Într-un volum de eseuri publicat în 1998 sub titlul Un pesimist la sfîrșit de mileniu am inclus am publicat un amplu comentariu la o carte semnată de Edward N. Luttwak în 1968 la Harvard University Press, Cambridge:
Coup d’État: A Practical Handbook.
Într-o traducere mai liberă, am putea-o intitula: Lovitura de strat – ghid practic.
Francezii au tradus-o în 1969 şi, mai apoi, în 1996, sub titlul: Lovitura de stat. Teorie şi practică şi, respectiv, Lovitura de stat, mod de folosire.
Chiar de la început în eseul meu, intitulat De la cum se prepară o ciorbă de peşte la cum se pune la cale o lovitură de stat, sesizam caracterul aparte al acestei cărți scrise de un american specialist în strategie:
„Despre loviturile de stat existau, la ora tipăririi americanului, două lucrări celebre: Consideraţii politice asupra loviturii de stat, publicată de Gabriel Naudé la finele secolului al XVII-lea, şi Tehnica loviturii de stat, semnată de Curzio Malaparte în 1931. Dincolo de noile consideraţii, rod al acumulărilor dintre 1931 şi 1938, cartea lui Edward N. Luttwak vine cu o idee năstruşnică: un manual despre cum se dă o lovitură de stat. Autorul îşi asumă ipostaza de Doctor Honoris Causa în cum se răstoarnă un guvern prin forţă. Iată-l la tablă, explicînd militarilor din sală (generali, colonei, locotenenţi chiar, depinde de nivelul de dezvoltare al ţării) cum se prepară o lovitură de stat! Elevii sînt militari. Autorul crede că trebuie ţinut cont de nivelul lor de inteligenţă. Drept urmare, manualul apelează şi la scheme, desenate cît mai simplu, pentru ca peniţele celor din bănci să nu se poticnească şi să se strîmbe. Cronologia executării practice a loviturii de stat e transcrisă sub forma unui tabel. Din tabel pînă și eu, care nu sunt ofițer și cu atît mai puțin dornic să particip la un puci, am înțeles că mai multe echipe își asumă executarea concomitentă a mai multor operații: O echipă pune mîna pe televiziune, o altă echipă neutralizează un nod de comunicații, o a treia arestează persoanele care trebuie scoase din joc din start, de la șeful statului pînă la liderii de opinie, trecute toate pe o listă pregătită dinainte cu toate datele de identificare. ”
Despre conflictul dintre Lovitura de stat din Turcia și minimele reguli ale unei Lovituri de stat am mai scris pe acest blog.
Duminică după amiază, văzînd la televizor militarii implicați în puci snopiți în bătăi de civili sau ținuți numai în chiloți pe podelele unui autobuz care-i ducea la închisoare, mi-am amintit de eseul publicat în 1998.
Și am socotit c-ar fi o experiență fascinantă pentru mine, dar și pentru cititori, dacă aș lua, din eseu, acele fragmente în care scoteam în evidență învățăturile cărții lui Edward N. Luttwak despre Cum se dă o Lovitură de stat ca la carte.
„În Prefaţa la ediţia din 1969, autorul ne destăinuie că manualul său a fost găsit în biroul unui general care punea la cale o lovitură de stat. Deşi o neagă, reclama miroase de la o poştă:
„De cînd această carte a fost publicată pentru prima dată, mi s-a spus de mai multe ori că a servit pentru a pregăti cutare sau cutare lovitură de stat. În realitate, nu dispune de probe solide decît într-un singur caz – şi totuşi e o proastă publicitate: dacă lovitura de stat în chestiune a fost la început o reuşită, ea a eşuat finalmente într-o baie de sînge. Protagonisul, un ministru al Apărării, care avea de altfel mari ambiţii, a fost arestat şi executat pe loc. La percheziţionarea domiciliului, i s-a descoperit în birou un exemplar adnotat al ediţiei franceze a «Loviturii de stat»”.”
Comentariul meu din 2016:
S-o fi găsit și prin birourile generalilor arestați acum pentru implicare în puciul din Turcia cartea lui Edward N. Luttwak?
Sunt sigur că nu.
Aceasta deoarece așa zisa lovitură de stat contrazice flagrant toate lecțiile predate de autor celor care vor să dea o lovitură de stat.
Pentru a fi mai convingător, autorul foloseşte persoana întîi. Ca în acest exemplu, vizînd activitatea echipelor menționate mai sus:
„În cursul fazei preparatorii a loviturii de stat, partizanii pe care noi i-am recrutat din forţele armate sînt conştiente de faptul că succesul întreprinderii noastre – şi al proprieti lor securităţi – va depinde de perfectă coordonare a echipelor. ”
Comentariul meu din 2016:
A văzut cineva de pe planetă vreo minimă coordonare la echipele din Turcia?
Asta dacă vor fi fost echipe cu sarcini precise asumate anterior Loviturii de stat.
„Nu altfel procedează un autor de reţete culinare. Acesta evită pe cît posibil persoana a doua plural: luaţi un ou şi scoateţi-i gălbenuşul! El zice: luăm un ou, îi scoatem gălbenuşul şi apoi îl frecăm pînă devine trandafiriu! Formula aparţine unei subtile pedagogii. Una e să stai deoparte şi să spui cuvia ce să facă, şi alta e să trebăluieşti împreună cu el. Condiţia cărţii, amintind-o izbitor pe cea a unei cărţi de bucate, e lămurită de însuşi Edward N. Luttwak, într-un soi de avertisment:
„Acesta este un ghid practic. Un asemenea manual n-are drept obiect analiza teoretică a loviturii de stat. El îşi propune mai degrabă să expună diversele tehnici care pot fi folosite pentru a prelua puterea într-un stat. Manualul poate fi comparat cu o carte de bucate în sensul că el permite oricărui profan, cu condiţia ca el să dispună de un anume entuziasm – şi de ingredientele convenabile – de a-şi prepara propria-i lovitură. El n-are nevoie pentru aceasta decît de a cunoaşte regulile jocului”.
Ironic, autorul ţine să-i prevină pe amatori că a pune în practică reţetele sale implică riscuri diferite de cele asumate de o gospodină abonată la o revistă culinară, gata să aplice în practica bucătăriei, reţeta tipărită:
„În acelaşi timp, două avertismente prealabile se impun. În primul rînd, pentru a reuşi o lovitură de stat, trebuie ca anumite condiţii să fie reunite înainte de declanşarea operaţiei, aşa cum prepararea unei ciorbe de peşte cere să ai la dispoziţie genul de peşte necesar. În al doilea rînd, trebuie să prevenim cititorul că, în caz de eşec, sancţiunea va fi mult mai severă decît cea care consistă în a înlocui ciorba de peşte ratată cu o cutie de conservă. În schimb, avantajele pe care le procură succesul sînt infinit superioare”.
Să reamintim spusele autorul în Avertisment. Este totuşi o mică deosebire între cartea lui Edward N. Luttwak şi o carte de bucate. În caz de eşec, cel ce-l ascultă pe autorul de reţete riscă să se mînjească pe mîini cu gălbenuş. Pentru cel care urmăreşte sîrguincios schemele desenate pe tablă de Edward N. Luttwak exită riscul de a se mînji de sînge. De propriul sînge.”
Comentariul meu din 2016:
- Puciștii din Turcia n-au ținut cont o clipă de lecția ”Trebuie ca anumite condiţii să fie reunite înainte de declanşarea operaţiei, aşa cum prepararea unei ciorbe de peşte cere să ai la dispoziţie genul de peşte necesar.” Una din aceste condiții era ca populația să fie de partea lor. O alta era ca Erdogan să nu poată comunica cu Poporul.
- Despre cît de mare a fost sancțiunea după eșecul puciului din Turcia n-are rost să mai vorbim. Un singur lucru vreau să remarc: Nici un general nu s-a sinucis cînd și-a dat seama că Lovitura de stat n-a ieșit. Din acest punct de vedere, generalii turci nu diferă de gospodine. Nici o gospodină nu se sinucide dacă nu-i iese ciorba de pește!
„Dovedind o minuţiozitate împinsă pînă acolo încît amatorilor de lovituri de stat le sînt oferite şi diferite variante ale primului Comunicat, adresat prin Radio şi Televiziune, de către pucişti naţiunii aflate în aşteptare înfrigurată:
Tabelul nr. 15
ALEGEREA STILURILOR PRIMULUI COMUNICAT
Comunicatul romantico-liric:
«Acesta nu este un comunicat. Este în acelaşi timp o mărturisire, o promisiune şi un apel. Este o mărturisire a situaţiei în care Armata şi Poporul se găsesc prin greşeala unui pumn de răufăcători… Este promisiuinea de a spăla pentru totdeauna Armata de ruşinea de de dezonoarea la care a fost supusă… Este în sfîrşit apelul la arme şi la onoare…»
(Căpitanul Mustafa Hamdun, la radio d’Alep, în 25.11.1954)
Comunicatul mesianic:
«Burghezia este abolită. Azi începe o nouă eră de egalitate între toţi cetăţenii. Toate acordurile încheiate cu stratele străine vor fi respectate….»
(Colonel J.B. Bokassa, Republica Centrafricană, 15.I.1966).
Comunicatul improvizat:
«… Această rebeliune are drept obiect o Nigerie unită, prosperă, eliberată de corupţie şi de lupte intestine… Jafurile, incendiile voluntare, homosexualitatea, violul, deturnarea de fonduri, corupţia, sabotajul şi alertele false vor fi de acum încolo crime pasibile de pedeapsa cu moartea…»
(Major Nzeogwu, la radio Kaduan, 15.I.1996).
Comunicatul logico-administrativ:
«Mitul lui Kwame Nkrumah a fost distrus… El a guvernat ţara de parcă ar fi fost moşia sa… Capricioasa gestionare a afacerilor economiei naţionale… a dus ţara la prăbuşirea economică. Sperăm să anunţăm măsuri în stare să vindece ţara de aceste rele în cîteva zile, cu scopul de a-i asigura un viitor definitiv strălucitor…
(Consiliul Naţional al eliberării Ghanei, în februarie 1966).”
Comentariul meu din 2016:
- Așa cum am scris și eu, puciștii din Turcia au sărit în chip inexplicabil peste unul dintre pașii absolut necesari în realizarea unei Lovituri de stat:
Realizarea și prezentarea la Radio, la Tv, pe rețelele de socializare a Comunicatului Juntei prin care să se justifice Lovitura, să i se arate scopurile și să se anunțe primele măsuri. - Cartea lui Eduard N. Luttwak nu numai că trece drept obligatoriu momentul Comunicatului, dar mai mult, cere ca acest Comunicat să cucerească inima Poporului.
Ar fi mai mult decît interesant dacă cititorii mei ar scrie pe acest blog, pornind de la exemplele (reale) de Comunicate de mai sus, cum ar fi trebuit să sune Comunicatul puciștilor din Turcia.
Capitolul „Pregătirea loviturii de stat” are un paragraf special dedicat „Edificiilor publice” pe care trebuie să le ocupe noua putere. Sînt menţionate mai întîi, clădirile cheie pentru controlul maşinăriei birocratice. Surprinzător însă, printre clădirile vizate se numără şi cele în care nu se află nici o manetă. E vorba de edificiile simbol, cele ce trec în ochii populaţiei ca întruchipînd puterea. Ceva în genul Palatului de iarnă din Petograd, în care a tras, pe cît de simboli, pe atît de inutil, legendarul crucişător Aurora. Sau Bastilia, luată cu asalt de dragul unui spectacol hollywoodian:
„Există totuşi în ţările vizate anumite edificii simbolice care pot juca un mare lor în faza de tranziţie atît de crucială a loviturii noastre de stat: sînt cele a căror posedare de către o tabără sau alta va fi considerată ca un semnal pentru masele populare şi pentru grosul birocraţiei, în perioada confuză cînd nu se ştie cine este la putere. Devenind stăpînii acestor simboluri, ne vom asigura concursul nehotărîţilor. Pentru aceasta, oricît de inutile ar părea din punct de vedere material, aceste edificii trebuie neapărat cucerite datorită marii lor valori simbolice.
Astfel, în timpul loviturii de stat, care în 1966, a provocat în Ghana căderea regimului lui N’Krumah, conjuraţii, foarte eficaci şi dotaţi cu simţ practic, au judecat necesar să ia cu asalt rezidenţa prezidenţială – palatul Etendard – deşi în el nu se aflau nici N’Krumah în persoană, nici material tehnic important. Ei au înţeles că posedarea acestei simbol, deşi vid prin excelenţă, era esenţial pentru a asigura susţinerea maselor populare din Accra, căci acestea asociau strîns puterea politică cu acest edificiu în care preşedintele o exersase pînă atunci. Din fericire, prin natura acestor simboluri, nu există decît una sau două clădiri de acest gen a căror preluare este pentru noi de o obligativitate imperativă”.
Comentariul meu din 2016:
- Deși nu cred să fi citit cartea lui Luttwak, autorii Loviturii de stat din decembrie 1989 au prevăzut în chip obligatoriu luarea cu asalt a Sediului CC, simbolul
- În cazul Puciului din Turcia, această lecție n-a fost respectată. Puciștii n-au pus mîna pe nici un edificiu simbolic. Sau dacă vor fi pus n-au făcut să apară asta nici măcar pe facebook!
„Lovitura de stat are multe momente pe muchie de cuţit. Printre acestea se numără şi cele în care adversarii pot trece la contraatac. Autorul ia în considerare şi această posibilitate. (…) Edward N. Luttwak avertizează astfel asupra de pericolului pe care-l reprezintă vărsarea de sînge:
„Fără îndoială va fi greu să evităm complet o confruntare sub o formă sau alta. Dar esenţialul este să evităm orice vărsare de sînge, căci aceasta ar risca să aibă repercursiuni redutabile în rîndurile forţelor armate şi ale poliţiei”.
Comentariul meu din 2016:
Bravii militari NATO turci au fost snopiți în bătaie nu de comandourile Armatei ruse, nici măcar de membrii ISIS, ci de civilii turci.
Nu cred că s-au temut să nu facă vărsare de sînge.
Cred că pur și simplu, erau niște căcăcioși.
sursa: cristoiublog.ro
