Dan Tapalagă semnează pe site-ul Hotnews textul Apariția primei doamne.
La finele lecturii, am simțit nevoia să privesc în jur, neliniștit la gîndul c-am fost transportat fără să-mi dau seama într-o altă Lume.

Dan Tapalagă a făcut parte din Grupul de presă care i-a însoțit pe Klaus Johannis și Carmen Johannis, amîndoi în postură de cuplu prezidențial de tip american, în călătoria din Franța.
Scrisul lui Dan Tapalagă, editorul coordonator al site-ului Hotnews, se remarcă prin desăvîrșita lipsă de simț al umorului, parte componentă a unei desăvîrșite lipse de înțelegere a vieții.
E ceea ce se cheamă în presă un Deontolog și în politică un Taliban.
Comentariile sale par varianta jurnalistică a viziunii politice a Monicăi Macovei asupra României ideale. O țară în care jumătate din populație e la pușcărie, trimisă acolo de DNA, în timp ce cealaltă jumătate cîntă și dansează în cinstea DNA.

Față de toți jurnaliștii care au încercat să-i înțeleagă pe oamenii politici și ca oameni, Dan Tapalagă a manifestat și manifestă o mînie ușor disprețuitoare, amintind de cea a publiciștilor staliniști față de cei care mergeau noaptea la bal, ca să danseze, în loc să meargă la uzină, pentru a depăși planul la producția de nituri.

Din această perspectivă, textul semnat pe Hotnews surprinde pînă la șoc.
Dan Tapalagă l-a scris pentru a propune în final instituirea prin lege a funcției de Primă Doamnă a României.

Textul nu e însă un comentariu de idei, ceva în genul De ce n-ar avea și România o Primă Doamnă, ca SUA?, ci un panegiric închinat nimeni alteia decît lui Carmen Johannis, soția lui Klaus Johannis. De fapt ca să fiu exact, nu un panegiric dedicat lui Carmen Johannis în general, ca personalitate zisă și cadru didactic, ci unul dedicat lui Carmen Johannis în deja ipostaza de Primă Doamnă la Paris. Făcîndu-ne să crăpăm de invidie că n-am avut fericirea de fi în aerul din jurul soției Președintelui, Dan Tapalagă o descrie și ca persoană fizică, sesizînd, de exemplu, și amănunte cărora nouă, care n-am văzut-o pe Carmen Johannis decît pe micul ecran, că are picioare frumoase.

S-a recunoaștem!
Dan Tapalagă n-a lăsat pînă acum impresia c-ar fi atent la o femeie și la altceva decît la mîini,  pentru că mîinile sunt cele care sunt prinse în cătușele visate de Monica Macovei fiecărui viețuitor de pe pămîntul românesc.
Propunerea din final – cea cu instituirea prin Lege a funcție de Primă Doamnă – izvorăște fatal din  panegiricul închinat lui Carmen Johannis.

Dan Tapalagă a fost atît de impresionat de Carmen Johannis în timpul călătoriei la Paris încît s-a întors la București cu  strigătul:
Iată, în fine, Prima Doamnă!

După ce mi-a trecut stupefacția de a-l vedea pe gravul mereu seriosul, mereu luptătorul Dan Tapalagă într-o ipostază de simili curtezan, m-am mai gîndit la unele fapte din ultimul timp și mi-am spus:
Aha!
S-a declanșat Operațiunea Încoronare lui Carmen Johannis ca Primă Doamnă aȚării.
La capătul acestei Operațiuni, România va avea prin lege nu numai un Președinte, dar și o Soție de președinte.

Ce se urmărește prin Operațiune?

  1. Posibilitatea ca soția lui Klaus Johannis să fie alături de președinte nu numai în timpul călătoriilor în străinătate, dar și în timpul activităților de pe plan intern. Astfel, dat fiind că soția lui Klaus Johannis e o personalitate interesantă, presa va avea în fine despre cine să scrie din familia Johannis: Despre Soția Jucătoare a Președintelui care refuză să fie Președinte Jucător.
  2. Prezența lui Carmen Johannis lîngă Klaus Johhanis va reuși într-un fel să-l umanizeze pe cel despre care deja mulți români spun că e Bloc de gheață care surîde.
  3. Instituirea funcției de Primă Doamnă a Țării va fi pentru toți cei care se gudură acum pe lîngă noul Stăpîn speranța că vor putea ajunge mai ușor în norii din spatele cărora Klaus Johannis iese doar pentru a scrie pe facebook.

E mai mult decît curios că la interviul pe care i l-am luat înaintea campaniei, la Realitatea Tv, împreună cu Rareș Bogdan, întrebat de mine, Klaus Johannis a declarat ferm că nici în campanie, nici după ce ajunge președinte, soția sa nu va fi decît o prezență discretă în viața publică.
Eu, care mai știam cîte ceva despre raportul de forțe din cuplul Carmen Johannis – Klaus Johannis, am zîmbit ironic.
Viața  m-a confirmat.

Ca urmare a Operațiunii Prima Doamnă a Țării, Carmen Johannis va fi o prezență mai mult decît spectaculoasă pe scena publică a țării.

Asta deoarece funcția de Primă Doamnă va face din Carmen Johannis o veritabilă instituție a României, care va funcționa independent de instituția soțului – Președinția, atît în planul faptelor, cît și în cel al comunicării  publice.

 

Sursa: cristoiublog.ro

Comentariile sunt închise.