Prezent la „simpozionul „CPUN – instituţie politică unică, primul forum al pluripartidismului şi al dezbaterilor libere”, Ion Iliescu s-a arătat nemulţumit de faptul că Procurul general interimar, Bogdan Licu, a cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie retrimiterea Dosarului Revoluţiei la Ministerul Public pentru reexaminare.
Ion Iliescu consideră că Revoluţia este treaba istoricilor şi că Justiţia şi-a făcut pe deplin „datoria” la Târgovişte, odată cu condamnarea şi executarea lui Nicolae Ceauşescu şi a Elenei Ceauşescu.
„De ce să fie redeschis Dosarul Revoluției? Revoluția e treaba istoricilor, nu a procurorilor! Problemele au fost tratate deja de Justiție, a existat procesul de la Târgoviște, cu condamnarea foștilor dictatori… Asta a fost Revoluția!”, a declarat Ion Iliescu.