E ceva ce nu inteleg in decizia Curtii Constitutionale. Judecatorii au hotarit sa discute luni contestatia lui Traian Basescu referitoare la suspendarea sa, si, daca cei 256 de parlamentari au actionat in regula, democratic, atunci Base va trebui sa iasa pe poarta Palatului Cotroceni chiar luni DAR NUMAI dupa ce a predat cheile Romaniei presedintelui interimar.
Avind in vedere ca abia marti se discuta la CCR contestatia lui Blaga referitoare la „suspendarea” sa si inlocuirea cu Antonescu, rezulta, in mod logic, ca luni seara Traian Basescu ii va preda Palatul lui Crin file de poveste.
Desigur, marti, in mod inevitabil, avind de partea sa intreaga Europa, NATO si SUA, plus intreaga presa internationala, plus cele mai clare argumente juridice, CCR ii va da dreptate lui Blaga! Chichita juridica prin care USL putea evita contestatia lui Blaga era sa amputeze CCR, prin celebra ordonanta de urgenta, chiar in ziua inlaturarii celui de-al doilea om in Stat! Numai ca uslamistii erau la sprituri, sarbatoreau! Abia dupa ce s-au trezit din mahmureala au navalit sa masacreze Curtea! Era prea tirziu, juristii PDL au fost mai iuti.
Parafrazindu-l pe Van Rompuy, Presedintele Europei, privind inlaturarea primilor 3 oameni in Statul Roman, in doar citeva zile, as spune ca „democratia” asta suna ca dracu’! E adevarat, are si partile ei amuzante! Il si vad pe Crin nerabdatorul cum navaleste luni noaptea peste Cotroceni, calarit de Voiculescu, si cum se va lega cu lanturi de jiltzul prezidential, temator ca marti pe la prinz, in timp ce va dormi, o sa vina Blaga sa il ceara afara!
Sa fie posibil sa intram definitiv in Cartea Recordurilor? Cu un Presedinte suspendat de doua ori in 8 ani si doi „presedinti” suspendati de bunul simt si de lege dupa „o domnie” de o singura noapte?! Dottore Antonescu, poate aveti un pic de rabdare pina marti la prinz! Chiar cu riscul sa nu ajungeti niciodata Presedinte! Nici chiar pentru o noapte! Sa fiti iubiti!
ROG ADM CA DIN ACEST MOMENT SA BLOCHEZE POSTARILOR TUTUROR CELOR CARE NU AU LIMBAJ DECENT LA ADRESA CELOR CE POSTEAZA PE ACEST BLOG !
calm si sa nu-i mai bagam in seama. lasati-i sa posteze si sa comunice intre ei. Sunt in culmea extaz-ului..usor, usor isi vor da arama pe fata cu totul. Stam cu ochii pe ei si analizam.
E cam tarziu, Tina, din pacate 🙁
Apelul la IGNORE a fost facut mai demult si multi nu au tinut cont de el. Acum doar se simt cu sacii-n caruta si profita de asta.
IGNORE e cea mai buna tactica, dar trebuie adoptata in unanimitate si nu in majoritate 😀
Fluturi, nici mie nu mi se pare OK,atacul la persoana , propun Adm sa blocheze postarile atat vreme cat nu sunt in limbaj decent.. Nu doresc sa continui discutiile la nivel suburban, nu stiu daca este OK sa blocam doar ca au alte opinii.
Asta este ultima chemare a mea, totul depinde de detinatorul blogului.
@Kukri, DA ! „Acuzam textul si nu nick-ul” , dar cum iti explici ca la comentariile DECENTE ale noastre(barbat/femei) NI SE RASPUNDE IN MOD ORDINAR? „argumentele” de genul: „cred ca iti curge ulei ars din gura” (vezi ndumiritul care m-a jignit) NIMENI NU A TIPAT: ORDINARIE! Singura l-am apostrofat pe mitocan(ca).Discutiile astea numai intre noi nu-s bune de nimic, zic eu. Infiltratii stau aici si URMARESC PULSUL cetatenilor onesti. Repet: S-AU LOGAT PRIN MAILUL MEU. M-AU AMENINTAT PRINTR-O ASA-ZISA RECLAMA. Nu am spus asta pana acum, dar a venit timpul SA DAM CARTILE PE FATZA!!!!
alice, mai calm te rog. tu acuzi faptul ca nu ai fost sustinuta, aparata… iti inteleg perfect sentimentul.
ia in calcul totusi ca uneori cei de la care te asteptai sa ia atitudine poate nu erau pe blog si cand au intrat, tarziu, n-au mai avut rabdare sa recisteasca toate mesajele.
ignore-ul este cea mai buna arma. acuma, vezi tu, unele persoane ca tine sunt mai sensibile, altele ca mine, nu se inflameaza atat de tare la marlaniile unora.
trebuie sa recunosti ca e mai atractiv sa fie si o ironie si un umor, poate extrem, ehhh aici e buba, unde se trage linia decentei?
raspunsul este unul singur: cine administreaza blogul aceia dau culoarea lui. e simplu.
Blogul ca si viata nu este o gradinita de copii cu educatoare care sa te apere clipa de clipa.
Statul de drept este construit gresit sau voit in asa fel incat sa permita astfel de situatii la limita legii.
Pana nu se reformeaza din temelii, pana nu reconstruim statul de drept, astfel de situatii pot interveni ORICAND.
Ca ne convine sau nu.
Inca odata, Tina: CAND SE VA PUBLICA IN M.OF. hotararea guvernului? daca e peste 1 (unu) an, e…vax albina!
Alice, pai aici este cheia loviturii de stat- ca nu vor publica – orice lege ; ordonanta samd trebuie publicata imediat-deci deciziile CCR nu au valabilitate, nici macar cea in baza careia si-au redat atributiile pana nu este publicata in Mof de aceea toata lumea spune ca este Puci .
Am judecat gresit CCR – ei sunt inca cu mainile legate ! 🙁
Cititi va rog aici ref hotararea CCR de ieri , si dupa aia vedeti care este situatia de facto! 🙂
http://www.evz.ro/detalii/stiri/evz-iti-explica-ce-a-decis-curtea-constitutionala-vezi-de-ce-revocarea-lui-blaga-si-anast-991-1.html
Indiferent de culoarea politică pe care a avut-o guvernarea din ’89 până acum, mi-am văzut de responsabilităţile mele de om, de cetăţean.Mă aşteptam ca şi ceilalţi să procedeze la fel.
Dacă în aceste zile am comunicat pe aici, am făcut-o deoarece, de la mine, jocul care se vede nu mai respectă regulile.Joaca de-a hoţii şi vardiştii a depăşit limita normalităţii.
În ciuda îndemnelor unuia sau altuia, nu intenţionez să plec din ţară deoarece refuz să-mi tai cordonul ombilical care mă ţine legată de pământul acesta.
Însă tare mi-e scârbă de tot ce se întâmplă în aceste zile!Avem modele minunate pentru generaţiile care ne vor urma.
@Gabriela, nu e problema, dar nici asa ca ABSOLUT NIMENI din acest comitet sa nu intervina la jignirile adresate unor comentatori. Cand i s-a spus Tinei ca probabil nu are sotz si de aia sta pe platforma asta, NIMENI nu l-a apostrofat pe OBRAZNIC. Eu am apelat la admin cand am fost agresata verbqal de „ndumiritu” cu insinuari cum ca as fi beata. NIMENI nu l-a „intrebat de sanatate” pe individul/a ala cum de isi permite sa fie ordinar in comentarii.
alice, inteleg ca distinsii nostrii postaci USL vor sa stie daca am sot ??? 😆 😆 😆
wooooowwww va dati seama ce importanta am ajuns ! 😀
..sau ce cosmar 😀 , ehheeee nu sunt primii care vor sa stie , deh pretul succesului 😆 😆 😆
Da di ci vor să ştie, Tina?Vor s-o pună de o nouă coaliţie?
:))
Tu să mă scuzi pentru că mi-am permis să mă amuz dar mi se pare deplasat să interseze altceva decât textul scris de un individ sau de altul.Statutul matrimonial o fi având importanţă pe site-urile de specialitate dar nu aici. 🙂
nu-i bai, rapunsul este ptr ca atacul la persoana descurajeaza , de aceea se face asa 🙂
Alice, eu am protestat impotriva acestor „comentatori”, am cerut bannarea lor, am propus ignorarea lor. ovidiu a cerut bannarea lui Alex, s-a intamplat, apoi acest nick a revenit.
unii l-au ignorat, altii nu. ca de exemplu oriana care chiar i-a urat chinezului si vreme frumoasa in concediu, asta doar asa sa-mi dea mie peste nas. asta e rodul intereselor meschine si reactiilor bazate pe umori. am avut si o disputa cu Night pe marginea bannarii chinezului pe forum.
acestea sunt faptele.
am citit si eu comentariul marlanesc la adresa tinei70, dar sa nu uitam ca tot tina70 a decis sa continue discutiile cu ei, asa ca fiecare a avut ce a dorit.
ti-am raspuns la „absolut nimeni”.
recunosc ca de cand i-am numit trolli si am avut acea dezbatere pe forum, reactiile chinezului, john si timan s-au modificat in mod substantial. mai sar si ei calul, il mai sarim si noi important e ca dupa o „ciocnire” sa nu o tinem ca gaia maţu’.
si inca ceva alice, si vb la modul general, femeie sau barbat, aici suntem niste nickuri. te bagi in controverse… ti-o mai si iei pe carca nu merge doar sa dai cu pietre in ei si la o reactie mai dura sa tipam isterici ca de ce nu sunt „impuscati la zidul blogului”.
dar concret, la raspunsul fata de tina70, o reactie a celor care supravegheaza blogul ar fi fost necesara.
nu te repezi sa acuzi lipsa de implicare a Comitetului pana nu te informezi exact.
ultimo: Comitetul functioneaza doar pe forum NU si pe blog.
faptul ca exista opinii contra este un lucru bun. limbajul trebuie amendat, dupa cum spuneam, acuzati textul nu si nickul.
Fluturi, nici mie nu mi se pare OK,atacul la persoana , propun Adm sa blocheze postarile atat vreme cat nu sunt in limbaj decent.. Nu doresc sa continui discutiile la nivel suburban, nu stiu daca este OK sa blocam doar ca au alte opinii.
Asta este ultima chemare a mea, totul depinde de detinatorul blogului. 🙂
Salutati noul presedinte al Romaniei: CRIN ANTONESCU!!!
Aceasta rapida lovitura de stat este capabila sa provoace orgasme, scurte si ele, numai ca nu poate face plozi din cauza lipsei de partener. Nu exista partener nici in randul populatiei si nici in randul opiniei internationale. Este o autosatisfacere a USL executata in vazul nostru, al tuturor, si in totalul dezacord al cancelariilor lumii civilizate. Raul a fost facut. Privind la tandemul celor doi neterminati, lumea ne priveste ca pe o natiune de ciudati care isi aleg conducatorii din randul infractorilor sau a loserilor de cariera si isi trimit intelectualii in exil.
Trebuie sa recunosc, iata, dupa mai bine de 20 de ani, comunismul mai reuseste sa ne umileasca si sa ne calce demnitatea in picioare.
As vrea sa pot rade de analiza ta realista. Dar, din pacate, nu pot sa spun decat: 🙁 🙁 🙁
din pacate ai dreptate si marea problema este lipsa unei oferte politice puternice. ceea ce a aparut acum este slaba, neconcludenta si cu destui tradatori in ea.
Racnetul Carpatilor-editie revizuita si reactualizata
Care va sa zica,cinstit auditoriu si cititoriu,iata ca invie!!Cum cine,bre nene??Racnetul Carpatzilor!!(aplauze indelungi,fireste,in randul onorabililor).
Pe prima pagina e scris cu litere de-o schioapa(nu,frate,de schioapa lu Mitica frizeru,ca aia e analfabetata,n-are a face cu asa publicatzie de prestigiu unde se aduna,onor,toata protipendada intelectuala a urbei)ca vremurile ce au trecut pare ca au reinviat cu frenezie patriotarda si istorica deopotriva(mofturi,nene!!rasera in barba politicienii).
Ca amploaiatzii dupa ce asteptara cu limba scoasa legi noi la vremuri noi si masuri sociale menite pentru a trai bine,asa cum li se promisese,se trezira peste noapte,ba chiar peste ani de asteptare cu o sotzietate fara moravuri si fara printzipuri,care va sa zica,de o asemanare leita cu politicienii carili o conduc.
Si conducatorii(plecaciuni,boieri dumneavoastra,ca vorba ceia tat intreprinzatoru viseaza la scutire di impozit ca vraghia malai si calicu praznic)isi suflecara manecili(Doamne fereste,doar nu crezuratzi ca sa sa apuce de munca ca munca-i rushanoasa si pentru utilaje,bre)si le bagara afund in bogatzaili tzarii si le inghesuira in buzunarili proprii si cand buzunarili devenira neincapatoare le bagara in vile la munte si la mare si cand pamanturile tzarii nu le mai incapura facura si in strainatate(probabil in curand isi vor lua pamant pe Luna sau alta planeta pusa la dispozitzia neicapatorilor).Si cand nimic nu le mai sclipi in ochi se apucara de furat insasi Constitutia tarii cu institutii cu tot,cu democratie si libertatea contribuabilului,fireste,ca la ce-i mai foloseste,stimabilului,in vremurile de restriste ce vin,vremuri comunistoide pe care bine ni le amintim.
Vetzi spune,onorabili concetateni,ca daca se dovedira a fura de ce nu infundara ‘mnealor puscariili?Pai nu,ca nu merge treaba asa,ca nu fura dumnealor,preacinstitii dregatori cu ocaua lu Cuza,ca doar cunosc patzania si n-or vre a fi doveditzi.Fura cu legea in mana,anume dibacita pentru a-si ascunde miseliili.(aplauze delirante!!nu,nu la adresa oratorului,Doamne fereste!!la adresa prestidigitatorilor care reusara si di data aiasta sa umple ochii poporului de admiratzie in sperantza ca vor veni si painea si circul mult promise.Panea nu-i problema,le dadura,cam scumpa dupa cursul ametitor al euroiului si cam amara,da’ circu’ fu fara precedent de se uita la noi toata lumea ca la extraterestri,monsieur!
Da’ nu-i bai,in curand vor inchide gura lumii si gura presei si a DNA-ului si a ghetei ANI …sau…ma rog,asa avu impresia onoratu orator).
Dar ce vuiet se aude?Nu,nu e mama lu Shogun!!E doamna Justitica siluita din toate pozitiile ca cica a avut tupeul sa darame piramida lu Tuthankamon-premier si cica pregatea jefuirea Motanului-sacru de toate pamanturile carele i se inchinara in semn de preaplecata recunoastere obiedienta a divinitatii cu care fu impopotionat inca din inceputuri.Deh,ii inchisera gura bagand-o si pe asta in haremul “virilului” conducator Somnori-Pogonici,sa aibe cu ce se juca pe la pranz cand s-o trezi din romanticul somn de care e indragostit lulea.
Da’ parka mai ramase ceva…ah,da!!(era sa uit,pacatili meli celi greli)tovarasu’cochilot-premier copy-paste isi dori si el jucarica sa si batu din picior…”-Tata-socru,tara va fi a mea!”.Si dupa printzipiul:”Astazi fur un doctorat,/Maine fug cu tot cu stat/Si frumoasa Romanie/Voi Banania sa fie!”,i se puse la chicioru’nerabdator si ultima reduta care mai rezista in bataia pustii de vanatoare primita prin testament de la dragul sau professor,Nascase-‘nshpe zeci de case(na,ca asta era de la rubrica fapt divers ).
La noi…ca la nebuni,fratzioare!!
Cu consideratiune,un parlit de editor din targu Iesilor…de la fitzuica de partid si stat “Racnetul Carpatilor”,editie revizuita si reactualizata dupa noile vremuri carili ne napadira
@Bendis, adminul a fost sesizat de Ovidiu+Paul Ionescu si… EI CONTINUA SA JIGNEASCA, SA FIE PREZENTI PE PLATFORMA. CUM ITI EXPLICI ASTA???
Alice, multe-s cele nepricepute de mine.Cred că mă voi lămuri într-o bună zi.Eu am răbdare. 🙂
Tina, cum ti se pare ca nu pot comenta la multe postari? Ti se pare normal ca acest comitet de integritate sa nu fie unit tocmai acum? Iti convine ca popaleon +etc te jigneste?
Prin ce am jignit eu pe cineva pe acest blog? Faptul ca am alta parere referitor la Base si pedele, este o jignire pentru voi?!… Bag seama ca da…
Alice..comitetul poate interveni numai pe forum
nu si pe blog. Au mentionat-o clar cateva luni in urma.
Alice, in aceste zile este jignit poporul roman de catre latrina 3 , asa ca ptr mine nici o surpriza, vezi tu aici am ajuns, asta este tara pe care o doreste USL ! Tu le vorbesti frumos , ei arunca cu rahat in tine si te face in toate felurile. Eu pana la urma sunt un nimeni fata de alte persoane mult mai mari care sunt jignite zilele astea.Cititi comentariul de la Ev Zilei , cred ca am judecat gresit CCR! In rest eu , asa cum am spus, nu mai raspund la nimeni decat celor care au bunul simt sa se exprime civilizat. Nu-i bai 🙂
CUM ITI DORESTI SA FII TRATAT IN EUROPA ?? DEPINDE DE VOTUL TAU. 🙂
http://a6.sphotos.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-ash4/208837_482906558402168_1350301598_n.jpg
FAC APEL CATRE FLUTURII DE PE BLOG, NU VA MAI COBORATI LA COMENTARIILE POSTACILOR DOVEDITI PRO USL! 🙂
DUPA AMENINTARI DIRECT PE MAILUL MEU (sub forma unei reclame) acum nu mai pot comenta pe nasul.tv. Asta inseamna ca tovarasii lucreaza la greu. Daca nu mai pot comenta este ptr ca indivizii SE LOGHEAZA LA CONTUL MEU. Domnule Moraru ce se intampla cu platforma NasulTV ?? Daca printre « adminii » care au grija de platforma asta sunt infiltrati ATUNCI E FOARTE GRAV.
Stiu si cum se logheaza : PRINTR-UN MESAJ-RECLAMA PE MAILUL MEU ! Tovarasi platiti cu « un pumn de dolari » acum e vremea voastra ! un sfat dezinteresat : ADUCETI SI MINERII, OCUPATI TOATA ROMANIA, DECLARATI RAZBOI UE. Chiar asa cum de ne permitem sa avem pareri proprii ? Cum de nu « facem sluj » la voi care vreti DOAR BINELE PROPRIU ?
vestea-buna-scade-deficitul-comercial-vestea-proasta-scade-gradul-acoperire-exporturilor-prin-importuri.
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-12756471-vestea-buna-scade-deficitul-comercial-vestea-proasta-scade-gradul-acoperire-exporturilor-prin-importuri.htm
cassandra 70,
ce va mai place sa cantati prohoduri. dar, macar ganditi putin inainte de a o face.
sau, bagati-va la chestiunile despre care aveti sau puteti sa va faceti o idee (macar o constructie logica). nu exista nicaieri vreaun indicator al acoperirii exporturilor prin importuri
hi hi hi
e altul, taman invers in schimb, de acoperire a importurilor prin exporturi
Va invit sa aderati la iccd.ro! :)Initiativa Civica Centru Dreapta ! MRU!
e neinteresant acolo.
un singur articolas slab, excesiv apocaliptico-securist comentat prompt si la obiect dar … doar de uselisti sadea.
deci, nici o distractie de soi cu exceptia poate a invitatiei adresate exclusiv calor puri de dreapta: „INNA e GOALA! MARESTE POZA si vezi cum s-a POZAT pentru francezi”
ce trist destin pentru tarisoara asta cu asemenea opozitie plângăcioasă si pârâcioasă
OAMENI BUNI AM O ALTA PARERE- IGNORATI ! 🙂
HAIDETI SA COMENTAM DOAR INTRE NOI!
Ai perfecta dreptate, Tina!
Sa nu ne amestecam in tarate, ca ne mananca porcii!
O decizie inteleapta! Astfel veti avea impresia ca toata lumea-l plange pe Base, ca nu va pica la referendum, ca toti sunt cu voi si ca pedeleul a fost cel mai bun, ca va reveni in forta si ca totul va fi portocaliu… Tehnica strutului este excelenta, mai ales pe timpul furtunilor de nisip…
Asa e. Romanii isi merita soarta. Clar ca ccr-ul e corupt. Stie de frica guvernului. Sper sa fie fericiti romanii corupti de catre cei de la putere.
Am postat o intrebare si m-am logat la raspunsul luio Bendis. NU A APARUT. Mai postez inca odata : FAPTUL CA ACESTI INDIVIZI DE TIPUL LUI « alex » etc sunt lasati in continuare sa fie agresivi, sa jigneasca, IMI RIDICA MARI SEMNE DE INTREBARE DACA NU CUMVA « admin »- care am inteles ca sunt mai multi specialisti in IT nu a fost viciat . Adica am din ce in ce mai mare convingerea ca « adminul » pe care-l stiam cu totii nu mai este cel de acum Cum se face ca asa-zisii « troli » nu sunt bannati ? Nu cumva in echipa « admin » se gasesc chiar astia de le zice « chinezu », « alex » « popaleon » etc ??? Domnule Moraru ce se intampla cu platforma NasulTV ?
Alice, am o întrebare: a sesizat careva adminul în privinţa limbajului lui Alex?
Dacă nu a fost sesizat, nu avea ce măsură să ia.Dacă a fost sesizat şi nu a luat, înseamnă că standardele de exprimare sunt surprinzător de permisive.
Alice, platforma Nasul este libera ptr oricine, acum depinde si ce fel de personaje scriu pe ea. Eu nu cred ca este o solutie sa fie banati, uitat-te la ei , se bucura, fac tot felul de comentarii jignitoare , ptr ce de fapt ? Daca sunt USL-isti si au avantaje este de inteles, nu vezi si la Case Mai Mari , se judeca tot dupa interes si avantaje. Daca nu sunt( ceea ce nu cred) inseamna ca sunt niste amarati care se bucura ca nebunu cand ii arati fundul – adica ptr ei schimbarea este un nou inceput. Noi cei care suntem cu capul pe umeri si neplatiti sa postam aici , vom avea ocazia sa vedem , ce se va alege , si de acum inainte de tarisoara asta si cat de bine ne va merge cand la Guvern si Presidentie nu mai exista nici un impediment sa se faca numai lucrurile bune care s-au promis.Consemnez azi euro = 4,5275 lei
In rest parerea mea – n-are rost sa aducem in discutie problema postacilor Anti -ca inseamna ca le dam prea mare importanta. 🙂
A fost sesizata Comisia de la Venetia!
O comisie care analizeaza respectarea constitutiei in tarile UE.
Expertii lor nu sunt politici, si nu sunt nici din PSD nici din UDMR.
Daca ai decid ca in Romania s-a incalcat Constitutia urmeaza sanctiuni si pierdere masiva de credibilitate, cu atat mai mult cu cat CCR-ul nostru nu apara Constitutia.
Scrie clar in Constitutie ca presedintii celor 2 camere nu pot fi schimbati decat de grupul parlamentar ce i-a propus.
De asemenea, scrie clar ca Presedintele poate fi suspendat doar pentru fapte GRAVE. Nu este cazul acum.
Europa nu se va linisti de maine, ci se vor alarma si mai tare.
Practic Constitutia se interpreteaza in Ro in functie de interese.
Iar pentru USL-amistii bucurosi dupa decizia din seara asta, va invit sa notati cat e acum cursul de schimb si sa il comparati cu cat va fi pe 29 iulie.
Somn usor Romania. Ai liderii pe care ii meriti.
nasule, azi suntem in 10 iulie, si tu dai inregistrari din 5 iulie?
http://www.pesurse.ro/#/2012/07/10/se-negociaza-ultimele-locuri-pe-lista-imunitatii-p.html
Se pare ca si el stie ca o sa fie demis si o sa intre la puscarie. Asa ca si-a luat masuri de precautie ca stie ca e corupt
@xelA….TOT BOU AI RAMAS….SI ASA …!!!
Deci s-a dovedit!!!
Tot ce a facut USL-ul a fost perfect democratic si constitutional. Nu place tara? Marsh afara din ea. Va gonim ca pe niste caini
Alex, eu la periferia lexicului limbii române nu intenţionez să cobor pentru a mă face înţeleasă de tine.Doar atât te întreb: tu ţi-ai terminat medicamentele sau nu-şi mai fac efect, drăguţă?
„Marş” să le spui celor de te-au educat!
Gonesti pe mata ma! 😆 😆 😆
Din pututl gandirii nedertaliene te informez ca: CCR a conisderat inadmisibile plangerile lui Blaga si Anastase deoarece acestea au fost facuta dupa ce a aprut O.U.G prin care s-au luat atributiile CCR, dupa care a aparut O.U.G.in care se anunta oficial ca nu mai sunt Presedintii celor 2 Camere. Adica ramane lovitura de stat , legiferata doar ptr faptul ca Monitorul Oficial a publicat actele oficiale in functie de ordinea in care a vrut Guvernul,ceea ce este mult mai grav.
Cu aceasta mascarada , vom fi suspendati din CE.
comentul este ptr Alex 😮
Alex, esti de compatimit , dupa modul in care te exprimi , asa cum am spus-o mai multi aici, ai mari probleme . 😀
Ramane cum am stabilit..hai sictir nesimtitule, cum iti permiti sa ne dai afara din tara unde
ne-am nascut. iesi tu dracului afara tradator
de neam.
Cred ca ai probleme, frumosule!
Poate ai uitat care iti este locul!
Cred ca faci parte din LOTUL DOGARU!
Dupa cum ii spuneam mai devreme unui alt coleg de lupta de al tau! NICI TU NU CREZI CE SPUI..
Santem oameni liberi si traim unde vrem !Cred va voi trebuie cereti azil politic in RUSIA!
Aici sunteti in minoritate ,precum ungurii.. daca tot va place asa mult acest mod de a trai , de ce va chinuiti aici…
Si asa nu faceti nimic BUN ,pentru acesta tara in comparatie cu ei!
In afara de interese personale si de grup(aici a se citi „interese FINANCIARE”) altceva nimic pentru cei multi…pentru popor!
Deci sunt sigura ca nu esti in masura sa spui tu&co, sa plecam din CASA noastra!
Daca ar fi democratie ai fi … somer!
alex,
cred ca iti inteleg frustrarile pe le-ai avut alaturi de multi alti romani timp de peste 8 ani. faptul ca esti taios si dintr-o bucata, chiar daca nu e stilul meu, cred ca e ok, atata timp cat nu te orbeste definitiv.
sa spui insa „mars afara din tara si va gonim ca pe niste caini”, nu e de loc in regula nici cand te adresezi unui individ. cu atat mai putin cand spui asta „la gramada”.
chiar daca, sau poate tocmai fiindca ei, adversarii tai obisnuiesc sa procedeze asa, agresând la gramada pe toti cei care gandesc altfel (si cand am vorbit de agresiune nu m-am referit doar la cea verbala excesiva ci si la masurile pe care le luau cand aveau cu totul puterea in mana).
sunt sigur ca ii doare mult mai tare adevarul spus direct si cu argumente.
fiecare cu parerile si optiunile lui insa nimeni nu-ti da dreptul la astfel de jigniri, toate au o limita.
Gabriela,
Ai dreptate. Ce bine ar fi daca toata lumea ar fi la fel de civilizata, precum zici, in viata reala
Nici chiar asa! Tara-i mare, e loc pentru toti. Nu exista prostie mai mare decat sa ne uram din cauza politicii si politicienilor. Nici tie nu ti-ar place sa te trimita cineva afara fiindca nu-l suferi pe base…
…cer azil politic in occident…!
gp, stai cuminte în ţară!Nu vrei să aştepţi momentul în care vei spune „am avut dreptate”?
Eu aştept să văd ce vrăji mai face abramburica în sistemul de învăţământ. 🙂
In asa fel si-au aranjat „treburile”,incit pot jongla cum vor cu deciziile CCR.Le publica sau nu le publica in MO,in functie de cum ii avantajeaza pe ei.(pe 28 iunie pe dl COPY PONTA,prim-ministrul meu nu a tinut cont de decizia CCR si era obligat sa o faca).Eu nu ma astept nici astazi la decizii favorabile romanilor din partea CCR.Nu m-au intimidat aceste decizii,nici declaratiile prim-ministrului COPY PONTA in conferinta de presa de aseara,unde a fost PENIBIL inca o data,nici sondajele „infloritoare”,comandate de furaciosii de libertate,voi merge pe 29 iulie la vot si voi vota NU(nu sunt de acord cu demiterea presedintelui Basescu).Dl presedinte Basescu nu este in conflict cu romanii,cum a spus prim-ministrul COPY PONTA aseara,”conflictul” este indus in creierele electoratului pro-comunism de ANTENELE lui Dan Voiculescu,televiziuni de doi bani, care au moderatori de doi bani.
Vai c.u.r.l pnl-stilor,ce plasa si-au luat.
De ce?
Prin deciziile de ieri ale CCR,ne indreptam spre o Republica Parlamentara,ungurii isi exprimasera aceasta dorinta de mult timp,iar cel care a inclinat balanta in CCR a fost unguroiul.
Adio Presedentie,te iubesc tiranie…asa vor scanda peste un an ciumpalacii. 😆 😆 😆
Cu excepţia celor ce se adună sub palma ocrotitoare a usl-ului în aşteptarea pomenilor, ceilalţi vor regreta într-un viitor apropiat (din păcate prea târziu).
Dacă mai adăugăm şi prezenţa cuplului iliescu-voiculescu în ceafa celorlalte două genii, ponta-antonescu, putem pune colac şi lumânare umbrei de democraţie existentă în ţară.
Baftă, naţiune, fiindcă vei avea nevoie!
🙂
😆 😆 :lol:…ieri seara pe fondul lovituri de stat,a aparut unul de la pnl,cu ochii belitzi,care este ceva acum acolo,in interiorul partidului,nu stiu cum il cheama,si ne spunea ca a inceput sa functioneze independent justitia,prin cercetarea lui Blejnar la DNA.
El saracu uita ca la DNA este Morar,iar la parchet Codruta.
Aduceti-va aminte cat de greu a fost inlaturat Blejnar de catre MRU,din ce cauza?…tind sa cred ca Blejnar era si este omul transpartinicilor,se va vedea in timp,iar belitul habar n’avea de ce se bucura,pt.ca marelui copy/paste ii picase fata. 😆 😆 😆
il cheama …chit…chit…chitoiu
…finul lui rusanu…ala care a blocat conturile la Nasul….nenorocitii…!!
Patroclekukri,ce faci …orfane? Nu-ți mai priește berea? Cât te-am învățat eu de bine, să nu-ți faci chip cioplit, să nu te închini la vițelul de aur, dar tu nu…tu plici…plici …plici ….toată ziua și toată noaptea…Te-am învățat din toate cărțile bune, să nu intri decât în lupte în care ești sigur că ești învingător, să nu bagi mâna în banii acționarilor, să nu speri la RDS&RCS,să încerci pe rețelele de termoficare,să nu-i spui altuia lucruri pe care le inventezi, de care acesta este absolut sigur că sunt bazaconii, pentru că e calea sigură de a fi catalogat mincinos patentat…Un singur lucru nu ți l-am spus, pentru că nu eram sigur de existența certă a lui…Băsonii și-au trăit traiul, și-au mâncat mălaiul…În 40 de zile n-o să mai vezi nici unul…Nici de sămânță…Toți veți fi… crinoni…
…astia sunt…
http://baricada.wordpress.com/2011/02/21/usl-friends-cocina-cea-de-taina/
Dragi basisti, cum sta treaba cu „lovitura de stat”? Sau cu „mineriada parlamentara”?
Am vazut aseara ca CCR a stabilit ca absolut toate masurile luate saptamana trecuta sunt…la naiba…CONSTITUTIONALE!!! Treziti-va si lasati creierul ala sa gandeasca, mai lasati ordinul primit pe unitate. Va tavaliti in chinuri „auoleu, democratia, sariti mamica!”, de parca l-au ridicat pe Jucator si l-au dus in piata sa-l execute. Vad pe aici apeluri la Providenta, vine intunericul, vine Apocalipsa. Pe bune, unde traiti, in care galaxie? Hai sa vedem cum se va opri viata-n loc dupa ce mult iubitul si stimatul VOSTRU (pt ca al meu nu e) presedinte va pleca acasa. Sa vad toata Europa dandu-se cu fundul de pamant ca Romania a pierdut un mare lider. Lasati abureala cu declaratiile liderilor europeni postate in toata presa basista. Nu e nicio incalcare a „statului de drept” pe care atat il plimbati din gura-n gura. Incetati sa mai fiti penibili!
N-au fost constitutionale, ci INADMISIBILE!
Lovitura de stat e confirmata!!!
Mars in vizuinile voastre!!!
luci…co, tot ce nu e imposibil se întâmplă…iar ce e inadmisibil nu se întâmplă…
Corect luci! 🙂
Mars tu de aici, nu mai da cu jeg baisit!
@razvan….dute si pupa condurul lui catalin voicu si voiculescu…lasane pe noi in pace…de creier, e valabil pt tine,ecam neted…..tinere…!!!
mai basist mic si dulce, cum te exciti tu ca un viermisor! Te pupic! 🙂
Oare tu crezi ce ai scris? Eu xcred ca nu!
Este numai o poezie pe care ai invatat-o,tu si toti ceilalti angajati ai USL, si aici nu faceti decat o redare ,fiecare in stilul lui!
In privinta ”Treziti-va si lasati creierul ala sa gandeasca, mai lasati ordinul primit pe unitate.” este foarte valabil pentru voi,toti cei care va vindeti cu totul pentru ceva arginti..
i
Ii inteleg pe cei care sunt dezamagiti si isi scriu aici durerea si dezamagirea,numai ca, daca l-ar cunoaste mai bine pe Basescu, ar intelege ca el nu are nevoei acum de bocitoare,alaturi de el.
El a fost, este si va fi un luptator !
Ii plac provocarile si mai ales cele mai grele !
Cand nu esti sigur de reusita, schimbi reglulamentul jocului, in asa mod , sa nu ai nici o piedica stiind ca celalat participant la joc ,este obligat sa respecte toate regulile! DECI SUNT ANTICIPATE TOARTE MISCARILE ADVERSARULUI !
Va fi ceva mai greu acum, cand nu mai este presedinte si nu mai este supus unor reguli….
Cand ai fost comandant de nava,esti mai obisnuit cu imprevizibilul decat cu normalitatea!
Ca si comandant de nava,ai o responsabilitate enorma , nu se poate compara cu ce de COCHILOT….
Bine, stai jos, ai nota 3 pentru azi!
Oricum pentru voi data de 29 iulie va trebui proclamata zi de doliu national 🙂
Aveam o infima speranta,cu privire la respectul legii de catre unica instanta care ar mai fi putut sa o respecte!Evidentele spun asta!Dezbaterile si ecoul international sustin asta!
In acelasi timp,undeva ,in subconstient alerta era maxima.Gindul la caracatita sistemului ticalosit aflata in plina lupta de supravietuire nu imi da pace.Presedintele Traian Basescu nu a reusit decit in mica parte sa elibereze institutiile statului de structuri inchistate,aservite unor interese oculte care depăsesc granitele tarii.
Nu exista nici o garantie ,desi suntem amagiti cu fata morgana a UE si a structurilor NATO,ca avem independenta deciziei,ca avem suprematia nationala,ca suntem mai liberi decit am fost vreodata si ca valorile supreme ale democratiei si statului de drept sunt de neclintit.
Operatiunea desfasurata sub ochii intregii lumi,o pot compara cu actiunea unei cobre regale.Asteptare,pinda,tactica si actiune.
Arestarea lui Adrian Nastase a declansat butonul de la pupitrul de comanda al sistemului ticalosit,amortit doar pentru a insela aparentele.
Nu stiti cine este sistemul ticalosit?Iata-l in toata splendoarea,a inviat cu moartea pe moarte calcind!El se numeste Dan Voiculescu,Parlamentul Romaniei,Curtea Constitutionala,guvernul Romaniei,cu tot cortegiul institutiilor confiscate si adjudecate ,in sarabanda diabolica a rastignirii poporului roman!
Catalin Voicu este exponentul cel mai vizibil ,iar Hrebenciuc cel mai potential executant al unei strategii organizate după tipul si asemanarea unui puci de sorginte bolsevica!
Presedintele Traian Basescu nu este singur!
Nu omul Traian Basescu a fost inlăturat cu brutalitatea bocancului securisto-comunist,ci insasi natiunea romana!Poporul nu este imbecilizat asa cum spera paduchimea oplosita in traista lui Voiculescu!Abia acum se trezeste,abia acum deschide ochii ,abia acum se revolta,abia acum recunoaste unde este binele si unde este raul!Iar faptul ca elita ,intelectualitatea,lumea universitara nu se complace si nu se regaseste in mocirla asezata metodic si organizat peste Romania este un semn incurajator.Este singura noastra SANSA!Nu mai putem face nimic altceva,decit sa iesim la atac ,aparindu-ne conducatorul si pe noi insine!
Domnule Presedinte Traian Basescu,NU SUNTETI SINGUR!Niciodata ,Intunericul nu a biruit Lumina!Asa sa ne ajute Dumnezeu!
DOAMNE SORINA … Niciodată
„Niciodată, Sorina. Înțelegi? Niciodată. Eu așa ceva nu voi face niciodată!”. Asta mi-au mărturisit în două momente total diferite doi politicieni importanți din această țară. Temele discuției – la fel de diverse – sunt importante pentru mine. Nu le voi spune însă. Așa cum nu voi spune nici numele politicienilor respectivi. Eu doar aștept. Și poate sunt naivă. Dar le aduc aminte, pe această cale, faptul că n-am uitat. Lucrurile importante chiar nu le uit niciodată.
Astăzi am auzit pe cineva din Piața Universității spunând „nu vrem victorii murdare”. Nu știu de ce, dar această propoziție mi-a rămas în cap acum, la sfârșitul unei alte zile nebune. Este o victorie? Probabil că va fi. Dar cu ce preț? Nimeni acum nu-l cuantifică, pe nimeni nu interesează. Este murdar? Este. Să forțezi în așa hal tot ce înseamnă regulamente, legi, instituții, proceduri, Constituție a devenit, paradoxal, motiv de aplauze. Să nu fii în stare să scrii o propunere de suspendare e jignitor. A, desigur, poți copia 30 de citate, poți face orice. Poți să scrii doar un rând. Dar asta nu înseamnă că faptele chiar există.
Jihadul se duce pe toate planurile, pe toate palierele posibile. Ei, pe de altă parte, se bat, se înjură, se acuză, vorbe goale. Dar ce uită mulți e că eu, cetățeanul, de exemplu, gândesc. Eu pot să fac diferența dintre adevăr și minciună, dintre faptă și declarație, dintre abuz și lege, dintre ordine, justețe și haos.
Nu cred că după o guvernare nefericită, poți răspunde doar cu o instabilitate politică majoră cauzată de furia pe un singur om, călărind electoratul. E cinstit? E corect? E demn? Nu e. Și, oricât de înverșunați ar fi, mulți știu asta. „Învingătorul ia totul”- și asta cunosc. Dar ce te faci când învingătorul folosește pentru victorie tot ce e mai rău, disprețuitor și condamnabil în politica românească? Nimeni nu răspunde la asta…De ce oare?!
Cred, pe de altă parte, că mulți din PDL își merită soarta. Iar conducerea actuală a partidului nici ea nu-mi exprimă încredere. Unii sunt în continuare în concediu, unii în continuare efectiv habar n-au pe ce lume trăiesc. În fapt, în România, Opoziția nu există. Și asta e la fel de grav pentru o democrație.
E vina lor că au avut o comunicare dezastruoasă, că au avut o guvernare sfidătoare, că s-au bătut în partid de nici acum n-au obosit, că au fost atât de impotenți și lași încât n-au vrut să anunțe ei măsurile de austeritate. De ce Emil Boc sau coaliția n-a anunțat în Februarie 2010 tăierea cu 12,5 % a salariilor? De ce a lăsat ca în Mai să se ajungă la 25% sau, ca variantă, intrarea în incapacitate de plată? A dat cineva vreun răspuns până acum la toate acestea? Nu. De ce? Din cruntă lipsă de onoare.
Desigur, în această țară, majoritatea e suverană, poporul e suveran, plenul e suveran. Dar ce te faci când prețul unui om de a trece dintr-o barcă în alta este 500.000 de euro? Ce te faci când îți cere să-i plătești ipoteca pe un teren? Ce te faci când totul se reduce la bani sau la libertatea lui fizică? Nu spun că toți au făcut așa. Dar sunt destui. Iar pentru traseism sunt de vină toți. Toată clasa politică. În 22 de ani de democrație, niciun partid n-a fost în stare să-l sancționeze dur. Pentru că toți au avut nevoie de traseiști. Acum, traseismul pune în pericol valori și instituții ale statului.
Cei care citesc aceste rânduri sper să nu tragă concluzii pripite și să gândească. De 15 ani fac meseria asta. Știu ce înseamnă greutatea poziției unui comisar european, știu ce înseamnă semnale peste semnale trase continuu de ambasadorul Statelor Unite. Știu când președintele Obama a spus: lăsați Justiția să funcționeze!
Când am auzit pentru prima oară că trebuie menținut MCV-ul, m-am speriat. Am zis- așa ceva nu se poate. Uitându-mă la ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni, m-am gândit și m-am tot gândit. Și cred că da, MCV trebuie menținut cu toată tăria.
Dacă un stat ca România nu este în stare, de exemplu, să lase Justiția liberă- din cauza prea multor politicieni corupți- atunci să ne supravegheze alții. Și să ne taxeze până ei vor conștientiza că așa nu se mai poate.
În democrație, nu te poți atinge de libertate, de valori, de lege și de instituții. În democrație, toți suntem egali. Indiferent de nume și prenume.
Iar în etica, morala și valorile mele, nu uitați: niciodată chiar înseamnă niciodată.
SORINA THE BEST …
Infractorul Cătălin Voicu a suspendat Președintele României
Nu m-am putut abține, vă dați seama. Am stat astăzi cât am putut cu ochii pe el. În nebunia din Parlament, îmbrăcat într-o cămașă largă, albă, cu pasul semeț și cu un sclav după el ce-i ținea borseta plină de mistere, dădea mâna cu tot ce se intersecta. Deputat sau senator. Era vioi, era în formă. „Doamne ajută” spunea la fiecare atingere de mână. „Doamne ajută!” ăsta este, de fapt, o rugăciune cu dedicație Sistemului. „Doamne ajută” să supraviețuim noi, sistemul canceros al crimei organizate care 20 de ani a redus la tăcere instituțiile democratice, judiciare și constituționale ale acestui stat.
Bineînțeles că despre Voicu vorbesc. Sper că n-aveați vreo îndoială. În plen, în timpul dezbaterilor, vocifera, aplauda, îl înjura în văzul tututor pe cel care, în acel moment, era Președinte în exercițiu al României. Era agitat nevoie mare. Era în orgasm infracțional. Prin toți porii emana câtă răbdare nu mai avea.
Un condamnat în primă instanță la 5 ani de închisoare cu executare, exponent al mafiei politico-judiciare, a reușit astăzi să doboare un șef de stat. Cam la asta se reduce totul. Dacă n-a mai putut șantaja, așa cum făcea în trecut, a votat și a suspendat. Pe principiul bine știut: dacă nu-l ai la mână pe numărul 1, trebuie să faci orice ca să-l dobori. Ei bine, a reușit. Din nou.
Parlamentul, izvorul democrației în această țară, este mândru. La fel și cei care astăzi și-au umflat conturile sau au fugit de cătușe. Nu-i nominalizez. Se știu ei, se cunosc.
Tot astăzi, „interesul național” a fost tranzacționat pentru 10 locuri în Parlament dacă nu știați. Am stat și m-am gândit: cum poate un om care a fost alături de Voicu, a fugit de Voicu, a rupt un partid, s-a lipit de un președinte să se întoarcă tot la Voicu? Ca ființe umane, oare cât de jos putem fi? Să vinzi viitorul unei țări doar pentru supraviețuirea ta minusculă – gândiți-vă voi cum se poate numi asta. Eu n-am mai găsit cuvinte potrivite în dicționar. Nici nu cred că s-au inventat.
„Niciodată” a fost, evident, o minciună. În ambele cazuri. Le-am descris acum câteva zile atât cât am putut.
M-am gândit astăzi, culmea, și la Adrian Năstase. Cred că la Rahova a primit cea mai bună veste din viața lui „de sinucigaș”. Bucuria presupun că a fost maximă…Propun rescrierea „testamentului public”. De actualitate, oricum nu mai e…
Sunt poate cinică și aspră, dar este exact ceea ce gândesc la rece. Puțin îmi pasă cât și dacă-i deranjează pe alții. Eu judec.Și o fac fix așa: nu poți suspenda un Președinte al României doar pentru niște vorbe și nicio faptă. Nu poți executa un șef de stat doar pentru că-ți stă ție în gât – infractor sau om al crimei organizate. Nu poți întrerupe un mandat din obsesiile lui Dan Voiculescu. Nu poți trasa cu forța viitorul unei țări doar pentru o poală de bani. În numele cărui popor au făcut toate acestea? Au executat un Președinte al României numai și numai în numele lor.
Cine crede că președintele Băsescu nu știa, se înșeală amarnic. Înseamnă că, în mai bine de șapte ani, habar n-au cine le-a fost șef de stat. Cine a crezut vreo clipă că președintele Traian Băsescu cedează, la fel, au trăit poate în altă țară. Astăzi curgeau zeci de zvonuri: că-și dă demisia, că renunță, că fuge în munți, că face circ, că suspendarea va fi votată sâmbătă dimineața, ca va fi haos. N-au înțeles nicio clipă că omul politic Traian Băsescu joacă până la ultimul strop de sânge chiar dacă știe că nu câștigă. N-au înțeles că pe el nu-l vor îngenunchea EI, ci doar poporul român. În toți neuronii lui e un luptător. Sinapsele nu-l vor lăsa niciodată să-și „tragă” singur glonțul în cap.
Ca să nu fie prea mari dubii, mă voi duce să votez împotriva suspendării. Și pentru prima oară în viață, am rugat toți oamenii care-mi sunt aproape să gândească. Și să decidă dacă e corect sau nu ce s-a întâmplat. Dacă ar fi făcut într-adevăr ceva, m-aș fi gândit poate dacă mă duc sau nu. Dar a fost atât de jegos, rușinos, degradant și pe față totul încât a fost revoltător pur și simplu. Iar pe mine, sincer, politica românească nu mă mai revoltă demult.
Datorez asta în primul rând conștiinței mele. Să las o gașcă de infractori și mafioți să decidă în numele meu? Nu. Niciodată. Iar pentru mine niciodată chiar înseamnă niciodată. Nu mă tranzacționez ca alții în funcție de interesul personal sau de cătușe. Sunt doar un om cinstit care nu acceptă ca niște penali să decidă pentru el viitorul acestei țări. Pentru că în această țară, și eu, ca și ei, vremelnic, trăiesc.
Peste toate acestea, sper ca momentul zero al politicii românești de astăzi să lase și niște urme. Adânci, dacă se poate. Cicatrici în cariere. Lucruri și fapte care nu se vor mai șterge în viitor. După referendum, e clar. Nu va mai exista președintele Băsescu decât printr-o minune. Iar de acum, mulți trebuie să înțeleagă că nu mai poți minți, înșela, amăgi, fura, prosti, uzurpa, lua cu japca. Fiecare politician va avea, din acest moment, exact greutatea valorii lui. Nu va mai exista puterea pe care fals i-o dădea o dispută cu președintele Băsescu. Și va fi câncen. Gargara nu mai ține, minciuna nu mai poate fi acoperită, manipulată. Faptele vor vorbi de acum de la sine și nu acuzațiile de doi lei.
Oamenii sunt atenți la fiecare gest. Vorbesc despre cei care contează. Nu mă refer la Ferentariul și interlopii lui Vanghelie care i-au pus lui Voicu în mână un mandat de senator.
În timpurile pe care le trăim, poporul taxează, poporul nu prea mai are răbdare. Inconștiența, prostia și aroganța vor fi sancționate mai dur. Când vor lovi, va fi doborâtor.
Ce mai sper eu? Ca România să nu fie acaparată de partidul – stat din 2004 în variantă updatată. Sper ca să se contureze totuși o Opoziție în această țară. Sper ca extremismul și halucinațiile lui DD să nu devină o opțiuni importante ale electoratului român. Sper ca MRU să-și contureze un profil de lider neînfumurat. Mai sper să se mențină cu toată tăria MCV. Și îmi doresc ca instituțiile țării să nu îngenuncheze, să nu se aștearnă liniște. Ar fi chiar cel mai mare pericol…
Gândiți-vă bine și țineți minte: 20 de ani doar în liniște au putut să lucreze atât de bine Cătălin Voicu și Mitică Iliescu. 20 de ani! Și au avut controlul pe absolut tot. În unele zone, încă nu și l-au pierdut…
Mă credeți sau nu, Voicu și Mitică pentru mine nu sunt o obsesie sau o miză personală. Sunt o realitate crâncenă. Nu sunt vorbe mari – ei sunt pericole efective la adresa siguranței statului român. Privind macro, votul de astăzi a arătat exact asta. Și sincer vorbind, m-am bucurat mult când am auzit în cel mai puternic moment politic vorbindu-se despre Voicu…
Ca atare, nu sunt singura nebună. În țara asta, suntem cel puțin doi…
După momentul de astăzi, a urmat un comunicat oficial al Departamentului de Stat al SUA. Poziția a fost preluată ulterior și pe blogul NATO.
CONCERNS OVER POLITICAL DEVELOPMENTS IN ROMANIA
Press Statement
Victoria Nuland
Department Spokesperson, Office of the Spokesperson
Washington, DC
July 6, 2012
Share on facebookShare on google_plusone
We are concerned about recent developments occurring in Romania, our NATO Ally and partner, which threaten democratic checks and balances and weaken independent institutions, such as the courts. As the government contemplates the serious step of removing Romania’s head of state, we urge that the process be conducted in a fully fair and transparent manner, with scrupulous respect for the rule of law and democratic ideals. The United States stands with our EU partners and urges that Romania uphold and protect the common values and principles that unite the European and trans-Atlantic community of nations.
Share on facebook Share on twitter Share on email Share on print More Sharing Services
0
Posted by ziarist at 02:52 52 de comentarii: Links to this post
VINERI, IULIE 06, 2012
Execuția
Aș vrea să-i pot privi în ochi pe acei politicieni care vor fi mândri de așa ceva. În exterior, România e făcută praf. Și niciodată parcă n-a fost așa. Am văzut cu ochii mei și 2007, și 2009, am fost scuipată-n față pe un stadion, am fost înjurată de un artizan. Am văzut multe. Dar acum desantul politic este iresponsabil. Pentru că e nedrept, fără motiv, incorect și prin forțarea a tot ce s-a putut.
Justiția este cheia. Și subteranele partidelor își joacă astăzi libertatea. Sper ca instituțiile acestui stat să-și facă datoria. În mâna lor stă tot.
Autorii
Liviu Dragnea, secretar general PSD, “Tel Drum”
Dan Voiculescu, președinte fondator al PC, mogul puternic, „Felix”, dosarul ICA
Viorel Hrebenciuc, guzgan rozaliu al PSD, artizan și al precedentei suspendări, subordonat al lui Cătălin Voicu, subordonat lui Mitică Iliescu
Ei sunt cei trei autori ai suspendării. Ei sunt artizanii. Dacă analizați, o să vedeți că fiecare are motivele sale. Toate converg spre același om: Traian Băsescu. Cu un Traian Băsescu la Cotroceni care nu cedează în ruptul capului și cu o Justiție ce, deocamdată, nu poate fi controlată, niciunul nu putea dormi liniștit. Dragnea se ferește de Justiție, Voiculescu se ferește de Justiție, are o obsesie cu Băsescu și vrea să controleze poziția numărul 1 în stat iar Hrebenciuc este reprezentantul oficial al subteranelor PSD, obsedate și ele tot de Traian Băsescu și cu o mare teamă de Justiție.
Ca atare, Traian Băsescu trebuie eliminat. Trebuia executat. Imediat. Și l-au suspendat.
După cum vedeți, din această triadă lipsesc Victor Ponta și Crin Antonescu. Pentru că ei sunt până la urmă executanții. Fiecare mânat de supărările lui. Crin nu mai avea răbdare, voia și el ceva. Iar Victor Ponta, un tânăr politician căruia eu, ca cetățean cu drept de vot, îi vedeam o carieră pe termen lung și credeam că este “puțin altceva” în politică, a eșuat lamentabil.
Dacă pentru mine Crin Antonescu nu mai contează de după primul tur al prezidențialelor din 2009 când, în mod halucinant, i-a pus pe masă toate voturile tăntălăului profund controlat – Geoană, pentru mine, Victor Ponta rămâne un mare mister.
De la bun început, a făcut toate greșelile pe care putea să le facă. A pus oameni controversați în funcții, a ras tot, a restaurat tot, a numit oameni care au intervenit în Justiție și a finalizat în a intra cu bocancii și tancurile în toate instituțiile statului. S-a încurcat tot timpul în minciuni, și-a pus ambiții absolut stupide, a făcut gafe peste gafe pe care nici un politician amărât, intrat de ieri în politică, nu le-ar fi făcut.
Marea întrebare este: de ce?
O spun foarte clar: Victor Ponta ar fi putut coabita cu președintele Băsescu. Ba chiar cred că această coabitare ar fi fost mai mult în avantajul lui Ponta. Victor Ponta avea o imagine bună, avea un partid puternic în spate și este, până la urmă, un politician aflat la debutul carierei. Traian Băsescu nu se afla în situația asta. Traian Băsescu te poate ridica la un alt nivel, te poate face mai puternic dar te și poate distruge în mod definitiv.
Din păcate pentru Victor Ponta, el se află acum în cea de-a doua situație. De ce-a făcut-o, nu știu. Rațional, nu-mi explic.
De ce a ales să-l salveze pe Dragnea? La nivelul percepției publice, Dragnea e zero. De caracter, nici nu mai vorbesc. Un fost procuror ar fi trebuit să gândească, să acționeze cu totul altfel. Indiferent de presiunile lui Dragnea și ale baronilor, unii chiar penali, din partid. Deci…nu-mi explic.
De ce a ales Ponta să-l știe de frică pe Voiculescu? De ce a fugit cu Monitorul Oficial în brațe ca să-l scape de Înalta Curte? De ce a pus în aplicare obsesiile lui Felix? De frica trustului? L-ar fi tocat, ciupit, să zicem. Așa, și? Asta l-ar fi făcut un politician mai puternic în ochii multora. În ochii mei, for sure. Și Geoană era super controlat de toată lumea și uitați-vă unde a ajuns. Ponta a repetat greșelile. De ce…nu-mi explic.
De ce l-a acceptat din nou pe Hrebenciuc? Ei, aici chiar nu mai găsesc explicații. Victor Ponta era un om care, da, îi datora multe lui Adrian Năstase, dar care s-a luptat cu Vanghelie, cu Voicu, cu tot cancerul din PSD. Printre multe altele, a fost omul care s-a opus execuției lui Oprescu în partid, a fost speranța reformei social democrate profunde și definitive. Aici, pentru mine, chiar se rupe filmul. De ce a ales Ponta să anuleze în două luni tot ce și-a construit ca percepție și ca faptă în ultimii ani…asta chiar nu pot să-mi explic.
De ce a ales un om tânăr ca Victor Ponta să-și sacrifice toată cariera pentru oamenii ăștia? Voi ați face-o? Eu, cu siguranță, nu.
L-o fi scos din minți plagiatul. Plagiatul există – fie că-i convine, fie că-l recunoaște, fie că nu. Dar Victor Ponta a căutat-o cu lumânarea. Când ai asemenea probleme în carieră, când îți redesenezi CV-ul, nu te apuci să furi și atribuțiile constituționale ale unui șef de stat, încălcând evident Constituția. Credea cineva că omul politic puternic Traian Băsescu va sta împăiat la Cotroceni și va accepta să fie călcat în picioare atât de grosolan? Evident că nu. Nu e genul. A reacționat. Și un conflict de asemenea natură interesează absolut toate cancelariile lumii. Acum, Victor Ponta e distrus pe plan internațional. Nu știu cât realizează acest aspect.
Cine l-a pus să spună în El Pais că demisionează? Cine l-a pus să o dea la întors apoi? El Pais a scos înregistrarea audio. Penibil. Cine l-a pus să spună că renunță la doctorat, cine l-a pus să schimbe placa apoi? Cine l-a lăsat pe Liviu Pop să descindă în forță peste comisia vieții? Cine l-a lăsat să dea ordine și să-i lase în timpul ședinței fără atribuții? Astea sunt evidențe. Greșeli inexplicabile. Pentru astea, n-au suferit nici Dragnea, nici Voiculescu, nici Hrebenciuc și nici gargara lui Antonescu. Pentru toate acestea, Victor Ponta a plătit.
Cine i l-a băgat pe Grăjdan pe gât?
Cine l-a pus să facă gafa sinistră din noaptea sinuciderii: Sper că Traian Băsescu e fericit acum!
Orice ai crede, ai simți cu adevărat, așa ceva nu se face. Mai ales din partea unui premier. Niciodată. Nu, nu Băsescu i-a pus lui Năstase pistolul în mână. Năstase plătește fix pentru greșelile lui.
Și câte și mai câte. Sunt prea multe greșeli. Mult prea multe rateuri. Finalizate cu intrarea în forță peste instituții și desființarea, schimbarea și modificarea din temelii a tot ce nu a convenit. Derapajul este evident și periculos pentru democrație. Un stat trebuie să respecte regulile, principiile, un partid nu poate viola chiar tot ce-i stă în cale pe teza incredibilă că și ceilalți au violat. Păi așa, eu îți spun că ai greșit și te-am taxat și tu îmi dai foc la casă. Pe gândirea asta, nu poate funcționa un stat.
Nu sunt deloc un fan PDL, eu i-aș desființa, dacă aș putea. Dar, din păcate, alt partid de Opoziție nu există în această țară. Mai e DD, dar nici în gândurile cele mai negre nu vreau să cred că asta va fi soluția. Însă nici PDL, în atât de scurt timp, nu a călcat în picioare tot ce a bătătorit USL în două săptămâni. Blitzkrieg-ul ăsta a fost halucinant, sinucigaș. Un mare dobitoc ăla care l-a gândit. Pe ăsta chiar să-l suspendați!
O guvernare de două luni nu poate provoca atâta îngrijoarare încât chiar un partener foarte puternic să evoce schimbarea regulilor de funcționare ale UE din cauza României. Ministrul de externe al Germaniei nu vorbește în numele lui, ci în numele Cancelarului și al întregului Executiv german. O guvernare de două luni nu poate provoca panică în Casa Albă. Nu poate face ca Departamentul de Stat să reacționeze prin comunicat imediat, președintele Obama prin ambasador.
Și ce s-a reușit? Ok, ieșirea din joc a lui Traian Băsescu. Pe ce motiv? Nu există nicio faptă, doar o pierdere evidentă a popularității. Pentru că nimeni n-a vrut să-și asume tăierile. Dacă Geoană ar fi fost la Cotroceni, sunt convinsă că acest stat ar fi intrat în incapacitate de plată iar Mugur Isărescu ar fi emigrat. Și nu glumesc.
Nu cred că președintele Băsescu va câștiga referendumul, deși mă voi duce să-l votez. Din ce am putut să sesizez în ultimele zile, sunt oameni care evident nu-l mai voiau pe președinte, dar care acum se duc să-l voteze, spre suprinderea mea. Pentru că-l consideră “răul cel mai mic”. Sunt și oameni care nu mai votau și acum se duc la urne pentru că ei cred că s-a făcut o nedreptate ce a pus în pericol statul. Sincer, nu știu cât vor conta acești oameni. N-am o evaluare. Dar aici s-a ajuns. Poate pentru că, în țara asta, sunt și oameni care gândesc. Care nu pot fi cumpărați.
Mă rog, lucrurile sunt consumate din punctul de vedere al procedurilor. Ce va urma în următoarele trei săptămâni nici nu vreau să-mi imaginez. Vor suferi Dragnea, Voiculescu sau Hrebenciuc pentru toate acestea? Nu, ei își freacă mâinile. Va plăti Crin Antonescu? Nicidecum.
Singurul care și-a distrus cu bună știință și uluitor viitorul este numai Victor Ponta. Pentru trei oameni, a sacrificat totul: pe el, regulile statului, imaginea României, însăși dreptatea.
La modul cel mai sincer cu putință, întreb: a meritat?
Traian Băsescu. A 6-a bătălie a vieții lui.
Pentru toți cei care spun că-l cunosc, dar nici măcar nu sunt în stare să-i numere luptele, fac un remember:
26 iunie 2000- câștigarea primului mandat de Primar General al Capitalei
2 iunie 2004- câștigarea celui de-al doilea mandat de Primar General al Capitalei
20 decembrie 2004- câștigarea Președinției României
19 mai 2007- câștigarea referendumului de demitere a Președintelui României (prima suspendare)
7 decembrie 2009- câștigarea celui de-al doilea mandat succesiv de Președinte al României
29 iulie 2012- bătălia vieții lui
Este cel mai puternic om politic al României. Și asta știu toți. Este adversarul care-și torpilează adversarii când are dreptate. I se pot reproșa multe, dar nu i se poate spune vreodată că renunță la lucrurile în care crede. Și când crede greșit, și când nu.
Nu este șantajabil. Nu poate fi controlat. Pentru mine, asta este foarte important și a contat întotdeauna. În general, își asumă totul și împinge lucrurile uneori chiar până la extreme. Nu-i este frică, nu-i stă cravata niciodată, nu e laș. Are un fantastic simț al umorului. E un feroce carnasier. Taie, prin vorbă și faptă, ca un bisturiu.
Carisma și dreptatea, care sunt acum de partea lui, vor trebui să înfrunte un electorat trecut prin criză, dezamagit de politică, obosit de scandaluri și sfidat de PDL. Nu îi este ușor, n-a mai trecut chiar prin toate acestea deodată. Sunt șanse mici să reușească, dar imposibil nu e.
Își va apăra mandatul până la ultimul strop de sânge, joacă mereu până la capăt orice ar fi. Nu uită și nu iartă. Și asta cred că e foarte bine. N-o să-l vedeți niciodată ca pe Constantinescu – învins de Sistem, retras din politică. Nu, el moare cu Sistemul de gât și Sistemul cu el. Asta face de opt ani, asta face și acum. Pe el, Sistemul nu-l va doborî. Eventual, îl va îngenunchea doar propriul popor român.
Orice se spune, eu nu cred că merita asta.
Un Președinte al României nu poate fi executat de niște pușcăriabili cu forțarea tuturor regulilor democrației.
Un Președinte al României nu poate fi executat de trei oameni care au probleme cu Justiția.
Un Președinte al României, oricum s-ar numi el, nu poate fi suspendat de un infractor căruia-i sună cătușele la mâini.
Dar uite că în această Românie a ajuns chiar să se poată orice.
Îmi scria cineva pe blog mai devreme că a fost ca și când o haită de lupi a venit la stână să gonească masculul Alfa. „O șleahtă de hoți oridinari, de parlamentari chiulangii care vin la ședinte doar în interes de partid se chinuie atât de mult și de greu să dea jos pe altul. E clar că ceva e în neregulă și pute urât de tot”. Asta a scris cititorul meu care nu face politică. Imaginea e perfectă. Chiar pute. Puteți să-l contraziceți cumva?
Ei bine, aici e cheia. Aici e nedreptatea, aici sunt cătușele, aici tancul și bocancul, aici e revolta celor care mai și gândesc.
În 2007, Parlamentul n-a demisionat că Președintele României a câștigat referendumul.
În 2009, același Parlament a făcut ceva pe voința poporului care a votat să fie redus la 300 și unicameral.
În 2012, tot Parlamentul suspendă, că așa vrea mușchii lui infracționali, același Președinte al României care n-a săvârșit nicio faptă greșită. Ba chiar i s-au furat atribuțiile.
Și când o să le stea în gât un altul, tot așa o să suspende, nu? Din suspendări în suspendări o să o ținem…Până când? Până când, evident, în fruntea țării va fi cine vor dori numai ei. Acceptat de ei, controlat de ei, șantajat de ei. Ei bine, asta nu..Nu voi accepta.
Președintele nu e ales de Parlament, ci de noi, toți prăpădiții. De stânga, de dreapta sau de mijloc. Ar trebui să știți asta – toți cei 256 și întreg Parlamentul Românei. Noi și numai noi cetățenii alegem. Și tot noi vă alegem și pe voi.
Vă dau un sfat de ținut minte: când vă amintiți de el, poporul ăsta invocat pe toate buzele, poporul ăsta în numele căruia se fură, se scapă de pușcărie, se suspendă șefi de stat, să vă aduceți aminte că poporul ăsta, domnilor, chiar are ultimul cuvânt. Și de multe ori v-a dat o lecție de neuitat. Până acum, ar fi trebuit să fiți de mai multe ori dizolvați.
Poporul ăsta, fie că ați acceptat, fie că nu, i-a dat lui Traian Băsescu țara pe mână. Acum voi, în mod flagrant, încălcând legi, Constituția și efectiv tot ce v-a stat în cale, forțați poporul să i-o ia. Sau mai degrabă, într-un mod escroc, îl manipulați. Îl obligați să-i dea în cap.
Pe Președintele României l-ați executat și acum doriți supremul sacrificiu democratic ritualic.
Dar stau și mă gândesc: ce vă faceți, dacă prin minunea minunilor câștigă? Fugiți ca Boldea în Kenya tot Legislativul român? Toți cei 256? Sau nu veți plăti niciodată…Dar n-ar fi chiar imposibilă Africa, nu? Puteți cere toți azil politic.Am fi noi poate mult mai liniștiți.
Gândiți-vă doar că pentru cele două suspendări și referendumul neaplicat din 2009, eu aș vrea să vă răspund fix cu aceeași monedă. Să vă suspend de trei ori până veți băga la cap să respectați legile, Justiția și amărâții. Până veți avea teamă și stimă pentru noi.
Dacă ar fi după mine, aș alege o suspendare definitivă. Dar nu pot. Legile fundamentale ale țării ăsteia sunt sfinte pentru mine. Pentru voi, se duc mereu în coșul de gunoi.
Până una alta, voi ați pus o țară întreagă între paranteze, ați suspendat o democrație, doar pentru un singur om. Dacă nici asta nu e nebunie, atunci ce mai este?
Domnilor, așa ceva se traduce doar prin grijă pentru sine. Asta nu-i grijă pentru țara ta!
SCUMPA DE SORINA … Sorina Matei!!!
România: semi-parlamentară sau semi-prezidențială ?
Lovitura reală pe care a dat-o Curtea în această seară- declararea ca inadmisibil a conflictului dintre Președinție și Parlament- nu dă răspunsul la întrebarea de mai sus. Și cred că, pe termen lung, aceasta este cea mai periculoasă problemă.
http://sorinamatei.blogspot.co.uk/
Esența stă în următoarele două întrebări:
1. Președintele României, oricum s-ar numi el, are nevoie de o majoritate în Parlament?
2. Când Parlamentul României nu respectă votul poporului cine îl sancționează?
Până acum, chiar nimeni n-a răspuns. Nici bravii judecători ai CCR.
S-o luăm etapizat ca să înțelegem problema.
1. Președintele României este ales prin votul direct al poporului. Președintele României poate fi suspendat ori de câte ori vor majoritățile infracționale ale Parlamentului chiar dacă n-a săvârșit vreo „faptă gravă”. Poate fi suspendat pentru că vorbește, pentru că respiră, pentru că s-a certat cu X sau cu Y, pentru că n-a ajuns devreme acasă sau pentru că…se trezește târziu. Țac-pac, Parlamentul îl suspendă. Pentru că așa vrea el. Pentru că așa găștile au negociat.
Ca atare, Președintelui României îi trebuie o majoritate parlamentară însă așa ceva nu scrie în Constituție, pentru că e validat numai prin vot direct și răspunde doar în fața celor care l-au ales.
Dar uite că se întâmplă. S-ar putea să avem suspdendări în funcție de anotimpuri sau în funcție de ce culoare se poartă, nu? Domnilor din CCR, juriști, constituționaliști chiar vreți asta? Eu nu vreau. Nu se poate continua așa.
2. Dacă Președintele României suspendat este validat de votul popular, așa cum a fost în 2007, ce se întâmplă mai departe? Răspunde Parlamentul în vreun fel? Până acum am văzut că nu. Există vreun principiu al reciprocității, vreo responsabilizare specială a Parlamentului pentru un asemenea vot de maximă importanță? Pentru că vorbim de voința a milioane de oameni. Ei bine, nu. Domnii parlamentari pleacă acasă sau chiulesc în continuare fără niciun fel de remușcări. Este normal? Bineînțeles că nu.
Nu te poate sancționa indirect un vot popular, nu poate să-ți spună ca ai greșit fundamental și tu să zaci în continuare în Legislativ pentru că ai suspendat iresponsabil un președinte. N-ai greșit un pic, ci esențial. Și pentru o asemenea greșeală eu cred că trebuie să răspundă cu scaunele toți.
3. Să luăm referendumul din 2009. Atunci voința populară s-a exprimat ferm: poporul vrea 300 de parlamentari și Legislativ unicameral. Nimeni n-a pus în practică până acum acest vot și au trecut trei ani. Nu le pasă dar, culmea, pe mine chiar mă interesează. Eu am votat să-i reduc, să fie mai eficienți, să nu-i mai plătesc atât, să nu-i mai văd pe mulți. Oricum stau acolo fix degeaba. Se duc în Parlament doar pentru afacerile lor.
Problema care se pune e că ei nu vor în ruptul capului să plece, nu vor să fie pe viitor mai puțini. Pe scurt, nu vor să respecte votul a 9.320.240 de oameni. Deși pe ei, în 2008, i-au ales doar 7.238.871. Așadar, cine decide în țara asta: eu sau ei, găștile penale și transpartinice? În Constituție scrie că eu, dar în realitate văd că ei…
Sunt multe lucruri care merită analizate și după deciziile CCR de astăzi. Constituțional, România e un stat semi-prezidențial sau semi-parlamentar? Nimeni nu știe. Nimeni nu vrea să se pronunțe. În plus, CCR a devenit a patra putere a statului. Toți au tras de Constituție până au făcut-o praf. Și așa s-au descoperit prăpăstii majore, nereglementate și profund interpretabile. CCR împarte dreptatea între puterile constituționale dar criteriile de desemnare a judecătorilor sunt politice iar, de 22 de ani, algoritmul ne îngroapă. Traseismul ne ucide. Pun efectiv în pericol siguranța democrației unui stat. Aici s-a ajuns.
În această țară, poate se gândește totuși cineva să modifice rapid Constituția. Și dacă o schimbă, să n-o facă doar după chipul și asemănarea lor. Știu, iar sunt naivă. Asta n-o să se întâmple niciodată. Dar barem să știm și noi cine decide în România: Voicu sau poporul? Hrebenciuc, Dragnea și Voiculescu sau eu, cetățeanul?
Ei sunt aleșii neamului. În numele cărui neam decid ei?
P.S. Iar dacă domnul Hrebenciuc lucrează part-time și la STS (de știe cine s-a „milogit” la cine), propun să-i spună lui Voicu și Mitică s-o suspende oficial și pe Angela Merkel din funcție. Domnule Hrebenciuc, „ce, suntem colonie germană?” Nu se poate așa ceva, nu? E intolerabil, recunosc.
Merkel consideră „inacceptabil” încălcarea statului de drept în România, Departamentul de Stat american, Comisia Europeană și restul marilor cancelarii occidentale au exprimat și ele reale îngrijorări. La noi, chiar nu e niciuna. Ba mai mult, mai avem puțin și îi înjurăm în mod oficial.
Așadar, îi propun domnului Hrebenciuc alte două teme pentru blitzkrieg: ieșirea oficială a României din UE și scoaterea peste graniță a scutului anti-rachetă. E simplu, rețeta se știe: ordonanță de urgență și Monitorul Oficial.
Obama, who the f… is Obama? Un „milog”.
Indiferent de rezultatul din 29 iulie,Traian Basescu va ramane un simbol al democratiei.Manevrele marsave puse la cale de juristi l-au scos din joc dar efectele ni cred ca le banui nimeni intrucat dintr-o tara stabila am devenit gunoiul Europei,asa cum ne vor califica toti.
Eu va admir pentru efortul depus! Nu-i nici o ironie, vorbesc serios.
In cursul zilei de ieri, de la ora 9,55 si pana la 2.56, adica in 17 ore, ati avut 34 de postari, adica o medie de doua/ora. Nici daca v-ar fi platit cineva pentru asa ceva, nu cred ca ati fi stat 17 ore pe baricade, doar de dragul discutiilor, fara sa puteti rezolva nimic. Va respect crezul, va admir abnegatia si devotamentul fata de o persoana sau partid, dar, va spun prieteneste, chiar daca nu ma credeti: nu faceti bine!…
Nu va consumati pentru politica, nu veti indrepta lumea si nu veti schimba oamenii sau mentalitatile!…
CITITI ASTA !!!
CCR A HOTARAT BINE !!!
Transmitei si altora sa citeasca si sa se lamureasca !!!
http://www.blogary.ro/2012/07/a-fost-sau-n-a-fost-lovitura-de-stat-occidentul-statul-de-drept-si-curtea-constitutionala/
E in regula, justitia a inceput usor sa se ia de astia mari.Basescu va reveni dupa referendum.
Sa-i cerem sa defere justitiei pe senatorii si deputatii implicati in ” lovitura de stat”.
Am urmarit cu atentie cum s-a desfasurat aceasta operatiune si pot afirma cu certitudine,ca seamana cu operatiunile puse la cale de Hitler cu trupele SS, SA,SD ex “Nacht unt Nebel” Astia se antreneaza sub conducerea unui general de securitate de cel
putin un an.Precizie, acuratete( lovituri rapide si succesive in institutiile vitale ale statului).
inlocuiri de persoane in functii cheie , ex Avocatul poporului, presedinte senat si camera deputatilor,TV. de stat.Schimbare rapida de legi care ii intereasau.Monitorul oficial trcut la ei.
Tot asa de meticulos au pregatit aliatii debarcarea in Normandia ! Fratilor sa fim atenti, cu astia nu e de gluma ! incearca distrugerea puterii de stat, anihilarea presedentiei……ce mai Dictatura vor sa o institue. Asadar Securistii traiesc ! Va spun eu, e condusa de securisti lovitura asta e condusa de securisti .Astia din senat, senatorii si deputatii partasi la asta , au fost si platiti, de Patriciu, Voiculescu, Vantu,regii asfaltului Umbrarescu,Casuneanu,Relu Fenechiu etc.
Cred ca a costat peste 10 milioane de euro ! Nu e mult, Patriciu singur ar putea da suma asta ca sa nu dea statului cele 600 de milioane de dolari .E jale trebuie bagati in puscarii si repede altfel incep atentatele,rapiri de persoane. Ce mai, Mafia in Romania !!! Unde s- a mai vazut ca 235 de deputati si senatori sa actioneze ca unul singur ?? doar in armata se poate asa ceva ! In final putem pierde libertatea, democratia pt. care unii dintre noi au murit sau au platit cu sange.Europa e cu lentila pe Romania, nu ne vor mai imprumuta, nu vor mai fi bani de pensii si salarii….adio intrare in zona EU. Astia ne-au provocat un regres de 7-8 ani in negocierile cu UE!
Asta am scris pe blog!
Astazi astia au cumparat pe cei 9 indezirabili de la Curtea Constitutionala ! Aia dupa ore si ore de „deliberari” au dat verdictul :totul e in regula popor de prosti ce sunteti ! Inapoi la secera si ciocanul ! Sangele revolutiei degeaba…..noi hotaram, am revenit !!! La mine in casa ceasul a inceput sa se invarta invers……!!!
Ing.Mihai
Hei !!! Ce ati patit? Unde va este forta ? Doar nu vreti sa abandonati? (eu nu abandonez)Capul sus , ce este prima lovitura? Nu uitati noi, poporul, la care se se tot face referire, suntem cei multi!
Si pentru a-l parafraza pe ponta , noi votam pe 29!!!!
Da, noi astia din tara votam = NU! Dar cum este organizat referendumul ptr diaspora? Am inteles bine ca sectiile de votare vor fi amenajate NUMAI in cadrul ambasadelor? Daca e asa, e o mare problema. Ambasadele sunt numai in capitalele tarilor care le gazduiesc. Cati romani plecati la munca, cine stie prin ce coclauri vor ajunge in Roma, Paris, Londra etc?
Nu abandonez de loc ! Trebuie sa iau in consecinta niste masuri de austeritate in familie.
Ieri am cumparat de la IKEEA niste lucruri ! Le returnez, recuperez banii si-mi cumpar din bazar zale si ghioaga ! Asa dotat, merg la referendum cu siguranta, neanfricat !
Stiu sigur ca trebuie ghioaga, sa-l salut pe Dragnea din stafful lui Doctor Paste !
Dragnea, are la Teleorman societatea Teldrum, batoza de tocat banii EU ! Da cu praf de ciment pe ulitile satelor (reabiliteaza drumuri cica)
Inca din 2002,suge banii EU. E un Killer,(Dragnea) Sta protapit in pozitia de presedinte de Consiliu judetean de ani de zile , din 2002.El face legea acolo !
Aia din Teleorman tac toti de frica lui ! La fel e si Marian Oprisan la Vrancea, ce mai „Lorzii raului, stapanii inelelor”, forte ale intunericului in judetele lor. Trebuie neaparat ghioage..cruce, tepuse de argint, usturoi…..
Foarte buna ideea cu ghioaga! Dar te sfatuiesc sa nu cheltui toti banii pe ea, mai lasa-ti si pentru un streang sau altceva, in caz ca o sa ai o mare deceptie in urma rezultatelor, nu stiu cum te rezolvi cu ghioaga…
Eu te-as sfatui sa nu pui atata suflet in chestii politice, dar daca crezi ca merita, n-ai decat!…
Daca „poporul” ar fi format doar din telespectatorii Nasului si ai lui Turcescu& Co, ati avea motiv de bucurie… Dar daca va ganditi cum a votat poporul la locale si cam cati participanti au avut mitingurile de sustinere pedelista, situatia nu-i chiar asa de roza…
E bine sa fiti optimisti si increzatori, dar daca nu faceti diferenta dintre spiritul de pe acest blog si starea reala din tara, o sa aveti o mare dezamagire… Stiu ca veti spune ca poporul a fost mintit, ca a fost orbit de antene si alte posturi, ca se va trezi el… Se va trezi sau s-a trezit deja?
Derbedeul plagiator sfideaza ICR: l-a intrebat pe Patapievici daca este de acord sa treaca acum ICR iar sub controlulul presedintelui, cu Crin Antonescu interimar …
„In nemernicia lui”, nu are limite in tupeu si obraznicie, si nu intelege decat daca este plesnit peste bot sa ii sara dintii din gura … ca in mahalaua unde „telectualul” Ponta, „The Plagiator” s-a dezvoltat asa de frumos …
ASTEPT CU NERABDARE ZIUA DE JOI, SA VAD CE VA FACE IN FATA LUI BAROSSO … aia de la UE nu sunt niste fraieri „sa ii faca din vorbe”, ca pe prostii „s’il vous plait” din Romania …
În plagiere este ca în crimă: oricât de bine ar şterge urmele un criminal, tot rămân unele care să-i dezvăluie crima, iar el e cu atât mai vinovat cu cât se străduieşte mai mult să le şteargă.
Asa e, bine zici !
Ce sa faca aia din comisiile EU astazi, cand indezirabilii vanduti de la Curtea consttutionala au decis ca totul e in ordine?
Pucistii au platit intrarea in legalitate cu bani grei!
Doctorul Paste si pokeristul si-au legalizat
puciul ! Paste merge cu fruntea sus la Bruxelles.
Eu turbez in casa…..
Impostorul, repetentul
„Ocupat”-au Parlamentul.
Ponta şi cu Antonescu
Vor să scape de Băsescu,
Ca să-l scape pe Năstase,
Cel cu fapte ruşinoase,
De doi ani de puşcărie
Şi ruşine pe vecie,
Ca să-i scape pe venali,
Voiculescu şi-alţi penali.
Deci, nu este de mirare,
C-astăzi pentru suspendare,
PSD-işii – mari păgâni,
Au votat cu două mâ’ni.
pamflet de George Budoi
Ati auzit declaratiile lui copy/paste si frumosu-adormitu despre CCR? Da? Au zis ca le respecta? Da?
Maine, CCR are a se pronunta pe 2 spete. Si daca le convine si daca nu, maine trebuie sa accepte si hotararile astea 2.
Si daca vom avea o surpriza maine, dupa ce hotararile de azi ale CCR vor fi publicate in M. OF. si devin valabile?
Laura, CCR a validat deciziile unui Parlament in care voteaza si cei condamnati la inchisoare cu executare. Este foarte trist, nicaieri in Europa nu se intimpla asa ceva.
@Laura, maine- sau mai bine zis astazi- CCr va spune ca neo-pcr are dreptate. Si ca bine a facut sa schimbe legea referendumul. tovarasii de la CCr sunt fostii colegi de partidul unic din RSR cu parintii si bunicii actualilor uslamisti. Adica: CORB LA CORB NU-SI SCOATE OCHII 🙁
De la Copacul din padure:
Mih | iulie 9, 2012 la 23:55 |
“Laura Stefan, pe Facebook
Ce s-a decis azi la CCR:
1. e neconstitutional sa interzici curtii sa analizeze hotararile Parlamentului. Probabil s-au extins si pe OUG data de guvernul Ponta pe acest aspect. Decizia CCR e in vigoare de la publicarea in MOf. Asta inseamna ca abia dupa aceasta data poate CCR sa verifice hotararile Parlamentului.
2. a respins ca inadmisibile contestatiile pe revocarea lui Blaga si a Robertei Anastase – cel mai probabil constatand ca OUG care nu permite CCR sa analizeze hotararile Parlamentului e inca in vigoare pana la publicarea deciziei CCR care o declara neconstitutionala.
Dupa acea data Blaga si Anastase pot face iarasi contestatii si abia atunci CCR se va pronunta pe fond. Pentru ca a decis ca nu se poate pronunta pe contestatia lui Blaga, Antonescu ramane interimar. 3. a respins conflictul constitutional – probabil zicand ca avizul CCR e consultativ si Parlamentul face ce vrea oricum.
Cum hotararea Parlamentului prin care Presedintele a fost suspendat nu poate fi atacata la CCR pana la publicarea deciziei care a declarat neconstitutionala restrangerea competentelor CCR, inseamna ca CCR nu a putut azi sa se pronunte pe asta.
Pai si care-i baiul din punctul lor de vedere? Vor publica in MOf peste 1 an- ca au aceasta posibilitate. si atunci ce mai e de facut??? Raspuns: ABSOLUT NIMIC! Cine le va face hotilor dosare penale peste 1 an? Raspuns: NIMENI!
Nu mai aduc aici, cititi voi:
http://www.blogary.ro/2012/07/a-fost-sau-n-a-fost-lovitura-de-stat-occidentul-statul-de-drept-si-curtea-constitutionala/
Inca ceva: Surse apropiate de CCR au declarat pentru HotNews.ro ca votul in CCR a fost 5-4 la deciziile cheie. Votul decisiv a fost dat de judecatorul desemnat de UDMR, Puskas Valentin Zoltan.
votul a fost politic ca si in Parlament , pana acum Ponta spunea ca judecatorii de la CCR nu trebuie sa mai fie alesi politic, sunt curioasa daca acum vor mai mentine aceasti terorie..
Daca pe noi ne-au pacalit , pe cei din afara nu-i va pacali , vor face si ei analize si vor da verdictul. Atunci va fi jena CCR daca vor continua sa le dea dreptate- dar la bani multi nu mai conteaza 🙂
mirica crezi ca mai conteaza?…de maine CCR va spune ca un Presedinte de Stat poate fi demis fara voturi. 😆 😆 😆
Veve, nu mai e de ras, e de plans! Degeaba iesim in strada, degeaba votam la referendum 300 par;amentari. De noi NU SE TINE CONT! Am ajuns in ORANDUIREA EVULUI MEDIU. Nu renascentist, ci ala INTUNECAT. Pentru o „banuiala” si ptr. ca nu placeau ochii cuiva, se ardeau oamenii pe rug.
Dragi Fluturi, lupta trebuie sa continue! Va doresc o noapte frumoasa si de maine vom reincepe lupta, imbracati in alb. Speranta moare ultima.
Cum nu aveti fotografia cu vot la doua maini a penalului.
E pe Forum, aici:
https://www.nasul.tv/forum/viewtopic.php?f=34&t=711
link-ul e pentru Redactie
ATENTIE:
CCR a respins ca inadmisibile sesizările privind revocarea lui Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului şi a Robertei Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.DE CE?
Curtea Constituțională nu a mai discutat pe fond aceste sesizări și, deci, nu a mai stabilit dacă revocările sunt sau nu constituționale. Aceasta pentru că publicarea în Monitorul Oficial a hotărârilor Parlamentului referitoare la schimbarea lui Vasile Blaga și a Robertei Anastase a fost amânată de Guvern până după intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, care nu mai permite CCR să se pronunțe asupra hotărârilor Legislativului.
In concluzie, ei au premeditat toata miscarea asta. Au avocati buni care au gasit solutia de a fenta cele 4 decizii anterioare ale CCR, prin preluarea Monitorului Oficial si schimbarea Avocatului Poporului. In acest fel, desi legea cu acelasi text din ordonanta de urgenta a fost declarata neconstitutionala, ordonanta e valabila pentru ca trebuie atacata de Avocatul poporului.
Maine urmeaza de fapt cele doua hotarari-cheie: contestatia legata de Avocatul poporului si cea despre referendum. La cea despre referendum, aceeasi situatie ca la legea despre hotararile CCR, contestatia e legata de o lege, dar OUG data de Ponta vineri ramane oricum valabila. Deci se va vota la referendum dupa OUG, adica majoritatea simpla va decide.
Ramane sa vedem ce va hotari CCR legat de Avocatul Poporului. Ar fi ultima reduta. Acesta daca s-ar intoarce la post, ar trebui sa conteste cele 2 OUG care au acelasi text cu legile declarate neconstitutionale.
mirica, Avocatul Poporului nu cred ca mai este o garantie chiar daca va fi pus la loc , poate fi si el ”convins” sa nu conteste O.U.G.
Aici lucratura s-a facut cu ajutorul expertilor pe drept constitutional, si este studiata si pusa la cale de mult. Asa ca nu ne mai ramane decat sa mergem la referendum + alegerile generale in 3 luni. 🙂
Comentariile sunt închise.