Jurnalistii acreditati pe Justitie au facut un adevarat tur de forta la Curtea de Apel, unde in ultimele doua zile s-a judecat Dosarul ICA. In ciuda amenintarilor lui Dan Voiculescu ca pe unii dintre ei ii va da in judecata, corespondentii de „front” au transmis in timp real informatiile de la proces atat pentru publicatiile sau televiziunile lor, cat si pe retelele de socializare.
In ultima zi a procesului au mai suportat si injuraturile lui Mircea Badea, venit la Curtea de Apel impreuna cu Mihai Gadea sa faca scut in spatele Varanului.
Ionel Stoica (EVZ), Claudiu Zamfir (HotNews), Cristian Vasilcoiu (B1), Biro Attila (Gandul) sunt doar cativa dintre jurnalistii care si-au facut cu adevarat meseria, fara a se lasa intimidati.
Biro Attila – care a fost tinta injuraturilor lui Mircea Badea pe o retea de socializare -, a facut, pe contul personal de Facebook, cronica celui mai important proces din Romania post decembrista vazut prin ochii unui jurnalist de teren.
„24 de ore cu Dan Voiculescu – Episodul 1
In ultimele 48 de ore 24 le-am petrecut in apropierea lui Dan Voiculescu. A inceput luni dimineata la 11. L-am intrebat despre Crescent si secretele dezgropate de colegii de la Rise Project. Mi-a trantit-o in nas ca vorbesc prostii.
Intra in cladire. Acolo incerca sa faca ordine printre jurnalisti. Vin din nou intrebari incomode. Nu ii place fuge spre sala de judecata unde stie ca nu poate fi urmat de camere.
Intram in sala de judecata unde a crescut o fauna exotica pentru salile de judecata. Salile de la Curtea de Apel Bucuresti sunt mari dar obscure, maro, neluminate. Cu toate aceste aici se judeca procese europene. Aici judecatori curajosi dovedesc mai multa forta decat un batalion de soldati.
Incepe procesul. Un fel de dans de pauni al avocatilor. Isi etaleaza penele.
Ridica tonul folosesc referinte la zeci si sute de legi. Asta pentru ca cei care le incarca punga sa fie convinsi ca sunt aparati si pot scapa.
Voiculescu se aseaza in bancunta in primul rand, ca si premiantii clasei. Se uita fix la judecatoare cu capul inclinat da fix. Evident nu zambeste.
Avocatii descarca tunurile. Arunca cu bombe si grenade, adica tot felul de cereri care au ca menire amanarea procesului. Ricole, majoritatea. Uneori nici avocatii nu cred in ele. De altfel vorbesc putin pe la colturi cu ei. Imi spun acelasi lucru. Nici despre dosar nu au o altfel de parere: „mergem pe proceduri, altfel dosarul e ok”. Dosarul e simplu: o proprietate de 60 mil euro a fost luata de Voiculescu contra 100.000 euro.
In sala Voiculescu, transpira. Emotiile, grijile, caldura. E atent se uita la proces. Nu e insa implicat activ. Nastase era activ la proces. Uneori coordona echipa de avocati. Poate e o diferenta intre cei doi de capacitate sau competenta. Voiculescu se plictiseste si anunta ca pleaca.
Pentru noi nu e sigur ca procesul nu se va termina in aceasta seara, adica luni. Iese din cladire incerc sa il intreb cateceva despre ICA, bani. Ma impinge de pe scari. Se impinge in mine. Da din solduri de parca ar fi la dansuri moderne. La un moment dat pare pierdut. Evident nu raspunde la nici o intrebare pusa de mine. Raspunde la intrebarile caldute de genul daca e pregatit de orice solutie, etc.
In sala e ca in mijlocul bataliei. Avocatii recuza completul. Profesorul Mateut forteaza nota. Repeta ererile. Este evident ca trage de timp. Atmosfera este tensionata. Observ insa ca politistii s-au mai calmat fata de termenul precedent. Pot sa scriu si sa transmit pe net ce se intampla in sala de judecata.
Avocatii se zvarcolesc precum niste gaini isterice. Cotcodacesc, aproape ca urla. Completul nu le este prieten. Dupa lupte corp la corp intre avocati, judecatori si procurori procesul merge inainte. Un avocat se intreaba „Ce sa mai fac? ce sa va mai cer?”. Completul pare ca nu poate fi miscat. Dupa 12 la ora 23 se termina.
Afara sunt lovit in plin. De o surprinza. Cativa oameni au venit la instanta cu mancare si bere. Se incheie prima zi si primele 12 ore.
24 de ore cu Dan Voiculescu – Episodul 2
O sauna imensa asa se simte sala de judecata, marti dimineata la ora 10. Locul pare neschimbat de pe vremea lui Ceasca si probabil daca nu ar exista calculatorul grefierei totul ar fi ca acum 30 de ani. In sala nu sunt nici prize si evident ca nici locuri destule. Noroc ca e mare. Pot sa ma asez si pe jos. La procesele lui Nastase in salile minuscule de la Curtea Suprema stateam ore in sir in picioare, ca intr-o lunga calatorie cu metroul cand e foarte aglomerat.
In fata Curtii de Apel opreste masina lui Voiculescu. Nu mai opreste chiar in dreptul usii de acces ci undeva mai departe. Vine hotarat catre instanta dar mereu cu aghiotantul pe langa el. Aghiotant al carui rol este sa il protejeze de vreo agresiune a jurnalistilor?!!! E vesel, Voiculescu. De fapt de ce nu ar fi. Pana la urma „puscaria nu e pentru girafe, e pentru oameni”, dupa cum spunea Giovani B. Asa daca luam in considerare cel
mai negru scenariu posibil. Inca nimic nu e batutu in cuie.
A spus mereu ca iubeste presa si jurnalistii. Se comporta insa ca orice mogul. Vrea sa aranjeze el. Vrea sa controleze. Daca ar putea probabil ne-ar obliga sa ii si punem anumite intrebari. Acum insa e un pic mai complicat pentru el sa primeasca doar intrebari caldute. Asa ca renunta la conferinta de presa de pe scari. Promite ca vorbeste la iesire.
In sala judecatoarea este mai diligenta. Lasa apararea sa isi arunce in joc toate cartile desi unele tertipuri ale avocatilor sunt aberante.
Apare in sala de judecata Mircea Badea. E imbracat in camasa alba si pantaloni gri. Mișuna printre cei care asista la proces. Se uita fix la instanta. Da din cap dezaprobator dar numai el stie pentru ce. Transpira abundent. Intra pe Facebook si verifica postarile jurnalistilor din sala. O face cumva la vedere, ca sa vada si jurnalistii ca el stie si ii urmareste. Incepe sa ne si injure. Cam rudimentar.
Imi amintesc cand munceamm, in liceu, pe santier ca nivelul colegilor de lopata era cam acelasi. Nu ai cum sa te superi prea tare. In fond asta e meseria lui injurator de profesie. Vine si Gadea. Amandoi se aseaza in spatele lui Voiculescu. El da mana cu ei. Ei sunt fericiti. Badea incearca sa inteleaga disputa juridica din sala. E ceva mai greu.
Ma injura aprig cu mici amenintari. Ne intersectam in fata salii. Raman pe loc, el trece pe langa mine. Am crezut ca pentru un moment isi va face curaj sa imi spuna mizeriile si in fata. Nu a avut. I le-a spus insa colegului Vasilcoiu.
Apropo de Badea, mereu se lauda la emisiune ca el isi castiga cinstit veniturile si ca trustul Intact e curatel pe partea financiara. Ieri Sorin Pantis a explicat in sala de judecata ca trustul a fost finantat cu 47 milioane euro credite gajate cu proprietatile ICA despre care procurorii spun ca Voiculescu le-ar fi hotomani.
Pleaca si Badea si Gadea. Voiculescu ramane cu avocatii sai. In stanga Maria Vasii, celebra avocata a lui Cioaca si profesorul Mateu celebru pentru ca i-a scos plagitul lui Ponta. Nu am vazut nici o sclipire din partea celor doi.
In pauze Voiculescu vorbeste cu avocatii sau cu ceilalti inculpati. Merge cam des la baie. La varsta lui este totusi in forma. La fel este si Dr Menci. Un avocat i-a cerut un autograf asa ca de final de film. Poate sa il vand dupa pe OLX. Ar putea deveni de colectie. Dr. Menci este cadrat mai mereu de cativa batranei, cenzori ICA sau membri ai AGA. Din cand in cand acestia adorm pe scaun. Cred ca le e greu pentru ca si eu resimt oboseala si intre noi e o diferenta si de 50 de ani.
La amiaza Voiculescu nu mai rezista. Vrea sa scape mai repede. Cere sa-si spuna ultimul cuvant peste rand inaintea tuturor. Judecatoarea ii spune ca nu se poate dar ii permite sa plece din sala si sa revina la final. Voiculescu pleaca, dansul reporterilor pe langa el incepe din nou. Se face imbulzeala. Am un microfon in mana. Cineva din spate se impiedica de mine ma impinge ma dezechilibrez si il ating cu microfonul in obraz pe Voiculescu. Imi cer scuze el insa nu aude.
In sala procesul inainteaza dar avocatii incearca sa il prelungeasca. Ultima tactica a profesorului Mateut este sa vorbeasca foarte mult. Ca o pedeapsa pentru complet, pledoaria sa este de aproape 3 ore si jumatate. Este intrerupt de un avocat care vea sa plece mai repede pentru ca are o problema de familie.
Pe hol un aparator este nerabdator: ”Din partea mea sa-i dea maxim dar ce te faci daca peste o saptamana baga o amnistie?” Voiculescu pare si el linistit ca un om care are un as in maneca, sau doi.
Pledoariile avocatilor devin plictisitoare. Clientilor sunt nevinovati dar sunt nevinovati nu pe probe ci pe proceduri. Asta inseamna ceva de genul au furat dar au furat pe procedura. Trec orele si ne apropiem de final.
Voiculescu este anuntat ca trebuie sa revina. Dupa jumatate de ora ajunge. E deja 7 seara. Acum parca e si ma zambitor dar nu vrea sa vorbeasca cu presa. Intra in sala de judecata care dupa el parca devine din nou neincapatoare.
Inca o fortare a avocatului Mateut. Nu ii iese nici de data asta. Bomba se detoneaza pe final. O doamna se apropie de microfon. Spune ca este de la Ministerul Agriculturii si ca ministerul solicita recuperarea prejudiciului de 60 milioane euro din acest dosar. Ministerul este condus de Daniel Constantin, presedintele PC, partidul fondat de Dan Voiculescu.
Este chemat la pupitru Voiculescu. Ataca furibund DNA. Spune ca procurorii au mintit ca dosarul e fabricat dar recunoaste ca e scris bine. Un coleg remarca faptul ca nu spune ca e nevinovat. Incearca sa faca treaba avocatilor. La fel ca ei uita esentialul: 100.000 euro pentru o proprietate de 60 milioane euro.
Nu explica cum a reusit performanta asta. Sa admitem ca poate ICA nu valoreaza 60 de milioane dar cu 100.000 euro în Bucuresti cumperi un apartament mai dichisit sau o mica vila in afara orasului. In nici un caz un institut intreg cu mii de mp de teren si 17 cladiri.
Rand pe rand ceilalti 11 inculpati isi apara libertatea. Par destul de relaxati sau impacati. ”Ramanem in pronuntare”, sunt cuvinetele instantei. Sala ramane nemiscata. Nu e clar va fi in seara asta. Maine? Un avocat intreaba. Instanta raspunde ca se va amana pronuntarea pe o data ulterioara. Pana joi se mai pot depune documente. Asta e finalul drumului. 6 ani de amanari si peste 75 de termene. Voiculescu nu a mai putut face nimic a ajuns in punctul inevitabil.
Iese afara la declaratii. Este increzator. La fel ca Nastase isi incepe o declaratie in care ataca DNA. Din nou ma impinge cu coatele. A facut asta constant, a dat din coate cand eram pe langa el. Il intreb de ministerul Agriculturii.
Refuza sa raspunda. Imi intoarce spatele si ia intrebari mai inofensive. Insist si ma ajuta un coleg. Pana la urma raspunde dar mistifica adevarul. Intervin cu intrebari suplimentare, pleca spre masina. Intra in ea si ne zambeste cu un zambet de Iliescu. Afara raman camerele si reporterii. Procesul de depenalizare si confiscare a adevarului continua la Antena 3. Asa au trecut alte 12 ore cu Dan Voiculescu”.
Comentariile sunt închise.