Jurnalistul Robert Turcescu publica în urmă cu un an, în plină tragedie naţională după accidentul aviatic din Munţii Apuseni, o informaţie bombă care dezvăluia caracterul lui Victor Ponta. Autorităţile şi-au dovedit din plin incompetenţa, au murit oameni cu zile, iar alţii au fost salvaţi de nişte ţărani.

La un an de la tragedia din Apuseni nu avem o cocluzie a anchetei, Victor Ponta nu a ajuns preşedinte, însă stă comod în continuare pe scaunul de Premier. Cum spuneam atunci, spunem şi azi: Demisia!

 

Aura MUREA, Ponta CHEFUIA

Robert Turcescu

„Povestea pe scurt e in titlu. Cu ceva detalii ar suna asa: in timp ce Aura Ion murea, iar echipele de salvatori se chinuiau sa coboare de pe munte victimele accidentului aviatic de luni, 20 ianuarie 2014, premierul Victor Ponta insotit de consoarta Daciana Sarbu, vicepremierul Liviu Dragnea si alti citiva fruntasi pesedisti chefuiau – culmea, alaturi de jurnalistii acreditati la PSD! – in restaurantul “Trattoria Il Calcio”, o locanta de top situata pe strada Clucerului, in spatele Pietei 1 Mai, la o statie de tramvai departare fata de Palatul Victoria. Relatarea incredibila, cu detalii in stare sa spulbere orice incercare de infirmare a acestui moment, o cititi in rindurile urmatoare.

Joi, 23 ianuarie, in timpul emisiunii “Sub semnul intrebarii” pe care o realizez la B1 TV, presedintele partidului “Noua Republica” Mihail Neamtu a facut o declaratie care m-a socat si pe care, recunosc, am pus-o rapid pe seama apetitului pentru fonfleuri al politicianului roman: zicea Neamtu, cum ca dupa emisiunea de luni, 20 ianuarie, pe care a facut-o cu Madalina Puscalau pe B1 TV, premierul Ponta s-a dus vreme de o ora si jumatate sa chefuiasca la un restaurant de fite din Capitala. I-am atras atentia in direct lui Mihail Neamtu ca poate fi vorba de o intoxicare. Mi se parea neverosimil: ce prim-ministru ar fi avut puterea (sau nesimtirea?) sa stea la un sprit si/sau la o cina cind sapte victime ale unui accident aviatic, sapte oameni, sapte romani se luptau cu moartea intr-un virf de munte? O tara intreaga era cu sufletul la gura, autoritatile centrale si locale erau in stare de maxima alerta, iar citeva sute de tarani luptau cu muntele, cu gerul si cu prostia marimilor de la Bucuresti sa gaseasca o cale de rezolvare a tragicei situatii. Mi-am zis ca Neamtu bate cimpii, dar, la citeva minute distanta, o alta sursa mi-a confirmat si mie aceasta informatie. Am anuntat primirea acestei confirmari, dar am preferat sa indemn la prudenta si rezerva in legatura cu ea. Mi se parea, totusi, prea mult, prea ca la tara. O tara a nesimtirii. Asa ca am iesit din studio hotarit sa-mi incep week-endul facind o mica investigatie jurnalistica. Si, da, alte confirmari au inceput sa apara…

“Trattoria Il Calcio” de pe strada Clucerului e un restaurant pretentios in care am intrat doar de citeva ori, dar pe care-l vad aproape zilnic cind ma duc sa-mi beau cafeaua arabeasca de dinainte de emisiune la “Piccolo Mondo”, o circiuma libaneza aflata gard in gard. Ca la orice circiumi bucurestene cu vad, nu sint locuri de parcare. Dar, desigur, sint parcagii. Dai un leu, doi, trei si-ti gasesc ei un loc de parcare. Stiti mecanismul si daca nu sinteti din Bucuresti. Parcagiii, prietenii nostri! Si ai mei, desigur. Asa ca joi seara, dupa emisiunea cu stirea lui Neamtu, am facut un mic ocol in drum spre casa sperind sa-i mai prind pe parcagiii care-si fac veacul in zona celor doua restaurante. Am avut noroc. Erau acolo, ca de obicei. Salut, traiti, va facem loc? Nu, zic eu, nu mai beau si nici nu mai maninc la ora asta, e deja unspe’ jumate, altceva voiam eu sa stiu de la voi, ia ziceti, mai, baieti, l-ati vazut cumva pe domnu’ Ponta pe aici zilele astea, mai pe la inceputul saptaminii, asa? Da, sefu’, zice unul din ei si apoi mai confirma inca doi, a fost luni seara, da’ nu numai el, a fost grup mare, vreo douazeci de insi, a venit si mustaciosul ala, care e si el mare prin Guvern… Dragnea?! Da, asa, Dragnea ala si inca unii, au rezervat mese multe, de fapt cred ca a fost tot restaurantul rezervat pentru ei…

Am plecat spre casa naucit. Si, totusi, mi-am zis, nu e destul. Ar trebui sa existe confirmari ale unor oameni care au fost acolo. Asa ca vineri dimineata am inceput sa sap. Si sa dau telefoane. Si sa urmaresc Facebook. Incet, incet au mai aparut trei surse. Nu le voi publica numele pentru ca unele dintre aceste persoane poate ca nici nu si-au dat seama ca prin declaratiile lor contribuie la o investigatie jurnalistica. Pentru domnul Ponta, cu dedicatie, o informatie suplimentara: da, una dintre surse este coleg/colega cu dvs in PSD, domnule prim-ministru! Si acum, filmul intitulat “Aura murea, Ponta chefuia”!

Luni, 20 ianuarie, la ora 19:55 agentia Mediafax anunta ca la operatiunile de cautare a victimelor accidentului aviatic din Apuseni, participa pompieri, politisti, jandarmi, salvamontisti si aproximativ 200 de localnici. Exact la acea ora premierul Ponta era in cabina de machiaj a postului B1 TV pregatindu-se sa intre in emisiunea “Buna seara, Romania” realizata de Madalina Puscalau.

La ora 21.00 coordonatorul national de transplant, doctorul Victor Zota, care dialogase telefonic cu colegii lui supravietuitori ai accidentului aviatic, anunta ca doi dintre raniti si-au pierdut cunostinta. Victor Ponta, premierul Romaniei, vorbea la televizor despre Traian Basescu.

Spre finalul emisiunii, la 21:25, Ponta spunea unei tari intregi ca ranitii din accidentul aviatic au fost gasiti, fara sa precizeze ca un localnic este cel care a reusit sa ajunga primul la ei. Cu zece minute mai devreme anuntase ca s-a reusit localizarea lor, derutindu-i printr-o exprimare ambigua pe multi dintre cei care participau la actiunile de salvare. Unii dintre salvatori au fost intorsi din drum fiind sunati de apropiati de-ai lor care le-au spus ca ditamai prim-ministrul tarii a anuntat in direct la tv ca s-a reusit localizarea victimelor.

Victor Ponta pleaca din sediul B1 TV in jurul orei 21.30 si un sfert de ora mai tirziu ajunge cu sotia, europarlamentarul Daciana Sirbu, la restaurantul “Trattoria Il Calcio” unde este intimpinat de mai multi colegi de partid in frunte cu vicepremierul Liviu Dragnea. La mese mai sint purtatorul de cuvint al partidului Catalin Ivan, ministrul Fondurilor Europene Eugen Teodorovici, europarlamentarul Corina Cretu, secretarul general al PSD, deputatul Andrei Dolineaschi.

In jurul orei 22:03 cind agentia Mediafax anunta ca toate cele sapte victime ale accidentului aviatic sunt in viata, dar doua dintre ele in stare grava, Victor Ponta si-a comandat o portie de fructe de mare si a continuat discutiile relaxate cu mesenii, verificind, e drept, destul de des, mesageria telefonului. Intre timp, Liviu Dragnea explica de zor unor… ziaristi de ce nu e bine cu referendumul in doua zile! Ups, am zis ziaristi?! Da, doamnelor si domnilor, Ponta, Dragnea si colegii lor relaxati din PSD se aflau la restaurant pentru o ocazie speciala: o cina informala cu ziaristii acreditati la PSD! Si, credeti-ma, erau multi.

Asa se face ca agentia Mediafax, Pro TV, TVR, RTV, Realitatea TV, B1 TV, Digi 24, Prima TV, Romania TV, Antena 3, Agerpres, Gandul, plus citeva site-uri de stiri au avut ZIARISTI la acest eveniment! Cu toate astea, stirea a fost ratata. Niciunul n-a scris ca in vreme ce sapte oameni se luptau cu moartea pe un virf de munte, marimile statului, premier si vicepremier, se intretineau cordial si relaxati cu ei, ziaristii, la un restaurant de lux in buricul tirgului. In timp ce Aura murea, Victor Ponta era preocupat sa culeaga laudele colegilor de partid si colegilor… jurnalisti pentru exceptionala lui prestatie televizata de pe B1 TV: ati vazut cum le-am tras-o la faza cu “mie imi place Antena 3”? Hihihi, le-am servit-o chiar la ei acasa! Sint doar frinturi dintr-un dialog lung, la o cina tihnita, despre politica si presa.

La 22:27 o echipa de la Salvamont Bihor a ajuns la locul unde au fost gasite victimele accidentului aviatic, iar la 22:35 un echipaj al SMURD Cluj incearca resuscitarea unei persoane grav ranite in accidentul aviatic. Era vorba de Aura Ioan. Premierul Victor Ponta minca tacticos fructe de mare. La “Trattoria Il Calcio” nimeni nu poate spune daca Victor Ponta a fost informat in jurul orei 22:50 ca seful Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU), Ion Burlui, a anuntat ca una dintre victime este incarcerata, ca o alta are picioarele rupte, iar o a treia, fracturi la maini. Si nici nu putem sti cu cite minute inainte de ora 22:57 – cind ISU Alba a anuntat ca pilotul Adrian Iovan a murit- a aflat despre acest lucru premierul Romaniei, domnul Victor Ponta. Toate sursele mele participante sau martore la respectiva cina, sustin insa, la unison, ca, usor intunecat, seful Guvernului s-a ridicat de la masa impreuna cu consoarta in jurul orei 23.00 si dus a fost, intrind in silenzio stampa vreme de mai bine de 24 de ore. Putem presupune ca a fost o cina cu ziaristii care i-a picat rau. Si daca nu atunci, macar acum”.