klaus iohannis si crin antonescuCu un „Da!” hotărât, rostit de la tribuna Congresului PNL ca accept al candidaturii sale pentru preşedinţia României la concurenţă cu Klaus Iohannis, Crin Antonescu finalizează un plan care acum apare limpede.

Singurul lucru care l-a interesat pe dl. Antonescu, după ce înlăturarea prin referendum a lui T. Băsescu a eşuat, a fost candidatura la preşedinţie din partea opoziţiei de dreapta unificate. Din acest motiv, PNL nu a ieşit de la guvernare când Ponta şi Băsescu au încheiat acordul de coabitare – un PDL controlat încă de Traian Băsescu nu permitea fuziunea cu PNL. După plecarea lui Băsescu împreună cu Elena Udrea, Antonescu a declanşat ieşirea de la guvernare cu orice preţ.

Pasul doi: a declarat că va demisiona din funcţia de preşedinte al PNL dacă partidul ia sub 20% în alegerile europene. Şi-a închipuit vreun moment dl. Antonescu că PNL poate atinge 20%? Evident, nu. Însă, logic, cu funcţia de şef al PNL nu mai avea ce face în calitate de candidat prezidenţial: dacă învinge, merge la Cotroceni şi părăseşte partidul, dacă pierde, pleacă automat de la şefia PNL. Şi atunci, şi-a zis să scoată nişte capital de imagine, ca prim politician care îşi dă demisia după înfrângere.

Au urmat iniţierea fuziunii cu PDL şi trecerea la popularii europeni. Klaus Iohannis a fost încurajat să câştige preşedinţia PNL şi să-şi anunţe candidatura pentru Cotroceni.

Şi când totul convergea spre trimiterea lui Iohannis, în urale, de către Congresul PNL, în cursa pentru Cotroceni, mai ales că proaspătul preşedinte aruncase pe masă atuul acceptării numelui PNL de către PDL pentru noul partid de fuziune, hop! dracul din cutie: propus din sală, Crin Antonescu nu spune, elegant şi impresionant: „Îl las pe prietenul meu, Klaus, să lupte cu Ponta şi îl voi susţine din toate puterile”, dimpotrivă, îi aruncă mânuşa „neamţului”, pe care tot el l-a adus în combinaţie…

Bravos! Lucrătură la mare meserie! Imediat, ţâşneşte la interval Teodor Athanasiu care, contrazicând pe loc statutul partidului, propune alegerea candidatului de către „popor”, adică întreg Congresul, nu doar Delegaţia Permanentă. Un soi de „puci” împotriva noii conduceri reprezentate de Klaus Iohannis.

Dacă Congresul ar fi votat ieri, candidatul PNL şi al dreptei pentru Cotroceni era Crin Antonescu. Azi însă, Klaus Iohannis a dat prima dovadă că are stofă de politician, nu numai de gospodar al Sibiului. A blocat, convingător şi plauzibil, „puciul”, retrimiţând rezoluţia de alegere a prezidenţiabilului către organul statutar, Delegaţia Permanentă, deoarece „e necesară o judecată înţeleaptă”, bazată pe date şi analize, pentru „a-l alege pe cu adevărat cel mai bun adversar al lui Ponta”, nu de un vot pripit, emoţional.

„Puciştilor”, în frunte cu Antonescu, nu le-a convenit, dar n-au avut ce face.

Odată bomba dezamorsată, Iohannis are timp să contracareze, din poziţia de şef al partidului, ofensiva lui Antonescu. Însă uşor nu-i va fi, pentru că poate constata că e un preşedinte de faţadă, pus peste un partid controlat tot de Crin Antonescu.

Ne putem întreba: dar de ce nu s-au înţeles Crin şi Klaus, tu la partid, eu la preşedinţie? Un răspuns verosimil este plusul de capital politic pe care îl adună Crin Antonescu dacă îl învinge pe „greul” Iohannis în aceste „primary elections”, care vor ocupa, practic, scena politică. Ar fi un transfer de energie ca în serialul „Nemuritorul”, de la cel decapitat, la Highlander.

Bine, şi Iohannis? Cred că e bine să nu uităm răspunsul pe care l-a dat într-un interviu acordat ziarului Gândul: „Mă simt pregătit pentru funcţia de prim-ministru, mai puţin pentru cea de preşedinte”.

Sursa:gandul.info

Comentariile sunt închise.