Tresar ori de câte ori inspectorii fiscului, procurorii sau orice altă autoritate a statului (uneori miniștri de finanțe sau chiar premieri) pun lupa pe presă  (așa cum e cazul cu reținerile din dosarul Mediafax- LINK) :

Poate pentru că vedem lucruri foarte diferite :

autoritățile văd bani, business, taxe, presiune, influență – și tentațiile care decurg de aici pentru antreprenorii industriei  ;
în timp ce eu văd marfă (conținut) livrat clientului (cititorilor) – cu toate efectele profunde pe care le produce în societatea (și mentalitatea !) românească toxicitatea”produsului” scump, prin însăși definiția lui, făcut din resurse vagi, nesigure și dependente de prea multe lucruri care nu au legătură cu plata lui.

Important : scriu, aici, despre produsul pe care și eu și dumneavoastră, stimați cititori, îl consumăm mai des decât pe pâine, pe țigări, pe proteine și pe apă:informația – de când deschidem ochii cu noaptea-n cap și până când adormim, în crucea nopții, în fața televizorului. Doar aerul îl consumăm mai des.

Stabilesc din capul locului poziția de pe care vorbesc :

  • A, NU sunt fan al lui Adrian Sârbu:  din ce știu și din ce procesez, omul și-a construit afacerea doar din poziția de antreprenor, nu și de cetățean și de ”om” cu o conștiință minimală de contribuabil – pe o marfă și piață care presupun mult mai mult decât antreprenoriatul. Un soi de ”Patriciu” (Dumnezeu să-l ierte) al media, într-o industrie în care valoarea adăugată e mai mare și, mai ales, foarte diferită, de cursul brent în dolari.
  • B, Am ieșit din ”sistem” tocmai din convingerea că, așa cum e nevoie de o altă clasă politică, impusă de evoluția cetățeanului și electoratului, așa e nevoie de o ”altă presă”, impusă de necesitatea de-a nu mai insulta inteligența cititorului și, mai ales, de-a nu specula slăbiciunile sale omenești.
  • C, Unii spun că așa ceva nu se face, dar eu mă solidarizez cu jurnaliștii pur-sânge de la ZF, Gândul, agenția Mediafax și celelalte ”produse” create, implementate și stoarse de Adrian Sârbu.

O fac pentru că mă sperie în aceste zile, în fața problemelor de la Mediafax, bucuria tâmpă a televiziunilor politice de cealaltă parte a ”baricadei” nici măcar politice.

Poziția mea de mai sus pleacă de la explicarea unei accepțiuni : 
Spun ”produs scump” : cum poate fi ieftin ceva care presupune o bună credință mai mare decât cea a strungarului, un angajament personal și afectiv mai mare decât cel al zugravului, o gestiune a nuanțelor mai mare decât cea a inginerului și o dârzenie în urmărirea (uneori cu prețul vieții personale și a confortului minimal intim) mai mare decât a analistului financiar corporatist ?

Am de făcut 3 observații față de reținerile (”arestările”) celor 4 persoane de la grupul Mediafax :

  • una pentru autorități,
  • una pentru piață
  • și una pentru cititor/ consumator de informație

La rând:

1, Pentru ”autorități”. Antifacilități.

Există niște facilități pe care autoritățile le crează pentru anumite industrii producătoare de valoare adăugată mare : IT, energie negociată geopolitic, industriile agricole etc.

Pentru presă nu doar că nu există ”facilități”, dar autoritățile (adică decidenții politici) se încaieră pe o presă captivă din punct de vedere economic , în metode cât mai diverse (dar și mai primitive în același timp) de preluare : schimbarea ”finanțatorului” peste noapte, uneori din scurt, între 2 tururi de scrutin, rezumă niște beneficii de poziționare și de imagine care nu ar fi posibile într-o industrie sănătoasă.

Nici nu-i de mirare : puțini politicieni cu putere de decizie (adică autorități) își pot închipui că există și jurnaliști care-și percep meseria ca pe ceva fundamental diferit față de propaganda politică.

Lucrurile stau realmente așa : ”Ei” cred că cine plătește comandă și muzica. Nu-i de mirare, deci, că o presă captivă e tot ceea ce-și dorește ”statul”, indiferent de cine-l ia în concesiune din 4 în 4 ani. Statul căruia nu-i pasă de marea problemă a mentalității generale, de informația clară (care-l dezavantajează), și de gestiunea opiniei de bună credință – pe care vrea să o manipuleze.

Un exemplu rudimentar: la o piață de 3-400 de milioane anual (la atât a ajuns), o înjumătățire a TVA la presă ar însemna mai puțin decât a furat Dl. Dan Voiculescu în dosarul ICA.

Nu doar că nu o va face nimeni, dar e foarte posibil să se revină pe taxarea sporită a dreptului de autor: guvernele (începând cu cel al Dlui. Boc și continuând cu toți ceilalți hămesiți pentru bugetele pe care nu le pot articula) nu au habar ce înseamnă exclusivitate, și vor considera mereu că o cărticică scoasă în 1000 de exemplare e mai ”de autor” decât un articol exclusiv care are 20.000 de citiri :

Dar e mai simplu să discuți cu Ghiță, Voiculescu, Vântu, Udrea și alți iubitori de presă din câți or mai fi fost –  decât să scapi din țarc redacții întregi.

Urmarea : nu doar distorsiunea realității (la nivelul primar – de informație), ci și schizoidia unor oameni care trăiesc vieți paralele într-o industrie care le-a deformat însăși temelia lor umană.
Nu cunosc să existe instrument care să cuantifice efectele în societate ale acestui mod de-a propaga adevărul simplu și de bun simț.

2. Pentru piață.

De fapt, pentru cozile de topor din piață.

Piața presei este profund deformată. Și asta și din cauza unora dintre lăcrămoșii care-și plâng astăzi, unii altora, pe umăr.

La mijlocul anilor 2000, decizii de afaceri în presă –  luate de oameni foarte concreți cu inconștiența de care poate fi acuzat astăzi premierul Ponta că a manipulat și pliat politicile economice și fiscale pe interesul său conjunctural – au luat decizii de rea credință și prostești, care se decontează în acești ani.

Exemple simple :

Nu face nimeni legătura între cedarea RODIPET – cu acceptul Clubului Român de Presă – către un neavenit fără nicio experiență în distribuția de presă, falimentul RODIPET și problemele din presa scrisă pe care acest faliment le-a precipitat.

Nu face nimeni legătura între rebate-urile profund antieeconomice pe care impostorii de școală nouă din ”top” managementul de presă le acordau numai ca să-și îngroape concurența – dinamitând, de fapt, piața și scoțându-i, astfel, și pe ”top” manageri dintr-o industrie în care nu se mai putea trăi.

Nu face nimeni legătura între complicitățile create între piața de publicitate și interesele foarte precise din mediul politic și din media ”anexate” – complicități create cu o inconștientă dezinvoltură de niște inși care s-au crezut mereu manageri de succes pentru că au obținut la un moment dat o creștere conjuncturală pentru patronii lor și niște sute de mii de euro care au crezut că le vor ajunge pentru restul vieții lor profesionale…

Mor când îi văd pe toți aceștia plângându-și unii altora pe umăr – pe ediții online, pe bloguri și pe printuri sau în live –  de probleme care chiar există și care chiar sunt grave, dar la care au pus umărul cu seninătatea cu care ar fi făcut o glumă proastă.

3. Pentru cititori.

În fine – pentru consumator. Mai întâi :

Dacă nu aveți o afacere: gestionați măcar un buget? Decideți, măcar pe salariile a 2 oameni și aveți target de vânzări măcar o câtime din ceea ce vinde compania Dvs ?

Dacă da, faceți o listă cu situațiile în care ați vinde măcar un capăt de ață gratis, unui segment de piață vag, și pe un termen nedefinit. Ei – cât de lungă e lista care v-a ieșit?

Asta e presa : când cu gene ostenite – cum spune poetul – suflăm seara-n lumânare, să ne gândim la ceea ce spun toate studiile – anume că două treimi din informația pe care o primim într-o zi ne parvine prin presă (direct, sau de la alții care au citit-o sau de la alții care au procesat-o) și să ne gândim : când am plătit ultima oară această marfă în funcție de care ne orientăm pașii în business, în societate, în poziționarea față de ceilalți ?

O marfă scumpă – mai ales dacă vrem calitate și credibilitate – care crează o piață. Cu reguli, distorsiuni, tentații, infracționalitate curentă și, dincolo de ele, cu produse care fac – vă asigur – mai mult decât câți bani dau consumatorii direcți  pe ele.

În final, reiau :

  • -, Nu-l plâng pe Adrian Sârbu – știu precis de ce.
  • -, Mă simt solidar cu jurnaliștii pur-sânge de la ZF, Gândul, Mediafax și celelalte titluri aflate acum la ananghie.
  • -, Să așteptăm verdictul final al justiției : miza juridică e dincolo de industrie.

 

Sursa: cursdeguvernare.ro