Din cînd în cînd, noaptea tîrziu, mă sună din America un consultant politic român, ale cărui observaţii le iau în seamă, deoarece de puţine ori au fost greşite, pentru a-mi expune punctul său de vedere mai ales în chestiuni de politică externă.
Stînd în America pare a avea o viziune mult mai largă asupra lumii decît românii din ţară, închişi de pe vremea României eminamente agrare în orizonturile limitate ale cătunului sau cel mult ale comunei.
Într-una din nopţi, de cum deschid mobilul, îl aud pe cel din America întrebîndu-mă brusc:
– Vă place cum aniversează englezii 450 de ani de la naşterea lui Shakespeare?
– Îmi place, răspund eu, gîndindu-mă la sindrofiile puse la cale în Perfidul Albion şi dau să trec rapid la aniversările de la noi, potrivit regulii că de vrei să te pleoşteşti ajunge să faci o comparaţie între ce-i la noi şi ce-i în Altă Parte.
– Nu, nu la asta mă refeream. Mă refeream la piesa shakespeareană pe care englezii au scris-o şi o joacă sub titlul de Brexit.
Piesele lui Shakespeare nu duc lipsă de morți, ba întrunele din ele morții chiar prisosesc.
– E vorba cumva de moartea exact cînd trebuia şi exact cum trebuia a parlamentarei Jo Cox? sar eu cu presupusul, gîndindu-mă la un adevăr mai puţin ştiut în România:
Dacă există servicii secrete care n-au mamă, n-au tată cînd e vorba de ceea ce ele cred că-i interesul naţional, alea sînt serviciile secrete britanice.
I-au luat gîtul Dianei fără să clipească!
E suficient să arunci o privire asupra întîmplării tragice care a fost asasinarea parlamentarei angajate în campania pentru rămînerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, pentru a te duce gîndul la cunoscuta complicitate a Serviciilor cu un posibil autor de asasinat care convine interesului naţional:
Asasinul e ştiut, documentat, e ştiută ţinta, dar serviciile nu fac nimic să-l oprească, motivînd, dacă sînt luate la întrebări, că informaţiile despre asasinat n-au putut fi verificate.
Cel din America e de acord cu teoria mea.
Simte nevoia unei precizări:
– Nu mă refeream numai la asasinatul picat la ţanc. Mă refer la toată piesa de teatru cu Aoleu! iese Marea Britanie din Uniunea Europeană! Auleu! Ce ne facem?! Cu sondajele care dau rezultate strînse, ceea ce dă momentului o tensiune ieșită din comun, mai ceva ca în finalul din Richard al III-lea, cînd Regele caută un cal.
Cînd Referendumul va fi în favoarea Rămînerii toată lumea va răsufla uşurată.
Deşi, între noi fie vorba, ar putea răsufla uşurată de pe acum.
Marea Britanie nu va ieşi din UE.
În ultima vreme, merg de cîteva ori p săptămînă la un spital pentru ceea ce se cheamă recuperare medicală în chestiunea coloanei vertebrale.
Printre proceduri, se numără şi kinetoterapia:
O sumă de exerciţii pentru mobilitatea coloanei şi a articulaţiilor.
Nu sînt singurul din sala de kinetoterapie.
Sînt însă unul dintre pacienţii care-şi vede de datul din picioare și din mîini, fie şi din aversiunea mea faţă de transformarea în studio de talk-show a oricărui spaţiu public.
Azi, miercuri, 22 iunie 2016, în timp ce dam din picioare, lungit pe o saltea, am luat cunoştinţă fără să vreau de o discuţie aprinsă între pacienţi (unii dădeau din picioare, alţii din mîini), cu participarea personalului medical, despre Brexit.
Ascultînd dezbaterea mi-am zîmbit în barbă:
– Ia te uită, românii nu sînt atît de rupţi de realităţile europene cum s-ar crede.
Tovarăşii mei de kineoterapie nu discutau despre meciurile de la Euro, despre tocăniţă, despre transportul în comun sau despre bluza cu mîneci scurte.
Discutau despre Brexit!
Şi, culmea! discutau cu competenţă.
O doamnă care, lungită pe saltea, se chinuia să ridice piciorul cît mai sus posibil, a avut o observaţie senzaţională:
Văd că toţi sînt împotriva Brexit!
Şi Guvernul, şi Regina, şi finanţiştii şi noul primar al Londrei, Pakistanezul, și americanii, ba chiar și Victor Orban.
Cine dracu e pentru Brexit?
Cînd să plec, deoarece mă ridicasem de pe saltea, doamna mă recunoaşte.
– Maestre, ce părere aveţi? Să stăm liniştiţi? Iese Marea Britanie din Uniunea Europeană?
– Staţi liniştiţi! am zis, punînd mîna pe clanţă, nu va fi nici un Brexit.
Va fi însă o piesă de Shakespeare scrisă de cei de la Hollywood.
Cu multe palpitaţii şi cu happy-end.
sursa: cristoiublog.ro
