Pentru un străin normal la cap, faptul că Victor Viorel Ponta mai e premier și Ioana Petrescu ministru de finanțe, după ce s-au comportat la Cotroceni ca doi Gâgă la Bac, e o aporie. Pentru un român mediu, această dificultate de ordin rațional poate fi un prilej de mândrie: sunt de-ai noștri. Deoarece, se fălește primul-ministru, „Domnule președinte, o să ne descurcăm, nu vă faceți griji!“.
Deloc surprinzător că premierul îl face bădăran pe președinte ÎNAINTE de difuzarea înregistrării video. Intră în siajul tuturor minciunilor sfruntate, tot de elev nepregătit care nu și-a făcut tema fiindcă au ascultat vecinii manele până dimineața, pe care politicianul le-a rostit fără să clipească, mizând pe faptul că nu va fi prins. A-l acuza pe președinte, după o prestație precum a cuplului guvernamental de nostimă actualitate, e ca și cum partida de fotbal Brazilia-Germania nu s-ar fi televizat, iar David Luiz și Fred i-ar fi învinuit pe nemți că au stricat meciul baricadându-se în poartă. Dar uite că s-a difuzat, înregistrările demonstrând indubitabil că șeful guvernului nu numai că n-a auzit de Medium Term Objective, ci că e pe dinafară total. Sigur, premierul s-a bazat pe ministrul de finanțe. Numai că, paradoxal, șovăielile și lacunele unei persoane școlite precum Ioana Petrescu îi întăresc, la noi, prestigiul ministerial, în loc să i se retragă pe dată portofoliul. Dacă înainte era suspectată că măcar s-ar pricepe la ceva, acum a trecut la nivelul superior: pare că nu se pricepe la nimic, ceea ce o face eligibilă pentru trecerea de la tehnocrat la politician.
Și nici măcar acestea nu sunt cele mai grave aspecte de la o întrunire veselă, de n-ar fi nespus de tristă. Dramatic e că premierul l-a asigurat pe președinte că Domnia Sa, alături de eterogenul Grup Infracțional Organizat care guvernează în dorul lelii, se va descurca.
În destule situații – nici rare, nici minore – în România e invers de cum ar trebui să fie. Problema, astfel, nu e că nu ne descurcăm. Ci, tocmai, că ne descurcăm. Furăm cu plăcere și dexteritate din propriul buzunar. Otrăvim fântânile (cum și când o să facem altele? Ce contează? După noi, potopul!). Jucăm precum călușarii „Uite-așa, așa, așa/ Am f*tut Germania/ Uite-acuș, acuș, acuș/ O să-i f*tem și pe ruși“, după care le plătim despăgubiri de război și unora și altora. Nu ne mai dau ăștia program la TV? Ne uităm la bulgari. Ne-au tăiat și mâncarea? Zău că ne descurcăm cu frații Petreuș luați pe sub mână! Vine delegația Fondului Monetar Internațional, iar la Cotroceni a ajuns un interimar-avion în chestiuni economice? Nu-i bai, Crin Antonescu, fostul fârtat de lovituri de stat al lui VVP, se descurcă, fiindcă îl are alături pe „ză mazăr end ză fazăr“ de Florin Georgescu, nemaipomenind despre „program, ingheigimănt, vijăn“.
Din această perspectivă, Victor Viorel Ponta s-a descurcat ca un român reprezentativ și când și-a făcut rost de doctorat, și când i s-au pus la îndoială calitățile de diriguitor. Ce Dumnezeu, nu e evident că e pe lângă fenomenul CAS?! Ei, aș, Viorel se descurcă și aici: dacă era un protocol clar, se știa de la început că se va ține o minută, o stenogramă, ceva, acolo, se prezenta mult mai competent în fața președintelui! Și până la urmă, când vine vorba despre economie, majoritatea se înșală – a spus-o Galbraith, un economist de care a auzit chiar și Ion Iliescu. De ce nu s-ar înșela infima majoritate care nu se culcă și nu se scoală cu obiectiva stație guvernamentală RTV?!
Ponta va fi, pentru alegătorul mândru că e român indiferent de circumstanțe, un președinte mai bun decât Băsescu. Cumva se va descurca, precum simbolul național Hopa Mitică. Or, Băsescu n-a prea făcut-o. Nici când și-a asumat măsurile suicidale politic de a tăia de la bugetari, nici când s-a bazat pe mari oameni de stat precum Vasile Blaga și Mihai Răzvan Ungureanu. Dom’le, nici pe frate-său nu l-a salvat de la arest!
Amuzat copios de ignoranța arțăgoasă a viitorului șef al statului român și de ofsaidul în care a fost prins Viorel-descurcărel, autorul acestei rânduri simte impulsul de a se autoplagia. Și apelează la o încheiere pe care a mai scris-o: nu, n-am greșit cu Traian Băsescu.
Sursa: horiaghibutiu.ro
locu acestui mincinos este indiscutabil la a fi trimis sa faca facultatea pe bune ,sa primeasca cei 7 ani de acasa daca nu ar trebui sa stea dupa gratii !
Comentariile sunt închise.