În cazul de față, la pușcărie.

 

Sursa: inliniedreapta.ro

Comentariile sunt închise.