CUM AU ORGANIZAT UCRAINIENII PROTESTUL-GIGANT

Acum două luni, câteva sute de intelectuali apolitici din Ucraina s-au adunat să ceară președintelui integrarea în Uniunea Europeană. Președintele a trimis trupele speciale să-i căsăpească. Bătuți și hăituiți, studenții au acceptat atunci să se alieze cu partidele de opoziție. Ei veneau cu legitimitatea, partidele cu organizarea.

Așa a ajuns un protest mic, gen Uniți Salvăm, să se transforme într-un fenomen gigantic. Zilele astea sunt lupte deschise în centrul Kievului, mai e un pas până la război civil.

Uite cum au reușit să țină mișcarea în viață atâta timp:

Sute de oameni aleargă pe mijlocul unui bulevard larg și urlă după ajutor. În spatele lor, polițiști mascați lovesc cu bastoanele și scuturile în tot ce mișcă. Femei și bărbați, tineri și vârstnici, jurnaliști, fotografi… Întâi le sunt distruse aparatele, apoi sunt călcați în picioarele blindate cu ghete groase ale milițienilor. Vreo sută dintre cei fugăriți sunt primiți într-o mănăstire, unde sunt îngrijiți de călugări. Restul se împrăștie pe străduțe.

A doua zi, oamenii bătuți s-au întors pe stradă, alături de alte zeci de mii. Peste o săptămână, erau juma’ de milion într-un fel de republică paramilitară în centrul Kievului: aveau armată, spital, biserică, televiziune și centre de comandă în clădiri ocupate.

Pe 30 noiembrie 2013, trupele speciale de intervenție ucrainene au căsăpit câteva sute de studenți, activiști și politicieni din opoziție. Oamenii protestau pentru că președintele țării, Vladimir Ianukovych, a refuzat să apropie țara de Uniunea Europeană.

Euro Maidanul a fost pornit de două tabere distincte: elita intelectuală, care vrea să scape țara de sub jugul Rusiei și membrii partidelor de opoziție, care vor să pună mâna pe putere.

După ce au mâncat bătaie, cele două tabere și-au unit forțele: intelectualii, sprijiniți de liderii politici europeni, au legitimat mișcarea ca fiind una cu viziuni pro-europene, iar politicienii din opoziție, cu sprijinul oligarhilor, și-au pus la dispoziție resursele pentru a organiza sute de mii de oameni, din toată țara, să țină în viață protestul din Piața Independenței.

Am stat zece zile pe Maidanul European ca să înțeleg ce se petrece acolo. 

Am văzut luptători din brigăzi paramilitare, alături de studenți și profesori, care asigurau paza Pieței. Sute de voluntari pregăteau mâncare pentru zecile de mii de locuitori permanenți din Maidan. Sute de autocare plătite de politicieni să aducă în Kiev oameni din toată țara. Preoți care țineau slujbe de binecuvântare pe aceeași scenă pe care cântau zi-lumină trupe de punk, rock sau pop. Politicieni care aruncau pumni, cot la cot cu alegătorii, în polițiștii care voiau să dea buzna în Piață.

Uite cum au reușit ucrainienii să organizeze cel mai mare protest din istoria recentă a țării:

Toate intrările în Piața Independenței sunt baricadate. Oamenii au decopertat scheletul metalic al unui brad pregătit pentru Crăciun, înalt de vreo 20 de metri, și au folosit cartoanele și crengile să blocheze căile de acces. La trei săptămâni de la începutul protestului, poliția a încercat să elibereze Piața. Au distrus una dintre cele mai zdravene baricade.

În locul  baricadei distruse, protestatarii au făcut un munte cu saci plini cu gheață și praf de ciment, au înfipt țepușe lungi din fier pe exterior, apoi au împrejmuit locul cu sârmă ghimpată și au turnat apă peste tot, până când caldarâmul noroios de pe strada care duce la Guvern s-a transformat în patinoar.

Ca să intri în Piață, tre’ să treci de niște filtre din pațani tineri, îmbrăcați ca la armată. Haine kaki, bocanci înalți, din piele, căști de război și bastoane de miliție.

Piața Independenței e apărată de vreo 3000 de oameni organizați ca la război.Soldați, locotenenți, comandanți, căpitani. Un general îi cheamă zilnic la raport. E un parlamentar din partea opoziției.

Un tânăr cu ochii negri stă cu mâinile în șolduri în fața câtorva zeci de oameni cu căști de construcții pe cap și scuturi din placaj subțire în mâini. Alți o sută cască gura ca la bâlci. Tânărul cu ochii negri și cu vestă antiglonț strigă la oamenii cu scuturi să se izbească unii de alții. Oamenii cu scuturi execută  robotic.

Pe tânăr îl cheamă Aleksander, are 27 de ani și e comandantul oamenilor care păzesc principala baricadă din Maidan, construită pe strada care duce la clădirea Guvernului. A făcut șase ani de armată. Acolo a învățat cu ce se mănâncă strategiile militare.

Oamenii l-au ales șef după ce a venit cu un plan detaliat despre cum să întărească punctele slabe din apărarea Pieței. I-a învățat să stea în formație și să-și contruiască scuturile, apoi a muncit cu ei să întărească pereții baricadei. De două săptămâni încoace, face și cinci antrenamente pe zi cu voluntarii care vin din toate colțurile țării să apere Maidanul de cotropitorii mascați.

Aleksander își umflă pieptul și-și fandează brațele sportive, mai că stă să dea pe-afară. Încearcă să-și ascundă zâmbetul mândru și șmecheros când vorbește despre cei 200 de oamenii pe care-i comandă. „Sunt tineri, puternici și sănătoși.” Înainte să vină el la comandă erau câteva găști care se ocupau de baricade. „Acum avem o armată!”

Veteranii din războiul sovietic din Afganistan au o mare contribuție la securizarea Pieței. Îi poți vedea peste tot în Piață. Pe baricade, în punctele de control de la intrări, patrulând câte doi sau în prima linie, atunci când se-anunță vreo bătaie cu mascații.

Majoritatea sunt cărunți și toți poartă veste vișinii, cu simbolul organizației desenat pe piept: un bărbat ghemuit pe jos, flancat pe ambele părți de doi flăcăi vrednici, stând în picioare. Veteranii merg țanțoș ca rinocerii, iar oamenii simpli îi salută respectuos și se feresc să stea în calea lor.

Veteranii îi urăsc pe ruși, deși au luptat pentru ei. În 1988, cu un an înainte de sfârșitul războiului din Afganistan, au fost abandonați de ruși pe câmpul de luptă. Trei ani mai târziu, în 1991, veteranii și-au făcut partid politic ca răspuns la situația politică din URSS. La Moscova, KGB și un grup de parlamentari comuniști puneau la cale o lovitură de stat. Autoapărarea Poporului Ucrainian, partidul veteranilor, e una din cele mai active organizații politice anti Rusia din Ucraina.

În anii ‘80, Valentin Stanislavovich a luptat în războiul pe care sovieticii îl duceau în Afganistan. Acum e comandantul brigăzilor de luptă din Piața Maidan. A fost aici pe 30 noiembrie, când polițiștii au tăbărât peste protestatari și i-au bătut de le-au sărit capacele. Veteranul a plecat atunci din Maidan și a jurat că o să se-ntoarcă. Doar că nu singur.

Câteva zile mai târziu, vreo șapte sute de membri ai Asociației Ucrainiene a Veteranilor din Afganistan, în frunte cu Valentin Stanislavovich și Oleg Ivanovich, șeful organizației veteranilor, au venit și s-au instalat cu corturile de campanie în mijlocul Maidanului. Apoi i-au chemat pe studenți și pe șefii organizațiilor paramilitare din opoziție și au făcut un Consiliu Militar.

Pe studenți i-au instruit cum să patruleze, să adune informații despre dușmanii care fac propagandă pro-Ianukovici în interiorul Pieței și să-i dea pe mâna poliției pe agitatori. Cu cei din brigăzile paramilitare au făcut grupuri speciale pe care le-au învățat cum să facă față atacurilor poliției.

Cortul unde locuiesc șefii veteranilor e în mijlocul Pieței. Ca să ajungi la el trebuie să treci de două puncte de control unde ești verificat de cuțit și legitimație.

În fanta cortului, câțiva cetățeni în uniforme militare, cumpărate de prin magazinele de vânătoare, țin un cerc în jurul șefului Oleg Ivanovich. Gesticulează mult și au ochii bulbucați. Oleg stă rezemat de-un butoi și-i privește plictisit. Din când în când, câte-un exaltat în civil îi întrerupe din vorbit și-l roagă pe Ivanovich să stea la poză cu el, în timp ce restul boșilor se preling afară din cadru.

Oleg e vedetă în Maidan. Zilnic vin la el tot felul de jurnaliști și nu dă interviuri decât în limba-mamă, deși pare că înțelege foarte bine engleza. Un băietan ucrainean, școlit în Anglia, cu accent și gesturi mai londoneze decât pantofii și parpalacul de pe el, se oferă să ajute cu traducerea.

Suntem primiți în cortul șerifilor veterani. Încăperea e cât o sufragerie de apartament-chibrit comunist și e încălzită de-o sobă în formă de butoi, cu un burlan din alamă înfipt în mijloc. Câteva cărămizi din teracotă, puse în jurul sobei, țin cald borșul dintr-o oală albă cu emailul ciobit și pictat cu panseluțe galbene-albastre.

De jur împrejur, pe toți pereții cortului, pături groase din pâslă de toate culorile. Unele imită piei de leoparzi și tigri. Pe jos, saci din plastic plini cu haine sau cartofi, lăzi cu ulei pentru prăjit și bidoane de cinci litri cu apă.

Într-un colț al cortului, sub o veioză chioară, o mână de bărbați în uniforme probează niște stații walkie-talkie ordonate pe-o masă din plastic. Pe lângă ei, o femeie blondă, cu obraji roșii, curăță barabule și învârte încruntată prin cratițe.

Oleg spune că rolul veteranilor în Piață e mai mult consultativ. Au venit aici ca să ofere sprijin logistic celor care apără Maidanul. Cei 3000 de luptători voluntari trebuiau organizați într-o o ierarhie simplă, dar strictă.

Așa că i-au împărțit în Zecari, responsabili de grupurile de câte zece oameni, Sutari, responsabili de grupurile de-o sută, locotenenți, comandanți și barosanul cel mare, care-i sprijină financiar, generalul Andiy Parubiy, parlamentar din partea partidului de opoziție Batkivshchyna. În fiecare zi se țin ședințe militare, soldații dau de seamă înaintaților în grad și se pun la cale planuri de acțiune pe ziua următoare.

Comandantul Valentin își freacă basca din blană sintetică și răbufnește: „Dacă în 2004 protestul din Maidan era politic, acum luptăm pentru viitorul Ucrainei! Să trăim în condiții normale”. Veteranii cer politicienilor din opoziție lucruri concrete: „să numească un președinte, un prim-ministru și un purtător de cuvânt din societatea civilă”. Niciunul dintre cei trei lideri ai partidelor din opoziție nu e potrivit pentru a face parte din noul guvern. Kliciko nu e politician de meserie, Iatseniuk vorbește bine și cam atât, iar sentimentele naționaliste ale lui Tiahnibok sunt extreme și pot crea probleme în interiorul țării.

Pentru a citi continuarea articolului CLICK AICI

Articol realizat si publicat de Casa Jurnaslistului