Cristian Sima | Manifest pentru speranţă

În ultimii 70 de ani, poporul nostru a fost blestemat de soartă. Am fost ocupaţi, furaţi, minţiţi şi batjocoriţi de toţi. Mereu fără nicio Speranţă.

Cel mai des ni s-a spus că nu avem boaşe să ne revoltăm şi, drept urmare, ne merităm soarta. 45 de ani de comunism am suportat jugul inculturii şi imposturii răspunzând cu o singură revolta, şi aceea timidă, în 1987, la Braşov. Celelalte state din blocul estic au avut Solidaritatea poloneză, revolta maghiară sau Primăvara de la Praga. Noi am avut doar oprobiul vesticilor că suntem o ţară de mămăligari cu deviza balcanică „Capul plecat, sabia nu taie”. Am trăit fără mâncare, fără căldură, fără apă, dar mai ales fără Speranţă.

Într-o duminică de noiembrie, acum un an, o Europă întreagă a redescoperit poporul român. Am fost felicitat de colegii elveţieni, impresionaţi de spiritul civic şi democratic de la alegeri. Ne-am mobilizat în toată Europa şi în toată ţara pentru ca răul cel mare să nu ajungă la Cotroceni. Apoi am recăzut în blazare, totul fusese în zadar. Nimic nu se schimbase, sistemul era mai puternic ca niciodată. Acceptăm cu masochism ca toţi inculţii, proștii şi agramaţii să urce şi mai sus în ierarhia puterii. Eram din nou disperaţi, dar din nou fără Speranţă.

A fost nevoie de o tragedie naţională ca mămăliga să explodeze din nou. Presa occidentală este din nou impresionată. Corupţia, problema cea mai mare a noastră, este însă şi problema UE. Pentru prima dată suntem daţi exemplu. Românii au ieşit în stradă şi dau un exemplu Europei.

Este un moment crucial pentru noi, şi nu doar pentru noi. Vrem să schimbăm ceva, nu ştim încă exact cum, dar ştim ce.

Ce ne lipseşte, oare, pentru a reuşi, pentru a extirpa sistemul? Speranţa!

Vrem să ne autoredăm Speranţa că putem să luptăm cu sistemul şi că de data asta vom câştiga.

În orice revoltă sau revoluţie, Speranţa fiecăruia nu este şi Speranţa tuturor.

Cum putem oare depăşi acest prag imens între interesul personal şi Speranţa unei naţiuni?

Prin unitate şi toleranţă.

Haideţi să renunţăm la egoism, să-i ascultăm pe cei din jurul nostru, pe oamenii simpli, să renunţăm la aroganță şi orgolii.

Fiecare dintre noi a avut de-a lungul celor 25 de ani anumite simpatii politice, era mica noastră Speranţă personală de mai bine. Toţi am fost însă dezamăgiţi. Nu există niciun politician român de care cineva să fie mulţumit. Am ajuns să suportăm agramaţi cu doctorate, să ne urâm intelectualii, să ne renegăm valorile istoriei, să cârcotim la orice propunere decentă tocmai pentru că nu mai avem nicio Speranţă.

Speranţa nu va veni de la sistem.

Speranţele noastre de schimbare nu coincid cu Speranţele lor de conservare. Pentru a ne satisface virulența protestelor, ne vor arunca în stradă capete, oricât de multe vom dori. Sistemul se poate debarasa de oricine, el vrea să supravieţuiască. Există şi vor exista mereu unii dintre noi dispuşi să profite de schimbarea angrenajelor sistemului, pentru a parveni. România are parveniţii ei, dar şi mulţi doritori de a parveni. Asta e natura umană şi nu suntem noi mai răi decât alţii, dar nici mai buni.

Nu este momentul pentru a decide cine a fost mai vinovat sau mai puţin vinovat pentru situaţia de azi. Toţi sunt vinovaţi şi momentan toţi ar trebui aruncaţi peste bord. Nurnbergul românesc îl vom organiza după.

Ne văităm că nu există nicio Speranţă să punem alţii în rândul lor. Greşit. Sunt oameni foarte capabili în piaţă, sunt în România oameni capabili, sunt în diaspora oameni capabili. E nevoie să fim toleranţi şi să-i ascultăm, să nu vedem doar scenarii şi comploturi.

Nu avem nevoie de lideri azi. Avem nevoie de Speranţă.

Nu avem nevoie de lupte între noi, avem nevoie de Unitate.

O revoluţie nu se face în 6 zile, e nevoie de luni de răbdare, de toleranță faţă de cei de lângă noi.

Vreţi să avem Speranţa că nu ne vor fura revolta? Atunci trebuie să fim cât mai mulţi. Cu cât vom fi mai mulţi, cu atât le va fi mai greu. Parafrazându-l pe Lincoln, poţi să-i păcăleşti pe toţi românii o dată, poţi să păcăleşti un român mereu, dar nu ne pot păcăli pe toţi mereu.

Acum e momentul nostru. Haideţi să ne redăm singuri Speranţa.

Putem să continuăm manifestaţiile paşnice oricât de mult. Nu poate sistemul să ne mintă şi să ne manipuleze, cât putem noi să manifestăm.

Ne e teamă ca manifestaţiile noastre să nu degenereze? JFK spunea: „Cei care fac revoluţiile paşnice imposibile vor face revoluţiile violente inevitabile”. Să le spunem şi lor asta, paşnic.

Numărul morţilor creşte vertiginos. Măcar pentru ei să nu ne mai urâm vecinul, să nu mai atacăm biserica. Ortodoxismul nu se poate confunda cu slujitorii săi. Vom avea timp să ne reformăm şi biserica, şi ea face parte din sistem, dar acum avem nevoie de credinţă. Credinţa ne poate da unora Speranţa că vom învinge.

Tot ce s-a făcut bun în lume s-a făcut prin Speranţă.

Ştiu că fiecare dintre noi e rănit. Fiecare dintre noi a făcut şi greşeli. Eu sunt unul care s-a spovedit public, şi nici măcar aşa nu am reuşit să-mi iert greşelile. Dar continui să sper. Sper în catharsis-ul speranţei că vom învinge sistemul.

Speranţa e a noastră, pedeapsa va fi a lor.

Nu vreau să folosesc vorbe mari, dar cred că Speranţa noastră se va propaga în toată Europa.

Speranţa românilor va fi o stafie ce va bântui prin Europa.

Sursa: mareaspovedanie.ro