Jurnalistul Cristian Tudor Popescu este contra valului de indignare după atentatul de la Paris. CTP e de părere că ceea ce s-a întâmplat la Charlie Hebdo este o urmare firească a atitudinii jurnaliștilor. El consideră că jurnaliștii de la publicația de satiră franceză „Charlie Hebdo” au dat dovadă de inconștiență și neprofesionalism, pentru că au fost avertizați cu privire la materialele publicate, dar au ignorat.
„Caricaturile sunt niște prostii, ca si acesta din Franța. Este vorba de o atitudine inconștientă, neprofesională a acestor jurnaliști de la săptămânalul satiric. După ce au fost avertizați, le spune ministrul de interne, ei dau dovadă de niciun fel de responsabilitate, de autolimitare, de conștiință profesională. Sigur că ce s-a întâmplat este absolut inadmisibil indiferent ce ar fi făcut jurnaliștii. Cei care au făcut crima trebuie prinși și aduși în fața justiției, iar astfel de organizații trebuie distruse”, a afirmat jurnalistul, într-o intervenție telefonică pentru B1 TV.
„Cu atât mai multe merită să medităm dincolo de revolta care ne cuprinde la capacitatea de a fi responsabil a acelor jurnaliști. Când știi că ai asemena bombă etnico religioasă în țară și riști în mod stupid cu astfel de prostii agresive nu cred că este bine”, a completat CTP.
”Eu nu sunt foarte de acord cu publicarea acestor caricaturi, cei care le publica le stiu a fi insultatoare pentru acesti religiosi islamici. Exista si limite in aceasta libertate a presei.
Trebuie sa existe si o limita, de ce trebuie sa publicam aceste caricaturi, ca sa crestem tirajul?
Jurnaliştii francezi au forţat nota într-un mod cu care eu ca jurnalist nu sunt de acord. Cred cu tărie în libertatea noastră de expresie. Cred că nimeni nu poate şi nu trebuie să ne interzică nimic cu excepţia legii, bineînţeles, a încălcării Constituţiei. Nu cred că trebuie să vină cineva să ne impună nişte tabu-uri asupra unor subiecte, dar în acelaşi timp cred că trebuie să ne impunem noi nişte limite.
Nu am văzut toate caricaturile, dar pe una dintre ele, care apare chiar pe copertă, scrie ‘Le Coran c’est de la merde’. După care urmează o poantă cu nişte gloanţe care trec printr-un Coran. Astă nu mai e umor, nu mai e satiră. Ştim cu toţii ce înseamnă ‘merde’ în limba franceză. Asta e o jignire premeditată, o provocare în ultimă instanţă adresată islamiştilor. Eu nu aş apăra ca liberate de expresie ceea ce au publicat jurnaliştii francezi şi conduita editorială a publicaţiei. Dar cu siguranţă, cei care au înţeles să răspundă cu gloanţe unui act de presă, fie el tabloid, nefericit, de prost gust, jignitor, trebuie cu siguranţă urmăriţi şi aduşi în faţa justiţiei.”, a punctat CTP.
sursa stiripesurse.ro