ion-cristoiu

Va continua PSD să trimită pupici politici Președinției și Guvernului?

Vineri seara, la Dosar de politician, emisiunea lui Silviu Mănăstire de pe B1Tv, am explicat cît se poate de limpede marea problemă ridicată de amendarea Legii electorale astfel încît primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin:

1) Propunerea PNL a venit peste noapte, la aproape opt luni de la votarea Legii de o majoritate alcătuită şi din Liberali. Niciun semn anterior, în cele opt luni, n-a arătat că PNL-ului nu-i convine Legea. Nicio presiune dinspre societatea civilă, presă, opinia publică nu s-a semnalat în ultimul timp, pentru ca propunerea Liberalilor să treacă, măcar de ochii lumii, răspunsul dat unei stări de spirit clocotitoare.

2) Propunerea s-a ivit pe fondul informaţiilor, devenite rapid axiomă, că afirmarea MP şi ALDE pun la îndoială victoriile candidaţilor PNL în cazul unui singur tur.

3) PNL a început să facă presiuni asupra lui Dacian Cioloş pentru ca acesta să dea o Ordonanţă de urgenţă care să rezolve interesele electorale ale partidului. Asta deși, PSD strigă pe toate drumurile că se va opune unei modificări a Legii electorale la cererea unuia dintre partide.

Imaginea de mîrşăvie electorală e indiscutabilă.

Pentru a cîştiga meciul, speriat că s-ar putea să-l piardă, unul dintre competitori face presiuni asupra organizatorilor să schimbe regulile jocului în favoarea sa.

Cine sînt Organizatorii meciului?

Două instituţii cel puţin teoretic deasupra partidelor şi, prin urmare, îndrituite cu respectarea regulilor:

1) Guvernul tehnocrat al lui Dacian Cioloş.

2) Preşedinţia.

Pînă duminică, 24 ianuarie 2016, Guvernul şi Preşedinţia au lăsat impresia că vor rămîne echidistante faţă de cele două competitoare: PSD şi PNL.

Lucru corect.

Una e să propună un partid care nu e la Putere şi alta e să decidă schimbarea regulilor jocului Puterea, în favoarea unui partid şi-n defavoarea altuia.

Duminică, 24 ianuarie 2016, prin două declaraţii, Guvernul şi Preşedinţia au părăsit echidistanţa şi au trecut de partea PNL.

Nu ştiu dacă modificarea Legii electorale va fi o Lovitură pentru PSD.

În condiţiile în care primarii PSD au fost măcelăriţi de Binomul SRI-DNA nu e sigur că un singur tur ar avantaja PSD.

Mai ales că şi PNL are primari şi că aceştia n-au fost atinşi de Binom nici măcar cu o citaţie la DNA ca martor.

Ştim însă sigur că trecerea Preşedinţiei şi a Guvernului de partea PNL într-o chestiune în care PSD afișează o poziție clară se constituie într-o lovitură mortală pentru Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea, în complicitate cu Valeriu Zgonea, l-a debarcat pe Victor Ponta convingînd liderii PSD de echidistanţa Preşedinţiei şi a Guvernului tehnocrat.

Guvernul Dacian Cioloş a fost votat de PSD după ce Liviu Dragnea a primit asigurări că va fi vorba de un Guvern echidistant faţă de confruntarea dintre cele două partide.

S-a spus atunci că Guvernul tehnocrat a fost soluţia pentru ca nici unul dintre cele două partide să nu suspecteze că Puterea intenţionează să fraudeze alegerile.

De la instalarea Guvernului Dacian Cioloș, PSD, la ordinul lui Liviu Dragnea, a manifestat o bunăvoință ieșită din comun față de Executivul tehnocrat.

Ea, bunăvoința a fost justificată de Liviu Dragnea prin faptul că Guvernul Dacian Cioloș nu ține partea nici unui competitor în campania electorală din 2016.

Prin trecerea de partea PNL, Preşedinţia, dar mai ales Guvernul, lasă puternica impresie de Putere decisă să defavorizeze pe unul dintre competitori în favoarea celuilalt.

Pentru activul PSD, chiar şi pentru electoratul PSD, asta ar însemna falimentul politicilor asumate de Liviu Dragnea:

Cea de coabitare cu Preşedintele şi cea de sprijinire a Guvernului Dacian Cioloş.

Lucrurile se îndreaptă către o impunere de către Guvern şi Preşedinţia a schimbării regulilor jocurilor în defavoarea PSD.

Dacă așa se va întîmpla, Liviu Dragnea e la mare strîtoare.

Ce va face Liviu Dragnea?

Va înghiţi găluşca asta, convins că astfel îşi salvează pielea în cazul Procesului?

Sau va merge cu opunerea pînă la depunerea unei Moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Cioloş?

Prin declarațiile de duminică, președintele și premierul au dovedit că sunt adversari ai PSD.

Va continua PSD, la indicațiile lui Liviu Dragnea, să trimită zilnic pupici politici unor dușmani?