Adrian Ursu şi Sabina Iosub au depăşit în această dimineaţă orice limită în materie de echilibru jurnalistic şi de reguli CNA. Primul a vorbit fără probe despre acuzaţii grave care, potrivit Codului Penal, dacă ar fi adevărate ar atrage condamnarea celor vizaţi.
„I-au pus covorul roşu lui Traian Băsescu să se întoarcă la sediul PMP. Dar acel sediu e luat prin şpagă, prin ilegaliţi, prin bani negri. Dovezi? Păi de ce mai avem nevoie, când procurorii au descoperit legătura Udrea-Cocoş şi felul în care erau plimbaţi banii negri. Şi aţi văzut, au pus tablouri cu Traian Băsescu peste tot. Numele lui Băsescu, pe toate gardurile. Sunt cei care vor ajunge la pârnaie cu Băsescu Traian”, a spus Ursu.
„Ştii că ai nevoie şi de dovezi pentru aşa ceva…”, s-a prefăcut Sabina Iosub că ţine echilibrul discursului.
Adrian Ursu este cel care, în seara anunţării rezultatelor preliminare a alegerilor prezidenţiale, s-a arătat vădit dezamăgit de votul masiv pentru Klaus Iohannis. Ursu a spus că cei care s-au mobilizat pe Facebook împotriva lui Victor Ponta sunt „spălaţi pe creier”.
„A fost o spălare de creier pe internet, ceva de speriat!”, a afirmat Ursu, la Antena 3, în noaptea de 16 noiembrie.
De menţionat, de asemenea, că, pe „gardurile” de la PMP, Băsescu apare în imagini alături de importanţi lideri europeni, precum Angela Merkel sau David Cameron, ori împreună cu preşedintele SUA Barack Obama. Ursu n-a precizat cine sunt cei care vor ajunge „la pârnaie” cu Traian Băsescu.
Întreaga emisiune a fost presărată cu afirmaţii care încalcă regulile audiovizuale şi care îndeamnă justiţia să-l trimită în spatele gratiilor pe fostul preşedinte.
„Acum nu mai are imunitate, sunt destule dosare în care a fost implicat, aşteptăm ca procurorii să-şi facă treaba” a fost mesajul general pe parcursul zilei de astăzi la Antena 3.
Ieri seară, la „Sinteza zilei”, instigarea procurorilor a fost scrisă chiar pe burtiera emisiunii lui Mihai Gâdea:
„10 ani de domnie, 20 de ani de puşcărie”
Astfel de derapaje ar fi trebuit să nu existe, dacă CNA ar fi o instituţie nepolitizată. În realitate, de multă vreme, Consiliul este controlat de PSD, iar în prezent 8 din cei 11 membri gravitează în jurul intereselor partidului condus de Victor Ponta.
sursa reportervirtual.ro