de Radu Moraru

A mai trecut o zi foarte frumoasa pe blog! Ma gindesc ca, in loc de fasole cu ciolan, buna si strachina asta pentru popor, sa va servesc un bilant al intilnirilor noastre pe acest „plai” pe care il construim impreuna.

De aceasta data vorbim de cifre si nu de emotie, masurabila doar cu sufletul. Eu prezint ce au masurat altii, cum ar fi Google Analytics. In cele 7 saptamini de cind am debutat in lumea blogurilor, au intrat aici peste 55.000 de vizitatori unici si au fost peste 380.000 de afisari. Avem si top 10 pe tari si pe orase.

Mie imi pare ca arata bine aceste cifre, ramine sa va pronuntati voi, mai ales cei cu experienta! Cit priveste campania noastra „VREAU SA FIU ACTIONAR IN NOUA TELEVIZIUNE!”, avem aproape 2000 de actiuni subscrise „virtual”! Inceputul e bun, dar abia acum incepe greul!

Pina la sfirsitul anului vom incheia listele cu toti cei care doresc sa devina membrii fondatori! E simplu, apasati pe butonul „VREAU SA FIU MEMBRU FONDATOR!”

Dar provocarea pe care o lansez astazi, tuturor prietenilor care ne viziteaza, sa aduca alaturi de noi, prieteni si apropiati care nu sint in blogosfera! Sa le spuneti toate detaliile tehnice privind cumpararea de actiuni, dar mai ales sa le vorbiti despre idealurile acestui proiect, despre nevoia pe care o avem sa stim cu adevarat ce se intimpla in Romania.

Urmatorul termen pentru subscriptia virtuala este 15 decembrie! Atunci tragem linie si hotarim impreuna daca si cum mergem mai departe! Sint optimist, va astept sa fiti puternici! Impreuna putem schimba Romania in bine! Sa fiti iubiti!

Top 10 tari
Top 10 orase

260 COMENTARII

  1. toata lumea de buna credinta isi doreste ce ti doresti situ.S A AVEM UN INVATAMANT PERFORMANT,S A AVEM SPITALE DE CALITATE LA FEL CA ORIUNDE IN LUME,S A AVEM SALARII SI PENSII DECENTE,DAR TOATE ACESTA SE VOR INTAMPLA NUMAI CAND ECONOMIA TARI VA PUTEA S A SUSTINA ASTFEL DE SERVICII SI DE PLATI CU ALTE CUVINTE CAND PRODUCTIVITATEA MUNCI VA LA FEL CA IN ACELE STATE PE CARE LE AVEM CA EX,SI NU CANDVOM DORI CA ACESTE LUCRURI SA SE INTAMPLE DIN IMPRUMUTURI S AU DINTR UN CONSUM MAI MARE DECAT CEACE PRODUCEM NU IN ULTIMUL RAND AS VREA SA TI AMINTESC CA DACA NU FACI NIMIC NU O SA SE INTAMPLE NIMIC,BA CHIAR POATE FI MAI RAU,IAR DACA INCERCI S A SCHIMBI CEVA CU SIGURANTA ACEST LUCRU SE POATE INTAMPLA.

  2. O sa vedeti ca o sa fie mai bine dupa ce pica basescu. Salariile si pensiile vor creste, vom avea invatamant superior, spitale si scoli vor fi construite si in sfarsit nu o s-o mai ducem de pe o zi pe alta

    • Poate puteti argumenta si de unde vor veni banii necesari. Aaaa, acum am inteles. Dupa ce „pica basescu” vor incepe in sfarsit oamenii sa munceasca. Este si normal, ca nimeni sa nu vrea sa munceasca, atata timp cat la carma tarii este acel om. Mai sunt si alte variante? Va rugam sa aduceti un pic de lumina in intuneric.

      • In primul rand nu se vor investi 5 milioane de euro pe un kilometru de autostrada, Videanu nu o sa-si mai ridice vile cat mall-ul, nu se vor mai ridica sali de sport unde nu locuieste nimeni. Intr-un cuvant nu se va mai face risipa de bani. Am vazut ca ministrul apararii oprea merge cu elicopterul pe benzina statului, adica pe banii nostrii. Statul are bani dar nu pentru popor. Intr-un cuvant nu o sa se mai faca risipa de bani si poporul va fi pe primul loc.

        • Sa nu se faca risipa de bani, este o idee buna. Dar din ceea ce ati scris mai sus, deduc ca nu ati avut de a face cu „economia” pana acum. Scuze, dar de fiecare data, ne aratati cate ceva nou despre dumneavoastra.
          Am asteptat de la dvs, sa scrieti cum se va putea reface balanta la pensii (de exemplu), cum se poate reforma sistemul medical samd. Pacat ca nu ati facut-o. Si inca ceva, sunt convins ca oricine vine la putere, va fi mai intai interesat pe unde vor trece autobenzile…
          Si referitor la „benzina” statului, aveti detalii la ce suma se ridica aceste costuri? Sau scriem numai asa, ca sa aflam in treaba.
          Va mai explic un lucru: pe acest blog sunt oameni care isi folosesc capacitatea de gandire. Deci sansa de a va „inghiti” gogosile care sunt prezentate populist la televiunile „care spun numai adevarul” este aproape _zero_
          Din pacate ati ratat si aceasta ocazie de a arata ca mesajele scrise de dvs pana acum, au fost o greseala.

    • ARTIZANI ROMANIEI DEMOCRATE
      Ioan Avram: Va mai aduceti aminte momentul Alba-Iulia 1 decembrie 1990? Dirijorul Petre Roman si prostia
      Prima aniversare (dupa ’89) a zilei nationale la 1 decembrie 1990 la Alba Iulia. Delegatii impozante in orasul Unirii in frunte cu Ion Iliescu si Petre Roman. Opozitia invitata si ea undeva pe o jumatate de scaun langa masa puterii. Cuvantari ale fruntasilor puterii. Aglomeratie mare in piata. Delegatii din judete aduse sa “reconstituie” atmosfera de 1 decembrie 1918. Trecusera 72 de ani. Asteptat de multi si din piata si din fata televizoarelor vorbeste si Corneliu Coposu. Tras la fata, cu parul alb,voce obosita si ragusita de fumator inrait. Raglan negru, capul descoperit fara caciulile brumarii sau negre ale potentatilor zilei (ajunsi in aceasta postura peste noapte).

      Dupa primele cuvinte din public incep huiduielile. Insi care urla la comanda cu pumnul ridicat de parca in fata lor s-ar afla un dusman de moarte. Era un alt roman. Care nu facuse si nici nu avea sa faca vreun rau. Multimea era turmentata de sloganurile furibunde cu “nu ne vindem tara” si contra celora ce ”n-au mancat salam cu soia”. Camerele televiziunii se plimba peste piata apoi fac prim plan pe multimea galagioasa. Timp in care Corneliu Coposu vorbeste imperturbabil. Suportase atatea la viata lui incat aproape nu mai conta o gasca de trubulenti controlati si manipulati. Si deodata camerele se opresc asupra unui individ care dirija cu un zambet subtire si inveninat multimea. Era Petre Roman. Regizorul transmisiei alterneaza cadrele cu dirijorul si multimea – orchestra ce raspunde prompt. Simt si acum un gol, o deznadejde despre ce tampi au putut fi o parte a natiei (de la” duminca orbului” incoace….) atunci in 1990 luati de valul comunismului cu fata umana promovat foarte versat de Ion Iliescu.
      Si cum isi striga azi “saracia” aceeasi…. Nu sunt altii. Sunt manipulatii din piata de la Alba iulia din 1 decembrie 1990. Prostia se plateste. Din pacate pentru prostia lor platim si ceilalti. Si am platit si pana acum din greu.
      PS. SOMNUL NATIUNI NASTE MONSTRI

    • Of of,of si iarasi of,….. dar ce s-a pazit pana s-a vina Basescu ma refer la scolile la spitalele, ca despre salarii, locurile de munca etc. am vazut noi cum s-a procedat!

      Alex, termina ca noi aici pe blog nu suntem copii si sunt sigura ca nici ei nu mai cred in vorbe, ci in fapte!Pa!

    • alex,
      ce promite statul social? AVEM IN cONSTITUTIE ACESTE REFERINTE LA STATUL SOCIAL.
      EL PROMITE CA NE DA EDUCATIE GRATUITA.
      VEDEM CU TOTII CA CEI CARE VOR SA IA O NOTA ACCEPTABILA LA BACALAUREAT,ISI IAU MEDITATII
      PROMITE SERVICII MEDICALE GRATUIT .TOTI STIU CUM FUNCTIONEAZA ASTAZI ” s p a g a ” IN SPITALE SI VA FUNCTIONA SI PESTE 10 ANI DACA NU SCHIMBAM SISTEMUL CU ADEVARAT.

      N BUNA!

  3. Ramai Biblio, ca deocamdata nu ai actionat inca fatis contra PDL si a lui Basescu. Noi te stim si eu ti-am mai spus ca dupa ce te-am apreciat din prima din mai toate punctele de vedere, azi te apreciez in continuare pentru Biblioteca ambulant-internautica, dar nu numai, ce esti =)) „Care este” vorba lui Vanghelus

    • @ ion adrian

      Domnule Adrian,
      Eu nu susţin că sunt ceea ce nu sunt. Nu susţin PDL-ul, domnul Băsescu este pe lista celor cărora le-am retras respectul pentru că un om şi-a dat foc la poarta Cotrocenilor şi s-a făcut că nu vede, nu a dat măcar un comunicat sau altceva… alături de domnul Băsescu mai sunt câţiva fruntaşi ai PDL… Mai mult chiar, îmi este frică de PDL şi de domnul Băsescu pentru că sunt certe semene de „democraţie totalitară”, văd în fiecare zi cum se clădeşte o oligarhie, o camarilă, propagandiştii regimului încep să ocupe spaţiul de comunicare, „mânărirea datelor statistice ca să dea bine” nu este nici ea o raritate… Mă sperie foarte tare şi pentru faptul că nici „ceilalţi” politicieni nu au o reacţie care să împiedice efectiv toate astea, au un fel de a se „retrage din sală” care practic dă mână liberă celor de la PDL, cumva complice, să facă ce doresc. Mă sperie când văd fanatici ai clasei politice şi fiecare partid are o suită de fanatici, chiar şi Partidul Dan Diaconescu, chiar şi UNPR, nu mai mira nici de la cel mai nou partid, al domnului Cosma (că tot nu am înţeles cum a făcut partid fără drepturi electorale… dar suntem în România şi orice e posibil), să fi generat ceva susţinători fanatici.

      Ştiţi că am adaptat binecunoscuta arie…

      Politica è mobile
      Qual piuma al vento,
      Muta d’accento — e di pensiero.
      Sempre un amabile,
      Leggiadro viso,
      In pianto o in riso, — è menzognero.
      È sempre misero
      Chi a lei s’affida,
      Chi le confida — mal cauto il cuore!
      Pur mai non sentesi
      Felice appieno
      Chi su quel seno — non liba amore!

      Exact aşa este. După cum ştiţi, domnul preşedinte Băsescu a sărbătorit 1 Decembrie ieri „la domnul Onţanu”.

      Dumneavoastră vă amintiţi unde ajunsese războiul politic între domnul Onţannu şi doamna Boagiu în 2004? Iată ce spune Cotidianul zilei de 18 iunie 2004:
      Campania electorala s-a lasat, ieri, cu incaierari intre suporterii politici. Dezbaterea de la PRO TV dintre candidatul Aliantei PNL-PD, Anca Boagiu, si candidatul PSD, Neculai Ontanu, la sectorul 2 le-a starnit pofta de actiune suporterilor celor doi candidati, aflati in tribunele studioului.

      Schimbul de replici intre Anca Boagiu si Neculai Ontanu a creat tensiune intre simpatizantii celor doua formatiuni politice, care au inceput sa se agite pe scaune. Anca Boagiu i-a cerut moderatorului Cristian Tabara sa calmeze conflictul, insa apelurile la calm nu au facut decat sa-i agite mai tare.

      Simpatizantii PSD si PNL-PD s-au incaierat, lovindu-se si rupandu-si unii altora materialele electorale. Imbrancindu-se si injurandu-se reciproc, acestia si-au impartit pumni si picioare. Cristian Tabara a suspendat emisiunea aproximativ zece minute, timp in care atmosfera din platou dintre sustinatorii lui Boagiu si cei ai lui Ontanu s-a calmat.

      Trebuie precizat ca divergentele dintre Anca Boagiu si Neculai Ontanu au inceput cu o seara inainte, cand acestia au facut un tur al mai multor televiziuni, unde si-au aruncat in fata acuze. Disperat, Ontanu a acuzat-o pe Boagiu ca nu isi iubeste copilul pe care l-a infiat, desi „l-a inconjurat in lux“.

      Ontanu a plusat spunand ca Anca Boagiu a infiat acel copil pentru „a-si masca amorul cu un important lider politic“. La randul sau, candidatul Aliantei i-a reprosat lui Ontanu ca a folosit bugetul primariei pentru a le oferi pachete de alimente locuitorilor din sector, cumparandu-si astfel voturile.

      In plus, Ontanu se face vinovat de vanzarea unui copil, a spus Boagiu, acuzatie ce i-a atras prompt un proces de calomnie.
      In presa centrala au aparut in regim publicitar ample materiale in care candidatii Aliantei pentru sectoare sunt atacati pe diverse motive.

      Domnule Adrian,
      „Suporterii lui Onţanu”, care să băteau cu scaune în acea vreme…, au aplaudat ieri pe domnul Băsescu la intrarea la locul „petrecerii”. Domnule Adrian, mie de asta mi-e frică…

      Eu nu pot să pricep cum pot să se sucească aceşti oameni la 180 de grade. Atât politicienii, cât şi suporterii… o adevărată metonoia politică.

      Chiar dacă nu susţin PDL şi pe domnul Băsescu, evident susţin pe oricine face ceva bun pentru democraţie, poporul român şi România, fără părtinire. Aţi văzut că, de fiecare dată când am constatat ceva bun, şa câte un PDL-ist, la domnul Băsescu… am apreciat. Chiar dacă nu susţin PDL şi pe domnul Băsescu (în sensul că nu sunt un activist), nu înseamnă că apreciez neapărat pe alţii. Tuturor le aplic acelaşi tratament. Oricine face ceva bun pentru democraţie, poporul român şi România, are parte de preţuirea mea. Cine face ceva rău… de ce să îi acord preţuirea mea necondiţionat?

      Domnule Adrian,
      Eu vă pun o întrebare ce ar trebuie să vă pună pe gânduri… Cu cine credeţi că vor ţine peste 10 ani „fanaticii intelectuali” precum nightmare sau Frank Zapa King? Domnul Băsescu nu va mai fi atunci în politică pentru că va avea deja o anumită vârstă, cred că 70 de ani… relativ la cine vor mai fi ei fanatici? Se vor retrage „din activitate”? Îşi vor tăia venele de disperare? Asta este o întrebare bună, zic eu.

      Dar să lăsam aceste întrebări ridicătoare de tensiune pentru unii…

      La Google nu lucrează simpla logica cuvintelor cheie. Cuvintele cheie nu sunt decât un fel de mijloc de manipulare a sistemului, o portiţă a cunoscătorilor, dacă vreţi, alături de alte câteva. Trebuie însă să ştii să le foloseşti într-un anumit fel. Credeţi că degeaba plătesc marile site-uri mii de euro pe lună unor specialişti în promovare? Dar lasă, că ştie domnul „cap în gură” ce şi cum, că e specialist.

      Practic am văzut ce şi cum se întâmplă pe acest blog şi nu am fost încântat relativ la comunicare. Aşa cum este cazul şi blogului doamnei Udrea, câţiva comentatori, destul de puţini la număr, vor distruge până la urmă blogul şi vor rămâne „între ei” plus câţiva entuziaşti. Peste un an nici domnul Moraru nu avea mai intra cu comentarii pe aici… De fapt ştiţi şi dumneavoastră, că probabil că aţi trecut de câteva ori prin acest fenomen pe diferite bloguri, eu unul ştiu că da.

      Cam atât a fost.

      • Eu nu sunt cunoscator si tu stii bine asta. Dementul mi-a explicat aia cu cuvinte cheie. Desigur ca tu cunosti mult mai multe cestiuni si nu cred ca strica daca cei de aici nu le stiu sa le comunici.
        In rest il bag in ma-sa pe Ponta cu voia dvs si pe Iliescu, desi pentru o retorsinne totala mai astept sa vad cine a ordonat si asasinarea lui Culianu?

      • Thiiii…ca sa vezi cine imi purta grija !!!….sunt extaziat ca te gandesti la mine si peste zece ani !!!….looool….mosule ,ai luat-o razna si deja esti expirat cu replici rasuflate ,chipurile ingrijoratoare pentru viitorul natiei….

        vezi de biblioteca ta ,sa nu-ti pice in cap.

        p.s. peste 10 ani fac copii..lool

  4. ALEX, te rog s a ma crezi ca numai vreau s a ma uit la oamenii tv care au treansformat oamenii in pomanagii,vz fasoale de ieri, la oameni care au determinat oameni s a fuga la cules de capsuni ori s a ingrijeasca de batrani, ca mi este dor de copilul meu care a plecat pt ca aici in mod cinstit fara compromis nu ar fi fost recunoscuta, vreau s a vina acasa .in tara ei. a romanilor adevarati,daca s ar putea fara adrian copilul minune fara lumea interlopa
    , fara politicieni care in achimbul unui comision ,ne au vandut .care mai de care cum au putut,ex gaze ,zacamintele naturale , ,numai vreau s a vad idioti cum am vz ieri pe cum o intreba ,pe vz de la chiosc daca nu stie o romanca frumoasa care el un italian,.imi venea sa i d au in cap. oameni ca tine care nu stie cum sa puna in bete roate,.as fi fericita

    • ha ha ha …..multumim ,pentru „interpretare” …m-ai bine ti-ai vedea de blogul tau cat e de promovat….lasa grija afisarilor si vizitatorilor unici in grija noastra ,nu-ti mai bate capul …

      interpretare in stil pesedist am mai vazut si fumat ,toti de aici!!!…))))))

    • Aş fi putut da câteva sfaturi despre cum se poate promova mai bine un blog astfel încât să iasă mai repede şi „mai în faţă” pe Google… dar cum vă sunteţi autosuficient, fiţi deştept până la capăt şi faceţi-o singur. 😀

      • Iaca, noi le facem pe toate agale. Si ca dumneavoastra va convine sau nu, primii pasi sunt _deja_ facuti. Probabil ca suflul nou care incepe sa se simta prin tara, va da de gandit. Si aici nu ma refer numai la acest blog ci si la (de exemplu) „Noua Republica”.
        Cert este ca din actiunea noastra si a altora, avem toti de castigat (chiar si pentru simplul fapt ca invatam sa comunicam unii cu altii, sa avem un schimb civilizat de idei samd).
        Referitor la sansa de a „aduna” actionari/bani pentru o televiziune, sa stiti ca noi (iarasi) am castigat oricum (pentru ca deja actionam).
        Ca o concluzie: egal ce va iesi, noi (cei care participa activ la acest blog) am castigat oricum.

        • Apropos, ti-a placut de dl.Mihai Neamtu aseara la Turcescu? Tare ma mai mindream cu el!!! hihihi
          Sper sa vad cit mai curind acest nou partid; sa vezi atunci, ce halimai o sa fie…

      • Exact ,de sfatul tau avem nevoie !!!….loool…du-te si te plimba tataie ….nu te obosii sa ne dai sfaturi uslamiste ,ca suntem satui …

        si stii ceva ???….copilul cu mai multe moase ,ramane cu buricul netaiat ..

        foloseste sfaturile pentru blogul lui matale ,asa ca sa ne faci in ciuda si sa ne iei fata…..ha ha ha

      • PS. Desigur ca pot spune si eu ce stii si tu si cred ca stie si Nahul: cuvintele cheie dar nu atat la noi cat in editorialul fiecarui fir , te aseaza in pozitii bune pe goagle.

  5. Am veşti şi mai proaste decât cele spuse mai sus de „Chinezu’ amuzat” la momentul December 2, 2011 at 01:42

    Unique Visitors nu înseamnă că blogul a fost văzut de un număr de vizitatori egal cu cel înscris în rândul Unique Visitors. Calculul acestor Unique Visitors reprezintă „the number of unduplicated (counted only once) visitors to your website over the course of a specified time period.„. Am luat definiţia de la mama ei, de la Analytics Help (să nu spună cineva că sunt răuvoitor). Nu am idee care este perioada de timp setată în acest caz, ea este, de regulă, 2 ore, alteori o lună, alteori limitată de mărimea bazei de date aferente (se face loc noilor intraţi şi se şterg cei vechi). Eu cel puţin aşa am văzut la cele câteva site-uri statistice unde am aprofundat mecanismele de înregistrate statistică, acum mai mulţi ani, pentru astfel de instrumente web, asta ca să aleg şi eu unul pentru blogul meu. Încă, şi mai mult, în lipsa celor care intră să comenteze (adică pe un blog/site care nu are comentarii), cea mai mare parte a vizitatorilor stau pe blog sub 5 secunde pentru că vorbim despre intrări pe blog în urma căutărilor pe Google. În sfârşit, există şi situaţia inversă, în defavoarea înregistrărilor, în care browserul nu acceptă, din setări, acele cookies (este o protecţie împotriva virusării) şi, în consecinţă, nu este înregistrat deşi există o vizită.

    Cum acest blog are foarte mult trafic, adică fiecare dintre cei care comentează face un număr imens de „refresh” al paginii, introducerea unui Unique Visitors împiedică înregistrarea aceluiaşi vizitator de o sută de ori pe zi, dar totuşi asta nu înseamnă că cei care comentează des aici nu au fost număraţi de mai multe ori. Mai mult, cum acest instrument se foloseşte de cookies pentru a controla când a fost ultima dată cineva pe blog, voluntar sau involuntar statistica poate fi „păcălită”, pentru că acele cookies sunt foarte des şterse de instrumentele de management ale sistemului de operare şi de anti-viruşi.

    380.000 de afişări are exact aceiaşi „hibă”, pentru că nu înseamnă că au existat 380.000 de citiri ale blogului, înregistrându-se şi refresh-urile pe care le dau cei care comentează aici pentru a vedea cine şi unde a mai comentat cineva. Diferenţa este colosală.

    Nu ştiu cum este exact în acest caz, şi nici nu vreau să avansez cifre, „diferenţele sunt însă colosale” ar putea reprezenta diferenţe de chiar două ordine de mărime, uneori şi mai mult.

    Cât despre promovare, o problemă de asemenea discutată pe acest fir…
    În ultimul timp (ultima înregistrare 22 noiembrie 2011) singurul link care produce punctaj în ZeList şi a oferit un scor de 0.3393 pentru nasul.tv este cel al lumiss22.wordpress.com (Bună lulu! Să nu crezi că nu-ţi mai citesc blogul 😀 Îl citesc). Este evident că acest blog este slab promovat.

    Nu-mi dau seama dacă „Chinezu’ amuzat” este acelaşi „chinez” ca cel din chinezu.eu. Dacă da, atunci poate ar trebui să daţi ascultare mai cu atenţie, căci şi domnia sa este „din vechea gardă” a primilor bloggeri din România… 😀 aproape la fel ca mine. 😀

    • O sa zic si eu fata de toti acesti binevoitori cam ca in legenda distrugerii Sodomei:
      Si daca macar sunt zece eu o sa iert locul acesta

      Adica eu cred si ca daca nu sunt 300000 si sunt macar 100000 reale si tot este bine.
      Si de altfel este vizibil ca blogul este supraaglomerat motiv pentru care eu sugerez ca Nasul sa deschida si fire tematice unde cei care vor anume dezbateri sa le poata face fara a fi acoperitide aglomeratie care altfel este foarte buna fiind o dovada de entuziasm si dorinta de a face.
      De fapt totul se va lmuri la proba veritatii: numarul de actionari si suma efectiv subscrisa care spuneam undeva asta ne va spune daca se poate porni actiunea sau mai este de astepta si daca va fi nevoie eu unul o sa astept fara sa ma vaicaresc. 🙂

    • @ ion adrian

      Interesant cum puneţi problema. De la „avem aproape 2000 de actiuni subscrise “virtual”!”, domnia voastră cam câţi acţionari credeţi că sunt… un moment, că are importanţă valoarea unei acţiuni, trebuie să verific… o valoare destul de mare, 100 de euro… neobişnuit de mare, de regulă acţiunile unei firme se situează… dar mai bine tac, că iar apar băieţii care dau capete în gură… Înseamnă că s-au strâns, sau se vor strânge, 200.000 de euro. Destul de bine. Citind regulile de limitare a cumpărării acţiunilor şi „un acţionar egal un vot”, indiferent de numărul de acţiuni… sunt lucruri destul de neobişnuite în acest S.A. Chiar va fi interesant să văd cum va fi această televiziune funcţională după primul an de funcţionare şi la ce valoare va ajunge pachetul de control al acţiunilor.

      • Asa vrea Nasul, sa nu lege votul de suma subscrisa si nici sa permita mai mult de 5 actiuni , neputand sa luam mai multe in mod direct, desigur daca am bani si vreau sa-i investesc pot gasi o cale sa am mai multe actiuni, dar nominal am un singur vot, ceea ce arata ca nu gandeste postul cam cum l-ar gandi un invesitor oarecare, adica un simplu instrument de produs profit si eu personal aprob deplin acest fel de a gandi pe aceasta speta.
        Despre un an de verificare si altele cred ca am scris in trecut o postare care unora, nu si Nasului, nu li s-a parut suficient de mobilizatoare =))

      • @ ion adrian

        Una din diferenţele între SRL şi SA este că traficul de acţiuni în cazul SA este anonim. După ce se înfiinţează firma şi se face o emisie de acţiuni, totul devine anonim. Posesia acţiunilor induce dreptul acţionarilor. Există nişte legi legate de preluarea unui pachet majoritar şi anunţarea intenţiei… asta este însă altceva. Nu se pot face SA-uri limitând traficul de acţiuni, pentru că acţiunea este o proprietate şi proprietatea poate fi vândută oricui doreşti să o vinzi. 1000 de acţionari cu câte o acţiune pot vinde aceluiaşi om care să aibă 1000 de acţiuni. Nu există astfel de prevederi menite a păstra pachetul de control la dimensiunii foarte mici, de sub 10%, sunt ilegale. Eu nu pricep de ce nu există un avocat în faza asta… nu ar fi normal să existe? Un avocat specializat în înfiinţări firme le-ar fi spus despre toate aceste probleme.

        • auzi,pesedistule ….esti si avocat acum??….e treaba lui Radu Moraru cum face si ce face ….nu-ti mai strofoca neuronul bibliofil sa nu patesti dreaqu ceva p-acilea

          dispari cu manipularile tale jegoase .

          • Nu avem social democrati autentici….in timp ce” ei” (asa numitii social democrati)s-au ingrasat ,cei care i-au votat au saracit,si exemple avem si in alte partide….. dar sa speram ca o sa scapam de ei…sa fim uniti..si vom castiga.

  6. Uitativa diseara de la 22:00 pe antena 3 sa vedeti un jurnalist adevarat care are un viitor presedinte adevarat: Ciutacu si Antonescu. LAsati porcariile cu noi televiziuni ca suntem satuli. Apucativa de munca si lasati visele. Ajung si la vorba lui Basescu: „DAca vreti sa traiti bine munciti bine, asa ca dati la ciocan ca sa o duceti bine”

    • Aha. Acum ne dezvaluiti si scara valorilor dumneavoastra. Asta dupa ce ne-ati facut sa intelegem ca dvs analizati oamenii dupa „moace” si ca sunteti de acord ca toti sa va „bata” copii numai presedintele nu.
      Intr-un singur punct va pot da dreptate: cel cu munca ca sa ne fie mai bine. Cum ar fi sa dati un exemplu personal si sa incepeti cu „munca”? Cred ca gandesc gresit. Dvs lucrati deja, fiind angajat, sa postati pe blog-uri si sa incercati sa ne deschideti ochii (parerea mea este ii avem deja „foarte deschisi” si _mai si integem ce se petrece cu noi_).

      • Imi pare rau ca nu am fost clar. Dl. Alex are pe scara valorilor sale persoane precum dnul. Ciutacu sau dnul „viitor” presedinte Antonescu.
        Acest lucru il acceptam (pentru ca spre deosebire de postaci si alti „oameni de bine”) noi respectam oamenii si incercam sa comunicam civilizat. Pe scara valorilor mele (de exemplu) cei doi domni nu sunt prezenti. Plus ca emisiunea dnului Ciutacu nu o urmaresc, deoarece (iarasi parerea mea) este timp pierdut sa te uiti la asa ceva (unde, de exemplu, dnul Mazare primar de Constanta a fost numit Bonaparte – da, chiar de dnul Ciutacu).
        Celelalte mesaje postate de dansul (cu „moaca” lui „base si boc” sau cel cu „bataia” data de presedinte unui copil) nu le mai analizez pentru ca ar fi o pierdere de timp.
        Si ca sa raspund la intrebarea dvs., mesajul meu pentru dl. Alex are o tenta (mai mare sau mai mica) ironica.

        • floos,
          nu ai fost atent, eu care recunosc fiimd destul de ocupat citesc in diagonala si intepaturile reciproce de regula adica atunci cand nu ma destind si vreau sa ma amuz le cam sar, recunosc ca habar cine este alex si deci nu stiam ce hram poarta.
          Deci pe el l-am intrebat cum sa si vede din adresare si de fapt intrebarea mea era juma serioasa juma la misto. =))

          • Si eu „tot pe fuga”… Am avut impresia ca este un reply la mesajul meu. 😉

    • nonvalori pe ANTENA 3 vrem oameni noi,in politica care nu au avut nimic de a face cu fosta securitate si fostul regim comunism.

    • Tov ALEX, pardon!, „calule troian” DU-TE matale si invata sa scrii corect UITATI-VA . Asta e MUNCA la care te condamn: PUNE MANA PE CARTEA DE GRAMATICA !

      • Majoriatea blogger-ilor de aici sunt analfabeti… Se incadreaza in medie generala, pe tara.

  7. Brasov: Primarul si Prefectul acuzati de mita.
    La Realitatea TV e intrebat „domnul Ghise”, el e pus sa-si dea cu parerea de parca ar fi impartial. Nu stim ce a fost acol, dar daca cine e vinovat sa plateasca indiferent de unde e.

  8. Urez tuturor celor care posteaza pe acest site multa sanatate, fericire si implinirea tuturor dorintelor de bine. Sa cautam sa fim iar frati, cum eram in Decembrie 1989 ca numai asa putem depasii unele divergente de ordin politic. Sa nu uitati NICIODATA ca peste 1000 de oameni si-au pierdut viata pentru ca noi sa ne putem scrie aici gandurile, indiferent ca place sau nu, unora sau altora. Democratia inseamna respectarea opiniei fiecaruia fara a ne manifesta in mod violent si in special violent verbal. Nu uitati ca violenta naste violenta si unii de-abia asteapta acest lucru pentru a aplica dictonul „divide et impera”. O manifestare de toleranta inseamna de multe ori bun simt si caracter. Cu stima pentru toti, Tony Popescu

  9. Cred ca cifrele arata foarte bine, raportate la timpul scurs! Asemeni multora, incerc si eu sa contribui la popularizarea proiectului, pe net, in cercul de prieteni, cat si in traficul radio!

    Referitor la uslasii Lolek si Bolek…..
    -Atentie! USL va doreste binele!
    -Nu vi-l lasati luat!!!

  10. Buna dimineata! Sa fiti iubiti fluturi liberi!

    „Nu te agita atat, lucrurile cele mai bune se petrec atunci cind le astepti mai putin.

    Cauta sa devii un om mai bun si asigura-te ca sti cine esti tu inainte de a cunoaste pe cineva si a astepta ca acea persoana sa stie cine esti.

    Vor exista mereu oameni care te vor rani, asa ca trebuie sa-ti pastrezi increderea si doar sa ai mai multa grija in cine ai incredere si a doua oara.

    Nu plinge pentru ca s-a terminat, zimbeste ca s-a petrecut.

    Poate ca pentru lume esti doar o persoana, dar pentru o anumita persoana esti intreaga lume.

    Nu inceta sa zimbesti, nici chiar atunci cind esti trist, pentru ca nu se stie cine se poate indragosti de zimbetul tau.

    Un prieten adevarat te prinde de mana si iti atinge inima.

    Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa.

    Gabriel Garcia Marquez

    • Matt, esti ca-ntotdeauna o surpriza placuta. Multumesc! E bine ca din cand in cand sa ni se reaminteasca esentialul.

      • Matt tine cont te rog si de invitatia lui Cristian care ti-a facut-o mai sus!!!Iar astfel precum bine spune Dora, poate ne faci o surpriza placuta!

  11. nasule si eu cred ca fanii nu sint doar atitia,si credema ca in TG-JIU de unde scriu si provin ,sint enormi de multi,pentru ca sti cine conduce in tg-jiu,iar noi fani tai si nu numai,nu sintem de acord cu PSD-isti.

    • Acolo trebuie neaparat facut ceva!!!!!!Nu-i inteleg oamenii de acolo cred ca sunt intoxicati de atata vrajala!!!!Totusi oltenii sunt oameni isteti !Ce se intampla cu ei sincer trebuie studiat fenomenul!!!

  12. Buna dimineata!Acum cateva zile am intrat pe pagina de facebook a lui Radu Moraru,multi se intrebau unde a disparut,deci prea putini stiu de existenta blog-ului.Cred ca trebuie mai mult promovat prin intermediul Facebook-ului sau Twiteer.

    • „Un popor care nu isi cunoaste istoria este ca un copil care nu isi cunoaste parintii.”
      Nicolae Iorga

      • exact…de aceea avem nevoie de o EDUCATIE sanatoasa.
        Social democratia de la noi nu a vrut niciodata sa se lepede de comunism.

    • Eu il promovez cat pot pe Google+ unde distribui link-uri pentru postarile de pe acest blog

  13. Buna ziua dragii mei,
    E de bine si acusi va fi de mai bine,curajjjjj sa fim optimisti.

  14. Eu ma intreb, cum ar reactiona acesti oameni daca nu le-ar raspunde nimeni. Ca si cum ar fi invizibili pentru noi…

  15. Buna dimineata, Nasule e foarte bine daca in numai doua luni ai reusit sa aduni atatia vizitatori.
    Nu te mai supara pentru cele cateva mici „cartite” pentru ca ele exista si vor cauta tot timpul sa puna bete in roate proiectului, dar nu vor reusi si asta ii supara mult.
    Persoane cum este „Chinezul” sunt cate vrei, oameni carora nu le place sa gandeasca singuri ci sa le spuna altcineva ce sa faca, cum sa stea , cum sa voteze eventual si ce sa manance.
    Sunt oameni carora vechiul sistem le-a convenit cand statul le dadea casa si masa cu portia si le dicta si cati copii sa faca.
    Nu stiu cum este sa decizi singur pentru tine si ce inseamna sa fi liber.
    La anul sper sa sarbatorim Ziua de 1 Decembrie la televiziunea ta si a noastra si sa arati tuturor „cartitelor” ce inseamna sa fi cu adevarat liber.

  16. buna dimineata , m am trezit in gand cu emisiunile ,d nului RADU MORARU ,in minte , cu invitati de exceptie ex; DAN PURIC,GHEORGHE ZAMFIR,VASILE SEICARU,e tc,,mie imi este f dor ,si cred ca si dumneavoastra. Cu siguranta ca NASUL ,se gandeste la o formula.,ca s a tinem flacara aprinsa ,poate ca ar fi nevoie de astfel de intalniri chiar si virtual.

  17. Buna dimineata, Romania! 😆
    Am un ravas pentru Chinezu’:
    Chinezule, nici nu stii
    cat de mic incepi sa fii.
    Te sfatuiesc sa ai grija,
    ca incapi intr-o valiza. :mrgreen:

  18. Rezervare număr de ordine: Dacă… Coșmarul rămâne cel de ieri socotiți-mă la 2001.

  19. Buna dimineata!Nu stiu daca cifrele aratate sunt bune sau mai putin bune.As vrea sa devin membru fondator…dar imi rezerv dreptul de a fi in asteptare pana pe 15 Decembrie.Imi este teama sa nu se intample ceea ce am postat la”Calitati si Defecte” sau „La placinte innainte iar la razboi innapoi”.Sunt putin pesimist(10%)si foarte mult optimist(90%),dar cand ma alatur unui proiect ma gandesc de 7 ori.Scuze! Salutare domnului Radoveanu care a postat in limba romana…arata bine.Despre Chinezu amuzat ce sa zic…ei asa gandesc „oblic” pt.ca sunt multi ,plini de orez si putin ingalbeniti la neuronii pe care ii mai au.

    • Veve,

      e optiunea ta sa fii mai rezervat, si o respect.
      Eu o sa-ti mai spun doar ceea ce m-a determinat pe mine sa intru in aventura asta, care oricum se va termina, deja de pe acuma, pe mine m-a imbogatit sufleteste foarte mult.

      In opinia mea, Radu Moraru este, in ceea ce face, un profesionist de clasa, cum imi place mie sa zic din domeniul meu, concerteaza la nivel de inalta performanta, si cand am vazut ca acestui om nu i se permite sa performeze in Romania, asa cum ar vrea el, m-a cuprins o imensa frustrare, de n-am putut sta deoparte.

      Si alta motivatie a fost partea sentimentala. Ce vreti, sunt barbat, dar imi place mult de Radu Moraru, si sunt convins ca si de colegii sai, daca i-as vedea.
      Imi place asa cum unui ostean ii place de conducatorul sau, si l-a urmat in lupta. Radu ne-a oferit sansa unei lupte pentru Romania. Eu cred in Radu Moraru, si n-am nevoie sa-mi jure pe Biblie, mi-a demonstrat cine este in atatia ani. Vreau sa-l ajutam sa cumpere tot armamentul pentru a putea lupta, ca doar n-o sa lupte cu mana goala. Sper ca imi este inteleasa metafora cu armamentul!

      Dar in lupta asta Radu Moraru nu-mi cere sa-mi dau viata sau sa-mi vand averea. Imi cere un infim sacrificiu, de timp si bani, chiar deloc bani daca nu-ti permiti. Orice s-ar intampla pe viitor cu acest proiect, si oricat de naiv pot fi, eu nu-l vad pe Radu antrenandu-ma in distrugerea acestei tari si a acestui popor. Dar stiu sigur ca altii o distrug chiar acum, si-si bat joc de noi, chiar acum.

      Vreau sa vad pe cineva sa vina si sa-mi spuna ca ceea ce facem noi aici destabilizeaza tara, ca o sa fim dati afara din istorie pentru ca ne-am adunat aici si credem intr–un proiect foarte periculos pentru neamul si tara asta. Lasati-ne dragilor sa murim pe limba noastra, cu atat mai mare va fi satisfactia voastra ca ne-am inselat, si ca voi sunteti acei oameni inteligenti si lucizi, care, fara patima ca si noi, vedeti adevarul acolo unde noi nu mai putem din cauza increderii oarbe.

      P.S. Veve, scuze, nu-i o reactie impotriva ta, iti multumesc doar ca mi-ai oferit prin postarea ta ocazia sa-mi mai exprimi o idee, o traire, aici pe BlogOne. 🙂

  20. Oamenii cu o gandire sanatoasa, nu au cum sa fie pacaliti de chinezi,rusi etc ! Citesc ziarele internationale, ziarele nationale le pun in balanta si gandesc liber. Daca sunt informat nu au cum sa ma abata de la gandirea mea libera. La defilare am vazut copii cu stegulete in maini ,semn bun ca tara este pe maini bune. La mulţi ani Romania!

  21. Nașule,
    Mă gindesc acum dacă 2000 de înscriși este un succes sau nu. Eu unul am aflat de blog de la tine cînd ai fost invitat la B1TV. Acest proiect nu are promovare suficienta. Nu cred ca fanii Nașul sînt doar 2000. Totodată mă gindesc pe cine să mai atrag în proiect. Nu am prieteni. Cînd eram un mic industriaș în micul oraș în care locuiesc, roiau multi „prieteni” în jurul meu. Cel puțin 30 de acționari aduceam. Acum, că m-am retras de 7 ani,nu mai sînt interesant, au dispărut toți, inclusiv finii pe care i-am cununat, poate că aș reuși să adun cîțiva dar să participe cu cîte 100 euro, nu cred. Dar, încerc in continuare sa promovez proiectul Nașul. Ca o concluzie, 2000 de înscriși este un succes avînd în vedere timpul scurt dar este insuficient deoarece sînt convins că foarte mulți potențiali acționari nu știu nimic despre acest proiect.

    • Daniel, 2000 ptr. moment intr-un timp atat de scurt din om in om este ceva ,acuma numai daca acesti 2000 transmit mai departe,ceilalti la randul lor si uite asa ce parere ai ,parca-i bine nu acuma totul depinde de cat de repede ne miscam!!!!
      Eu chiar daca am facut proiectul cunoscut la cateva pers(si ii rog si pe ei sa faca la fel) nu ma opresc aici de cate ori am ocazia o fac sau mai bine zis gasesc eu ocazia !!!!Sa auzim de bine!

  22. Iti multumesc Nașule ca mi-ai dat șansa să te sustin. nu cautam cifre doar de dragul de a impresiona dar cifrele vorbesc singure: suntem mulți care căutăm adevărul, ”amăgiți atât de adesea”.
    Ieri n-am fost cu scrisul (de citit sunt la zi) pe blog că știi cum e- Românii se mai și intalnesc față in față de ziua lor. Da pentru că e post e bună și numai fasola dacă o mănânci pe pace!

  23. Quel est le meilleur gouvernement ? Celui qui nous enseigne à nous gouverner nous-mêmes.

    Avis amateurs,

    L’art de gouverner consiste à ne pas laisser vieillir les hommes dans leur poste.

    Care este cel mai bun guvern? El, care ne învaţă să ne guvernam singuri.

    Pentru interesati,

    Arta de a guverna constă în a nu lăsa oamenii sa îmbătrânesca la locurile lor de muncă.

    Am dreptate ?

    • Și da și nu.
      Provenim dintr-un sistem comunist în care puteai sa-ți scrii memoriile de la 25 de ani. Știai exact ce urmeaza, poate o promovare, poate două și te trezeai scos la pensie. Stabilitatea locului de munca era o virtute. De fiecare data cînd privesc la românul cu vechime de 35 de ani în cîmpul muncii (de miner) din promo-ul Roșia Montană, căruia îi tremură glasul cînd spune că vrea copiii români înapoi acasă, mi se umezesc ochii, deși îl stiu pe de rost. Spre norocul meu, copiii mei sînt doar la 330km de mine în România și tot mi se pare departe, chiar daca vorbim zilnic la telefon, uneori si video.
      Cei tineri, neafectați de vremurile trecute, sînt mult mai dinamici, mobili, mult mai adaptabili noului sistem. Îi văd în orașele mari, în orașele mici.Îi văd la muncă în București, îi văd trîndăvind în provincie, aud despre cei harnici plecați la muncă în străinatate. Cind mi se spune că ” tinerii din ziua de azi……..” mă enervez instantaneu. Nu sînt mai prejos decît tinerii de altădată. Majoritatea lor sînt superiori din multe puncte de vedere generației mele, ” de altă dată „. Că fiecare tinerețe a avut , are și va avea farmecul ei, este altceva.

      • Salut la toata lumea!Apropo la ce ai scris mai sus,au dreptate oamenii aceia de la Rosia Montana,eu sunt plecat de vreo 7 ani din tara,sper in fiecare zi sa ma intorc sa muncesc in tara mea,pt. ca sti cum e;cu tot confortul pe care ti-l ofera strainatatea dorul de casa depaseste ori ce imaginatie,iti lipseste familia ,prietenii….

      • acord Daniel cu tine,dar f.muylt conteaza educatia din familie si cea de la scoala.
        sa auzim de bine!

  24. Dece numai 86 de navetisti, mi se pare foarte putini la o asa zi mare.

    Probabil majoritatea utilizeaza internetul din biroul lor de servici de la primarie sau minister.

    Sau sunt la fasolea cu ciolan !!!

    Inca odata LA MULTI ANI ROMANIA 2011 !!!

  25. Mi-as dori sa vina aici o mare parte din colegii mei care afiseaza pe saitul EVZ dar NUMAI cei care scriu decent caci altfel nu stiu cum se va descurca nasul cu toti ,,nebunii” !!!…Aici e o oaza de liniste ,decenta te simti bine ca intr-o familie ,frumos organizata de unde nu lipseste caldura sufleteasca ,prietenoasa a celor care scriu aici.

  26. imi pare rau ca nu intru mai devreme dar lucrez pana tarziu si abia ajung acasa pe la 12 noapte iar la voi e deja 2 , sunt in Anglia , multi dintre voi deja plecati la somn pe cand eu abia astept sa intru. In alta ordine de idei eu ca roman stiu un proverb ,,cainii latra ursu’ merge” , asa si noi aici cu alde chinezu’ , putin ne intereseza parerea unuia ca el, dar asa cum a zis Nasu’ , e bun si unu ca asta ca ne tine treaza vigilenta, si suntem mai constructivi. In ce priveste reclama acestui BLOG eu am sa pun un link pe doua sau trei siteuri unde mai postez , unul este de aici din UK, iar celelalte din Europa pt romanii de peste tot, asa poate vor avea mai multe vesti despre Nasu’. Sa fim iubiti ……de toata lumea

  27. La noapte buna v-am dat verde tuturor si va spun si eu noapte buna si visati cu aripile fluturilor!

  28. Prieteni, am mincat multi Chinezi din astia pe piine! Imi e mila de el si altii asemeni fiindca nu stiu ce inseamna sa fii liber! Chinezu e slujbas de o viata, cinta dupa cum i se dicteaza! Sa fiti iubiti, noapte buna! Si miine e o zi, tot pe aripile…fluturilor!

    • Moraru,

      Daca iti plac cifrele, uite ce-ti propun cu cifrele tale

      Daca tu dovedesti ca eu am fost slujbas la cineva din 1994 pana in zilele noastre eu iti dau atatia euro cati vizitatori unici, zici tu ca ai avut. Daca nu, tu te prinzi sa-mi dai atatia euro cati oameni zici ca ai pe lista?

      Ei, daca vrei sa mananci un chinez, ai acum ocazia, de fata cu toti admiratorii.

      Apropos, de ce-mi blochezi ip-ul principal?

      • Domnule Chinezu’ Amuzat
        Ati facut o promisiune, dati-mi voie sa v-o reamintesc : se referea la scaderea activitatii pe blog ca urmare a disparitiei comentariilor Dvs.
        N-ati precizat momentul in care o veti pune in practica – eram tentat sa cred ca imediat.

      • Fiindca toti de aici fac kk pe ei daca cineva nu „canta” precum vreau ei. Cenzura, simplu!

  29. Chinezu a facut ciocu mic pina la noi instructiuni! Mult tupeu nu are, asa ca miine, ai dreptate Night, o sa apara un chinez nou! Sau un paki!

  30. Dragi prieteni, Chinezu s-a-ntristat! E putin mai greu sa combati cind ai ghiuleaua de picioare! Hai Chinezu, nu vrei sa te eliberam?!

      • nu cred ca vrea …ii plac greutatile…il face macho man ,dupa mintea lui

    • Daca afli ca te „stie inamicul” parca iti piere curajul. Sa-l lasam un pic ca sa „rumege vestea”.

      • e sedinta la motani, i-a chemat felix pe pisoiasi cu p mic; e darea de seama la lada cu Nisip cu n mare ca e a sefului; Chinezu e sef sectie pe partea amuzanta a Chinei, Avramut pe Orientul Mijlociu iar Alex e… pe maine!

        io cred ca s-au cam kk pe ei, ei tot credeau ca e vrajeala cu tv-ul. ei bine, nu.

    • Da pe Avramut ce l-a „doborat”? Ca nu l-am mai vazut. A intrat in concediu sau s-a speriat ca i-am spus ca „l-am vazut” de unde e?

  31. Nu i Mirciulica dupa o cura de orez si in antract la karate? 🙂 🙂 🙂

  32. Chinezule, te-ai speriat ca te stiu? Te rog, mai mult curaj! Te voi transforma in unul dintre cei mai buni agenti de marketing! La final vei fi actionar, crede-ma! E drept, te vom monitoriza permanent, fiindca nu esti foarte curat, te-ai dedulcit si tu! Nu-i nimic, aici e locul unde te poti indrepta! Sa fii sanatos!

    • Moraru,

      Ma stii fiindca de tine nu m-am ascuns, ti-am dat numele in clar.

      Si uite, daca tu ma gasesti pe lista unui partid sau pe statul unui mogul, iti donez 25000 de euro. Si daca nu a ffost clar, e valabila oferta daca ma ggasesti la data asta pe oricare stat de plata al unei firme care nu-mi apartine.

      Si zic asta, constient fiind ca puterea portocalie e razbunatoare si este combinata si cu spiritul dvs ranchiunos, care desi se declara liber, nu suporta critica si dialogul civilizat. Preferati invective si amenintarile

      • mà,cioara uslamista …pe cine crezi tu ca manipulezi aici???….ai impresia ca cineva crede ,ca mafiotii tai te platesc pe stat de plata sa vada toata lumea ???….ha ha ha

        inseamna ca esti prost sadea !!!!

        toata lumea stie ca platile se fac cash,ca sa nu ramana urme si sa se plateasca impozite .

      • unde oare am mai auzit noi placa asta cu…”n-o sa-mi gasiti numele nicaieri,eu n-am semnat nimic”??parcaaa…prietenii ii spun „grasutu'”no ase?!si parca am auzit pe undeva cum ca,in ultimul timp,a facut o pasiune pentru tribunale.

        • Chinezule ce parere ai despre Ponta?
          Despre Ponta – Polonic.
          De ce Polonic? iti explic:

          Ponta Polonic are opinii ? Mai mai mai sa fie…
          „O sa castigam alegerile. O sa-i bagam si in inchisoare ( pe actualii guvernanati n.r.), sa nu va faceti niciun dubiu, macar la asta ma pricep”.

          Eu, dupa cum a spus Florin Calinescu aseara la Cristoiu(B1) cred mai degraba ca se pricepe la instrumentul muzical numit polonic ca tot pe acolo intro alta emisiune vazui unul care canta si la nuca. Nu la aia-n perete ci la nuca adevarata.
          Adica Florin spunea ca este instrumentul cu care isi vor da in cap ai de l-au pus in frunce 🙂

  33. de mult am vrut sa stiu unde ati plecat si din interviul cu tv cicago am inteles mai multe si totusi ar fi bine sa va ginditi la sacalii batrini care sug cam demult tara si acuma intra in ring copiii lorcu toate smecheriile pe masa.totusi cred in puterea lui D_ZEU ca e mare si sprijineste pe cel cu inima curata .cred ca sinteti printre ei si inainte cu DUMNEZEU!

  34. aud cum crapa fierea-n ei de ciuda ca ne continuam razand si detasati proiectul televiziunii!

    acuma voi scrie in chineza ca sa priceapa si iapa:
    ––––––––––––––––––
    asa stim noi, astia mai „fraierii” sa facem o chestie buna pentru toti: razand la „gloantele” voastre de motani pierduti pe planeta cainilor.

    ce baieti, e prima data cand simtiti ca nu ne mai puteti opri? pai datile trecute ne-am „impiedicat” la misto!

    • Pai chinezu cauta singe dar nu se uita in oglinda sa vada ca singele pe care l cauta ii umple fata ! Fluturii i au dat atita naftalina de l a busit borsul! 🙂 🙂 🙂
      Si el mai vrea!!!!! Maso!!!!

  35. La numere eu nu ma pricep sunt noua pe blog de 7 saptamini cred 🙂 il astept pe Night, sa spuna cum sta treaba si nu mai vine!!!!!

  36. Cu exprimatul, ne-am mai exprima daca nu am fi cenzurati, asa cum mi se intampla si mie si altora care luam de bun indemnul cu mereu liberi.

    Cu vina de a nu fi simpli aplaudaci, desigur.

    Cu cifrele, e un lucru dificil de lucrat. In principiu poti incerca sa o dai cum iti vine mai bine. Daca nu controleaza nimeni, poti spune ce vrei.

    Cifrele si cand sunt aproape de adevar pot ascunde realitatea daca nu stii sa le citesti/ interpretezi.

    Deci, e mai putin important ca nu sunt 7 saptamani ci aproape 9, ca nu sunt 55000 de vizitatori unici ci vre-o 46000.

    Mai important e faptul ca 55000 reprezinta insumarea vizitatorilor unici din cele 2 luni de existenta adica in octombie au fost aprox 35000 si in noiembrie ceva peste 15000 (scadere peste 45%)

    Ca acest site e pe pozitia 13000 si ceva in site-urile romanesti poate spune ceva ins mai mult spune faptul ca e pe locul 170 intre cele de media.

    Proverb chinezesc adaptat: O decizie proasta pe niste date corecte este de preferat unei decizii corecte pe date gresite

    Desigur,npentru a afla si voi asta, ar trebui sa treaca postarea mea de moderator

    • auzi chinezule e zi la voi acolo? a cantat cocosul de 4 ori ca sunteti mai surzi? lasa-ne frate asa fraieri cum spui tu ca suntem

    • bà,destept te-a facut màta….

      pai,asta e site tembelule ???…asta e blog ,papa lapte…e diferit de site…..

    • Chinezule!esti matinal! Te ai spalat pe ochisori? Ti ai luat doza de naftalina? Daca nu , executarea!..

    • Chinezule drag, iarasi bagi sopirle, tu stiind foarte bine ca toate cifrele sint reale, Google nu minte! Stiu cine esti, habar nu ai cit ne ajuti! Tu sugerezi ca e mai usor sa stringi mii de romani la fasole cu ciolan! Nu te-am vazut ieri pe blog, era ziua intilnirii romanilor de pretutindeni! Tu vii doar atunci cind e rost de singe, cind mai poti sa distrugi ceva! Te inseli, ti-am mai spus, ai gresit locul si te inseli asupra oamenilor! Esti raul necesar ca noi sa reusim! Nefericitule!

      • Asa e Radule, a lipsit in ziua aceea. Mama, ce-l asteptam la cotitura. Eram in forma in ziua aceea..

      • domnu’ Moraru ….lasati-l pe mana noastra ….imbecilul habar n-are ce este un site si ce este un Blog…

        • va spun eu cum sta treaba

          pentru un blog este foarte bine cum stam….chiar foarte bine ….un site are ma multe pagini ,mai multe articole ,mai multi autori..dar,si site-urile sunt clasificate…politice,de cumparaturi,divertisment,istorice..etc.

          pe chinez si pe acolitii sai ,ii roade rau nr de vizitatori

      • Simplu,

        Nu am vrut sa stric ziua de ieri, iscand invective.

        Cat despre cifre, le poate afla oricine, din link-ul de la sfarsitul paginii.

        Tot de acolo rezulta o coincidenta, care va va bucura, in zilele cand am postat eu au fost varfuri de vizitatori.

        Chiar daca o iau ca pe o simpla coincidenta, dupa cum v-am promis, o sa dau mult mai rar pe aici.

        Pa fluturasi portocalii

        • lool….hai,ca-i buna asta cioara grivcovista ….adica ,dupa mintea ta ,tu ai fost factorul principal al ridicarii nr de vizitatori ????…ha ha ha
          multam ca mai binedispus pe ziua de azi.

          vezi,ca iti pleaca trenul uslamist,ala ruginitu’ …urcate repdea in el ca-l pierzi siramai ratacit p-acilea…

        • Daca erai inteligent,iti vedeai de drum, dar fiindca naivitatea noastra poate sa rastoarne muntii,n-ai putut sa nu arunci cu pietre, pietricele, doar, doar ne vom lasa pagubasi. Tocmai unii ca tine, ne fac mai optimisti si mai inversunati in acest proiect. Chiar daca nu toti vom fi actionari, il vom sustine cu cat putem, un fel de abonament la posibilitatile noastre. Nu toti cei care sustin proiectul,ii gasesti pe net,sunt membrii familiilor noastre. Vorbele se duc ca vantul, dar dorinta noastra sporeste in inimile a tot mai multi. Ai sa fii surprinsi cat sustin acest proiect, unii material, altii suflet sufleteste. Acest proiect nimic si nimeni nu-l mai opreste.

        • pai de ce ar fi iscat invective? daca postai ceva , nu o faceai pt tara? adica sa intelegem ca postarea ta ar fi fost impotriva Romaniei? credeam ca ne displaci doar pe noi nu si tara. poate m-am inselat. vreau sa cred ca toti romani isi iubesc tara dar sint realista si cred ca exista oameni care vor doar sa faca rau acestei tari. daca este cazul tau atumci chiar ar trebuii sa te ti de promisiune si sa ne vizitezi mai rar/

      • De ziua nationala chinezu’ a lucrat pe teren,la impartit sopirle printre oameni!Se vede treaba ca e agent de teren.Nici cu scrisul nu sta prost,insa stapinii lui nu stiu ca noi nu mai sintem prostii de alta data…Da nu-i nimic,au fost colegii lui pe baricade si chiar ne faceti un bine,trebuie cit mai multi sa invete din practica cum arata un instigator,un manipulator de teren si voi dezvalui si idiotii utili – cei care fac propaganda gratis,din prostie,pentru ca au neuronii anchilozati de incultura.

    • Dar tu nu tii cont ca e un site nou, aparut acum 2 luni, deci datele tale cu locul 170 sau pozitia 13000 nu spun totul. Cate bloguri au ajuns la acest nivel dupa 2 luni de functionare?

    • pai daca lucri la un TRUST ..bine platit si tot din banii nostri,dar furati e destul de simplu pentru tine.
      sa auzim de bine!

  37. Acum, mai mult ca oricand, daca se doreste atragerea persoanelor care nu sunt in blogosfera (asa cum ne sfatuieste nasul), parerea mea e ca trebuie reorganizata cat mai repede „partea de sus” a blogului unde, pe langa faptul ca „vrem sa fim actionari sau membrii fondatori”, trebuie explicat in detaliu noilor intrati ce vrem sa realizam, sa aratam comentarii mai vechi sau altele noi pe tema noii televiziuni, chiar si vechia conferinta cu intrebari si raspunsuri e utila, etc. Nu stiu cum sa ma explic mai bine dar noilor persoane „trebuie sa le sara in ochi” acest tip de reclama cand intra prima data aici, ca sa fie imediat mai atrasi si sa depaseasca nivelul curiozitatii initiale si sa intre „in paine”, cum se spune.
    Noi facem reclama acestui site iar noii intrati trebuie sa vada ca deja se face ceva concret pentru noua televiziune, asa vor deveni si ei mult mai entuziasti si mai „prinsi” de acest proiect.
    Eu asa vad ca lucrurile pot demara si continua mult mai rapid.

    In alta ordine de idei, nasul nu ne-a spus daca a castigat pariul sau nu, dar trebuie citit printre randuri, adica: cand a facut pariul a spus „sunt rezervat dar optimist”. Acum a spuus „sunt optimist, va astept sa fiti puternici”. Eu zic ca e un progres. Voi ce ziceti?

  38. eu am facut publicitate pe faceebok , dar cred ca nu este deajuns trebuie organizate si intalniri cu oameni,ne gandim acum merg la culcare seara buna ,tuturor

  39. Apropo de acest proiect, nu am citit chiar toate articolele si comentariile si nu stiu care este mecanismul de a deveni actionar, insa ma intrebam, este totusi un proiect in fasa, dar Nasul este renumit deja si multora cred ca le-ar cam sta in gat o televiziune de acest gen. Cum s-ar putea preveni, dau un exemplu, sa nu se organizeze grupuri de oameni (membri de partid sau nu numai), platindu-li-se taxa de 100 euro/actiune dintr-o singura sursa (numit, generic, mogul 😛 ), ei contribuind doar cu identitatea? Bineinteles ca vor ceda dreptul de vot, actionand in cauza pentru a impune in conducerea televiziunii o cartita (sau mai multe) deja infiltrata.

  40. as vrea s a sublinez ca inafara de mine MIRCEA BANICIU si alti trei toti reau tineri culmea ca un facut din toata tara vreau s a va spun ca toti erau entuziasti si nu cred ca m am inselat parca le am lasat un licar de speranta v am spus asta pt ca eu cred ca in aceasta zona ar trebui s a ne adresam ,ei daca reusim s a ne facem intelesi lucrurile vor merge mult mai repede.

  41. E un bilant optimist. Doamne ajuta! Este in presa romana o revista, eu zic de mult bun simt, condusa de o mare Doamna, Sanzaiana Pop. Cred ca ar fi buna publicitate acolo. Sunt sigura ca ar face-o fara bani. Si acolo s-a format o comunitate de cititori fideli (ex.eu am toate numerele de peste zece ani). Este vorba de revista Formula as.

    • Asa e, Formula As este una dintre cele mai serioase reviste de pe piata; poate si de aceea a rezistat.

    • salutare lume libera, da maria1 cred ca ai dreptate , aceea revista e buna si ajunge si prin alte tari, de ex la mine se gaseste la chioscul de ziare , una din puytinele romanesti. poate asa aud mai multi romani de ce face nasul.

  42. buna seara, bun bilant, dar nu suficient cred ca trebuie mai multa p ublicitate,eu acum vin dintr un local unde am sarbatorit ziua romaniei si am costat ca mai nimeni din cei care erau acolo nu prea stiau de proiectul nasului dar ce am vazut f clar ca toti au nevoie de schimbare, ca tot simnt nevoi acuta de schimbare cred ca ar trebui s a cautam si alte metode nu mi vine in minte la ora ce s a facem dar ma gandesc s a venim si cu alte solutii eu am vb acum s a vedem cati dinte ei au fost receptivi si cat de convinsi s au lasat oricum din toate discutiile pe care le am purtat toti spun ca au nevoie de cineva care s a ia taurul de coarne, eu am spus ca acel cineva este nasul acum ramane s a vad pe cati am convins

    • Cred ca poti face publicitate si pe retelele de socializare. Eu fac pe Google+, pe Facebook sau Twitter nu am si nu-mi fac cont, dar cei care sunt acolo pot face publicitate cel putin postand link-ul acestui blog. E o incercarca din care nu pierde nimeni, ba chiar e posibil sa castigam.

      • Ratingul este sub asteptari!Nu uitati ca impreuna cu Nasul am cistigat alegerile prezidentiale!
        Este imperios necesara publicitatea!
        1. Trebuiesc trimise invitatii de a vizita blogul tuturor comunitatilor de romani din lume;
        2. Publicitate pe Net prin BENERE;
        3. Publicitate pe radio/TV;
        4. Publicitate in presa;
        5. Afise!
        6. Plasarea link-ului ‘www.nasul.tv” pe site-urile propri;
        7. Editare de pliante;
        8. Publicitate pe produse de larg consum: pungi, cutii de chibrituri;
        9. Publicitate in locuri publice: gari, statii de metou, stadioane, hoteluri, restaurante, camine si cantine studentesti, universitate, teatre,cluburi, policlinici, cluburi pentru batrini, etc.
        Daca doresti, poti!

          • Stii? exista o vorba: nu e bine sa te culci pe o ureche! Nu strica un pic de apa rece! Ceea ce va urma e si mai dificil. Trebuie sa fim cei mai buni! Trebuie sa reusim!!!

          • daca nu te pricepi ,poti sa faci tu dus cu apa rece …crezi ca daca manipulezi cu un scop,hai sa zicem bun pana la proba contrarie,nu tot manipulare se cheama ????…

        • Matt,toate,acestea sunt bine-venite,fiecare sa participe cu ce poate,dar cu asta cu publicitatea pe produse ,pe cutii de chibrituri m-ai dat gata :)))

          Important sa se ajunga la astfel de persoane care pot face reclame de genul.Avem nevoie de voluntari!!!!!!

          • De acord! Dar sunt prea multi cei care nu stiu ce-i un blog,dar au bun simt iar Nasul TV,va fi si al lor. Nu-i manipulez daca ii conving cumva sa vina alaturi de noi, Trebuiesc foarte multi bani pentru a reusi sa avem o tv. iar cei care vor contribui (vorbim doar de subscriptie publica) vor fi cu atit mai multi cu cit baza de simpatizanti va fi mai mare.

          • Matt, daca vrei sa te implici constructiv, apasa pe membru fondator, trimite mesaj cu ceea ce ai scris mai sus si te vom contacta pentru inregistrare ca membru fondator.
            Dupa aceea poti sa-ti pui in practica orice idee constructiva.
            Multumim

      • SUPER ideea ta „TRACULE” ,TOTI putem posta pe retelele de socializare link-ul blogului. mai mult decat atat se pot posta comentarii de pe blog-one. Eu postez de mult timp pe facebook,si pot sa spun ca le-am starnit curiozitatea,prietenilor.SIGUR TOATA LUMEA ARE NUMAI DE CASTIGAT!

  43. Nu am eu experienta prea multa prin blogosfera dar ca o evaluare de bun simt cred ca nu stam rau. Cu convingerea altor persoane e putin mai greu pentru ca chiar si daca nu aplica pentru actionari spun ca e interesant si originala ideee etc, DAR necesita timp si implicare. Eu si probabil si ceilalti ne facem datoria sa incercam si sa explicam atat cat ne pricepem si noi. Recunosc ca si pentru mine e putin incetosat. Unii nu suntem facuti sa fim doar aventurieri si atunci ne trebuie date clare, altii suntem mai visatori si spunem ca pofta vine mancand; oricum am fi e bine ca suntem.

Comentariile sunt închise.