Premierul Victor Ponta a precizat, marţi, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că operaţia făcută a fost mult mai complicată decât se anticipa şi că este convins că, până în luna decembrie, va putea face sport din nou. Ponta a ţinut să menţioneze că are totală încredere în medicii români, dar în ţară era imposibil să aibă linişte şi odihnă.
„Multumesc tuturor celor care în aceste zile au avut un gând bun pentru mine – operaţia a fost mult mai complicată decât se anticipa, dar sunt convins că până în decembrie voi putea face sport din nou. Mulţumiri speciale doctorului Ionuţ Codorean care a fost lângă mine şi mi-a dat curaj prin profesionalismul său (evident că am totală încredere în medicii români – aici însă am ceva ce era imposibil acasă – LINIŞTE şi ODIHNĂ)! Vreau să-i asigur şi pe cei care de necazul meu că mă voi întoarce mai sănătos şi mai puternic!”, a precizat Victor Ponta.
Premierul se află în Turcia pentru o operaţie la genunchiul stâng, la care s-a accidentat în urma unui meci de baschet.
Avocata lui Victor Ponta a fost, luni dimineaţa, la sediul DNA, unde ar fi urmat să se prezinte premierul, urmărit penal pentru trei infracţiuni în dosarul lui Dan Şova. Avocata ar fi cerut o amânare cu o săptămână a audierii premierului, pe motiv că acesta este în Turcia, pentru a se opera la genunchi, relatează puterea.ro
Da’ ce liniste vei avea in tara in urmatorii 30 de ani de munca silnica, te-ai gindit mai „operatule”? Cum dracu’ te-a apucat durerea chiar cu citeva zile inainte de a fi inhatat de DNA?
Dar dupa operatia pe creier facuta de specialistii KGB/ FSB dupa ’90 care te-a transformat dintr-un mediocru plavan in ticalos national cind ne vorbesti?
Comentariile sunt închise.