Cum ajung jurnaliștii în patul politicii

Departe de a nu dormi noaptea de grija decăderii morale a presei și a lumii, societatea românească înghite fără noduri fenomene din ce în ce mai deșucheate de concubinaj între presă și politică.

Raportul judecătorului Brian Leveson după scan­dalul din trustul de presă al miliardarului Murdoch a însemnat un moment de reflecție și de analiză pentru presa din Marea Britanie. Cum s-a ajuns la interceptări ilegale sistematice practicate de jurnaliști în beneficiul ti­ra­jelor și audienței, cine a în­gă­duit aceste practici și ce con­tribuție au avut politicienii și so­cietatea în sine, tolerându-le, sunt întrebări la care s-a răs­puns doar parțial, prin măsuri luate pentru reglementarea pre­sei scrise. Criza etică a jurnalismului britanic analizată în raportul de peste 2.000 de pa­gini, după audierea câtorva sute de per­soa­ne, es­te un simptom al unei boli sociale cro­nice: de­legitimizarea politicienilor și a presei, după ce acestea și-au părăsit obligațiile civice în fa­voarea intereselor proprii. Într-un studiu pu­bli­cat în revista Ethical Space, cer­cetătorul me­dia John Steel vede în con­clu­ziile raportului Le­veson un diagnostic pus în­tregii societăți, de la cinismul dominant al vie­ții politice la in­satisfacția și debusolarea mo­rală a cetă­țea­nu­lui de rând. Apropierea toxică a jurnaliștilor de politicieni, interesele eco­no­mice comune, pu­terea prea mare exercitată împreună schimbă însuși rolul mass-media ca instrument al culturii civice democratice. Cu 15 ani în urmă, Serge Ha­li­mi denunța fe­no­me­nul „jur­na­lismului de curte“ din Fran­ța și imensa influență a unor inși cu etichetă de jur­naliști: „Un mic grup de zia­riști om­niprezenți, a căror pu­tere es­te susținută de legea tă­ce­rii, își impune propria no­țiune de informație-marfă unei pro­fe­sii tot mai fragilizate de tea­ma șomajului. Acești aprozi ai ordinului sunt noii câini de pază ai sistemului nostru economic“.

Departe de a nu dormi noaptea de grija de­că­derii morale a presei și a lumii, societatea ro­mânească înghite fără noduri fenomene din ce în ce mai deșucheate de concubinaj între pre­să și politică. Un întreg detașament de jur­naliști s-a mutat în 2012 de pe baricada șu­bredă a mass-media pe cea solidă a politicii. Ce i-a mânat într-acolo are explicații. Bran­du­iți ca jurnaliști, unii erau de mult în slujba pu­ternicilor zilei, puseseră umărul la alegeri și me­ritau ca recompensă un loc de par­la­men­tar, de consilier, o funcție, ceva. Alții au mi­ro­sit conjunctura favorabilă pentru a face un salt. Gabriela Vrânceanu-Firea, combatantă activă în favoarea USL a trustului voiculescian, a fă­cut avere la trust (Ziare.com dădea ca reper un câștig de aproximativ 130.000 de euro în 2011) și s-a ales parlamentar PSD. „Acum 22 de ani am intrat în presă cu emoție și cu dorinţa de a spune ceva, nu doar de a fi o prezență ștearsă… Anul acesta am împlinit 40 de ani și am avut un imbold interior de a-mi schim­ba domeniul pe care, poate cu prea multă le­jeritate, l-am criticat uneori“, și-a motivat fos­ta jurnalistă alegerea. Ce va face în politică? Păi, se va ocupa de protejarea familiei (pro­prii?), a mass-media și a IMM-urilor. Cazul Tu­dor Barbu, rebut din TVR căzut în haznaua acum defunctului OTV, trebuie legat de naș­te­rea avortonului politic PP-DD, un partid ițit din manipulare, din cinismul „mogulașului“ Dan Dia­conescu unit cu incultura mahalalelor, pe spi­narea unui public transformat în electorat. Abia descins în parlament, Barbu s-a reo­ri­en­tat către partidul-apendice al trustului Intact, purtând spre mărețe culmi principiile, inte­re­sele poporului și deontologia. Cristina Țo­pes­cu, de la Prima TV, a luat exemplul ilustrului său tată pentru un loc în politică, după ce afa­ce­rile slabe și un proces soldat cu executare si­li­tă i-au arătat calea către prosperitate. Ar­gu­men­tele sale sună fals: „Ca om politic, nu voi face decât să continuu să susțin și să lupt pentru cauze în care cred cu toată tăria și în care m-am implicat până acum ca jurnalist“. Numeroase alte exemple mai noi și mai vechi confirmă că singurul business sigur și de suc­ces în România este politica. Radu Mazăre, pri­marul-saltimbanc al Constanței, traseista po­litică Olguța Vasilescu, azi primăriță a Cra­io­vei, George Scutaru, acum parlamentar, soții Săftoiu, ajunși pe cai mari prin politică, toți aceștia și încă mulți alții (cazurile de pro­prie­tari de presă intrați în politică nu le analizăm aici) au fluturat cândva legitimații de ziarist, afir­mând valori pe care nu dădeau doi bani. Și-au negociat bine notorietatea, au cântat la mesele adecvate, au căpătat putere, au făcut avere. Britanicii, francezii, chiar italienii, în­gri­jorați de „berlusconizarea“ presei, își pun pro­bleme și caută soluții pentru condiția jurna­lismului din țara lor. La noi dezbaterea despre presă eșuează eliminată de ultimele suspine ale lui Becali sau de înmormântarea cu fast a „re­gelui“ romilor. Un jurnalism fără idealuri.

– opinie publicată în Revista 22 –