În multe dintre textele citite de el cu intonații aiurea, dar scrise de alții, Klaus Iohannis a cerut înnoirea clase politice.
Înnoirea clasei politice e un slogan și al Diviziei Presă a Poliției Politice prezidențiale.
Deși necinstită, pentru că țintește înlocuirea actualilor politicieni cu politicieni bielă-manivelă, gen Alina Gorghiu, cea căreia i se spune, după ce ține un discurs,că e o bormașină care se visează urmașa lui Ionel Brătianu, pledoaria are un temei în realitate.
Numai prin împrospătare cu oameni tineri și mai ales cu oameni care au stat pînă acum departe de politică, dezgustați de concretizarea zicalei Politica e curvă, clasa politică se va ridica la înălțimea noilor cerințe de modernizare a României.
Să se înnoiască însă numai clasa politică?
Firește că nu.
Trebuie să se înnoiască toate domeniile de activitate în slujba cetățeanului.
Despre această înnoire nici Klaus Iohannis, nici Divizia Presă a Poliției Prezidențiale nu suflă un cuvînt.
Păi cum să sufle un cuvînt cînd, în timp ce Politica, Presa, administrația centrală și locală, toate domeniile vieții sociale, de altfel, sînt într-un permanent proces de schimb de generații, în anumite domenii asistăm la fenomenul Șefi pe viață, generat de o veritabilă rotație a cadrelor.
Presa independentă, cîtă a mai rămas nefalimentată, neșantajată și nearestată în România, a dezvăluit că pentru serviciile făcute lui Klaus Iohannis (amînarea procesului de incompatibilitate, strămutarea procesului privind casa, condamnarea unor adversari), Livia Stanciu se va pricopsi cu incredibila sumă anuală de 450.000 lei, pensia și salariul ca membru CCR.
Ce ne spune CV-ul Liviei Stanciu?
Livia Stanciu a fost între 1980 și 1989 procuror al Regimului comunist.
În 2010, la intervenția lui Traian Băsescu și cu sprijinul SRI, devine președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Mandatul e de trei ani.
După trei ani, la expirarea Mandatului, în 2013, se consideră că e de neînlocuit în funcție și e numită din nou, tot la intervenția lui Traian Băsescu, în funcția de președinte al ÎCCJ.
În 2016 i se termină al doilea mandat.
Potrivit Legii, nu mai poate rămîne în funcția de președintă a ÎCCJ.
Nu-i nimic, vor spune oamenii normali.
Se va întoarce la meseria de judecător, că doar n-a făcut-o mămica ei direct șefă!
Nici vorbă de așa ceva.
E numită de Klaus Iohannis, pentru un mandat de 9 ani, judecător la CCR.
Dacă tot vorbim de înnoire, nu se putea și altfel?
Adică Livia Stanciu să se întoarcă la profesia de bază, cea de judecător, iar la CCR să fie numită o persoană mai tînără și care n-a fost toată viața de pînă acum șefă?
Să luăm un alt caz.
În anul de grație 2006, Codruța Kovesi, procuroare de provincie, e numită, tot de Traian Băsescu, procuror General al României pentru un mandat.
În 2009, cînd i se termină primul mandat, e desemnată din nou Procuror General de Traian Băsescu, pe motiv că alta ca ea nu mai găsește în România pentru această funcție.
În 3 octombrie 2012,Codruței Kovesi i se termină cel de-al doilea mandat și dreptul de a mai fi Procuror general.
O alta s-ar fi întors, cum s-ar spune, în producție, într-o funcție de procuror. În definitiv era de profesie procuror, nici pe ea n-o făcuse mămica șefă direct. Ba chiar, pentru un profesionist autentic, după atîta stat cu fundul în fotoliul de ștab, reluarea muncii de procuror ar fi fost o provocare frumoasă. Ar fi arătat ea ce înseamnă să fii procuror meseriaș!
Nu se întîmplă așa.
Traian Băsescu îi face rost de o nouă funcție de șef:
Ministru-consilier, Înalt Reprezentant al Ministerului Justiției pentru Relația cu Comisia Europeană.
După un an, în 2013, e desemnată, tot de Traian Băsescu, procuror șef la DNA.
După terminarea primului mandat, în 2016, e desemnată, în cadrul sărbătoresc de tip ceaușist, pentru un nou mandat, Procuror șef al DNA.
Va fi șefă pînă în 2019.
După care i se va găsi o nouă funcție.
La CCR, eventual.
Între 2006 și 2016, timp de zece ani, au căzut premieri, s-au schimbat președinți, au venit noi și noi generații în presă, în politică, în Justiție.
Numai Codruța Kovesi a rămas neclintită în fotoliul de ștab.
Pe vremuri, se practica așa numita scoatere din producție a unui ins pentru a deveni activist sau revoluționar de profesie.
A fost cazul lui Ion Iliescu de exemplu.
Din acel moment respectivul rămînea șef pentru toată viața.
Era rotit dintr-un post într-altul, urca nițel, cobora nițel, dar la profesia sa de bază nu se mai întorcea niciodată.
Prin Livia Stanciu și Codruța Kovesi, Democrația românească a inventat o nouă profesie:
Cea de șef pe viață.
sursa: cristoiublog.ro
