Politica e în sinea ei o curvă, compusă din pești, curve și curvari îmbrăcați la costum. Știu că, în jocul politic, relația de iubire de astăzi se va termina în bălăcăreala de mîine. Avem atîtea exemple în ultimii zece ani încît nici nu cred că mai are sens vreo explicație pe larg. E suficient să spun că, la un anume moment al ultimului deceniu, fiecare partid a dormit cu mîna pe bucile altui partid, ca mai apoi să-i bage sula în coaste. PD cu PNL în alianța DA, PNL cu PSD în USL. PC în pat cu cine a dat mai tare din funcții. PDL cu PSD în 2008 și tot așa. Dar parcă niciunul din mîncătorii de rahat ajunși în fruntea politichiei nu a bălit a ipocrizie mai mult decît micul Titulescu în ultimele luni. Parcă n-a existat lătrău politic să-și justifice cu atîta seriozitate și convingere mizeria în care înoată, doar pentru că acum, în condițiile date, se află pe valul de rahat a circumstanțelor și nu sub el.

De mai bine de 20 de ani de cînd pretindem că avem democrație, Parlamentul a fost, în cea mai mare parte, o adunătură de lingăi, de scursori ale sistemului electoral, de parveniți și borfași, absolvenți “Magna cum fraude” ai școlii de tranziție din comunism în cleptocrație. O gloată de sub-politicieni cu super-drepturi și beneficii. Aproape 500 de combinatori veniți de pe moșiile și feudele din teritoriu, în căutare de imunitate și protecție pentru afaceri, șmenuri și halit bani publici.

Orice sforar șef de partid a folosit Parlamentul. Orice partid aflat la ciolan a criticat traseismul dar s-a bucurat de el și a beneficiat de votul popîndăilor cu doctrină politică întortochiată. Curvele de serviciu, alese uninominal sau pe liste de partid, au făcut și au desfăcut majorități. Loazele cu șase embleme de partid pe costum au dat forța și legitimitatea guriștilor ajunși în fruntea lanțului trofic al mîncătorului de fonduri publice. Dar parcă niciunul dintre fericiții posesori de traseiști în tolba cu voturi nu a abuzat atît de pe față de poziția circumstanței. Niciunul din beneficiarii sistemului de curvăsărai nu a claxonat atît de tare și nu a invocat puterea dată de traseiștii mometului așa cum o face Ponta. Nu mai departe de acum cîteva luni, pe atunci liderul opoziției, Victor Ponta critica și dezavua orice gest de traseism politic. Acum, cu majoritatea dată de traseiști, Victoraș își arogă titlul de uns al Parlamentului și reprezentant al voinței poporului. Nu există prilej în care gura păcătosului să se deschidă în public în care să nu invoce voința Parlamentului, această emanație a voinței populare. Or, în așa condiții și la cum am văzut că apar, dispar sau sînt mutate instituții, la cum se joacă meciul politic în vara lui 2012, nu pot să nu mă întreb: în 10 Mai ce am votat de fapt? Primari, consilieri locali și șefi de consilii județene? Sau, om fi noi, muritorii de rînd și plătitori de taxe într-o mare confuzie. Poate că, de fapt, am votat pentru un nou Legislativ. Poate că, cine știe, am ales o nouă generație de haimanale să ne reprezinte în Casa Poporului iar micul Titulescu are dreptate cînd zice că are în spate Parlamentul, această emanație a voinței poporu…. Această emanație.

21 COMENTARII

  1. Ponta… nu e in stare sa conduca o masina la raliuri ca nu cumva sa.i ia viata colegului sau(nu ca ar fi Ponta vreo pierdere pt tara asta).. si are pretentii sa conduca tara?!, ce sa mai vorbim de plagiat.. are un ordin de indeplinit: acela de a ajunge in fruntea tarii prin orice mijloace (in USL minciuna e la loc de cinste). El trebuie sa puna tara asta la pamant si sa faca disparute dosarele multora. Mentionez ca mentor il are pe Nea NELU, un om care iubeste RUSIA. NEa NELU-NEA NELU te cauta moartea pe acasa,sa nu uiti ca o sa platesti odata si.odata daca nu pe lumea asta cu siguranta pe lumea cealalta dar cu varf si indesat.

  2. Cel mai mare chiulangiu si somnoros al Romaniei,vineri seara se va culca cu titlul de peresedinte.Poate da D-zeu si nu se mai trezeste deloc.Sa-l ia si pe varan cu el.Huoooo!

  3. Daca as putea in acest moment as renunta la cetatenia romana…mi-e atat de sila de cum cred niste scursuri umane ca pot sa incalce vointa poporului EXPRIMATA PRIN VOT LIBER SI DEMOCRATIC TOVARASII DE LA USL>>>daca poporul a ales un presedinte VOI NU AVETI NICIUN DREPT SA INCALCATI ACEST VOT>

  4. Da Viorica sunt intru totul de acord cu tine.
    Toti sunt murdari si trag in continuare pe turtoiul lor.COMUNISTIIIII,nu mai scapam de ei,cred ca suntem blestemati.Ni se reproseaza ca ii alegem dar nu vedeti ca nu ai pe cine alege .Isi depun tot ei canditaturile sub alta masca ,cu alte promisiuni.Un om bine intentionat nu intra in jocul lor murdar.Aici numai bunul Dumnezeu poate face curat.Cred ca urmeaza asta cit de curind.

  5. Ma simt lezata de actiunile parlamentului si guvernului, care cu viteza luminii actioneaza in interesul lor propriu, iar pentru dreptul meu constitutional de a avea o viata decenta si a mi se apara drepturile nici nu misca vr-un deget. Cer dizolvarea Parlamentului si demisia Guvernului, alegeri anticipate.

    • ai dreptate noi cei din strainatate abia am reusit sa ne facem o imagine de acum ce va mai fi mi asi dori la referendum sa castige basescu nu pt simpatie sau altceva dar noi aici am inteles ce inseamna democratie respect sa muncesti practic sa fii sluga iar acesti politicieni distrug totul..sper sa ma insel sa fie bine si sa ne intoarcem cu totii acasa…

  6. NASTASE AMNISTIAT
    VOICU AMNISTIAT
    VOICLESCU Erou NATIONAL
    VANTU AMNISTIAT

    Procesele de CORUPTIE ANULATE.

    ROMANIA intra in epoca anilor MINUNE, NU TREBUIE SA SE MAI MUNCASCA, PONTA si ANTONESCU au gasit solutia.

  7. Sunt „mutanti genetici ” ai comunismului care trebuie aruncati la groapa de gunoi a istoriei; ooameni buni nu mai inghititi asa ca va otraviti !!! Treziti – va !!! Veniti joi in piata Revolutiei,la 18,00 imbracati in alb , sa se vada ca vrem ca Romania sa ramana o tara guvernata de legile democratiei!

    • Sa nu fie prea tarziu pana joi.
      Astia au o viteza de nedescris in ia instaura anarhia.
      GOLAN este un termen care caracterizeaza altfel de oameni(golanii di P-ta Universitatii 90),astia sunt BORFASI,MAFIOTI.
      Nu am crezut ca mai apuc astfel de vremuri,le credeam demult trecute in istorie….

      • VA dau dreptate 100% , nici eu nu credeam sa mai apucam asa vremuri. Urmarim din Statele Unite ce se intampla in tara si sincer suntem consternati. Fratilor trebuie sa facem ceva! Unde ne indreptam? Spre ce? Nu va dati seama ce repercursiuni internationale au aceste evenimente pentru Romania.

    • mai draga! mi-e foarte TEAMA de vreo diversiune u s lista urmata de imbranceala;la NESIMTIREA siTUPEUL LOR de acum te poti astepta la tot raul!javre si lichele K G B iste hhhhhhuohuoooo!

  8. Fratilor noi daca tot asteptam in fata calculatoarelor ca x si y sa ne faca dreptate o sa ne trezim ca libidinosii astia din parlament o sa dea o lege prin care sa ne cerem voie si sa respiram aerul condus de ei.Haideti sa ne adunam in marile orase sa protestam in felul nostru ca sa vada si cei care mai tin cu noi ca nu sunt singuri si ca mai au pentru cine sa lupte.

  9. O solutie e Demisia de onoare a Guvernului, Dupa decizia de astazi cu schimbarile facute la senat a ajuns cel mai mare chiulangiu presedintele senatului Antonescu. urmeaza suspendarea presedintelui T. Basescu apoi Gratierea lui A.Nastase astai e Romania si nimic nu ne mai surprinde USL e cea mai mare mizerie.Cu acest circ sa uitat de Plagiatul lui Ponta si problemele lui Voiculescu cu justitia.

  10. Este foarte dur ce spuneti dv dar din pacate realitatea noastra a rominilor este si mai dura stam si asistam neputinciosi la toate mizeriile pe care le vedem zilnic.Ma intreb cind se vor termina toate acestea, sau vom mai vorbi si peste 30 de ani ?Poate ar trebui sa invie VLAD TEPES sa faca putina curatenie prin parlament ,guvern etc.

  11. Atacul fara precedent asupra INSTITUTIILOR STATULUI, RAND PE RAND, Av. POPORULUI, SEFII CAMERELOR, A JUSTITIEI ROMANE (nerespectarea deciziilor judecatoresti definitive, parlamentari condamnati inca asigura majoritatea actuala, graba de a schima procurorul general si seful DNA, sfidarea deciziei CCR) si BAGATELIZAREA CONSTITUTIEI ROMANIEI reprezinta O AMENINTARE REALA A SIGURANTEI NATIONALE si STATULUI DE DREPT. Imnul national ar trebui sa fie simtit pana la ultimul roman : DESTEPTAREA, FRATILOR, INFRACTORII CU CARNET DE PARTID NU SUNT MAI PRESUS DE LEGE !!!!

  12. Daa, A Cristorian , este oglinda adevarata a celor care ne reprezinta.
    Va dati seama cu hoiturile mizerabie care au fost si mai sunt si azi,cum Dne iarta-ma sa ne mearga bine sau sa evoluam.
    Sa zicem „slava cerului” ca am rezistat si nu ne-am prapadit de tot.
    Eu cred ca acesti oameni vin la conducerea statului ca si la afacerea lor personala, nu am vazut o pozitie serioasa,implicare in folosul nostru nimic, nimic.
    Asa cum ati afirmat migreaza ca…de la un partid la altul, de Dzeu nu le e frica, de oameni nu au rusine.
    Avem oameni de calitate,suntem mandri de ei si totusi ne conduc oameni slabi.

  13. @autor,
    De ce nu faceti o lista cu toti cei ce au plecat din PDl, in acest an, si sa-i intrebati, daca sunt multumiti de ce se intampla acum in Parlament? Totodata sa faceti si o cercetare sumara cu ce probleme are fiecare si daca eventualele probleme cu justitia, a fost motivul de tardare.

    Probabil ca veti primi raspunsuri politice, dar niste intrebari, bine ticluite, ar putea sa scoata ceva raspunsuri de la ei.
    Interviuri telefonice, nu cred ca ar fi un mare deranj…

    Pana nu veti pune aceste lucruri in evidenta, ca sa citeasca si sa vada tot taranul si muncitorul de la shaiba, cum sunt preocupati ei de binele tarii!!!

    • Cei plecati din PDL, toti au teama justitiei, sub aripa mafiei USL-iste li s-a asigurat protectia. Nu trebuie sa-i intrebam, trebuie sa actionam, sa-i stim si sa nu-i mai votam.

Comentariile sunt închise.