Criticul literar, Daniel Cristea Enache a publicat, miercuri, pe pagina personala de Facebook, mai multe fotografii foarte rare cu poetul Nichita Stanescu. La ceas de seara, va invitam sa va aduceti aminte de Ingerul Blond. Ii veti mai recunoaste printre altii pe Andrei Plesu, Adrian Paunescu sau Gabriela Melinescu. Nostalgie placuta!

10 COMENTARII

  1. Nichita Stănescu Lună în câmp

    Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
    sub cortul adormiţilor gutui
    şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
    văzduhul serii mi-ar părea căprui.

    Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
    zvelţi vânători, în arcuiţii lei
    din goana calului, cum îşi subţie arcul.
    0, tinde-ţi măna stângă catre ei

    şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
    pe care ramurile i-au aprins,
    suind sub luna-n seve caii repezi
    ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

    Eu te privesc în ochi şi-n jur să şterg copacii
    În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
    … şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene
    dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stâng.

    • Poetul care ar fi meritat premiul Nobel ptr. literatura. Dureros de trist ca ne-a parasit atat de devreme.

  2. Nichita Stănescu Morţile iubite

    Sunt gata să mor înecat
    în aceste sunete de privigetoare
    asupra cărora m-am întâmplat
    în dimineaţa răsărind fără soare.
    Mă agăţ de orele vechi
    dar fug toate-napoi,
    totdeauna nesigure şi perechi,
    asemenea cailor înhămaţi câte doi.
    Ridic mâna prin frunze spre cer,
    ridic din ea însăşi vocala strigând,
    dar tace privighetoarea şi pier
    morţile mele iubite, din gând.

  3. Nichita Stănescu Ce bine că eşti

    E o întâmplare a fiinţei mele
    şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
    e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
    pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
    mereu dureroasă, minunată mereu.

    Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
    lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
    fluviul rece în delta fierbinte,
    ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

    Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
    tâmpla de stele, până când
    lumea mea prelungă şi în nesfârşire
    se face coloană sau altceva
    mult mai înalt şi mult mai curând.

    Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
    Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
    douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
    una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
    una foarte de sus, aproape ruptă
    în înfrigurata, neasemuită luptă
    a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

  4. O bună bucată de vreme am fost aproape vecin cu Nichita Stănescu. Locuiam amândoi în zona Piaţa Amzei. Nu ştiam la încaputul acelor vremuri cine este Nichita. Într-o zi mi-a spus „Bună ziua”. Fără să ne cunoaştem. De atunci ne salutam mereu când ne vedeam. Fără să ne cunoaştem. Totuşi de câte ori ne întâlneam privirile ni se intersectau. Simţeam o plăcere să mă uit în ochii lui sinceri şi sincer nu ştiu ce găsea el în privirea mea. dar totdeauna când ne întâlneam ne priveam în ochi preţ de câteva secunde.
    Citeai în el ca într-o carte.
    Nu l-am văzut odată trist, mereu vesel. Nu l-am văzut niciodată supărat, încrâncenat, când polemiza cu prietenii.
    Un om cu care îţi făcea plăcere să te întâlneşti şi să-i spui „Bună ziua”.
    Am mai spus locuiam în zona Piaţa Amzei, aproape de Casa Scriitorilor, aproape vecin cu Ion Cristoiu, Dan Deşliu, Alexa Visarion şi alte personalităţi din lumea artelor.
    Numai cu Nichita Stănescu am avut cinstea şi onoarea să ne salutăm. Fără să ştie cine sunt, fără să ştiu cine este.
    Nu vreau să creadă cineva că am postat toate acestea ca să mă dau mare.
    Cine înţelege de ce le-am postat, foarte bine, cine nu … nu.
    De câte ori îmi reamintesc privirea lui, sufletul mi se umple de bucurie şi parcă îi aud vocea extraordina de blâdă: „Bună ziua”.
    „Bună ziua” oriunde ai fi vecine.

  6. Hemografia
    de Nichita Stanescu
    I

    A venit ingerul si mi-a zis: de atata amar de vreme te veghez ca sa ajungi om de stiinta si tu pana acum n-ai inventat nimic!
    Cum sa nu: am inventat; numai ca stiinta pe care eu am creat-o este atat de subtila, incat uneori se confunda cu firescul. Ea se numeste hemografia, adica scrierea cu tine insuti.

    II

    Aceasta scriere incearca sa opreasca in loc ceea ce nu poate fi niciodata oprit in loc; starea feriirii adica. Speranta secreta a celui care exista, adica.

    III

    Hemografia este o stiinta tanara. Ea are numai varsta umanitatii. Ea are numai varsta celui care se scrie pe sine. Stramosii ei sunt in viitor. Din aceasta pricina, ea pare stangace cand de fapt este plansa si pare sangeroasa cand de fapt este numai rosie.

    IV

    Cel mai mare hemograf nu s-a nascut inca, dar facand calculul trist ca se implinesc 90 de ani de cand Eminescu nu a mai scris real, cred ca in acest an el se va naste din nou de la inceput. Ma gandesc ca daca unei femei ii trebuie 9 luni ca sa produca miracolul existentei, 90 de ani ii trebuie tarii ca sa-l renasca pe el. Eu am venit pe lumea limbii romanesti ca sa-l vestesc.

    V

    El va fi neasemuit de frumos si toata fiinta lui, chiar si trupul lui vor fi o neasemuita vorbire. Se vor usca lacrimile femeilor parasite, iar indragostitii vor vedea pasari cu gatul uimitor de lung intretaind soarele la amurg.

    VI

    El insusi nu va fi foarte fericit, dar toata fiinta lui va revarsa un fel de fericire a vorbrii, incat toate tinerele fete, auzindu-l, ii vor purta cuvintele in ureche ca pe un cercel de diamant.

    VII

    Chiar nici tinerii barbati nu vor avea timp sa-l invidieze, fiind deodata si de tot preocupati sa-l iubeasca.
    El nu va trai foarte mult, incat utimul lui chip vazut va fi un chip de barbat tanar.
    El nu va scrie multe carti, dar cuvintele lui vor fi nesfarsite.
    El nu se va inalta la ceruri, fiind confundabil cu ele.
    Va bea vin, va plange in hohote, va rade din inima.

    VIII

    El n-o sa-si aduca aminte de mine, pentru ca asa este cuviincios. El isi va aduce aminte numai de o fiinta foarte frumoasa si care tarziu si alta data va urma sa se nasca.

    IX

    Hemografia este abstracta si practica totodata. Te scrii pe tine pe dinlauntrul sufletului tau mai intai, ca sa poti la urma sa scrii pe dinafara sufletele altora.

    X

    Ingerul se uita posomorat la mine:
    – Eu as fi vrut sa fac din tine om iar nu un inger. De ce ma dezamagesti?

    XI

    Trece in fuga un copil si se opreste brusc. Se uita lung la noi si ne spune: – Ma, voi nu vreti un mar; ca mie nu-mi mai este foame de el!

Comentariile sunt închise.