În timp ce atenţia mediatică în privinţa explorării si exploatării gazelor de şist a fost îndreptată spre zona frontierei de est a României, cu predilecţie împotriva companiei americane Chevron care acţionează la Pungeşti, în Transilvania, pe tăcute, au început deja prospecţiile companii care au de a face cu Rusia, Austria şi Ungaria, ţări cu trecut şi interese imperiale asupra nord-vestului României. O expertă în privinţa gazelor de şist a avertizat la o manifestare recentă a Forumului Transilvania Furată că licenţele acordate de Guvernul Ponta companiilor NIS – Gazprom, Rompetrol – KazMunaiGaz, OMV – Austria si Rusia sau MOL – Ungaria sunt atat pentru explorare cât şi pentru exploatare şi dezvoltare, respectiv extragerea de hidrocarburi prin metode neconvenţionale. La Forumul derulat la Palatul Parlamentului s-a arătat că cele trei ţări numite au o istorie comună împotriva drepturile istorice româneşti în Transilvania, amintindu-se ocupaţia austro-ungară şi înfiinţarea de către ocupantul sovietic al României a aşa-numitei “Regiunii Autonome Maghiare”.
“Gazprom are patru perimetre în vestul ţării şi povestea cu “independenţa” faţă de ruşi care ni se serveşte pe toate canalele este o falsă poveste. De fapt, nu numai că vom fi dependenţi de alţi străini dar şi de ruşi”, afirmă experta invitată la Forumul Transilvania Furată.ActiveNews prezintă în exclusivitate in filmarea de mai jos expozeul acesteia privind exploatarea gazelor de şist din Transilvania de către companii ruseşti, austriece şi ungare, firme de apartament, cu câte cinci sau chiar un singur angajat, sau provenind, ca şi Gazprom, tot din spaţiul CSI, cum este KazMunaiGaz, actuala proprietara a Rompetrol. Prelegerea se încheie cu hărţile tuturor zonelor din Transilvania cedate de Guvernul Ponta.
Participanţii la Forumul Transilvania Furată au apreciat că statul român avea posibilitatea singur să exploreze şi să apere resursele naturale ale României, având în vedere şi următoarele elemente istorice reliefate de experta în cauză:
“România a contribuit decisiv la realizarea a trei premiere petroliere mondiale, în anul 1857:
Prima ţară din lume cu o productie de ţiţei, oficial înregistrată în statisticile internaţionale, dupa cum atestă “The Science of Petroleum” (1938). Conform aceleaşi publicaţii, România înregistra oficial o producţie de 275 tone, fiind urmată de Statele Unite ale Americii în 1859, Italia în 1860, Canada în 1862 şi Rusia în 1863.
Prima rafinărie din lume: în decembrie 1856 începe construcţia „fabricii de gaz” din Ploieşti.
Bucureşti, primul oraş din lume iluminat public cu petrol lampant, la 1 aprilie 1857.
De asemenea, România a fost prima ţară din lume care a exportat benzină, încă din anii 1900.
În 1937, România deţinea locul 7 în lume privind rezervele mondiale de petrol, după URSS, SUA, Irak, Iran, Venezuela şi Indiile Olandeze, cu o rezervă estimată la 95.000.000 tone, adică 5,4% din rezervele mondiale.”
În perioada celui de-al doilea război mondial, România a fost obligată să cedeze Ungariei nordul Transilvaniei, cu toate resursele sale inestimabile. După război România a predat Rusiei sovietice uriaşe cantităţi de “aur negru”. Astăzi, în baza unor interese geoeconomice, statul român cedează, “de bună voie şi nesilit de nimeni”, controlul asupra solului şi subsolului ţării unor companii din aceleaşi zone de influenţă geopolitică şi cu aceleaşi pretenţii geostrategice asupra spaţiului carpato-danubiano-pontic şi a istmului ponto-baltic.
Sursa: activenews.ro
Comentariile sunt închise.