Vin vremuri grele pentru cei care se complac în negări, adicţii, evadări, curente spiritualo-filosofice răsărite ca ciupercile după ploaie sau, poate, de când a intrat Neptun în Peşti, adică 2012. Dar trebuie să ţinem cont şi că aceasta cuadratură se înscrie în ciclul Saturn – Neptun început în 1988 şi ar cam trebui să ne apropiem de concluzii constructive.
Ca să ne putem extinde, ca să putem progresa, este nevoie să facem loc în noi înşine şi în jurul nostru. De acest lucru se ocupă vehement combinaţia Marte – Uranus – Pluton. Mai departe, se deschide o lume a tuturor posibilităţilor. Sau avem acces la o infinitate de posibilităţi pe care să le utilizăm inventiv, original, pentru a crea o lume nouă la nivel individual şi social.
BERBEC
Dragoste şi cuplu:
Cu Jupiter în Leu până în august 2015, sunt puţine lucrurile pe care vi le refuzaţi în materie de flirturi şi încurcături amoroase, iar primăvara se anunţă încinsă şi presărată cu reproşuri la adresa egocentrismului vostru natural.
Situaţia se poate complica pentru Berbecii care au relaţii la distanţă sau care trebuie să se mute cu serviciul ori cu studiile în altă parte. Lucrurile nu se aşază de la sine. E nevoie de efort, de stăruinţă pentru ca relaţia să funcţioneze armonios. Acelaşi lucru este valabil dacă persoana iubită se va afla în situaţia de a se reloca.
Cu eclipsa de Lună în casa parteneriatelor, în aprilie şi cu Saturn în Scorpion din iunie până în septembrie relaţiile voastre ar putea fi supuse multor teste şi vi se poate cere să puneţi în echilibru nevoile voastre şi nevoile celui iubit/celei iubite. Se pot actualiza teme legate de loialitate, încredere, intimitate şi resurse comune.
Relaţiile întemeiate pe sinceritate şi iubire pot uşor trece peste orice suspiciune, fie ea întemeiată sau nu, se va găsi soluţia finală, salvatoare. Ceea ce însă scârţâie de ani de zile îşi poate găsi, în vara aceasta, obştescul sfârşit şi vi se poate cere socoteală pentru fiecare greşeală comisă cu gândul sau cu fapta.
Consideraţi această perioadă ca pe una de maturizare afectivă, ca pe un test al responsabilităţii voastre şi a perechii voastre în faţa complexităţii vieţii de cuplu. Se poate aşterne totul pe o bază sănătoasă, fără interese, jocuri de putere şi temeri, pentru a putea trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi.
Stăpâna casei relaţiilor voastre, Venus, aflată în ciclul retrogradării în perioada 25 iulie – 6 septembrie 2015, vă poate arunca orbeşte într-o furtună amoroasă care se va dovedi, în toamnă, lipsită de substanţă. Distraţi-vă, dacă simţiţi nevoia, dar evitaţi complicaţiile şi nu transmiteţi mesaje eronate celorlalţi. Dacă voi nu luaţi lucrurile în serios, ceilalţi s-ar putea s-o facă, de unde pot rezulta evenimente cu final abrupt şi scandalos.
În această perioadă, iubiri mai vechi pot reveni în viaţa voastră sau vă hrăniţi cu nostalgia unor relaţii trecute şi puteţi elabora strategii reuşite de a recuceri o persoană la care ţineţi. Dar nu este un moment bun pentru decizii de nuntă.
Anul 2015 se încheie în forţă, cu răsturnări de situaţii dintre cele mai palpitante, cu împăcări sau despărţiri bruşte, în funcţie de învăţăturile pe care le-aţi asimilat sau nu de-a lungul anului.
Bani şi carieră:
2015 promite să fie un an foarte rodnic din punct de vedere profesional şi financiar, deşi nu va fi lipsit de confruntări. Sursele de finanţare pot fi contestate sau apar dificultăţi în accesarea lor, mai ales în martie, iulie şi decembrie. Cu siguranţă aveţi însă în faţă un an de stabilizări, dar şi o perioadă în care puteţi demara proiecte noi şi strălucitoare. Ştiţi să vă puneţi în valoare, iar relaţiile cu străinătatea, deşi necesită efort prelungit, vă pot aduce beneficii profesionale şi financiare.
Luptele pentru putere sau pentru un loc mai în faţă în ierarhia profesională nu s-au încheiat şi este indicat să fiţi cât se poate de prudenţi, iar la începutul anului să vă măsuraţi cu grijă cuvintele (Mercur, stăpânul casei muncii, retrogradează în perioada 22 ianuarie – 12 februarie) dacă aveţi de negociat cu un grup care nu prea pare deschis să vă recunoască autoritatea. Aceasta retrogradare a lui Mercur poate fi folosită cu succes pentru a vă reevalua planurile profesionale pe termen lung.
Este posibil ca anumite beneficii la care vă aşteptaţi la acest început de an să se mai lase aşteptate sau nu vor fi la nivelul dorit de voi. În plus, echipa se poate dovedi mai greu de motivat şi de adunat spre un ţel comun.
Martie, aprilie şi mai sunt însă luni excelente pentru a pune lucrurile pe direcţie, pentru a începe ceva nou, chiar dacă ideile voastre vor fi considerate iniţial prea îndrăzneţe, prea riscante sau chiar dacă în martie sunteţi predispuşi la cheltuieli mai mult decât este cazul pentru distracţie.
Sunteţi foarte decişi să câştigaţi mai mulţi bani şi vi se ivesc oportunităţi în acest sens. Nu vă daţi în lături de la ore suplimentare sau poate că veţi avea două locuri de muncă. Dacă sunteţi în fruntea unei corporaţii merită să reevaluaţi strategiile de management.
Jupiter intră în casa muncii pe 11 august 2015 şi va deschide posibilitatea de a vă găsi de lucru dacă nu aveţi loc de muncă sau dacă nu vă place ceea ce faceţi acum. Puteţi primi o mărire de salariu, o primă sau veţi fi avansaţi, dar va trebui să vă asumaţi responsabilităţi suplimentare, să daţi dovadă de organizare, răbdare şi planificare atentă. Rivalii sau concurenţa ar putea încerca manevre de intimidare sau de inducere în eroare. Păstraţi-vă cumpătul, nu prea au şanse de reuşită!
În ultimul trimestru al anului 2015 ar fi indicat să vă concentraţi asupra sectorului profesional pentru că există şanse mari să vi se creeze posibilităţi de promovare. De asemenea, se poate ajunge la o armonizare a relaţiilor la nivel de management, acolo unde de-a lungul anului părerile au fost mereu divergente şi au blocat/stingherit, într-un fel sau altul, activitatea.
Casă şi familie:
Sunteţi în plin proces de schimbare, în plină revoluţie personală, dar energia, originalitatea şi dinamismul vostru pot fi contestate de eterna instituţie a părinţilor. Ei sunt mereu gata să vă reproşeze că sunteţi prea rapizi, că nu vă conformaţi sistemului şi, în general, că nu gândiţi deloc înainte de a produce haos în universul personal şi/sau familial.
Indiferent ce vârstă aveţi, cel puţin până în luna mai a acestui an, părinţii voştri vor încerca să se amestece în deciziile voastre cu sfaturi bune, dacă aţi trăi în alta eră.
În martie, când veţi simţi că daţi în floare, că sunteţi în culmea forţelor şi gata să dărâmaţi lumea, veţi resimţi cel mai puternic amestecul familiei în planurile voastre. Dar, acesta este şi momentul în care conflictul se poate stinge, deşi sunt puţine şanse ca toată lumea să iasă mulţumită din confruntare.
Retrogradarea lui Mercur prin casa rubedeniilor, din 19 mai până pe 12 iunie, poate încurca serios iţele unor chestiuni care păreau să fi intrat pe un făgaş firesc. Pentru că şi Marte, planeta acţiunii, dar şi guvernatoarea semnului vostru, trece prin acelaşi sector din 12 mai până pe 26 iunie, se poate să aveţi senzaţia că aţi intrat într-un cuib de viespi. Pot să apară certuri cu fraţii, cu verii, dar şi cu vecinii.
Indiferent ce vă aud urechile, încercaţi să vă domoliţi vorbele pentru că veţi regreta repede cele spuse la mânie. Iertarea însă nu va veni la fel de repede. După 12 iunie 2015 sunt însă şanse foarte bune să se restabilească înţelegerea, dacă nu veţi mai vorbi toţi deodată şi vă veţi face chef şi timp să vă ascultaţi reciproc până la capăt.
Până în august 2015, Jupiter rămâne în Leu (pentru voi casa copiilor) şi de acolo vă oferă energia necesară pentru a relaţiona armonios cu copiii, indiferent ce vârstă au aceştia. Se pot (re)construi căi de comunicare, de relaţionare şi poate chiar de împăcare.
Redescoperirea copilului vostru interior vă ajută să interacţionaţi cu cei mici. Dorinţa de a (mai) avea urmaşi ar trebui poate supusă unei analize atente în a doua jumătate a lunii iulie – prima jumătate a lunii august 2015.
Lunile de vară pot aduce cheltuieli suplimentare cu copiii sau aceştia comit ceva care vă costă. Vă recomand mai multă atenţie la anturajul şi obiceiurile lor financiare. E o perioadă bună însă pentru renovări şi investiţii imobiliare.
Eclipsa totală de Lună din 28 septembrie are loc în semnul vostru şi va deschide un ciclu de reevaluare personală, de reevaluare a dorinţelor şi nevoilor voastre în raport cu ale apropiaţilor voştri. Acesta poate fi momentul încheierii unui proiect personal sau poate aduce nevoia schimbării imaginii.
Sănătate:
Evenimentele anului trecut v-au supus, cel mai probabil, la presiuni, enervări, schimbări neaşteptate şi se poate să vă fi creat senzaţia de perpetuă instabilitate. Tot acest tăvălug de situaţii, i-a ajutat pe unii Berbeci să îşi redescopere identitatea, unicitatea şi să se afirme. Pe alţii însă, se poate să îi fi adus la limita răbdării şi a resurselor fizice.
Uranus rămâne încă în Berbec, aşa că păstraţi tendinţa de a reacţiona disproporţionat, exagerat, repezit, ceea ce va predispune la oboseală, încurcături şi accidente, dar şi la puseuri de hipertensiune ori la tensiune oscilantă. Poate chiar şi la a mânca prea mult, pe fond nervos.
Pentru a evita insomniile şi pentru a putea să vă canalizaţi constructiv energia, este recomandat să vă implicaţi în activităţi sportive care să vă consume surplusul şi care să vă ajute să vă disciplinaţi şi să vă concentraţi. Încercaţi băile lungi şi relaxante, în loc de duşuri rapide şi energizante. Dacă însă vă simţiţi prea vlăguiţi ca să mergeţi la sală sau la fotbal, vă poate ajuta yoga, meditaţia, tai chi-ul etc.
Alimentaţia este, de asemenea, foarte importantă în decursul acestui an şi este recomandat să evitaţi mai mult ca oricând mâncarea gen fast food, prăjelile, grăsimile, excesele alimentare şi alcoolice, în general.
Ficatul ar putea da semne de oboseală. Cel mai probabil, asimilaţi mai greu decât în alţi ani substanţele nutritive, în vreme ce nivelul colesterolului ar putea creşte îngrijorător. De aceea, se recomandă o alimentaţie cât mai naturală, multe fructe şi legume, suplimentele alimentare naturale şi nu din cele sintetice. Poate şi un aport de oligoelemente, dar numai la sfatul medicului.
Jupiter intră în Fecioară, pe 11 august 2015 (pentru voi casa sănătăţii) şi vă ridică simţitor moralul. În plus, încurajează restabilirea unui echilibru între muncă şi odihnă, dar şi schimbarea regimului de viaţă. Chiar dacă nu aveţi probleme grave de sănătate, nu ar fi rău să vă faceţi un set de analize de rutină. Acestea însă sunt mai mult decât recomandate dacă în vară (iulie – august) au reapărut probleme mai vechi, cu care v-aţi confruntat şi în anul 2014.
Aspectele dintre Jupiter, Saturn şi Neptun din ultimele patru luni ale anului, vă pot pune sub semnul întrebării multe dintre credinţele şi concepţiile legate de sănătate, vindecare, echilibrare energetică, de rolul emoţiilor în echilibrul fizic şi psihic. Dar, la fel de bine, se pot răsturna toate concepţiile voastre despre curele de slăbire şi produsele de slăbit. Ceea ce nu e chiar rău.
Implicarea lui Neptun din Peşti, pentru voi casa bolilor cronice, a subconştientului, dar şi a tot ce este ascuns, poate cauza dificultăţi în stabilirea unui diagnostic şi în urmărirea eficientă a simptomelor cu care vă confruntaţi. De aceea, poate că este mai bine să cereţi opinia mai multor medici dacă vă confruntaţi cu stări şi simptome aparent inexplicabile sau să repetaţi anumite analize medicale.
Evitaţi însă să vă bombardaţi preventiv şi de capul vostru cu medicamente. Ficatul este mai sensibil decât de obicei şi vă puteţi confrunta cu reacţii secundare sau cu reacţii alergice la tratamente care până acum nu v-au creat astfel de neplăceri.
Atenţie la produsele de igienă şi la cele utilizate în curăţenia casei!
TAUR
Dragoste şi cuplu:
Nu vă încăpăţânaţi să amestecaţi plăcerea cu munca mai ales în primele trei luni ale anului ca să nu daţi naştere la bârfe, neînţelegeri şi controverse.
Oricât v-aţi ascuţi armele seducţiei, unele relaţii par să rămână doar în stadiul de amiciţii şi este mai indicat să nu forţaţi nota. Există însă şi nativi Taur care începând cu luna martie ar putea pune bazele unei prietenii care să evolueze de-a lungul anului, în mod spectaculos, spre ceva cu totul şi cu totul palpitant. Atenţie însă la tendinţa de a căuta parteneri care să vă ajute să fugiţi de realitate!
Cu siguranţă însă, vor exista momente de încercare şi dubii nenumărate vizavi de intenţiile celuilalt, pentru că Saturn se va afla până pe 15 iunie şi apoi începând cu 18 septembrie în casa intimităţii, a încrederii reciproce şi bunurilor comune. Şi tot Saturn va revizita şi retrograd dar mai apoi şi direct, în perioada dintre cele două date amintite, casa parteneriatelor voastre.
E cazul să vă gândiţi serios dacă doriţi să vă asumaţi responsabilitatea unei relaţii de durată, a unei căsnicii, dacă sunteţi pregătiţi să primiţi pe cineva în spaţiul locativ sau să vă mutaţi cu totul.
Dacă vă aflaţi într-un mariaj care şchioapătă deja de mulţi ani şi merge doar în virtutea convenienţelor, acum i se poate pune punct în mod raţional şi responsabil. Nu la fel de simplu însă se rezolvă un posibil partaj. E bine să vă întrebaţi cât de mult aşteptaţi de la celălalt şi cât sunteţi dispuşi să lăsaţi/daţi de la voi. Şi, mai ales, de ce?
Din 11 august 2015, Jupiter vă traversează casa plăcerilor şi a relaţiilor sentimentale. Dacă sunteţi deja căsătoriţi, puteţi reinventa pasiunea în cele mai mici detalii. Dacă încă nu aveţi o relaţie, premisele de a găsi pe cineva care să vă răsfeţe par să fie acum propice. Dar trebuie să ţineţi cont de faptul că sporesc confuziile de la începutul anului între iubire şi prietenie.
Bani şi carieră:
Se prognozează un an dinamic din punct de vedere financiar şi profesional, dar poate fi mai dificil să obţineţi rezultate concrete de pe urma muncii voastre. Ocazie bună pentru a vă dezvolta tenacitatea, perseverenţa şi atenţia. Riscaţi dacă alegeţi să vă bazaţi pe finanţări din partea prietenilor ori a unor grupuri. Promisiunile măreţe ale acestora vă vor urmări tot anul, dar propunerile lor de afaceri nu vă avantajează, deşi sună foarte tentant.
De asemenea, se recomandă prudenţă cu tranzacţiile online, cumpărăturile de pe internet, dar şi cu aderarea la cluburi, organizaţii sau partide politice. Oricât de subţiat vi se pare portofelul, nu cedaţi în faţa a ceea ce pare a fi un câştig facil.
2015 începe cu retrogradarea lui Mercur în casa carierei, a statutului social (22 ianuarie – 12 februarie), iar acest lucru poate să vă provoace dubii în legătură cu direcţia profesională sau pot să apară întârzieri în demararea unor proiecte pe care chiar contaţi. Fiţi atenţi cu documentele firmei sau cu orice fel de acte aveţi de predat instituţiilor statului. S-ar putea ca neatenţia să vă coste scump. La propriu!
Eclipsă totală de Lună din 4 aprilie vă activează casa muncii şi este posibil să decideţi să încetaţi o colaborare, să vă daţi demisia sau, dimpotrivă, să fiţi anunţaţi că nu mai este nevoie de serviciile voastre.
În mai şi iunie 2015 sunteţi mai predispuşi la a comite erori financiare pentru că stăpânul casei banilor, Mercur, va merge retrograd chiar prin casa pe care o guvernează, în perioada 19 mai – 12 iunie. Aceasta este o perioadă propice pentru revizuirea bugetului personal, dar şi a celor comune, e bine să fiţi prudenţi dacă aveţi pe mână banii altora.
Poate că e chiar mai recomandat să staţi cât mai departe puteţi de banii celorlalţi. Chiar dacă aceştia insistă că voi să-i gestionaţi sau să-i investiţi. Se poate să apară cheltuieli neprevăzute, descoperiţi că aveţi restanţe la fisc sau la întreţinere etc. Indiferent cu cât de puţini bani rămâneţi în buzunar, ar fi bine să scăpaţi de datorii şi să evitaţi să vă împrumutaţi, pentru că în iulie şi septembrie sunt şanse să vă redresaţi.
Ultima retrogradare a lui Mercur are loc în perioada 18 septembrie – 10 octombrie în casa muncii şi vă poate da peste cap programul, relaţiile cu colegii, pot să apară confuzii, să se rătăcească hârtii sau să vă simţiţi dintr-o dată striviţi de responsabilităţi. Merită se depuneţi efort şi să perseveraţi ca să păstraţi totul pe linia de plutire. Reorganizaţi-vă priorităţile, programul, revizuiţi-vă atitudinea faţă de cei cu care lucraţi!
Casă şi familie:
Începeţi anul preocupaţi de viitor, de ţelurile pe termen lung, simţiţi că sunt lucruri pe care trebuie să le schimbaţi în viaţa personală, în filosofia de viaţă, dar poate şi în legătură cu studiile superioare. Ca nişte Tauri care se respectă, vă întrebaţi pe ce vă puteţi baza, căutaţi confirmări de sprijin în sânul familiei, poate şi spre prieteni, dar cel mai bine ar fi să căutaţi în voi şi să revizuiţi fundaţiile pe care le-aţi construit până acum.
Cu Jupiter în Leu, până pe 11 august, în casa familiei şi a căminului, orice activitate legată de acest sector pare să fie de bun augur. Cu condiţia să nu vă întindeţi mai mult decât vi-e plapuma dacă doriţi să achiziţionaţi sau să renovaţi o locuinţă. Faceţi-vă un buget clar, pe măsura posibilităţilor şi nu vă repeziţi la împrumuturi. Sunt şanse foarte bune să vă extindeţi casa, să vă mutaţi într-o locuinţă mai spaţioasă sau să redecoraţi.
Relaţiile cu familia se pot armoniza, dacă până acum aţi avut parte de divergenţe. Se pot vindeca răni vechi pe care le purtaţi cu voi încă din copilărie, puteţi trece peste resentimente legate de rude etc. Totul e să schimbaţi perspectiva din care priviţi problema şi să faceţi loc compasiunii şi iertării.
Se prea poate ca la începutul anului 2015 să primiţi vestea unei moşteniri, să fiţi incluşi într-un testament sau să fiţi beneficiarii unei poliţe de asigurare, dar nu va fi foarte simplu să intraţi în posesia bunurilor sau banilor. Este foarte posibil să vi se pună condiţii sau documentele să fie contestate în instanţă. Acest lucru nu înseamnă că pierdeţi beneficiile, ci doar că, probabil, va trebui să vă luptaţi pentru ele.
Guvernatoarea semnului vostru, Venus, retrogradează în casa copiilor, în ultima săptămână a lunii iulie şi în casa familiei şi căminului în decursul lunii august şi prima săptămână de septembrie. Se poate să simţiţi că nu vă mai găsiţi locul, ca acasă nu mai e acasă sau să vă irite pretenţiile copiilor şi/sau părinţilor. Este momentul să vă gândiţi la valoarea pe care o acordaţi familiei, copiilor, relaţiei cu aceştia.
De asemenea, ar fi indicat să evitaţi cumpărăturile pentru copii sau pentru familie ori pentru casă. Puteţi fi tentaţi să daţi prea mult pe mărunţişuri fără valoare doar pentru că par drăguţe sau vă simţiţi inspirat să investiţi în lucruri de lux cu care să vă amenajaţi locuinţa.
Din 11 august, Jupiter intră în Fecioară, în casa copiilor şi parcă vă mai vine inima la loc în ceea ce îi priveşte. Sesizaţi amănunte pe care până acum nu le-aţi observat, iar acestea vă pot ajuta să abordaţi constructiv relaţia cu urmaşii voştri, indiferent ce vârstă au aceştia.
Pot apărea însă neplăceri sau provocări legate de copiii din căsnicia voastră anterioară sau din căsnicia anterioară a perechii de viaţă. Sunt chestiuni delicate care ar trebui tratate cu atenţie pentru că au atât implicaţii materiale cât şi afective.
Sănătate:
Anul acesta, Taurii pot fi somaţi să schimbe ceva, să renunţe la ceea ce îi ţine pe loc din punct de vedere psihologic, iar emoţiile joacă un rol foarte important în acest proces şi în starea generală de sănătate.
Poate fi o etapă importantă de maturizare şi de călire psihică, de descoperire şi cultivare a puterii interioare. Este foarte probabil să apară tendinţa de a vă izola, de a petrece mult timp în singurătate, dar vă recomand să încercaţi să nu vă complaceţi în stări abisale, ci să relaţionaţi, chiar dacă nu va fi uşor. Poate că sună ca un clişeu, dar anul acesta, mai mult ca niciodată, cultivaţi gândirea pozitivă, nu fiţi negativişti!
Casele triadei psihice şi oculte (IV, VIII, XII) sunt activate de Jupiter în Leu (până pe 11 august), de Saturn în Săgetător (până în 15 iunie şi începând cu 18 septembrie) şi de Uranus în Berbec. Acest lucru înseamnă că aveţi mult de lucru cu voi, în forul vostru interior, că vă puteţi confrunta pentru o perioadă mai îndelungată cu nemulţumiri legate de modul în care arată viaţa voastră acum. Uranus, plasat în casa subconştientului, vă poate ajuta însă să faceţi un salt, să conştientizaţi şi să depăşiţi anumite bariere şi limitări psihologice.
Dar, la fel de bine, această combinaţie vă poate cauza nervozitate şi teamă în faţa schimbării. Taurii se ataşează uşor şi puternic de situaţii, oameni, stări şi obiecte, încearcă să-şi apere ceea ce ei consideră spaţiul de siguranţă, chiar dacă în interiorul acelui spaţiu lucrurile sunt departe de a fi armonioase. Dar e ceva ce ştiu, ce le aparţine.
Atenţie mai mare la alimentaţie se recomandă în lunile martie, iunie, septembrie 2015.
Dacă suferiţi de o afecţiune cronică (mai ales probleme cu încheieturile, cu articulaţia şoldului, sciatică etc), e posibil ca aceasta să aibă un puşeu în a doua jumătate a lunii septembrie. Tot în această perioadă există o probabilitate mai mare de accidentări.
În ultimul trimestru al anului, se pot resimţi Taurii care au de ani de zile probleme cu inima, în special cu tensiunea arterială şi cei care suferă de diabet.
Ca notă generală, sunteţi mai sensibili decât de obicei în sezonul rece şi puteţi contracta cu mai mare uşurinţă răceli, viroze etc.
GEMENI
Dragoste şi cuplu:
Începeţi anul uşor confuzi, mai ales dacă vă găsiţi încurcaţi de anul trecut în istorii amoroase mult prea intense pentru gustul vostru. Eclipsa totală de Lună (4 aprilie) care are loc în casa iubirii poate aduce un test sau un nou început în plan sentimental.
Depinde în ce etapă de relaţie sau de singurătate vă aflaţi. Saturn în casa parteneriatelor vă poate soma până pe 15 iunie, apoi începând cu 18 septembrie, să revizuiţi concepţiile despre relaţii, să vă schimbaţi perspectiva, să căutaţi alte abordări. Nu mai merge să daţi totul pe glumă sau să ţeşiţi poveşti iluzorii la urechea celor care aşteaptă de la voi un răspuns clar, mai multă implicare sau pur şi simplu maturitate emoţională.
Spre surprinderea tuturor (chiar şi spre mirarea voastră) parcă vă simţiţi mai atraşi de persoane responsabile, serioase, care să vă ofere o perspectivă coerentă asupra vieţii.
Totuşi, vara (sfârşitul lui iunie – sfârşitul lui august) promite multă efervescenţă sentimentală, indragosteli bruşte, relaţii incitante! Vă (re)câştigaţi încrederea în puterea de seducţie şi puteţi descoperi farmecul şi forţa emoţiilor şi sentimentelor scăpate de sub controlul raţional. Fiţi aşadar pregătiţi să faceţi adevărate cascadorii pentru a evada din complicaţiile unei agende amoroase care dă pe dinafară.
Este o perioadă bună pentru cei care doresc totuşi să-şi afle jumătatea sau pentru cei care doresc să recondimenteze relaţiile mai vechi. Puteţi deveni dovada vie că pasiunea nu are vârstă. Şi nici iubirea adevărată.
Toamna vă poate surprinde planificând pe termen lung, iar dacă aţi exagerat cu seducţia în vară, apare nevoia de limită, de regrupare şi de selecţie la sânge a relaţiilor.
Cel mai bun moment pentru a pune punct unor alianţe fără viitor este mijlocul lui septembrie, începutul lui octombrie, când planeta voastră guvernatoare, Mercur, se află în mers aparent retrograd în casa iubirii. Gândiţi-vă bine la ceea ce vă doriţi cu adevărat pentru că s-ar putea să obţineţi începând cu mijlocul lunii noiembrie, când Marte intră în aceeaşi casă a iubirii şi relaţiilor sentimentale.
Bani şi carieră:
Cu Neptun în casa carierei, statutului social şi reputaţiei, sunt deja câţiva ani de când făuriţi idealuri înalte legate de acest sector de viaţă. Aspectele dinamice pe care Neptun le va face cu Saturn şi Jupiter au rolul de a aduce realism viziunii voastre.
Perechea de viaţă, un asociat şi/sau un partener de afaceri se poate dovedi foarte dur(ă) şi decis(ă) să vă aducă rapid cu picioarele pe pământ în ceea ce priveşte posibilităţile voastre profesionale sau modul în care visaţi să ajungeţi faimoşi peste noapte. Este indicat să vă reevaluaţi strategiile pe termen lung şi să încercaţi să priviţi criticile în mod constructiv!
Primul trimestru al anului pare să scoată la lumină pentru voi rivalităţi şi ambiţia perechii voastre de viaţă care vă vrea mult mai sus, din punct de vedere profesional, decât sunteţi acum. E bine să rămâneţi deschişi spre negocieri, mai ales acolo unde un client mai vechi şi important nu mai este mulţumit de termenii colaborării voastre.
Nu vă lăsaţi doborâţi de ideea că nimic nu se ridică la standardele dorite de voi sau că toată lumea pare întoarsă împotriva voastră. Cu răbdare şi inteligenţă puteţi convinge că ideile voastre sunt cele mai bune şi merită o investiţie (mai ales în ceea ce priveşte vânzările, strategiile de marketing şi comerţul online), aveţi şansa unor prezentări reuşite.
În a doua jumătate a lunii iunie, Saturn se întoarce în Scorpion unde stă până în a doua jumătate a lunii septembrie. Pentru voi, aceasta este casa muncii şi este posibil ca în această perioadă să vă simţiţi mai presat de responsabilităţi, când, de fapt, vi se cere doar să respectaţi un anumit protocol sau anumite reguli care nu prea vă încântă.
Poate fi doar senzaţia voastră că şeful nu vă place şi nu vă apreciază munca, dar realitatea poate fi că acesta doar încearcă să scoată ce e mai bun de la voi şi vă dă atât de multe de făcut pentru că, dimpotrivă, are încredere totală în discernământul vostru. Progresul este mai lent decât vă aşteptaţi, dar construiţi pe o bază sigură.
În iulie şi august după câteva confuzii şi întârzieri de plată puteţi constata că bugetul începe să se redreseze, dar pentru finanţări mari, pentru a primi bani din alte surse decât muncă vi se pun condiţii şi cel mai probabil va trebui să aduceţi câteva modificări proiectelor pe termen lung. Dacă sunteţi în căutarea unui loc de muncă, fiţi mai activi în decursul acestor două luni şi sunt şanse bune să vă găsiţi ceva care să vă placă.
În ultimele patru luni ale anului aveţi mai multe şanse de a identifica soluţii pentru reeşalonarea unor credite imobiliare. De asemenea, venitul perechii de viaţă poate creşte simţitor şi se mai ridică povara financiară de pe umerii voştri.
Dar, în noiembrie şi decembrie este foarte posibil ca perechea de viaţă ori asociaţii să vă pună condiţii asupra utilizării bugetelor comune. De aceea, va trebui probabil să vă revizuiţi proiectele profesionale şi să luaţi serios în considerare o schimbare de abordare. Cercetaţi amănunţit ofertele profesionale şi financiare pe care le primiţi!
Casă şi familie:
Ar fi bine ca la începutul anului să ştergeţi bine de tot lentila prin care priviţi lumea. Poate chiar ar fi cazul să o schimbaţi cu una care apropie detaliile, aparent nesemnificative, ale filosofiei voastre de viaţă. Mercur va retrograda de pe 22 ianuarie pe 12 februarie în casa sistemului de principii pe care vă construiţi existenţa, ocazie foarte bună de a căuta buturuga mică, în stare să răstoarne carul mare.
Învăţaţi să fiţi mai deschişi spre opiniile şi credinţele celorlalţi, învăţaţi de la cei din jurul vostru şi, până la finele lunii martie, vă veţi îmbogăţi neaşteptat perspectiva asupra vieţii.
Până pe 11 august, Jupiter se află în Leu, pentru voi casa comunicării, a relaţiilor cu fraţii, verii şi alte rude apropiate, dar şi cu vecinii şi vă oferă energia necesară pentru a armoniza aceste relaţii, pentru a le consolida sau pentru a le repune pe alte baze.
Venus va retrograda însă în acest sector de viaţă, de pe 1 august până pe 6 septembrie şi s-ar putea să constataţi totuşi că multe dintre interacţiunile voastre cu rudele sunt păguboase din foarte multe puncte de vedere. Ar fi indicat ca în decursul acestei perioade să luaţi distanţă, să fiţi surzi la sfaturile pe care le primiţi din partea rudelor, mai ales în ceea ce priveşte creşterea copiilor şi să nu spuneţi lucruri pe care le veţi regreta mai târziu.
Din 11 august, Jupiter intră în Fecioară, pentru voi în casa familiei şi a căminului. Începeţi să observaţi fiecare crăpătură din perete, petele de pe gresie şi piatra de pe obiectele sanitare. Sau aveţi impresia că spaţiul de locuit este prea mic pentru nevoile familiei voastre. Acum este momentul să părăsiţi casa părintească şi să vă mutaţi de unii singuri sau să analizaţi perspectivele unor tranzacţii imobiliare, să vă apucaţi de renovat sau să invitaţi pe cineva să locuiască împreună cu voi.
Se prea poate ca tatăl sau altă figură paternă să nu aprobe deloc proiectele voastre casnice sau să nu puteţi cădea de acord cu perechea de viaţă asupra modificărilor care trebuie aduse casei.
De la sfârşitul lui septembrie şi până la jumătatea lui noiembrie, Marte va traversa casa familiei şi căminului îndemnând la acţiune. Este indicat ca în această perioadă să vă focusaţi asupra relaţiilor de familie, mai ales asupra relaţiilor cu părinţii, asupra renovării locuinţei, dar puteţi finaliza şi vânzări/cumpărări sau închirieri de spaţii de locuit. Cel mai probabil, va trebui să apelaţi la sprijinul rudelor pentru a vă putea descurca pentru că veţi fi foarte solicitaţi şi la locul de muncă.
Sănătate:
Fără momentele de introspecţie pe care le cere Pluton din Capricorn şi din casa emoţiilor ascunse, a intimităţii, vă va fi dificil să vă echilibraţi şi să fiţi eficienţi. Aveţi tendinţa de a face totul în salturi, iar acest lucru poate aduce frustrare şi, în final, oboseală fizică şi psihică.
Dacă vă lăsaţi mereu ceva restant, veţi fi mai tot timpul pe fugă, mereu întinşi dintr-o parte în alta şi puteţi trece uşor cu vederea chestiuni care v-ar putea afecta sănătatea sau semnalele de alarmă pe care ar putea să vi le transmită propriul organism.
Agitaţia mentală o ia înaintea capacităţii fizice şi s-ar putea să constataţi, mai ales în prima jumătate a anului, că v-aţi cam ieşit din formă. Nu neglijaţi răcelile de sezon, prezentaţi-vă la medic şi evitaţi automedicaţia, pentru că sunteţi predispuşi la complicaţii şi recidive. Plămânii pot fi mai sensibili, mai ales până în iunie şi apoi începând cu 18 septembrie, aşadar mare atenţie la pneumonii!
Saturn se întoarce în Scorpion, pentru voi casa sănătăţii, în perioada 15 iunie – 18 septembrie şi vă puteţi simţi mai obosit şi mai deprimat. Este posibil să revină o afecţiune cu care v-aţi confruntat la finele lui 2014. Este o perioadă bună pentru a vă face analize şi pentru a descoperi cum vă puteţi ajuta organismul să se refacă. Mişcarea şi o alimentaţie sănătoasă, bogată în vitamina C, pot face minuni în prag de sezon rece.
Este recomandat ca în decursul acestui an să nu neglijaţi tratamentele prescrise de medic, mai ales dacă suferiţi de o afecţiune cronică. Nu modificaţi de la voi putere cantitatea de medicamente sau tratamentul cu totul.
De asemenea, este indicat ca în decursul acestui an să fiţi atenţi la starea de sănătate a apropiaţilor, în special a copiilor, dacă aveţi. Ar fi bine ca, după 11 august, cei mici să fie foarte atenţi la igienă, la curăţenia corporală, la sfântul spălat pe mâini. Aţi putea face cu ei un instructaj încă din primele luni ale anului!
Lunile noiembrie şi decembrie se pot dovedi destul de neplăcute dacă suferiţi de o afecţiune reumatică.
RAC
Dragoste şi cuplu:
Anul 2015 poate începe într-o notă cam posesivă, în încercarea voastră disperată de a vă apropia cât mai mult şi mai profund de persoana iubită.
Doar că aceasta poate considera că sunteţi sufocanţi şi cam prea dependenţi, de unde o serie întreagă de discuţii în contradictoriu. Evitaţi reproşurile şi nu vă apucaţi să dezgropaţi preistoria relaţiei voastre. Este indicat să evitaţi scenele de şantaj sentimental şi de autovictimizare. În caz contrar, în primele trei luni ale anului îi puteţi alunga de lângă voi pe toţi cei la care ţineţi. Nu vă ţineţi cu dinţii! Sau, mă rog, cu cleştii! Încercaţi, mai degrabă, să treceţi peste falsele pudori şi exploraţi-vă nevoile, discutaţi cu cărţile pe faţă. Ar fi bine totuşi să evitaţi aventurile sentimentale cu iz de ilicit!
Evenimentele explozive ale lunilor martie, iulie şi decembrie nu vă mai lasă să vă complaceţi în visare, ci vă obligă să vă confruntaţi cu realităţile parteneriale mai puţin plăcute. Puteţi simţi că vi se dă lumea peste cap, că dispare sentimentul de siguranţă şi protecţie, dar aveţi şansa de a progresa în gestionarea relaţiilor: ori la bal, ori la spital. Măcar ştiţi cum staţi!
Deciziile finale în ceea ce priveşte relaţiile deja existente se iau în perioada în care Saturn se întoarce în Scorpion şi în casa iubirii, adică mijlocul lui iunie – mijlocul lui septembrie. E posibil să vă confruntaţi cu senzaţia apăsătoare că nimeni nu vă (mai) iubeşte, că nu vi se dă suficientă atenţie, că nu sunteţi preţuiţi cum se cuvine în cadrul cuplului.
Lecţia pe care e cazul să vi-o însuşiţi, până Saturn se întoarce în Săgetător, pe 18 septembrie, este aceea a valorii personale. Nu vă mai căutaţi valoarea în relaţiile sentimentale, ci în voi înşivă. Iubirea nu înseamnă doar un umăr solid de care să vă atârnaţi în permanenţă!
Nu e cazul să disperaţi, anul 2015 are şi veşti bune. Octombrie, noiembrie şi decembrie vă invită la o viaţă socială mai activă, mai ales dacă finalul de an vă surprinde în căutarea sufletului pereche.
Bani şi carieră:
Îl aveţi pe Uranus în casa carierei, a statutului social şi reputaţiei de ceva vreme, aşa că poate v-aţi obişnuit deja cu turbulenţele, cu răsturnările de situaţie şi cu agitaţia, cu contestaţiile şi nemulţumirile celor din jur.
Jupiter în casa banilor (până pe 11 august) şi Saturn în casa muncii (până în iunie şi apoi începând din a doua jumătate a lunii septembrie) vă sprijină să stabilizaţi lucrurile şi vă inspiră să vă gestionaţi cu cap resursele pentru a putea progresa în carieră, aşa cum nu aţi mai făcut-o de multă vreme. Aşteptaţi-vă la responsabilităţi în plus, dar ele vă pavează drumul spre o posibilă promovare.
Anul 2015 începe intens şi sunt posibile discuţii în contradictoriu despre situaţia voastră profesională şi financiară. Retrogradarea lui Mercur pe axa financiară în perioada 22 ianuarie – 12 februarie reprezintă o oportunitate de a vă revedea şi reaşeza strategiile financiare, de a schimba destinaţia unor fonduri sau de a schimba priorităţile de plată. Este o şansă de a descoperi de unde provin posibile pierderi sau unde cheltuiţi nejustificat de mult.
După ce aţi înţeles exact cum staţi şi pe ce vă bazaţi, puteţi risca o mişcare de anvergură în plan profesional, o schimbare, o investiţie, chiar dacă perechea de viaţă sau partenerii de afaceri vor încerca să vă descurajeze.
Până în a doua jumătate a lunii martie se recomandă atenţie la modul în care cheltuiţi pentru studii, cursuri de calificare, mai ales dacă acestea sunt la distanţă. Verificaţi bine ce calificări şi diplome vi se oferă, dacă aceste cursuri chiar sunt acreditate sau dacă angajatorii sunt dispuşi să le ia în serios sau nu.
În vară, aveţi timp să reflectaţi la tot ceea ce s-a întâmplat din punct de vedere profesional, la punctul în care sunteţi în carieră. Poate că nu ar strica să vă amânaţi puţin vacanţa, în loc să amânaţi o negociere importantă şi să daţi curs unor întâlniri de afaceri promiţătoare. În felul acesta, mai în toamnă, s-ar putea să vă puteţi permite o vacanţă în străinătate şi nu la casa de vacanţă a prietenilor din copilărie.
Fiţi atenţi la cheltuieli necugetate în august şi prima săptămână a lui septembrie, când Venus retrogradează în casa banilor. S-ar putea să vă supraapreciaţi când cereţi o mărire de salariu cu gândul la renovarea locuinţei.
Odată cu intrarea lui Jupiter în Fecioară, pe 11 august, se recomandă o abordare mai conservatoare şi mai analitică a proiectelor şi dialogurilor care au legătură cu munca şi cu cu banii. Activitatea voastră şi roadele acesteia vor depinde foarte mult de abilităţile voastre de comunicare, de interacţiune cu colegi, prieteni, colaboratori.
În ultimul trimestru al anului, cântăriţi cu grijă ofertele de muncă din străinătate sau cele care ar presupune să vă mutaţi în altă localitate. Aveţi tendinţa de a vă face iluzii în legătură cu acestea!
Casă şi familie:
Pe de-o parte vă simţiţi plictisiţi de multe aspecte ale vieţii voastre, pe de altă parte vă este teamă de schimbare sau de ceea ce a început să se schimbe în decursul lui 2014. Cele mai puternice tensiuni le veţi simţi, cel mai probabil până în mai, perioadă în care puteţi avea parte de o continuă presiune din partea familiei vizavi de modul în care vă (dez)organizaţi viaţa.
Eclipsa totală de Lună din 4 aprilie are loc pentru voi în casa familiei şi căminului, domeniu care vă va solicita foarte mult, va cere rezolvări, încheieri, decizii. Este un moment foarte bun pentru a vă reorganiza priorităţile în aşa fel încât să puteţi împăca şi viaţa profesională şi cea personală.
Dar este un moment foarte bun şi pentru a vă reorganiza spaţiul de locuit sau pentru a vă muta. Se poate ca unul dintre părinţi să decidă să se mute la voi o perioadă sau să fiţi voi nevoiţi, să vă întoarceţi în casa părintească.
Saturn se întoarce în casa copiilor între 15 iunie şi 18 septembrie şi poate reaminti de responsabilităţi, de îndatoriri pe care aţi crezut că le-aţi lăsat în urmă odată cu anul 2014. Se poate reactualiza o situaţie dificilă sau neplăcută legată de copii, dar acum se găseşte şi soluţia, deşi nu simplă şi nu uşor de acceptat sau de gestionat.
Din 11 august, Jupiter intră în Fecioară, pentru voi în casa comunicării, a relaţiilor cu fraţii, verii şi alte rude apropiate, dar şi cu vecinii. Este un moment bun să reluaţi legătura cu rude cu care nu aţi mai vorbit de ani de zile sau puteţi să vă apropiaţi de un vecin cu care să vă găsiţi în comun subiecte de suflet.
Relaţiile cu familia pot fi serios perturbate de retrogradarea lui Mercur în casa familiei şi căminului, din 18 septembrie până pe 10 octombrie 2015. Pot să apară neînţelegeri, se spun vorbe grele, cele mai multe fără acoperire. Cel mai indicat ar fi să vă reevaluaţi direcţia în viaţă şi bazele pe care construiţi. Priviţi cu obiectivitate la ceea ce au de spus apropiaţii. Poate că au dreptate să vă conteste deciziile.
Ultimele două luni ale anului 2015 aduc însă alinare, pace şi înţelegere în sânul familiei. Mai mult, puteţi lucra cu spor la proiecte domestice care s-au tot împiedicat în disputele cu cei apropiaţi.
Sănătate:
Saturn vă traversează casa sănătăţii până în iunie şi, apoi, începând cu luna septembrie. Acest lucru nu înseamnă că vă îmbolnăviţi, ci poate însemna că ar trebui să arătaţi mai multă responsabilitate în abordarea unui program sănătos de viaţă.
Este poate momentul să ieşiţi din rutină, din automatisme şi să vă creaţi conştient ritualuri zilnice care să vă echilibreze. Fie că e vorba de prea multă presiune şi nemulţumire în relaţii, fie că resimţiţi amplificat stresul locului de muncă, aveţi nevoie de ritualuri de liniştire, de eliberare.
Faceţi-vă timp pentru voi şi concentraţi-vă asupra voastră şi asupra nevoilor voastre! Dar, acest lucru nu înseamnă să vă complaceţi în melancolii şi nici să vă faceţi un ritual din a vă suna prietenul cel mai bun sau prietena cea mai bună pentru a vă plânge mereu de aceleaşi lucruri.
Mai bine mergeţi la fitness sau la yoga, la un curs de nutriţie sau de homeopatie. S-ar putea chiar ca leacul cel mai bun să fie o persoană de s#x opus pe care să o întâlniţi cu prilejul acestor activităţi şi care, într-un fel sau altul, să vă ofere alinare.
Din altă perspectivă, viziunea voastră despre diete şi despre sănătate, în general, ar putea să fie nesănătoasă pentru relaţia de cuplu sau pentru relaţia cu şeful, dacă veţi avea nevoie de un concediu medical prelungit sau dacă la birou aveţi veşnic o faţă deprimată şi vă plângeţi ba de spate, ba de stomac, ba de dureri de măsea.
Aprilie şi mai pot fi luni sensibile mai ales pentru Racii care au probleme cu stomacul şi cărora le este greu să se ţină de o dietă, dar şi pentru cei care au o sensibilitate a sistemului respirator. Un simplu „roşu în gât” se poate transforma în ceva mult mai sever.
Dacă finalul de an aduce puşeuri ale afecţiunilor cronice mai vechi care nu dau semne să cedeze cu una cu două, puteţi lua în considerare şi terapiile alternative. Ar fi însă indicat să vă documentaţi foarte bine şi să vă feriţi de cei care practică după ureche.
Deplasările comportă un risc crescut de accident, dar vizita la un medic aflat în altă localitate din România sau poate chiar din străinătate se poate dovedi benefică, în ciuda rezervelor voastre iniţiale.
LEU
Dragoste şi cuplu:
Tranzitul lui Saturn prin Săgetător (pentru voi casa a V-a, a iubirii) vă va aduce în mod foarte concret cu picioarele pe pământ şi mai aproape de ceea ce căutaţi decât vă închipuiţi. Luaţi-o ca pe o trezire mai bruscă la realitate.
Anul se deschide cu Mercur retrograd în casa relaţiilor (22 ianuarie – 12 februarie) ceea ce vă poate aduce dificultăţi de comunicare în cuplu. Tot ceea ce spuneţi poate şi va fi folosit împotriva voastră, iar un compromis este imposibil de atins, mai ales pentru că pretindeţi atât de mult de la cei din jur. Dar oare oferiţi la fel de mult sau vă consideraţi mai degrabă un altar al iubirii pe care ceilalţi trebuie să depună în permanenţă ofrande?
În martie, dacă presiunea relaţiilor e prea mare şi vă simţiţi constrânşi de obligaţii, în loc să vă tot certaţi, luaţi distanţă. La propriu. O călătorie poate fi de bun augur şi pentru Leii celibatari care au astfel şansa de a da peste iubirea vieţii lor. La fel de propice pentru întâlnirea secolului poate fi mediul universitar, un schimb de experienţă, o colaborare în afara graniţelor ţării.
Perioada cuprinsă între mijlocul lui iunie – mijlocul lui septembrie poate aduce un final, o separare, se ajunge la capătul răbdării, nu se mai poate decât cu o abordare sinceră a problemelor cu care vă confruntaţi în cuplu deja de un an şi mai bine.
Ultima parte a anului nu este lipsită de tensiuni, dar dacă sunteţi suficienţi de răbdători şi de practici nu vă veţi lăsa târâţi în conflicte financiare şi împărţeli, dacă decideţi să vă separaţi de perechea voastră. Atenţie maximă la zvonuri, suspiciuni şi acuzaţii de trădare. Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par!
Bani şi carieră:
Jupiter rămâne în semnul vostru până în august şi vă aduce mult optimism şi credinţă nestrămutată că veţi da lovitura, dar există riscul să vă supraapreciaţi şansele. Doriţi să străluciţi cu orice preţ, la propriu, fapt ce vă poate destabiliza financiar serios dacă nu vă limitaţi cu cheltuielile legate de imaginea proprie. Succesul nu vine cu uşurinţă, va fi nevoie de efort susţinut, de disciplină, de strategie şi de mare atenţie la tot ceea ce înseamnă taxe, impozite, împrumuturi.
La începutul anului 2015, atmosfera de la locul de muncă tinde să fie tensionată, se reaprind conflicte cu care sunteţi deja familiarizaţi încă de anul 2014. Partea bună este că, de data aceasta, disputele sunt constructive şi creează perspectiva unor schimbări spectaculoase.
Luna martie poate să aducă o răsturnare de situaţie, vi se poate deschide un drum (posibil chiar spre străinătate), preluaţi controlul sau puteţi fi nominalizaţi în fruntea unui proiect, reuşiţi să ajungeţi la o înţelegere cu şefii sau investitorii. Important este să veniţi cu o viziune cu totul şi cu totul nouă asupra unei probleme vechi.
În aprilie, nu vă mai agăţaţi de trecut, de beneficii care întârzie să apară. Este recomandat să încercaţi să renegociaţi contracte, venituri din drepturi de autor, comisioane şi să căutaţi să încheiaţi noi parteneriate profesionale.
Vara poate aduce contestaţii ale statutului vostru de lideri, este posibil să vi se pună la îndoială abilităţile sau loialitatea. Consideraţi aceste provocări o şansă de a vă demonstra valoarea şi nu vă descurajaţi. Fiţi prudenţi cu afacerile pe care vi le propun prietenii, mai ales dacă acestea promit îmbogăţiri rapide.
Jupiter intră în Fecioară la mijlocul lui august 2015, ceea ce pentru voi înseamnă o stimulare plăcută a casei banilor şi o şansă la eficientizarea muncii şi la o gospodărire mult mai cumpătată a veniturilor. Astfel, poate că nu veţi câştiga neapărat mai mulţi bani, ci vi se va părea că aveţi mai mulţi pentru că vă veţi gestiona bugetul cu cap şi atenţie la detalii.
Cu Saturn în Săgetător până în iunie, apoi din 18 septembrie, nu sunt deloc favorizate speculaţiile financiare, în schimb sunt favorizate realizări deosebite pentru cei care activează într-un domeniu artistic sau în industria de divertisment.
Ultimul trimestru al anului 2015 vine cu oportunităţi de investiţii, dar deciziile nu sunt uşor de luat, iar bugetele trebuie foarte bine calculate. Altfel, după realizarea unui nou produs, puteţi constata că nu prea mai aveţi fonduri pentru promovarea acestuia.
Casă şi familie:
Profitaţi de prezenţa lui Jupiter în semnul vostru până pe 11 august 2015! Faceţi-vă auziţi, puneţi-vă în valoare, urmaţi-vă visele! Anul acesta o puteţi face cu responsabilitate şi realism. Atenţie totuşi la faptul că optimismul şi dezinvoltura voastră pot fi luate drept arogante de către apropiaţi.
Cu Saturn în Săgetător până în iunie şi apoi începând cu a doua jumătate a lunii septembrie, copiii vă pot pune la încercare răbdarea, încrederea şi credinţa. Anul acesta puteţi resimţi mai acut responsabilitatea de a fi părinţi sau veţi analiza pe toate părţile (im)posibilitatea de a deveni părinţi.
De asemenea, există posibilitatea să constataţi că propriii copii, indiferent de vârsta lor, ascund de voi lucruri importante (cel mai probabil legate de bani) sau vă mint, pur şi simplu. Dar, există şi posibilitatea ca voi să vă minţiţi singuri, să vreţi să vă vedeţi copiii într-o anumită lumină, bună sau rea. Nu vă grăbiţi cu concluziile, faceţi cercetări amănunţite!
Din 15 iunie până pe 18 septembrie 2015, Saturn se întoarce în Scorpion, pentru voi în casa familiei şi căminului. În această perioadă, în ciuda reactualizării unui conflict mai vechi cu părinţii sau a propriei nesiguranţe, veţi înţelege rostul acestor frământări, veţi găsi o cale de reconciliere cu voi înşivă şi cu ceilalţi. În felul acesta, consolidaţi fundaţia pe care urmează să construiţi mai departe.
Nu ar fi rău să încercaţi să petreceţi mai mult timp cu părinţii voştri şi să încercaţi să le absorbiţi punctele de vedere. Dacă vă prinde mutatul exact în decursul acestui interval, vă puteţi aştepta la mici hopuri şi întârzieri.
Un proiect imobiliar sau o situaţie de familie vă poate absorbi într-atât încât neglijaţi pentru o vreme chestiuni importante legate de relaţia cu copiii. Acestea vă vor ajunge din urmă la finele anului când ar fi indicat să vă faceţi timp pentru ele.
Sănătate:
Cu Jupiter în semnul vostru până pe 11 august 2015, debordaţi de energie, dar optimismul şi entuziasmul exagerate, dorinţa de a epata vă îndeamnă la acţiuni spectaculoase. Acestea însă vă pot epuiza rapid. Aşadar, modul în care înţelegeţi să gestionaţi energia de care dispuneţi devine un factor important pentru sănătate. Învăţaţi să o conservaţi. În caz contrar, vă veţi găsi obosiţi în momente cheie, veţi deveni frustraţi. Şi, pe lângă fricţiuni cu cei din jur, vă poate creşte aciditatea gastrică.
Lunile mai, septembrie, octombrie pot reprezenta perioade în care să vă simţiţi mai slăbiţi, mai obosiţi, poate să fiţi suspectaţi de anemie. Nu ar fi ieşite din comun nici sensibilităţile respiratorii sau alergiile. Capacitatea de apărare şi de recuperare a organismului este mai scăzută şi de aceea se recomandă să abordaţi un comportament preventiv, de preîntâmpinare a unor posibile îmbolnăviri sau răniri.
În luna iulie, se recomandă să fiţi atenţi la ceea ce mâncaţi. Poate că veţi fi tentaţi să gustaţi ceva exotic, dacă plecaţi în vacanţă sau aveţi tendinţa de a mânca seara târziu, mult şi condimentat. Dar aceste experimente culinare pot avea un efect nefast asupra sănătăţii, mai ales pe fondul unor tulburări sau deficienţe deja existente.
Poate că prea multă iubire nu vă omoară, dar sigur vă poate băga în belea. Anul acesta nenumăratele flirturi în care vă implicaţi pot conduce la neplăceri legate de aparatul genital. Dacă însă vă doriţi un copil, este indicat să vă faceţi controale amănunţite de sănătate.
De asemenea, ar fi recomandat ca femeile din semnul Leului care aşteaptă deja un copil, să îşi poarte de grijă, să nu sară peste consultaţiile periodice pentru monitorizarea sarcinii şi peste analizele standard recomandate de medic.
FECIOARĂ
Dragoste şi cuplu:
Începutul anului 2015 vă găseşte în cea mai seducătoare formă, arzând în cele mai intense pasiuni şi căutând cu lumânarea relaţia aceea transformatoare şi atotcuprinzătoare.
În februarie şi martie se poate să vă lăsaţi purtaţi pe repede înainte într-o aventură în care să lăsaţi jos barierele, iar uzul raţiunii să iasă din uz. Pentru unele Fecioare, focul va arde doar de la eclipsa totală de Soare din 20 martie, până la eclipsă totală de Lună din 28 septembrie, dacă în acest interval nu se dezvoltă şi ceva mai profund, dincolo de pasiunea fizică.
Sunt însă şi Fecioare pentru care a doua jumătate a anului poate aduce lucrurile în matcă, ritmul se schimbă şi este propice aprofundării idealurilor amoroase alături de persoana iubită. Vi se deschide drumul către autenticitate, către explorarea principiilor emoţionale care stau la baza parteneriatelor voastre sentimentale.
Odată cu intrarea lui Jupiter în Fecioară, pe 11 august 2015, începe să se creioneze o opoziţie între Marele Benefic şi Neptun, bine situat în casa parteneriatelor, dar şi o dezvrăjire a lumii pentru nativii care din 2012 încoace îşi construiesc cu grijă iluzii legate de căsnicie sau legate de persoana cu care ar dori să îşi petreacă restul vieţii.
Dacă sunteţi deja parte a unui cuplu, puteţi simţi nevoia să revizuiţi bazele pe care acesta se sprijină. Odată înţeleasă realitatea, dezamăgirea îşi poate face loc uşor, uşor, în viaţa voastră şi vă împinge spre o abordare mult prea raţională, dar şi spre (auto)critică.
Nu încheiaţi anul plin de regrete, ci încercaţi să trageţi învăţămintele! Iar dacă dintr-o dată totul vi se pare descurajant, apelaţi la sfaturile unei persoane mai în vârstă sau mai matură emoţional. Dacă sunteţi celibatari, a doua jumătate a lunii octombrie vă poate aduce şansa de a descoperi o persoană incitantă, care să corespundă întru totul criteriilor voastre. Lăsaţi rezervele deoparte şi bucuraţi-vă de intensitatea iubirii!
Bani şi carieră:
Veţi avea nevoie de răbdare şi perseverenţă în ceea ce priveşte munca şi banii. Guvernatorul vostru, Mercur, va retrograda în casa muncii (22 ianuarie – 12 februarie), în casa carierei, a statutului social şi reputaţiei (19 mai – 12 iunie) şi în casa banilor (18 septembrie – 10 octombrie).
În aceste perioade vă puteţi aştepta la obstacole, întârzieri, negocieri ratate, promisiuni fără acoperire şi discuţii pe aceleaşi subiecte care par să nu ducă nicăieri. Ar putea fi mai dificil decât de obicei să convingeţi că sunteţi calificaţi, că meritaţi mai mulţi bani sau că meritaţi să fiţi promovaţi.
În mai şi iunie vă poate fi contestat statutul, se găseşte cineva să vă bârfească pe la colţuri. Acest lucru se întâmplă doar pentru că persoana respectivă se simte în mod real ameninţată de realizările voastre. Aşa că, nu vă opriţi din drum!
De asemenea, se poate să fiţi contactaţi de un fost angajator sau de un fost coleg care doreşte să reînnoade colaborarea cu voi. Sau dacă aveţi dificultăţi în a vă găsi un job încercaţi să tatonaţi un fost loc de muncă.
Cu toate aceste neajunsuri, în primul trimestru al anului, perechea de viaţă poate compensa instabilitatea veniturilor voastre sau beneficiaţi de o neaşteptată returnare de fonduri, anularea unor amenzi şi/sau taxe etc.
Eclipsa totală de Lună din 4 aprilie 2015 vă activează casa banilor obţinuţi prin muncă şi puteţi găsi resursele necesare pentru a vă reorganiza cheltuielile, conturile, pentru a încheia o situaţie care vă cauzează pierderi. Evitaţi să faceţi credite, mai degrabă încercaţi să reeşalonaţi datoriile deja existente.
Păstraţi-vă realismul şi nu vă lăsaţi pradă îngrijorărilor şi pesimismului. Jupiter intră în semnul vostru în luna august şi vă ajută să vedeţi şi jumătatea plină a paharului. Păşiţi cu încredere în voi spre oportunităţile care apar, dar fiţi atenţi la calcule în luna septembrie!
Indiferent ce investiţii doriţi să faceţi, păstraţi-vă un fond de rezervă, socotiţi banii de mai multe ori sau întrebaţi un contabil. Atenţie la cheltuieli neprevăzute!
Casă şi familie:
Începeţi anul cu Saturn în Săgetător, adică în casa familiei şi căminului. Până în 15 iunie şi apoi începând cu 18 septembrie, sunteţi invitaţi să restructuraţi fundaţiile existenţei voastre, să meditaţi la concepţiile pe care vă fundamentaţi eforturile de supravieţuire, de securizare sau principiile pe care înţelegeţi să vă construiţi familia.
Se poate să resimţiţi nevoia să vă mutaţi sau să vă reorganizaţi locuinţa, ca simbol al unui spaţiu de siguranţă pe care îl vreţi consolidat. Dar, la fel de bine, în decursul acestui an, pot apărea responsabilităţi familiale deosebite despre care să aveţi senzaţia că vă împovărează peste măsură.
Un părinte sau un bătrân al familiei poate ajunge să depindă de voi sau poate căuta grija voastră, exact în momentul în care simţiţi că v-aţi putea relansa cariera sau aranja o dată şi pentru totdeauna existenta. Sunteţi în faţa unui ciclu de reevaluare realistă a nevoilor şi a relaţiilor de bază din viaţa voastră şi puteţi culege roadele modului în care aţi relaţionat până acum. În funcţie de cât de amare sau de cât de dulci vor fi acestea vă puteţi da seama cam ce aveţi de restructurat la voi.
Pregătiţi-vă de şantier, aşadar! Sunteţi în faţa unei etape hotărâtoare!
Tensiuni importante în relaţiile cu părinţii pot să apară în intervalul cuprins între 19 mai şi 12 iunie, când va părea aproape imposibil să vorbiţi aceeaşi limbă.
În august 2015, Jupiter intră în semnul vostru şi vă inspiră să creşteţi, să vă depăşiţi limitele şi să priviţi viaţa cu mai mult optimism, în ciuda tuturor detaliilor care par să vă asalteze acum mai mult ca niciodată.
Marte va traversa şi el semnul vostru, de la finele lui septembrie, până în prima jumătate a lui noiembrie, iar pe 13 septembrie are loc o eclipsă parţială de Soare în Fecioară. În ciuda tensiunilor şi frânelor materiale sau psihologice pe care le resimţiţi, aceasta ar putea fi una dintre cele mai dinamice şi constructive perioade din viaţa voastră.
Pluton rămâne şi în 2015 în casa copiilor şi aduce profunzime relaţiei voastre cu ei, dar şi intensitate. O intensitate care de multe ori poate conduce la încrâncenare, la încleştări de voinţe, dar şi la transformare, de ambele părţi.
Sănătate:
Anul 2015 nu anunţă probleme majore de sănătate. Prima jumătate a anului vă surprinde preocupat de probleme emoţionale, vă stresaţi cu chestiuni legate de parteneriate, de corectitudinea şi sinceritatea oamenilor care fac parte din viaţa voastră. Descoperirile pe care le faceţi nu sunt neapărat încurajatoare, iar acest lucru vă poate crea frustrare, suferinţă sau iritare.
Casele triadei psihice şi oculte (IV, VIII, XII) sunt activate de Saturn în Săgetător (până în 15 iunie şi începând cu 18 septembrie), de Uranus în Berbec şi de Jupiter în Leu (până pe 11 august).
Această combinaţie încurajează desprinderea de trecut, explorarea bagajului subconştient şi înţelegerea lucrurilor care vă condiţionează. Aţi putea întreprinde cure de detoxifiere, dar ele ar trebui însoţite de eforturi pentru reechilibrare sufletească. Până pe 15 iunie şi apoi începând cu 18 septembrie ar fi de săpat puţin la rădăcina arborelui genealogic şi de încercat reconcilieri cu familia.
Este posibil ca părinţii sau altă rudă în vârstă, de care sunteţi ataşaţi, să aibă probleme de sănătate în decursul acestui an. Încercaţi să nu vă consumaţi mai mult decât este necesar, deşi aceste situaţii sunt, de obicei, dificil de gestionat atât fizic, cât şi emoţional. Dar, dacă vă îmbolnăviţi şi voi sau dacă vă epuizaţi nervos, nu mai puteţi fi de folos nimănui. Menajaţi-vă!
În martie, stresul de la locul de muncă îşi poate pune amprenta asupra stării de sănătate şi vă puteţi trezi cu puşeuri de tensiune, cu creşteri ale pulsului. Încercaţi să găsiţi o cale de a vă linişti, de a vă detaşa de ceea ce se petrece la serviciu sau în plan financiar. În mai, nu neglijaţi problemele de sănătate, chiar dacă vi se par nesemnificative. Tensiunea nervoasă poate cauza accidentări.
Perioada 15 iunie – 18 august, se poate să vă găsească pe drumuri, de la un cabinet medical la altul, pentru o problemă mai veche de sănătate. Dacă vă confruntaţi de mai mult timp cu anumite simptome, pe care nu le-aţi luat în serios şi pentru care nu aţi căutat o explicaţie, ar fi indicat ca în această perioadă să mergeţi să vedeţi despre ce este vorba. În caz contrar, vă puteţi trezi cu o afecţiune deja cronicizată pentru că nu aţi tratat-o la timp.
Pe 11 august 2015, Jupiter intră în semnul vostru, ceea ce, în mare, este de foarte bun augur. Totuşi, dacă vă ştiţi suferind de probleme digestive, dacă aveţi probleme de metabolism, este indicat să vă supravegheaţi cu mare atenţie dieta şi să încercaţi să evitaţi factorii cei mai puternici de stres.
Sezonul rece de anul acesta vă poate aduce răceli repetate pentru că rezistenţa la frig este mai scăzută decât în alţi ani. Poate că ar fi bine ca încă din toamnă să vă faceţi o cură de creştere a imunităţii şi să fiţi atenţi la cum vă îmbrăcaţi în perioadele în care temperatura aerului prezintă diferenţe mari de la o zi la alta sau de la noapte la zi.
BALANŢĂ
Dragoste şi cuplu:
Nimeni nu e mai specialist ca voi la echilibrări şi dezechilibrări, la armonizări, de multe ori forţate. Doar că Uranus, prezent în casa parteneriatelor, nu vă dă pace nici anul acesta să îmbrobodiţi realitatea sentimentală aşa cum vă trece prin cap.
Porniţi în 2015 foarte determinaţi să puneţi la punct situaţia voastră amoroasă, să aduceţi iubirea în viaţa voastră, presărată cu un dram în plus de pasiune. Cu Marte în casa iubirii, în prima jumătate a lui ianuarie şi în casa parteneriatelor, de la mijlocul lui februarie până pe 1 aprilie, este posibil să obţineţi cu uşurinţă mai mult decât vă aşteptaţi.
Dacă sunteţi deja angajaţi într-o relaţie cu vechime sau de-a dreptul căsătoriţi, puteţi constata că perechea devine un pic mai autoritară, dar se implică mai mult decât de obicei în viaţa de cuplu. Se cere mult de la voi, pot apărea desincronizări şi conflicte, dar energia astrală încurajează reconcilierea şi schimbarea tiparelor relaţionale. Este însă susţinută şi schimbarea partenerului, acolo unde diferenţele au devenit ireconciliabile.
Este o perioadă foarte bună pentru Balanţele celibatare care tânjesc de multă vreme după perechea ideală. Este foarte posibil să găsiţi pe cineva care să vă scuture puţin din convenţii şi care să vă dea peste cap concepţiile de basm. Lucrurile promit să evolueze rapid în aprilie – mai când Marte traversează casa intimităţii.
Pentru unele Balanţe această perioadă poate coincide însă cu amplificarea certitudinii că iarba e mai verde la vecini, drept pentru care pot alerga în braţele larg deschise ale unor persoane cu obligaţii. Nu sunt excluse nici descoperiri legate de infidelităţi ale partenerului.
Eclipsa totală de Lună care are loc pe 28 septembrie 2015, în casa parteneriatelor Balanţelor, deschide calea spre reînnoirea unor promisiuni sau spre încheierea unei relaţii dacă nu o mai consideraţi potrivită pentru voi.
În octombrie, noiembrie şi decembrie sunt foarte probabile ciocniri de opinii şi încăpăţânări, dar trec repede şi pot fi chiar ingredientul necesar pentru restabilirea pasiunii.
Bani şi carieră:
Anul 2015 poate începe cu bârfe şi neînţelegeri la locul de muncă, dar şi cu mici neplăceri legate de sistemele de comunicare. Nu sunt excluse nici defecţiuni la aparatura de birou şi învinuiri reciproce pe această temă. Intuiţia, dublată de calităţile voastre diplomatice, vă poate scoate de fiecare dată din încurcătură, iar soluţiile propuse de voi pot detensiona atmosfera.
Priviţi spre viitor cu optimism şi reorganizaţi-vă proiectele pe termen lung până la mijlocul lui iunie, cât Saturn este în Săgetător. Jupiter în Leu vă ajută să consolidaţi alianţe, să vă lărgiţi cercul de cunoscuţi şi să pătrundeţi în grupuri sociale influente. Acest lucru vă poate aduce avantaje profesionale şi financiare.
Saturn în Săgetător nu vă avantajează însă dacă lucraţi în domenii legate de transport, de comerţ şi de comunicare. Până în iunie şi începând cu mijlocul lui septembrie puteţi să vă ciocniţi de personaje cu vederi obtuze sau puteţi fi acuzaţi de îngustime în abordarea unor chestiuni legate de axa familie – carieră.
Saturn se întoarce în Scorpion, în perioada 15 iunie – 18 septembrie şi, din casa banilor, vă va provoca să vă arătaţi valoarea şi să căutaţi resurse pentru a vă putea consolida viitorul.
Căutaţi soluţii de economisire, de reducere a cheltuielilor, faceţi-vă bugete clare pe care să le respectaţi, mai ales dacă lansaţi la apă proiecte profesionale pe termen lung. Ca să reuşiţi va trebui însă să investiţi mai mult decât bani. Va trebui să investiţi efort personal, ambiţie, perseverenţă!
Casă şi familie:
Anul 2015 poate începe cu multe discuţii în casă, în legătură cu proiectele pe termen lung, dar şi în legătură cu copiii, dacă aveţi. Sau, poate, nu sunteţi foarte siguri cu privire la a avea sau nu copii şi simţiţi nevoia să vă sfătuiţi cu familia. Nu e cel mai bun moment pentru că, aşa cum veţi constata, cel mai probabil, concepţiile voastre şi cele ale părinţilor sunt mult prea diferite pentru a putea ajunge la un numitor comun.
Evitaţi să abordaţi acest subiect mai ales în perioada 22 ianuarie – 12 februarie. Comunicarea cu copiii poate fi şi ea deficitară, tot în decursul acestui interval.
Pluton rămâne şi în 2015 în casa familiei şi căminului, în relaţii tensionate cu Uranus care se găseşte în casa parteneriatelor. Poate mai mult ca oricând, apar fricţiuni între familia întemeiată de voi şi familia de origine. Se poate ca părinţii să nu vă aprobe planurile de căsătorie sau perechea de viaţă să nu mai suporte amestecul părinţilor voştri în viaţa voastră.
Luna martie poate aduce, în acest sens, confruntări, rupturi de relaţii în cadrul familiei sau răsturnări de situaţie. Încheierea unui armistiţiu definitiv şi irevocabil depinde de deschiderea fiecăruia şi de abilitatea fiecăruia de a accepta un compromis.
De asemenea, se recomandă să rămâneţi vigilenţi faţă de tot ceea ce înseamnă închirieri sau vânzări/cumpărări de locuinţă, fiţi atenţi la termenii contractelor. Dacă nu vă pricepeţi, mai bine întrebaţi un specialist.
Saturn tranzitează până în iunie şi apoi începând cu luna septembrie, Săgetătorul. Pentru voi aceasta ar fi casa comunicării şi a relaţiilor cu fraţii, verii şi alte rude apropiate, dar şi cu vecinii. Astfel, comunicarea cu apropiaţii capătă altă dinamică. Se poate să simţiţi o barieră de comunicare între voi şi rude sau vecini. Concepţiile de viaţă sunt mult prea diferite şi, pentru următorii 3 ani este probabil că veţi păstra distanţa sau veţi crea distanţă între voi şi ei.
Această perioadă ar fi însă şi un bun prilej de a vă revizui cunoştinţele, de a verifica dacă se pot aplica şi practic, dacă pot conduce la ceva concret sau ar trebui îmbogăţite prin studiu sau prin experimentare directă.
De la finele lui august şi până în a doua jumătate a lunii octombrie 2015, puteţi trece printr-o perioadă agitată, confuză, plină de dileme personale şi întrebări legate de propriile abilităţi şi de relaţiile cu apropiaţii. Veţi avea nevoie de răbdare ca să nu distrugeţi prietenii şi/sau parteneriate financiare.
Este indicat ca în această perioadă să verificaţi foarte bine informaţiile care vă parvin. Întoarceţi-vă spre trecut. Cel mai probabil, răspunsurile sunt acolo, îngropate în experienţe despre care aţi uitat.
Sănătate:
De câţiva ani buni, vă preocupă metodele alternative de tratament, tot ceea ce ţine de cauzele spirituale, subtile ale bolilor şi este posibil să fi asimilat multe cunoştinţe, să fi contactat o serie de specialişti şi nespecialişti. Poate chiar aţi fost la cursuri de specializare în terapii complementare.
Anul acesta, vi se poate ivi ocazia să puneţi în practică (mai ales după 11 august) ceea ce aţi învăţat, fie în cazul unei probleme personale de sănătate, fie în cazul unei rude, a unui părinte care se confruntă cu o problemă ce se poate croniciza.
S-ar putea să constataţi, în ultimele trei luni ale anului 2015, că mai aveţi încă multe de învăţat sau concepţiile voastre să fie răsturnate sau contestate de persoana pe care doriţi să o ajutaţi. Cu toate acestea, în ceea ce vă priveşte, terapiile naturiste sunt foarte eficiente în anul 2015.
Atenţie la o predispoziţie spre accidentări şi răniri în februarie şi martie. Dacă acestea sunt predispoziţii, să le spunem, de sezon, o chestiune care ar putea să vă sâcâie cam tot anul ţine de sistemul digestiv, de tot ceea ce presupune asimilare, absorbţie. Totul se poate accentua după 11 august 2015, când Jupiter intră în Fecioară şi vă va activa prin opoziţie cu Neptun casele sănătăţii.
Pot fi afectate, în special, Balanţele care au sensibilităţi ale ficatului sau predispoziţii spre ficat gras (steatoză), dar şi cele care au diabet. Nici nivelul colesterolului nu ar trebui pierdut din vedere. Nu este recomandat să încălcaţi acum regimurile alimentare prescrise de medic. V-ar putea ajuta să vă faceţi un orar precis al meselor, pe care să îl respectaţi fără crâcnire şi să aveţi grijă la nivelul de lecitină din organism.
Tulburări care vă necăjesc de ani de zile şi cărora nu le-aţi acordat atenţia cuvenită, se pot transforma în afecţiuni cronice, dacă nu vă decideţi să luaţi măsuri serioase.
Afectate de tranzitele acestui an pot fi şi Balanţele care au probleme reumatice, dar şi cele care au o predispoziţie spre stări depresive şi/sau insomnie.
Vă recomand să fiţi atenţi la tratamentele cosmetice, începând din a doua jumătate a lunii iulie şi până la începutul lui octombrie 2015, mai ales dacă acestea presupun microchirurgie sau utilizarea de aparatură medicală. Se poate însă ca pornind de la o chestiune care ţine aparent de cosmetică, să descoperiţi o problemă medicală. În ultima săptămână a lunii iulie ar fi foarte bine să evitaţi orice fel de intervenţie cosmetică.
Ultimul trimestru al anului 2015 aduce speranţe pentru cei suferinzi. După tot felul de experimentări, în acest interval este cel mai probabil să găsiţi tratamentul potrivit pentru voi şi să vă îmbunătăţiţi vizibil starea de sănătate.
SCORPION
Dragoste şi cuplu:
Odată cu plecarea lui Saturn din semnul vostru, parcă vă simţiţi eliberaţi de povara seriozităţii excesive, de nevoia apăsătoare de a vă refugia după barierele secretomaniei şi suspiciunii şi simţiţi nevoia să vă exprimaţi plenar.
Vă poate fi greu şi vouă să distingeţi între fantezie şi realitate când vine vorba despre poveşti de iubire de ocazie, ceea ce poate deveni periculos de incitant, mai ales pentru partea adversă care se va simţi purtată de la agonie la extaz.
Magnetismul vostru poate atinge cote maxime, în special de la mijlocul lui ianuarie până la mijlocul lui februarie. Dacă ţineţi să cuceriţi pe cineva anume, acum este momentul să faceţi apel la inspiraţie, imaginaţie şi doza letală de şarm pe care o aplicaţi în astfel de cazuri.
E posibil însă, cu cât încercaţi mai tare să îndrăgostiţi pe cineva de voi, cu atât mai mult să alunecaţi voi în braţele iubirii, dar şi în patima cheltuielilor exagerate pentru a impresiona şi răsfăţa persoana iubită. Atenţie! Dragostea adevărată nu costă!
Din aprilie şi în a doua jumătate a lunii iunie, aveţi tendinţa de a fi mai posesivi, de a vrea totul sau nimic, dar cu Mercur retrograd în casa intimităţii, (19 mai – 12 iunie) poate fi mai dificil să vă faceţi înţeleşi, să exprimaţi coerent care vă sunt dorinţele, nevoile.
Frustrările pot atinge cote alarmante în acest răstimp şi pot conduce uşor, în unele situaţii, la conflicte zgomotoase, ciocniri de vanităţi, dar şi la un sentiment general de insatisfacţie pe care îl afişaţi peste tot. Riscaţi astfel să stricaţi şi relaţii profesionale şi/sau amicale importante.
Saturn revine în semnul vostru în a doua jumătate a lunii iunie şi stă acolo până pe 18 septembrie pentru a vă ajuta să revizuiţi modul în care vă prezentaţi celorlalţi, lucru foarte important şi pentru parteneriatele voastre.
Începând cu luna octombrie, se poate să simţiţi presiunea responsabilităţilor sociale care vă împiedică să petreceţi mai mult timp alături de persoana iubită sau să reuşiţi să puneţi pe picioare o relaţie sentimentală stabilă, coerentă.
Se poate ca soţul sau soţia să vă reproşeze că staţi prea mult cu prietenii sau cu anumite grupuri cu care aveţi de încheiat afaceri sau faţă de care aveţi obligaţii diverse. Din fericire, finele lunii octombrie aduce şi şansa unui restart, ostilităţile se pot dizolva într-o atmosferă romantică.
Bani şi carieră:
Începeţi anul 2015 cu tenacitate, cu sentimentul plăcut că puteţi învinge pe oricine în drumul spre realizare financiară şi profesională. Sunteţi tentaţi să folosiţi puţin prea multă forţă, iar atitudinea voastră plină de siguranţă, poate chiar un pic războinică, va trece drept aroganţă şi sfidare.
În prima jumătate a anului 2015, dorinţa copleşitoare de a schimba ceva în plan profesional vă înarmează cu supraestimări; dispare realismul vizavi de propriile putinţe, vizavi de ceea ce vi se cuvine pe drept.
Puteţi progresa însă foarte mult în primul trimestru al anului 2015. Luna martie se poate dovedi plină de surprize provocatoare legate de locul de muncă. Se schimbă ceva, poate chiar ierarhia în vârful căreia vreţi neapărat să ajungeţi. Profitaţi de aceste şanse, dar evitaţi agresivitatea şi încercaţi să vă apropiaţi colegii şi nu să-i îndepărtaţi de voi.
Până în luna iunie şi apoi începând cu luna septembrie, Saturn vizitează Săgetătorul – pentru voi casa banilor şi a valorilor personale. Vă aşteaptă lecţii importante de responsabilitate financiară predate de unul dintre cei mai severi profesori pe care i-aţi cunoscut vreodată. Vă recomand să gândiţi pe termen lung şi să limitaţi cheltuielile făcute doar de dragul cheltuielilor.
Mare atenţie la credite, la cumpărăturile de valoare mare, la plăţile pe care intenţionaţi să le faceţi în rate. Puteţi sfârşi cu uşurinţă cheltuind prea mult pe ce nu merită sau pe lucruri de care nu aveţi neapărată valoare. Nu faceţi achiziţii la impuls sau doar ca să dovediţi ce putere financiară aveţi!
Odată cu întoarcerea lui Saturn în semnul vostru (15 iunie – 18 septembrie) ar fi bine să vă puneţi serios problema direcţiei profesionale. Până la mijlocul lui august încercaţi să decideţi ce vreţi să faceţi în privinţa reputaţiei, a imaginii voastre publice. Nu mai amânaţi aceste decizii, nu mai căutaţi motive de evitare (Venus în mers retrograd în Leu, în perioada 31 iulie – 6 septembrie).
Dacă aveţi de ales între mai multe opţiuni profesionale, mergeţi spre ceea ce simţiţi că vă avantajează şi vă reprezintă. Apoi, după ce Jupiter intră în semnul Fecioarei, gândiţi-vă în amănunt strategiile pe termen mediu şi lung.
În ultimul trimestru al acestui an, se recomandă să vă reevaluaţi şi/sau să vă consolidaţi alianţele. Nu vă supăraţi pe prieteni şi/sau colaboratori dacă nu vă aprobă planurile de investiţii sau dacă vă consideră prea idealişti şi predispuşi la riscuri prosteşti. S-ar putea să aibă mare dreptate.
Este însă o perioadă foarte bună pentru a vă lărgi cercul de cunoscuţi, pentru a negocia contracte şi pentru a prelua frâiele unor afaceri importante, acolo unde alţii ezită şi se pierd cu firea. Dar va trebui să daţi dovadă de seriozitate, rigurozitate şi profesionalism, altfel şansele vă pot scăpa printre degete.
Casă şi familie:
Jupiter rămâne în Leu până pe 11 august şi vă activează axa casă – carieră. Eforturile depuse anul trecut (şi poate începute acum 12 ani) se pot încununa cu o schimbare de statut. Şi da, ar putea fi vorba despre unul matrimonial!
Începeţi anul preocupat de casă şi familie, pregătiţi să lansaţi proiecte, intenţii sau poate doar să începeţi o nouă rundă de reparaţii în locuinţa voastră sau a părinţilor. Mercur retrogradează însă din 22 ianuarie până în 12 februarie, în casa familiei şi căminului. Astfel, devine dificil să ajungeţi la o înţelegere cu echipa care ar trebui să vă ajute la (re)amenajări. Vă recomand să nu apelaţi la prieteni pentru că nu se vor ţine de cuvânt, cu toate intenţiile lor bune.
Tot în această perioadă, dacă doriţi să achiziţionaţi o locuinţă sau să închiriaţi una, părinţii se amestecă, vă dau sfaturi şi poate creşte tensiunea dintre voi. Ar fi bine să ţineţi totuşi cont de faptul că locul de muncă vă poate rezerva surprize, că pot apărea răsturnări de situaţie şi puteţi să vă treziţi cu mai puţini bani decât credeaţi. De aceea, este indicat să nu vă lansaţi în cheltuieli, pentru casă şi/sau familie, care e clar că depăşesc puterile voastre sau sunt la limita bugetului.
Păstraţi un fond de rezervă pentru că s-ar putea ca pe parcursul acestui an să aveţi parte de tot felul de defecţiuni neaşteptate, ba la maşina de spălat, ba la frigider. Sau, cine ştie, se strică instalaţia electrică sau cade tencuiala.
Saturn se întoarce în semnul vostru pe 15 iunie şi stă acolo până pe 18 septembrie, o perioadă numai bună de reevaluări personale, de reconectări cu realitatea, acolo unde au avut loc alunecări. Este, probabil, cel mai bun moment pentru a rememora cele mai bune învăţături care decurg din experienţa anului trecut şi pentru a verifica dacă le-aţi integrat cum se cuvine în viaţa voastră. Dacă nu aţi făcut-o, aveţi acum ultima şansă. În caz contrar, transpunerea în practică a idealurilor voastre înalte se poate ciocni de obstacole, de imposibilităţi, începând cu finele lunii septembrie.
Lunile de iarnă pot să vină cu dubii viscolite la adresa propriilor persoane. Îndreptaţi-vă spre prieteni. Ei vă pot reaminti cum să priviţi jumătatea plină a paharului. Atenţie totuşi la tendinţe spre autoiluzionare şi la idealizarea relaţiei cu copiii. Dacă nu aveţi copii, vi s-ar putea părea că aceasta e soluţia pentru o viaţă împlinită. Nu este însă momentul să luaţi o decizie finală în acest sens.
Sănătate:
Dornici să realizaţi cât mai multe lucruri, să vă găsiţi valoarea şi să vă afirmaţi, aveţi tendinţa de a trece cu vederea odihna şi, în general, un stil de viaţă sănătos. Sau s-ar putea să gândiţi că o pastilă bună alungă neplăcerile legate de sănătate.
Cu Uranus în casa sănătăţii, puteţi avea parte de tot felul de surprize, de simptome nemaiîntâlnite sau de (re)izbucniri bruşte ale unor afecţiuni cronice. De aceea, este recomandat să faceţi tot posibilul pentru a vă menţine într-o formă fizică şi psihică bună. Iar acest lucru nu înseamnă să înghiţiţi vitamine din cutie, ci să vă alimentaţi sănătos şi să vă odihniţi când trebuie.
În perioada 22 ianuarie – 21 februarie fiţi atenţi la ceea ce mâncaţi pentru că digeraţi mai greu, vă puteţi trezi cu crampe, balonări şi o senzaţie proeminentă de disconfort. Toate acestea vă pot încetini, vă puteţi simţi lipsiţi de chef şi de idei. Apoi, până în mai, beneficiaţi de foarte multă energie din partea astrelor, dar aceasta se poate transforma în surescitare.
Cel mai probabil, până la finele lui aprilie vă puteţi confrunta cu zile cu foarte multă energie, urmate de zile în care vă puteţi simţi complet epuizaţi. Încercaţi să vă păstraţi calmul şi să consumaţi alimente cu un conţinut scăzut de zahăr. Este, de asemenea, indicat să consumaţi mai puţină cafea şi să evitaţi sucurile carbogazoase.
Din 15 iunie până pe 18 septembrie, Saturn se întoarce în semnul vostru, ceea ce poate însemna o scădere de imunitate şi senzaţie de oboseală. Se poate să resimţiţi mai puternic simptomele unor probleme de sănătate deja existente, să vă confruntaţi cu infecţii diverse sau să vă îngrijoreze starea în care se află unghiile, părul şi/sau pielea.
În perioada 18 septembrie – 10 octombrie, nu neglijaţi rinichii. Este posibil să eliminaţi o piatră sau să vă confruntaţi cu o infecţie. Nu trataţi lucrurile cu superficialitate ca să nu transformaţi totul într-o problemă pe termen lung.
SĂGETĂTOR
Dragoste şi cuplu:
Cu Uranus încă prezent în casa dragostei, nu vă puteţi mulţumi decât cu istorii ieşite din comun, căutaţi persoane surprinzătoare, incitante atât intelectual cât şi fizic. Nu prea simţiţi nevoia de permanenţă şi probabil veţi dori să experimentaţi cât mai mult.
Sunteţi mai degrabă îndrăgostiţi de senzaţia de îndrăgostire decât de o persoană anume şi, din această perspectivă, primele luni ale anului 2015 vă pot aduce iubiri la prima vedere, focuri de artificii pe un cer de primăvară destul de înnourat. Primele trei luni ale anului pot fi bune şi pentru recuceriri, împăcări, vă puteţi exersa forţa de atracţie şi creativitatea în exprimarea sentimentelor.
Începând cu luna aprilie 2015, se poate să îşi facă loc în viaţa de cuplu şicanările, încăpăţânările şi confruntările. Încercaţi să rămâneţi concilianţi, să lăsaţi deoparte orgoliul şi faceţi un efort să ascultaţi ceea ce are de spus jumătatea voastră. Altfel, vara poate fi presărată cu certuri, neînţelegeri, puteţi deveni principalul suspect într-o serie întreagă de delicte comise contra bunului mers al căsniciei ori al relaţiei sentimentale în care sunteţi angrenaţi.
Persoana iubită nu dă semne să cedeze nici în faţa furiei voastre, nici în faţa acceselor de orgoliu. Iar dacă vă ştiţi cu musca pe căciulă şi cu infidelităţile în buzunar, poate nu strică să jucaţi cinstit măcar de data aceasta, dacă ţineţi la ceea ce aţi construit până acum din punct de vedere sentimental.
Mercur se plimbă retrograd de la mijlocul lui mai până la mijlocul lui iunie prin casa parteneriatelor voastre şi încurcă serios comunicarea. Va fi mai dificil să ajungeţi pe un teren comun, iar cuvintele rostite la nervi pot răni foarte serios în dreapta şi în stânga. De aceea, mulţi Săgetători vor tânji toată vara după apropiere, reconciliere sau vor căuta în altă parte.
Vă recomand să nu renunţaţi atât de uşor la ceea ce aveţi, chiar dacă traversaţi ape tulburi. Este momentul să depuneţi efort şi să vă implicaţi, să luptaţi pentru oamenii la care ţineţi cu adevărat. Luna Nouă din 16 iunie vă activează casa relaţiilor şi vă acordă şansa unui nou început alături de persoana iubită. Căutaţi proiecte, activităţi în care să vă implicaţi împreună.
Lunile iulie şi august vă predispun la aventură şi pot invita dragostea la prima vedere în viaţa voastră. Dar, toate acestea, nu vor face decât să vă ajute să înţelegeţi ce dor vă este de intimitate, iar aceasta nu se limitează la a fi în pat cu cineva.
Lunile septembrie, octombrie şi noiembrie pot deveni decisive. Este posibil să vă simţiţi îmboldiţi de o nevoie interioară puternică să alegeţi între nou şi vechi, să alegeţi cine rămâne şi cine pleacă din relaţiile voastre de dragoste.
Bani şi carieră:
Nu mai merge să vă bazaţi doar pe noroc şi să credeţi că totul se va rezolva cumva de la sine. De altfel, la începutul anului vă simţiţi cumva demotivaţi de realitatea voastră financiară şi, începând cu luna martie, mai motivaţi să puneţi osul la treabă fără să vă mai lamentaţi în faţa oricărui obstacol minuscul.
E drept, prezenţa lui Saturn în semnul vostru, până în iunie şi începând cu a doua jumătate a lunii septembrie, descurajează dorinţa de aventură, dar încurajează efortul, disciplina şi realismul. Veniturile depind direct de efortul vostru. Va trebui să vă demonstraţi în repetate rânduri integritatea, dar şi creativitatea.
Cu Mercur retrograd în casa parteneriatelor (19 mai – 12 iunie), pot apărea neînţelegeri legate de direcţia în carieră, conflicte cu un partener de afaceri sau cu partenerul de viaţă în legătură cu munca. Se poate să simţiţi mai adânc şi mai nemilos colţii concurenţei. Aveţi însă toate calităţile necesare pentru a rezista pe piaţă.
Feriţi-vă de jocuri de culise şi manevre neortodoxe. Şi, cel mai important, nu lăsaţi competiţia să strice relaţia cu partenerii de afaceri sau cu asociaţii voştri. Apele se mai liniştesc la începutul verii, cu condiţia să daţi semne de receptivitate la propunerile celorlalţi şi să fiţi mai concilianţi.
Tot în această perioadă, situaţia financiară ar putea da semne de revenire, dacă nu vă decideţi cumva pentru cea mai extravagantă vacanţă din ultimii ani, pentru a vă îmbuna perechea de viaţă.
Pe 11 august 2015, Jupiter intră în Fecioară, pentru voi casa carierei, a ţelurilor profesionale, a statutului şi reputaţiei. Cum Jupiter este planeta care vă guvernează, aş putea spune că, începând cu a doua jumătate a lunii august, vă identificaţi total cu profesia.
Vă puteţi regăsi tenacitatea şi dorinţa de afirmare, dorinţa de a depăşi limitele în care v-aţi învârtit în ultimii ani. Învăţaţi lucruri noi despre voi, despre ceea ce puteţi cu adevărat din punct de vedere profesional şi uman, vă puteţi regăsi motivaţia de a demonstra că nu sunteţi doar sufletul petrecerii, ci şi al afacerii în care sunteţi implicaţi sau al firmei pentru care lucraţi.
Implicarea voastră bruscă şi totală în viaţa profesională poate stârni furtuni acasă. Perechea poate avea dificultăţi în a înţelege de unde atât de mult interes pentru imaginea voastră publică, pentru imaginea voastră profesională şi pentru toate amănuntele pe care altă dată le treceaţi cu vederea. Daţi-i timp să se acomodeze cu noul vostru ritm şi cu noile preocupări.
În plus, din septembrie încep să se vadă şi efectele financiare ale eforturilor voastre şi veţi ajunge la sentimente mai bune. Va trebui însă să rezistaţi cu stoicism în faţa tendinţei de a cheltui prea mult pentru sărbătorile de iarnă.
Casă şi familie:
Saturn stă, cea mai mare parte a acestui an, în semnul vostru: până în iunie şi apoi începând cu luna septembrie. Acest tranzit marchează o etapă de conştientizare a erorilor comise până acum, dar şi o înţelegere mai bună a aspectelor care v-au purtat spre reuşită.
Cel mai probabil, evenimentele acestui an vă vor pune faţă în faţă cu limitele personale. Le puteţi depăşi cu responsabilitate, tact şi disciplină, calităţi pe care ar fi indicat să încercaţi să le cultivaţi. Nu se recomandă să acţionaţi la noroc, fără un plan bine pus la punct.
Duşul de realism pe care vi-l pregăteşte Saturn, vă poate ajuta să vedeţi în cu totul altă lumină viaţa de familie şi proiectele legate de casă.
Cu Neptun bine instalat în casa familiei şi căminului, de câţiva ani buni, imaginea voastră asupra acestui sector de viaţă se poate să fie cam înceţoşată sau cam prea idealistă. Sau poate că aţi refuzat total ideea de a vă întemeia o familie, din considerente care acum nu doar că vi se pot părea deplasate, ci de-a dreptul puerile. Sau, poate, pur şi simplu, realizaţi acum că fugeaţi de responsabilitate.
Primul trimestru al anului 2015 poate aduce aglomeraţie pe scenă casnică, o mulţime de evenimente care să vă irite sau un conflict cu o persoană anume din familie. Ar fi nevoie de mai multă toleranţă din partea voastră, de deschidere spre dialog şi de o privire obiectivă asupra situaţiei pentru ca lucrurile să ia o turnură constructivă. Nici lângă voi nu e simplu de trăit, aşa că nu mai arătaţi acuzator cu degetul doar spre rude.
Folosiţi-vă de compasiune, iertare, imaginaţie şi intuiţie pentru a vă găsi locul în mijlocul celor dragi şi/sau pentru a găsi un loc doar al tău, pe care să îl puteţi numi „acasă”.
Odată cu intrarea lui Jupiter în Fecioară, pe 11 august 2015, perspectivele unei reuşite profesionale deschid uşa spre speranţă că vă veţi putea cumpăra, în sfârşit, casa voastră. Sau spre aspiraţia de a scăpa mai repede de ratele la creditul imobiliar. Sau, cine ştie, poate puneţi mâna pe bogătaşul/a târgului şi scăpaţi de toate datoriile din lume. Nimic nu e imposibil, dar nu vă bazaţi pe alţii, ci pe calcule precise şi pe forţele proprii.
Sănătate:
Sănătatea va reprezenta un sector important în agenda lui 2015. Cu siguranţă aceasta ar putea conţine o serie de programări la medic, măcar pentru un control, două, de rutină.
Cu Saturn în semnul vostru (până în 15 iunie şi apoi din 18 septembrie), se pot accentua simptome preexistente, se pot activa afecţiuni mai vechi, ar putea scădea imunitatea. De aceea, ar fi indicat să nu neglijaţi nici cea mai mică răceală şi să încercaţi să păstraţi un regim de viaţă echilibrat de-a lungul întregului an.
Din fericire, până pe 11 august, Jupiter din Leu vă oferă suficientă energie pentru a vă păstra optimismul, încrederea în forţele proprii, entuziasmul.
Riscul de a avea probleme respiratorii, de a contracta viroze, pneumonii este mai crescut în a doua jumătate a lunii mai. Nu lăsaţi tusea să scape de sub control, luaţi-vă câteva zile libere şi staţi acasă până începeţi să vă reveniţi. De asemenea, în perioada 19 mai – 12 iunie, sunteţi mai predispuşi la a vă accidenta picioarele. Aşa că fiţi atenţi pe unde călcaţi, la modul cel mai propriu cu putinţă.
Din a doua jumătate a lunii iunie şi până în a doua jumătate a lunii septembrie, Saturn activează casa bolilor cronice şi a sănătăţii psihice. Este important să reuşiţi să rămâneţi pozitivi, activi, deşi acum vă puteţi confrunta cu afecţiuni pe care le-aţi ignorat în 2014.
În august, sunteţi predispuşi la excese alimentare şi ar fi foarte indicat să evitaţi excesul de dulciuri. Dacă suferiţi de diabet, în această perioadă ar trebui să vă supravegheaţi cu foarte mare atenţie glicemia.
Luna august se poate dovedi dificilă şi pentru Săgetătorii care suferă de probleme cu articulaţiile şi cu circulaţia venoasă, iar doamnele/domnişoarele Săgetător se pot confrunta cu probleme ginecologice sau urinare. Chiar dacă acestea fac parte din viaţa voastră în mod obişnuit, fără să se manifeste acut sau anormal, acum se pot agrava sau pot lua forme cronice.
Noiembrie şi decembrie sunt de bun augur pentru sănătate, mai ales în cazul bolnavilor cu boli cronice, cu condiţia să nu conteste metodele de tratament sau prescripţiile medicale. Cineva din familie vă poate induce în eroare cu un sfat „avizat”.
CAPRICORN
Dragoste şi cuplu:
Jupiter rămâne în casa intimităţii, dar şi a relaţiilor până în august şi vă poate pune la dispoziţie suficiente resurse pentru a consolida o relaţie pe care o preţuiţi cu adevărat, pentru a înţelege care sunt mecanismele care vă ţin alături de persoana iubită.
Altfel spus, aţi putea şi voi să vă dezlănţuiţi o dată-n viaţă, să experimentaţi la maxim şi puteţi constata că nu e deloc atât de greu să ajungeţi pe culmi şi să-i mai aduceţi şi pe alţii cu voi.
Fiţi activi, exprimaţi-vă, preluaţi iniţiativa, arătaţi-vă afecţiunea! Chiar şi în public! Din aprilie până în septembrie este indicat să descoperiţi puterea dialogului deschis, încărcat de sentimente şi mărturisiri personale.
Deşi schimbarea e cel mai înspăimântător lucru pentru voi şi vă creează severe crize de conştiinţă, acceptaţi în viaţa voastră persoane care să vă scuture de închistări şi de idei preconcepute, dar şi de maldărul de probleme de la birou pe care le purtaţi după voi ca pe o pelerină de protecţie.
Venus retrogradează în sectorul intimităţii toată luna august şi prima săptămână din septembrie 2015, timp în care şi Marte activează acest domeniu de viaţă. Poate deveni greu să vă decideţi ce vreţi, aproape imposibil să calculaţi toate riscurile amorului.
Tendinţa va fi să exageraţi cu vanitatea şi cu dorinţa de a vă arăta expert în cum trebuie să funcţioneze relaţia de vis. Există însă şi Capricorni care în decursul acestui interval transmit mesaje eronate sau contradictorii se#ului opus, vor face un dans obositor înainte şi înapoi sau vor încuia sentimentele şi emoţiile la loc sigur şi nu le vor împărtăşi nici sub ameninţarea cu ruperea relaţiei.
Nu vă lăsaţi înşelaţi de mrejele unei foste iubiri, de aparenta siguranţă pe care vi-o oferă reînnodarea unei relaţii. Cel mai probabil nu va ţine. Fiţi deschişi spre compromis, dar nu cu trecutul.
Dacă sunteţi celibatari, se poate să aveţi şansa unor întâlniri spectaculoase în noiembrie şi/sau decembrie, când viaţa socială se animă. Nu refuzaţi ieşirile alături de prieteni, aniversările, petrecerile etc. Se anunţă promiţătoare din punct de vedere sentimental.
Bani şi carieră:
Retrogradările lui Mercur vă dau peste cap, anul acesta, casele muncii şi casa banilor şi de aceea sunteţi predispuşi la a comite erori pe care, în mod normal, nu le-aţi comite. Începeţi anul 2015 foarte concentraţi asupra surselor de venit şi cu dorinţa de a vă îmbunătăţi capacitatea de a câştiga bani, dar adevărul este că nu prea vă mulţumeşte salariul propus.
În perioada 22 ianuarie – 12 februarie 2015, negocierile nu decurg strălucit şi poate că e mai bine să aşteptaţi până să-i cereţi şefului câţiva lei în plus. Mai mult, colegii vă pot interpreta greşit intenţiile, vorbele etc. Nu vă daţi bătuţi pentru că tensiunile se evaporă dacă daţi dovadă de puţină bunăvoinţă şi mai multă răbdare în a le explica celorlalţi strategiile voastre financiare.
Februarie, martie şi începutul lui aprilie pot fi foarte favorabile dacă aveţi afaceri legate de domeniul imobiliar. Este, de asemenea, posibil să moşteniţi un bun de valoare, să vă primiţi partea de profit dintr-o investiţie comună sau să vă crească pensia de întreţinere a copilului.
Din 19 mai până în 12 iunie 2015, Mercur retrogradează în casa muncii şi vă poate fi mai greu decât de obicei să vă gestionaţi corect ritmul de muncă astfel încât să îndepliniţi eficient şi la timp sarcinile de serviciu. Cel mai probabil va trebui să petreceţi mai mult timp la locul de muncă sau vă veţi lua de lucru şi acasă. Acest gest necugetat ar putea însă crea tensiuni în relaţia de cuplu.
S-ar putea ca perechea voastră să nu mai vrea să escaladeze munţi de dosare şi facturi pentru a ajunge la inima voastră. Învăţaţi să delegaţi din sarcini şi să acordaţi încredere colegilor. Nu vă vor dezamăgi, iar munca în echipă va salva situaţia! Poate chiar şi căsnicia voastră!
Roadele perseverenţei şi colaborării se pot culege mai repede decât vă aşteptaţi, iar lunile de vară pot aduce productivitate crescută şi profit deloc de neglijat. Suflecaţi-vă mânecile şi trageţi tare pentru că ultima retrogradare de anul acesta a lui Mercur nu se va lăsa mult aşteptată.
Din 18 septembrie până în 10 octombrie 2015, Mercur merge de-a-ndoaselea prin casa carierei, statutului public, reputaţiei şi vă puteţi trezi tentaţi să lăsaţi baltă proiecte mai vechi pentru a porni într-o direcţie cu totul şi cu totul nouă.
Vă recomandăm să nu renunţaţi! Eventual luaţi-vă mai mult timp de gândire şi de analiză a informaţiilor pe care le primiţi. Merită, mai degrabă, să vă reîntoarceţi spre colaborări mai vechi sau pe care le-aţi întrerupt de ceva timp în urmă. Sunteţi specialişti la escaladarea înălţimilor, nu vă lăsaţi descurajaţi de câteva vorbe-n vânt!
Casă şi familie:
Vă aşteaptă un an foarte dinamic în ceea ce priveşte familia, căminul, cu răsturnări de situaţie şi tensiuni care pot culmina în luna martie cu o ultimă confruntare, cu o ruptură de o anumită parte a familiei, cu un divorţ etc. Uranus, prezent în Berbec, pentru voi în casa familiei şi căminului, cere schimbări, cere originalitate în abordarea subiectelor fierbinţi care ţin prima pagină a agendei casnice cel puţin din anul 2014. Dar cere şi autenticitate.
Ar putea fi însă dificil să luaţi hotărâri bune şi veţi surprinde, probabil, cu decizii la minut, la impuls, la nervi. Aveţi tendinţa de a-i pune pe ceilalţi în faţa faptului împlinit, iar acest lucru poate stârni controverse, proteste, în cazuri extreme poate conduce chiar şi la atacuri la persoană. Încercaţi să nu vă pierdeţi cumpătul!
În ultima parte a lunii februarie şi toată luna martie, Marte activează casa familiei şi căminului şi se poate să simţiţi imboldul acut de a face bagajul şi de a vă muta sau declanşaţi operaţiuni de reparaţii capitale la domiciliu. Se recomandă atenţie pentru că pot avea loc accidentări, mai ales dacă lucraţi cu aparatură ascuţită, cu diverse instrumente contondente etc.
Toate aceste frământări pe scenă casnică au rolul de a vă ajuta să vă aşezaţi viaţa pe baze noi, să vă reformulaţi proiectele de viitor cu care vă identificaţi cel mai bine sau să vă desprindeţi o dată şi pentru totdeauna de trecut. Periplul lui Saturn prin Scorpion, din 15 iunie până în 18 septembrie va accentua acest proces şi vă veţi crea o viziune mai realistă asupra posibilităţilor.
Din a doua jumătate a lunii mai, până în a doua jumătate a lunii iulie sunt foarte avantajate proiectele imobiliare. Dar, la fel de bine puteţi simţi nevoia să vă mutaţi împreună cu persoana iubită, iar aceasta ar fi o perioadă foarte bună pentru astfel de iniţiative.
Jupiter intră în Fecioară, pe 11 august 2015, pentru voi în casa filosofiei de viaţă, a călătoriilor şi a studiilor superioare, moment foarte bun de a vă lărgi orizontul cunoaşterii şi de a renunţa la mentalităţi învechite.
Finalul lui 2015 poate aduce îngrijorări legate de starea de sănătate sau de situaţia unor rude apropiate. Ori poate iese la lumină un vechi secret de familie care vă poate schimba complet percepţia asupra unui frate, a unui văr.
Dar, este la fel de probabil, ca o rudă sau un vecin să împrăştie zvonuri despre voi. În loc să vă enervaţi, lăsaţi spiritul vesel al sărbătorilor de iarnă să intre în casă şi luaţi-le pe toate ca pe o glumă.
Sănătate:
Sănătatea vă poate juca feste de-a lungul anului şi probabil că nu ar strica o privire mai atentă la dizarmoniile interioare şi la programele subconştiente pentru a vă putea echilibra. Este foarte posibil să vă sperie o mulţime de lucruri, să simţi că „bagajul” interior de îndoieli, emoţii şi frustrări a devenit un fel de povară care vă demoralizează şi vă subminează eforturile spre progres.
Indicat ar fi să vă faceţi timp pentru voi, pentru puţină meditaţie, pentru relaxare şi odihnă. Acestea nu reprezintă o pierdere de timp, ci mai degrabă un timp necesar recuperării voastre fizice şi psihice. Jupiter sprijină, din Leu, eforturile voastre de echilibrare până în luna iunie. Dar, ar fi foarte bine, să nu vă limitaţi la a trata simptome, ci să căutaţi rădăcina problemelor de sănătate cu care vă confruntaţi.
Se poate ca, în decursul anului 2015, să vă necăjească mai mult decât de obicei sciatica, articulaţiile şoldurilor, dar este posibil să vă confruntaţi şi cu un moral cam scăzut, de unde senzaţia de sufocare în faţa responsabilităţilor. Exerciţiile de respiraţie pot face minuni, mai ales dacă vă vor bântui anxietăţile.
Teama de schimbare îşi poate face simţiţi colţii, mai ales în decursul lunilor martie şi aprilie, iar acest lucru poate duce la creşteri ale tensiunii arteriale, ale pulsului. Este important să nu treceţi cu vederea aceste stări şi să căutaţi soluţii de liniştire şi de gestionare constructivă a stresului.
A doua jumătate a lunii mai şi prima jumătate a lunii iunie pot aduce erori de diagnostic. De aceea, este indicat să cereţi o opinie medicală în plus, sub nicio formă să nu vă puneţi singuri diagnostice şi să nu vă trataţi „după ureche”. S-ar putea să fie necesare investigaţii legate de glanda tiroidă ca să puteţi ajunge la cauza altor tulburări din organism. Meditaţi la modul în care comunicaţi, în care vă organizaţi gândurile şi la concepţiile de viaţă de care sunteţi cel mai ataşaţi.
În perioada 18 septembrie – 10 octombrie se pot produce confuzii dacă vă prezentaţi la medic. Dacă nu reprezentaţi o urgenţă medicală şi mai puteţi amâna, este recomandabil să cereţi sfatul medicului şi/sau să vă faceţi analize mai spre finele lui octombrie. Ultimele două luni ale anului 2015 pot fi dificile dacă suferiţi de afecţiuni cronice (mai ales de afecţiuni reumatice). Luaţi-vă un concediu medical, mergeţi la băi, la un centru de tratament.
VĂRSĂTOR
Dragoste şi cuplu:
Jupiter rămâne în casa parteneriatelor voastre până la mijlocul lui august 2015, după care îşi face intrarea triumfală în casa intimităţii, pentru a da peste cap toate concepţiile voastre despre acest subiect.
Jupiter este responsabil cu creşterea, expansiunea, dar şi cu excesele, cu exacerbarea. Dacă sunteţi parte a unui cuplu solid, anul acesta învăţaţi cum să creşteţi alături de partener, se continuă proiecte comune începute vara trecută, vă veţi simţi împliniţi. Dacă însă cuplul nu este dintre cele mai solide sau aveţi voi ceva motive de plictis, vă puteţi simţi dator să depăşiţi limitele acestuia şi să găsiţi alternative pe termen scurt.
La fel de bine, o problemă minusculă şi nesemnificativă a vieţii în doi poate capăta sub influenţa jupiteriană proporţii apocaliptice. Dar Marele Benefic vă poate motiva să găsiţi soluţii pentru a o depăşi şi pentru a stabiliza viaţa sentimentală.
A doua jumătate a lunii ianuarie şi prima jumătate a lunii februarie vă surprind încurcându-vă în explicaţii şi în declaraţii, mai ales dacă veţi fi puşi în situaţia de a rupe o relaţie de conjunctură sau de a refuza avansurile unei foste iubiri. Mercur, planeta guvernatoare a relaţiilor voastre romantice, dar şi a intimităţii, se va afla în mers aparent retrograd în acest interval şi va „recidiva” şi în a doua jumătate a lunii mai, prima jumătate a lunii iunie.
Casele activate de retrogradare sunt casa personalităţii şi cea a relaţiilor sentimentale, a flirturilor mai mult sau mai puţin vinovate şi a distracţiei. Vă poate fi greu să vă faceţi înţeleşi, iar manevrele voastre în amor pot fi greşit interpretate, mesajele voastre pot crea confuzie şi cu cât veţi insista mai mult, cu atât veţi agrava mai tare situaţia. Folosiţi aceste perioade de timp pentru a pune capăt unor complicaţii amoroase fără însă să dezvoltaţi explicaţii prea savante.
Lunile de vară se anunţă complicate. Cu Venus retrogradă în casa parteneriatelor toată luna august şi prima jumătate din septembrie 2015, nu vă simţiţi prea în largul vostru să vă ocupaţi de ceea ce nu merge în căsnicie. Lăsaţi mândria deoparte, căutaţi punctele forte ale cuplului şi creaţi strategii împreună cu perechea voastră pentru a ajunge la un compromis acolo unde e neapărată nevoie.
Atenţie, nu mai merg doar vorbele şi se aşteaptă din partea voastră mai multă deschidere emoţională. Ar fi ceva să vă treacă prin capul bine mobilat intelectual că şi perechea voastră are sentimente, la fel de importante ca ale voastre, de care ar fi bine să ţineţi cont.
Ultimele luni ale anului 2015 vă pot aduce incertitudini, vă puteţi simţi dintr-o dată nesiguri, puşi faţă în faţă cu noi provocări de ordin sentimental. Nu luaţi decizii la minut, oricât de incitant sau de eliberator vi s-ar părea gestul. Prietenii vă vor ajuta să vă scuturaţi de idealizări pentru că oricum acestea nu vă caracterizează.
Bani şi carieră:
Cu Neptun prezent şi anul acesta în casa banilor, de la inspiraţie la iluzie nu e decât un pas. E ca şi cum aţi urmări un miraj – acum este, acum nu! Sau vă poate urmări mirajul cheltuielilor nesăbuite pentru a impresiona pe cineva ori poate pentru a cumpăra un favor, două de la nişte persoane influente.
Din a doua jumătate a lunii ianuarie şi până în a doua jumătate a lunii februarie 2015, Marte vă traversează casa banilor şi vă poate aduce multă energie şi dorinţă de câştig. Dar totul depinde de modul în care vă structuraţi şi organizaţi ţelurile. Altfel, riscaţi să irosiţi tot ceea ce câştigaţi.
Acordaţi-vă timp de gândire, consultaţi-vă cu asociaţii şi/sau cu partenerii de afaceri şi până la începutul lui aprilie lucraţi la lărgirea reţelei de distribuţie sau la promovarea afacerii voastre. Cel mai indicat ar fi să începeţi de la voi din cartier, din vorbă-n vorbă.
Din 15 iunie până pe 18 septembrie 2015, Saturn va traversa casa carierei, a statutului public şi reputaţiei pentru a vă reaminti încotro v-aţi propus să mergeţi, mai ales din punct de vedere profesional, care erau ţelurile voastre acum 14 ani. Un proiect început acum 14 ani poate ajunge la un final sau puteţi avea abia acum revelaţia drumului pe care ar fi trebuit să apucaţi.
Pentru cei mai tineri dintre Vărsători, această perioadă poate fi o şansă de a-şi asuma primele responsabilităţi profesionale serioase, pentru a semna un prim contract important sau pentru a beneficia de prima promovare. Dacă merită.
Se recomandă ca de-a lungul acestui tranzit să fiţi perseverenţi şi responsabili, să demonstraţi că sunteţi persoane pe care ceilalţi se pot baza. Luna iulie va fi deosebit de aglomerată în plan profesional, la locul de muncă totul va părea că merge pe repede înainte, iar conflictele nu vor lipsi. Este şansa voastră de a veni cu soluţii creative, cum numai o minte excentrică şi originală de Vărsător ar putea să creeze.
Din 11 august 2015, Jupiter intră în Fecioară, pentru voi casa banilor şi bunurilor comune, a moştenirilor şi taxelor şi, prin opoziţia cu Neptun, situat în casa banilor munciţi ridică problema modului în care decideţi să vă organizaţi bugetul şi investiţiile. E bine să luaţi la bani mărunţi proiectele voastre financiare, indiferent dacă acestea înseamnă intenţia de a lua un credit pentru un televizor nou sau pentru a (re)finanţa o investiţie la scară mare.
Din 18 septembrie 2015, Saturn se întoarce în Săgetător, pentru voi casa susţinătorilor, dar şi a planurilor de viitor şi a relaţiilor sociale şi îndeamnă la revizuirea relaţiilor financiare cu anumite grupuri, organizaţii, asociaţii, dar şi cu prietenii.
Poate că sponsorizaţi de mult timp proiectul prea idealist al unui amic şi nu vă aduce decât pierderi sau poate cotizaţiile pe care le aveţi de plată vă jenează la portofel. Dar la fel de posibil este ca proiectele voastre pe termen lung să nu se bazeze pe o strategie financiară sănătoasă.
Dedicaţi-vă ultimele luni ale anului planificării, analizei şi structurării unor strategii mai conservatoare şi mai practice, verificaţi dacă sunteţi cu taxele la zi şi poate vă deschideţi şi un cont de economii.
Casă şi familie:
Începeţi anul 2015 cam bramburit, iar din a doua jumătate a lunii ianuarie şi până în prima jumătate a lui februarie e mai bine să vă abţineţi de la decizii care au legătură cu familia şi/sau cu spaţiul de locuit. Vă va fi greu să vă confruntaţi cu consecinţele, câteva săptămâni mai târziu.
Cel mai bine ar fi să amânaţi chestiunile importante de familie până în aprilie. Nici atunci nu va fi simplu, dar măcar veţi fi siguri de ceea ce vreţi să faceţi. Cel mai probabil veţi fi mintea clară dintr-un vârtej de opinii, idei, propuneri, contestaţii, proteste care vor veni buluc de la toţi cei implicaţi. Preluaţi iniţiativa de a aduce pacea în clan, organizaţi o masă cu toată familia, nu înainte de a vorbi cu fiecare în particular şi de a trasa premisele unui armistiţiu. Adică, asumaţi-vă responsabilităţi!
Cu Uranus în casa comunicării, a relaţiilor cu fraţii, verii şi alte rude apropiate, dar şi cu vecinii, orice este posibil, de la bârfă şi scandal la idei strălucite şi provocatoare, de la haos la oportunităţi din care să aibă toată lumea de câştigat.
Dacă aveţi copii, dialogul cu aceştia poate fi îngreunat din a doua jumătate a lunii mai, până în prima jumătate a lui iunie, dar neînţelegerile vă pot conduce la o abordare foarte specială şi creativă a relaţiei cu ei. Se poate chiar să auziţi de la copiii voştri un adevăr cam brutal şi cam neplăcut despre propria persoană. Ar putea să vă dea de gândit felul în care vă văd propriii urmaşi!
Saturn în Săgetător, până în 15 iunie şi apoi începând cu 18 septembrie 2015, vă ajută să clarificaţi care vă sunt ţelurile pe termen lung în plan personal şi vă deschide dorinţa de a vă integra armonios în anumite grupuri ori de a reconfigura relaţia cu prietenii.
Temele care se actualizează în această perioadă în viaţa voastră au legătură cu onoarea, loialitatea, prietenia şi simţul apartenenţei la grup sau identificarea cu nevoile unui grup.
Sănătate:
De câţiva ani buni treceţi prin schimbări importante, sunteţi într-un proces de transformare interioară care v-a adus numeroase satisfacţii, dar şi foarte mult stres. Anul acesta este indicat să vă monitorizaţi cu mai mare atenţie starea de sănătate, mai ales în perioadele cuprinse între 22 ianuarie – 12 februarie, 19 mai – 12 iunie şi 18 septembrie – 10 octombrie 2015.
De asemenea, după 11 august şi, în special, în ultimele două luni ale anului 2015, vă puteţi confrunta cu crize, erupţii, pierderi anormale în greutate.
Dacă nu aţi avut până acum probleme speciale de sănătate, nu treceţi cu vederea anul acesta tendinţele spre îngrăşare sau pierderile inexplicabile în greutate, durerile articulare, stările de oboseală sau de surescitare, infecţiile urinare, palpitaţiile, transpiraţiile anormale sau căderea excesivă a părului.
Se recomandă să faceţi mişcare pentru a scăpa de stres, de tensiunile interioare, fie că apelaţi la gimnastică aerobică, dans, zumba sau sporturi de contact. În perioada 15 iunie – 18 septembrie 2015, controalele medicale sunt foarte indicate, deşi se prea poate ca recomandările medicului să nu vă convină.
Dar, întâlnirea cu un doctor cu experienţă, deşi poate cam prea sever sau strict pentru gustul vostru, vă poate schimba viaţa sau vă poate feri de cronicizarea unei afecţiuni pe care până acum nu aţi luat-o în serios.
De asemenea, este foarte indicat să faceţi mişcare în aer liber, să vă faceţi program de alergat sau măcar să mergeţi pe jos într-un ritm mai alert, să faceţi băi de soare (10 -15 minute în fiecare zi) şi să respectaţi un regim alimentar sănătos. Poate că sună ca o recomandare standard din orice revistă de sănătate, dar anul acesta, mai mult decât oricând, ar fi recomandabil să respectaţi aceste lucruri.
În aceeaşi măsură, se recomandă foarte mare atenţie la dietele, tratamentele, produsele (fie ele şi naturiste) care vă pot modifica metabolismul. Ar fi mai bine să le evitaţi!
PEŞTI
Dragoste şi cuplu:
Anul 2015 începe cu zvonuri legate de relaţiile voastre, aveţi tendinţa de a deforma informaţiile primite şi de a vă refugia într-o lume imaginară destul de tulbure (Mercur retrograd în a doua jumătate a lunii ianuarie şi prima jumătate a lunii februarie).
Perechea se poate ambiţiona să vă pună faţă în faţă cu propriile voastre obiceiuri rele care aduc prejudicii serioase cuplului, iar voi se poate să simţiţi nevoia să fugiţi în lume cu un artist care să vă facă să uitaţi din nou de datorii.
Nu aveţi în faţă un an foarte stabil din punct de vedere sentimental, vă veţi agita de colo-colo, ba în relaţie, ba fără de ea, ba înapoi de unde aţi plecat, ba iarăşi pe aripile vântului. Dar toate aceste zăpăceli vă pot învăţa, într-o manieră cam dură ce-i drept, unde să puneţi limite şi până unde nu e periculos să vă lăsaţi purtaţi cu vorba. E un fel de invitaţie indirectă de a deveni conştienţi şi responsabili.
Eclipsa totală de Lună din 4 aprilie „aterizează” în casa intimităţii, dar şi a resurselor comune şi vă îndeamnă fie să duceţi o relaţie abia începută spre un nou nivel, mai profund, fie să puneţi capăt unei încurcături amoroase care e în pericol de a deveni uşor sordidă.
În iunie, iulie şi august vă recomand să vă focusaţi asupra mariajului şi asupra manierei în care înţelegeţi să relaţionaţi.
Odată cu intrarea lui Jupiter în Fecioară (pentru voi e vorba despre casa parteneriatelor), pe 11 august, se poate deschide pentru voi o etapă interesantă de progres şi conştientizare. Creşte dorinţa de a coexista în cuplu şi, de aceea, se poate să fiţi mai deschişi spre o repriză de împăcări, concilieri şi negocieri.
Dar, de data aceasta, nu vi se mai dă voie să umblaţi cu capul în nori, să încercaţi să evitaţi realitatea şi să înotaţi doar în ape romantice. Adunaţi-vă, afirmaţi-vă şi ascultaţi-vă prietenii mai în vârstă sau cu mai multă experienţă decât voi pentru că ştiu ce vorbesc!
Dacă sunteţi celibatari, se poate ca un amic cu simţul răspunderii să se simtă iremediabil atras de farmecul vostru, să vă vadă dintr-o dată într-o cu totul altă lumină.
Puteţi învăţa multe despre voi prin intermediul celorlalţi, dar aveţi mare grijă la cei care ţin să vă flateze neapărat sensibilitatea, înţelepciunea şi demersurile caritabile. Finele de an vă poate împinge în braţe înşelătoare dacă nu vă acordaţi timp să cunoaşteţi îndeaproape persoana/persoanele care vă fascinează. Cereţi fapte, nu vorbe şi fiţi pregătiţi să oferiţi exact acelaşi lucru!
Bani şi carieră:
Cu Uranus încă prezent în casa banilor, anul 2015 se anunţă instabil din punct de vedere financiar, reclamând din partea voastră inventivitate şi originalitate pentru a vă menţine echilibrul. Dorinţa voastră de independenţă financiară poate crea controverse şi poate chiar ceva pierderi, dar este bine să vă păstraţi cumpătul şi să acţionaţi rapid, la pont.
Saturn se va afla până în iunie şi apoi din a doua jumătate a lunii septembrie în casa carierei, a statutului social şi a reputaţiei creând premisele pentru ca voi să lansaţi o afacere nouă, dar bine gândită până acum. De asemenea, există posibilitatea să începeţi o carieră cu totul nouă, să fiţi recunoscuţi pentru ceea ce aţi realizat până acum, puteţi face primul pas spre a deveni un lider etc.
Jupiter pune şi el umărul la succesul vostru pentru că până în luna august se găseşte în casa muncii. Munciţi cu drag, munciţi cu spor pentru a duce la capăt ceea ce aţi început în 2014. Vă puteţi simţi inspiraţi să îmbunătăţiţi ceva la locul de muncă, să creaţi ceva special sau există posibilitatea de a găsi un job mai bun.
Până în mai se recomandă să evitaţi orice afacere care are legătură cu mediul virtual, să evitaţi tranzacţiile online şi afacerile cu prietenii, sponsorizările de orice fel şi implicările politice. Afacerile merg foarte bine, dar evitaţi să luaţi decizii la presiunea amicilor sau a unor grupuri profesionale.
Lunile de vară pot aduce realizări deosebite în plan profesional pentru că reuşiţi să construiţi alianţe importante. Se pot crea condiţiile pentru a găsi calea de a vă apropia de oameni cu influenţa şi de a le câştiga încrederea. Aşadar, nu fiţi timizi, exprimaţi-vă, puteţi deveni o adevărată sursă de inspiraţie pentru proiecte cu greutate.
Din 15 iunie până pe 18 septembrie 2015, Saturn se întoarce pentru o ultimă vizită în Scorpion şi poate perturba afacerile voastre dacă vă ocupaţi de comerţ internaţional, dacă plănuiaţi un schimb de experienţă în afara ţării.
Jupiter intră pe 11 august în Fecioară, pentru voi casa parteneriatelor de orice fel. Vă puteţi aştepta la propuneri interesante de asociere, dar încercaţi să nu vă construiţi prea mari iluzii în legătură cu acestea.
Partenerii de afaceri pot deveni mai critici decât de obicei, dar nu au neapărat intenţii rele. Probabil, nu fac altceva decât să încerce să vă ţină cu picioarele pe pământ. Se poate ajunge însă la conflicte importante de principii şi veţi avea la ce medita până la finele anului, mai ales după ce Saturn revine în Săgetător (18 septembrie 2015).
Ar putea fi mai dificil decât de obicei să găsiţi o cale de mijloc, să ţineţi în armonie colaborările şi/sau relaţia cu asociaţii sau cu superiorii. Este foarte posibil ca viziunea voastră plină de compasiune şi împănată de crezuri să nu se poată armoniza cu viziunea practică, exactă şi calculată a partenerilor. Sărbătorile de iarnă vă pot inspira însă în identificarea unei căi de compromis.
Casă şi familie:
Familia şi/sau spaţiul de locuit nu va ridica probleme majore anul acesta, deşi e posibil să nu le sesizaţi pierduţi fiind în reverii, contemplări şi viziuni mai mult sau mai puţin artistice asupra lumii.
Cu Neptun, stăpânul vostru, în domiciliu şi în casa personalităţii, vă puteţi descoperi compatibilităţineştiute până acum cu arta sau vă aduceţi aminte de vreun talent neexploatat. În plus, este foarte accentuată tendinţa de a fugi de orice presupune efort, conflict şi responsabilitate.
Scena casnică se animă totuşi din a doua jumătate a lui mai până la finalul lui iunie, odată cu tranzitul lui Marte prin casa familiei şi căminului, dar nu putem pierde din vedere nici retrogradarea lui Mercur prin acelaşi sector de viaţă, în perioada 19 mai – 12 iunie. Din ţânţar se face armăsar, se vorbeşte negândit şi fără vreo finalitate şi va fi dificil de ajuns la un consens în sânul familiei.
Ar fi indicat ca în decursul acestui interval să evitaţi să semnaţi contracte sau documente în legătură cu bunuri imobiliare. Nu decideţi acum unde să vă mutaţi, cât să plătiţi sau să cereţi chirie etc.
Din a doua jumătate a lunii iunie se recomandă să suflecaţi mânecile şi să vă apucaţi de făcut curăţenie la domiciliu. De asemenea, vă recomand să căutaţi o soluţie tranşantă de dialog cu părinţii sau cu colegii de apartament. Încercaţi să nu sufocaţi pe toată lumea cu propriile voastre sentimente. Sunt, într-adevăr, foarte importante. La fel de importante ca ale interlocutorilor voştri.
Sănătate:
Dacă în vara lui 2014 aţi simţit nevoia să faceţi schimbări în regimul de viaţă, în ceea ce priveşte dieta sau aţi decis să reorganizaţi ritmul activitate – odihnă, încercaţi să nu renunţaţi la acestea în decursul lui 2015.
Dacă Anul Nou vă surprinde în plin exces alimentar, cel mai probabil veţi petrece primele trei luni ale anului luptându-vă cu kilogramele în plus, cu probleme digestive sau cu un nivel crescut al zahărului în sânge. Dacă nu vă neglijaţi şi nu ignoraţi afecţiunile mai vechi, aveţi şanse bune de recuperare, de însănătoşire, de echilibrare, până în luna iunie.
În perioada 15 iunie – 11 august 2015, Peştii cu probleme de hipertensiune şi/sau diabet ar trebui să fie atenţi la starea de sănătate şi să se ferească de excese. Stresul poate fi un factor agravant şi, de aceea, ar fi indicat să căutaţi metode de (re)echilibrare emoţională.
Este foarte posibil să descoperiţi o metodă neconvenţională de tratament care să vă dea peste cap toate concepţiile despre medicina alopată şi despre cea holistică.
Începând cu a doua jumătate a lunii septembrie 2015, vă poate afecta serios boala unei rude în vârstă, dar la fel de bine poate fi vorba despre starea de sănătate a copiilor voştri.
Răcelile de sezon riscă să se transforme în pneumonii, dacă nu sunteţi atenţi la cei mici. Poate că ar fi bine să le faceţi un tratament de creştere a imunităţii începând cu finele lui august, începutul lui septembrie.
Ultimul trimestru al anului 2015 se poate arăta dificil pentru Peştii care au probleme cu sistemul digestiv, dar nu sunt excluse nici neplăceri legate de vezica urinară.
sursa: horoscop-urania.