E ceva ce nu inteleg in decizia Curtii Constitutionale. Judecatorii au hotarit sa discute luni contestatia lui Traian Basescu referitoare la suspendarea sa, si, daca cei 256 de parlamentari au actionat in regula, democratic, atunci Base va trebui sa iasa pe poarta Palatului Cotroceni chiar luni DAR NUMAI dupa ce a predat cheile Romaniei presedintelui interimar.

Avind in vedere ca abia marti se discuta la CCR contestatia lui Blaga referitoare la „suspendarea” sa si inlocuirea cu Antonescu, rezulta, in mod logic, ca luni seara Traian Basescu ii va preda Palatul lui Crin file de poveste.

Desigur, marti, in mod inevitabil, avind de partea sa intreaga Europa, NATO si SUA, plus intreaga presa internationala, plus cele mai clare argumente juridice, CCR ii va da dreptate lui Blaga! Chichita juridica prin care USL putea evita contestatia lui Blaga era sa amputeze CCR, prin celebra ordonanta de urgenta, chiar in ziua inlaturarii celui de-al doilea om in Stat! Numai ca uslamistii erau la sprituri, sarbatoreau! Abia dupa ce s-au trezit din mahmureala au navalit sa masacreze Curtea! Era prea tirziu, juristii PDL au fost mai iuti.

Parafrazindu-l pe Van Rompuy, Presedintele Europei, privind inlaturarea primilor 3 oameni in Statul Roman, in doar citeva zile, as spune ca „democratia” asta suna ca dracu’! E adevarat, are si partile ei amuzante! Il si vad pe Crin nerabdatorul cum navaleste luni noaptea peste Cotroceni, calarit de Voiculescu, si cum se va lega cu lanturi de jiltzul prezidential, temator ca marti pe la prinz, in timp ce va dormi, o sa vina Blaga sa il ceara afara!

Sa fie posibil sa intram definitiv in Cartea Recordurilor? Cu un Presedinte suspendat de doua ori in 8 ani si doi „presedinti” suspendati de bunul simt si de lege dupa „o domnie” de o singura noapte?! Dottore Antonescu, poate aveti un pic de rabdare pina marti la prinz! Chiar cu riscul sa nu ajungeti niciodata Presedinte! Nici chiar pentru o noapte! Sa fiti iubiti!

579 COMENTARII

  1. daca tot iti pasa de „banii nostri” spune ceva si despre „banii nostri” care vor fi cheltuiti pe referendum

    • mai mult decât atât nu pot să spun…să se facă dreptate chiar de ar fi să dispară …tot bugetul țării…

  2. Pe 29 iulie, cei care nu sunteți șomeri veți fi toți în concedii. Veniți buluc în țară și cheltuiți banii aici o lună măcar pe an să-i crească PIB-ul lui Ponta și să scadă simțitor euro…și atunci puteți vota ce vreți…la orice secții vreți …nu să vă plângeți cănu vine guvernul cu urnele după voi …pe banii noștri…Fiind lună de vacanță în țările pe unde sunteți, poate că ar fi bine să vă invite guvernul la vot…în țară…

    • o să vorbesc cu john să vedem dacă nu vi se pot returna cheltuielile cu transportul, pentru întreaga familie …dacă vă prezentați la vot în țară…El îl știe bine pa Marga…

      • ……rog sa ne spuneti si noua nr salon la care sunteti sa venim si noi cu o atentie ! 😀 nu de alta dar la cat va chinuiti e pacat sa treceti asa neobservati…

  3. Gura pacatosului, adevar graieste !

    Zice mai sus dl. Boeing Cristian 777

    „NU A LUPTAT NICIODATA PENTRU DEMOCRATIE …
    … s-a tot luptat pentru libertate”

    Nimic mai valabil pentru pentru regimul Ba$e$$cu. In timp ce altii:

    – au adus ritmurile de crestere la cel mai inalt nivel din EU,
    – au realizat desfiintarile de vize in UE,
    – integrarea in NATO,
    – au creat institutiile statului de drept european, finalizand cu succes toate capitolele de aderare le UE,

    Ba$e$$cu
    – a pus toate institutiile sa „lucreze” pentru libertatea lui insusi si a complicilor lui,
    – a jucat rolul arbitrului care nu numai ca inchide ochii la faulturile echipei lui preferate, ba chiar,
    – a bagat si cateva mingi in plasa adversarilor, cu piciorul lui de arbitru-jucator (WTF !@#$%&!),
    – le-a netezit, dom’ profesor, calea spre libertate lui Haissam si adjunctului lui Blejnar pentru a ascunde complicitati
    – a pazit libertatea lui Ritzi, Udrea, Negoita, Pinalti, Oltean, Videanu, Berceanu, Anastase,

    • @chinezu’ amuzat. Puteti sa ne explicati si noua de ce prima ordonanta de urgenta a guvernului a avut ca subiect transferarea „Inspectoratului de stat in constructii” a fost asa de „urgenta” (adica a fost _prima_ prioritate a noului guvern)?
      Numai bine.

      • imi pare rau ca nu stiu.

        poate fiindca se impunea oprirea unor ilegalitati legate de activitatea respectivei institutii, punct de forta in campania pentru primaria Bucurestiului a dlui. Danut?

        posibil sa fi avut legatura si cu ce vrei tu sa auzi, cu procesul de 8 ani si 1000 de martori ai acuzarii, in care s-au refuzat aproape toate probele apararii?

        sa mai reamintesc ca desi pe fundamentul celor de mai sus procesul maraton s-a incheiat cu o schimbare a incadrarii la ultima sedinta in care s-a pronuntat si condamnarea definitiva? stiu, nu te intereseaza.

        poate il intereseaza pe Cristian 777, cel care se bata cu caramida in piept cum ca la el principiile sunt tot ce conteaza.

        de era sa-mi dea lacrimile cand l-am citit azi.

        hi hi hi

        • @chinezu’ – Nu era mai usor sa scrieti ca nici dvs. nu intelegeti/ca nu aveti argumente samd.?
          Numai bine.
          PS Imi „place” ca o aduceti in discutie pe dna Ritzi, care a fost condamnata ca a „bagat” bani in buzunarul (firmele) senatorului care de frica justitiei si-a dat demisia acum cateva zile. Este dreptul dvs. sa ganditi ca discutati cu oameni care uita repede/nu gandesc, dar asta nu inseamna ca este si adevarat.

          • floos,

            cred ca nu m-ai citit.

            nu mi-a fost jena sa spun ca nu stiu sau sa folosesc dubitativul „poate” atunci cand nu am vrut sa impun ca sigure parerile/ informatiile pentru care nu „bag mana-n foc”.

            Apropos, nu ti-ar placea daca toti cei suspectati de ilegalitati si-ar da demisia din Parlament!? Hai fii cinstit, daca poti 😉

            hi hi hi

          • @chinezu’ – intr-adevarul primul rand _nu_ l-am citit.
            Referitor la intrebarea ta, nu imi este foarte clara. Sunt de acord ca _toti_ cei care sunt „incompatibili”, sa-si dea demisia. Sunt de acord ca _toti_ cei care au facilitat aparitia „baietilor destepti” sau care au facilitat obtinerea unor contracte in defavoarea statului, sa-si dea demisia.
            Pentru simple fumigene lansate „de profesionisti”, _nu_ sunt de acord sa-si dea demisia, pana situatiile respective nu este clarificate de autoritati. Si da, cele scrise mai sus, sunt valabile inclusiv pentru PDL!
            Numai bine.

          • @chinezu’ – marea majoritate a colegilor de blog gandesc la fel. Numai ca dvs. (la fel ca si cei 3-4 specialistii in postari, adica postaci) nu vreti sa observati acest lucru…

  4. gp1, tu plătești impozite la statul român ca să ai căderea să-i impui tu poporului cui să-i dea cheltuirea banilor pe mână? Las-o mai moale…

    • @timan…mai moale sa o lasati voi postacii usl…indiferent cit va straduiti sa lamuriti oamenii nu reusiti…la locale ati cumparat toata taranimea in „protestul” parlamentar…jigodi ati fost jigodi ramineti…!!!

      • gp1 baseste cam mult. Vorba aia, cine inca mai baseste, ori e prost ori il plateste. Te pup!

  5. Sa nu mai acceptam, sa nu ne complacem in stadiul in care facem, la colt de strada, bancuri cu Bula!Daca zilele astea, azi, maine, nu ne facem destul de vocali, ne intoarcem iar la Bula!

  6. CCR se afla in fata unei decizii CRUCIALE, as zice EXISTENTIALE, ptr STATUL DE DREPT din Romania !!! Problema pe care o au de rezolvat se poate face CEL MAI SIMPLU prin metoda REDUCERII LA ABSURD. Se pleaca de la presupunerea falsa cum ca seful statului este CONSTITUTIONAL in situatia de A FI SUSPENDAT, precum si ca PLENUL REUNIT care a decis acest lucru se afla in situatia CONSTITUTIONALA de a face asta. Or, inlaturarea din functie a SEFILOR de la CAMERE ESTE CURAT NECONSTITUTIONALA, incat TOATE PRESUPUNERILE cum ca SEFUL STATULUI A INCALCAT GRAV CONSTITUTIA si ca PLENUL PERLAMENTULUI ERA LEGITIM REUNIT, sunt contrazise de INSASI CONSTITUTIA ROMANIEI !!!!! CCR INCA SE BUCURA DE INDEPENDENTA ptr care s-a luptat mult, atat in ROMANIA POSTBASESCIANA, cat si in tarile civilizate (cele mai mari jertfe sunt facute de MAFIA ITALIANA….) !!!! Va oare CURAJUL, fiind sustinuti de CURTEA DE LA VENETIA, sa transeze aceasta grava atingere a DEMNITATII NATIUNII ROMANE si EUROPENE ?????

  7. Prinsi in acet iures dragii mei uitam care este cauza ? de ce am ajuns in acesta situatie ? revin ar trebui cu totii printre altele sa ne mai ocupam si de TRADATORII TARII in frunte cu GABRIEL OPREA a venit timpul sa plateasca toti cei care vand stabilitatea si buna functionare a legislativului in aceasta tara, daca nu ne vom ocupa de ei , atunci si pe viitor ne putem astepta la asemenea ticalosii, nu se mai poate permite ca bunul mers al tarii sa stea la cheremul TICALOSILOR eu una nu suport TRADATORII sunt cei mai periculosi , daca ar locui cu mine in bloc as pune un afis mare „aici locuieste ticolosul si tradatorul cu famila sa care a aruncat tara in haos ” trebuie sa le aratam ca nu le mai permitem sa faca troc pe seama tarii , ei poarta toata responsabilitatea haosului creat , ca stiau ce hram poarta secera si ciocanul atunci cand au trecut la ei deci haideti noi societatea civila sa-i penalizam pe tradatorii tarii , ca ei parlamentarii nu o vor face nici odata , cei care stiti si aveti prin preajma asemenea exemplare trebuie sa-i denigrati daca se poate sa-i si cautam la averi ca doar nu au trecut doar asa ca le place rosul. Eu am incredere ca C.C.R. va da verdicte corecte , stie ca toata lumea este cu ochii pe noi. A venit momentul sa facem noi societatea civila curatenie intre poloticieni deci HAIDETI SA-I DEMASCAM PE TRADATORI SI TICALOSI CA DE DATA ASTA DIVINITATEA ESTE CU NOI.

    • Si eu m-am gandit la asta sub forma unui tablou, perete, afis, zid al rusinii cu numele, prenumele si fotografiile tradatorilor. La fel si pentru toti penalii din parlament.
      Sa fie expusi si aratati frecvent pana intra in memoria oamenilor si ii vor putea recunoaste oriunde se vor afla.

    • Maria,

      Si daca il „reevalueaza” iar, la randul lui, Oprea pe Basescu !? Nu mai zic daca il face colonel si pe Radu Moraru ?!

      Ia sa vezi atunci ce frecventabil redevine tov ghineral pentru portocalii

      hi hi hi

      • Adevarul e ca toti coloneii despre care vorbesti ar trebui sa fie nemultumiti si sa acuze de discriminare. Ponta si Antonescu sunt capitani … ce naiba, cum e posibil asa ceva …

        • ianca,

          daca au facut 6 luni de armata, inainte de facultate, ca toti colegii lor, aflati in aceasta situatie, dupa absolvire erau avansati la gradul de sublocotenent sau locotenent in rezerva.

          Din doua convocari (cu aprox. se faceau o data la 4 ani) cei in cauza puteau fi avansati la gradul de capitan.

          • Din cate stiu eu erau 9 luni de armata inainte de facultate, dar nu asta e important. Ce spui tu asa este, varianta normala pentru noi muritorii. Se pare ca pentru cei doi criteriile au fost altele, la fel de discutabile.

  8. Blaga cel ce se considera bun negociator si comunicator, avea posibilitatea sa negocieze cu UNPR, UDMR, minoritatile posibilitatea sa intre in toamna la guvernare, si astfel presedintele nu era suspendat. Pentru ca existau reale posibilitati pentru acest demers. USL, in toamna era lipsit de multi parlamentari, Ponta avea o problema majora, deci iata cum s-a ratat posibilitatea revenirii la putere. Oare de ce? Nu le-a mers mintea? Nu cred! Interesul era oprirea justitiei. Un motiv de interes general, coruptii si-au spus cuvantul. Deci presedintele e singura noastra arma impotriva parlamentarilor corupti.

    • Nu ne ramane decat sa asteptam sa vedem ce anume va folosi din arsenal TB!Parerea mea, daca nu scoate acum artileria grea si se lasa dus de valul pucistilor…e mult mai grav decat ne-am putea imagina, in cele mai negre scenarii!
      Doar ca TB e un patriot si, din postura asta trebuie sa faca uz de toata artileria grea!!!In forta!
      Prea a fost liniste pe la DNA in ultimele zile, nu credeti? SRI inca nu a spus nimic, nici macar faptul ca aceasta institutie nu se va amesteca in jocul politic.De ce oare?

      • luci…co, în democrație nu se guvernează cu viziunile tale…Președintele Băsescu știe asta…

  9. Dar intalnirea lui Ponta cu Blaga inainte de sesiunea extraordinara nu lasa loc de interpretari? Nu cumva s-au inteles toti sa-l doboare pe presedinte si apoi va fi pace si liniste. Incep sa ma indoiesc de bunele intentii ale lui Blaga. Avem de luptat cu o clasa politica corupta. Acum e chiar obligatoriu sa votam impotriva suspendarii daca vrem sa inceapa curatirea clasei politice.

    • Asupra d-lui Blaga, de multa vreme planeaza suspiciuni!Chiar daca a spus cu subiect si predicat ca s-a dat o lovitura de stat, l-ati mai auzit repetand asta? N-ar trebui ca pdl sa vorbeasca in continuare in acesti termeni?

    • Viorica, Blaga și Anastase au fost schimbați pentru încălcarea regulamentelor…așa au stabilit comisiile juridice și plenul a votat…Hotărârea Camerei respective că au încălcat regulamentul nu poate fi anulată de CCR, pentru că votul a confirmat-o, iar contestarea de către ei, în favoarea lor, nu cred că are logică juridică… Când au contestat, aveau dreptul, dar nu exista fapta, când fapta exista, nu mai aveau dreptul…E un nonsens gestul lor…subiectiv…

  10. Sunt curios cum functioneaza justitia si democratia in Uniunea Europeana.Este un adevarat test al apartenentei ca stat cu drepturi depline la UE.Daca nu suntem ajutati de organismele de specialitate ale Consiliului European,inseamna ca rusii dicteaza in UE!

  11. Deciziile CC sunt cruciale, cele care vor fi date azi, maine.Ne aflam la o rascruce (iar!) si asteptam deciziile CC, sa vedem incotro o apucam.
    Sunt sceptica, veti spune probabil, eu zic ca sunt doar realista. Pucistii sunt siguri ca deciziile CC vor contine ambiguitati, cel putin aparente, astfel incat ei sa-si legitimeze toate actiunile de pana acum si apoi sa linisteasca apele pe plan international. Daca nu erau siguri de acest lucru, nu se aventurau sa spuna ca vor respecta deciziile CC(la fel ca Ponta legat de demisie, daca nu era sigur ca va fi desfiintata acea comisie, nu se aventura sa spuna ca va demisiona).
    Sa nu credeti ca pucistii nu si-au luat masuri din timp privind CC!Doar vedeti cat de minutios a fost facut planul!
    Referendumul va fi o cacialma!Si o legitimare in plus a loviturii de stat!Va fi „punctul pe i”. Opozitia, in general, exceptand-o pe Monica Macovei, n-a actionat destul de ferm si punctual. Au acceptat prea repede ideea referendumului, nu au facut destul pentru a demonstra punctual drumul ilegal prin care s-a ajuns aici. Poate era bine ca pdl sa intre in greva pana la pronuntarea CC asupra schimbarii presedintilor camerelor, nu – repede sa intre in jocul pucistilor, acceptand astfel „de facto” ,puciul. Mai mult, din nou se face jocul pucistilor, pdl-istii dezvinovatindu-se ca ei au informat canceleriile europene! In loc sa sublinieze neancetat gravitatea actiunilor usl, „uitand” sa repete ca s-a dat o lovitura de stat, pdl-istii tot explica cum ambasadele au trimis in tarile lor informatiile.
    Ne iluzionam daca credem ca, in conditiile astea vom mai avea alegeri libere in curand!
    Daca au fost capabili sa faca ce au facut, cum sa ne mai amagim ca ei se vor mai impiedica de alegeri?!
    Si daca va fi asa, atunci cu siguranta marii jucatori internationali au stiut si au acceptat totul, dincolo de „ingrijorarile” exprimate de la un capat la altul!(De ce TB n-a fost prezent la ambasada SUA de 4 jul.?)Ultima vizita externa a lui TB , trecuta aproape neobservata(ca avem noi un dar de a ne pierde in amanunte…)n-a fost in Turcia cumva? Oare nu SI ASTA a ajutat la precipitarea lucrurilor?Intotdeauna, politica interna e total diferita de cea externa…
    Doamne, cat as vrea sa ma insel!

  12. La referendum trebuie sa aparam Institutia Presedentiei, fata de lovitura de stat din aceste zile si totul numai pentru Arici Pogorici de a fi presedinte de al gratia pe Nastasica si a face numirile de procurori la DNA si Parchetul General.

  13. popaleon, mai ai șepcuțe? Fă-le albe. Le bagi în clor diluat sau le dai cu Savana cu teflon(să țină la ploaie.

    • Lasa-ma, nu mai pune sare pe rana! Am facut o afacere de ***… Degeaba am investit, degeaba le-am vopsit, la miting e cam pustiu… Cui sa le vand?!… Cei cativa care vin, numai de sepcute nu le arde…

  14. john, ce zici de …colonei…Cam neinstruiți.
    Care e mai de plâns, Turcescu sau Boureanu…? Războaiele se câștigă cu sergenții…

  15. Radu Moraru,în „Președinte pentru încă o noapte”nu joacă Crin sau cum îți vine ție să-i spui din respect nemărginit pentru el. Eu am tot sperat să nu reușească suspendarea, dar nu mai este cale de întors.Sper ca în contra replică, USL să nu axeze campania pe sloganul…
    „256…îl fac coleg cu Năstase”. Ar fi bine ca demiterea să fie un bun prilej de testare a rolului pe care poporul îl dorește pentru Președinte în viitoarea Constituție. Se cheltuiesc mulți bani, măcar să fie un folos…

  16. Sunteți de acord cu demiterea Președintelui României, domnul Traian Băsescu?
    voturi

    Da 33% 1958 votanti

    Nu 67% 3946 votanti

    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/referendum-virtual-da-sau-nu-pentru-demiterea-lui-traian-basescu_961492.html#ixzz205vqHZFY

    Pe post se anunta altceva, inversul…Deci sondajele publicate, nu sunt in regula. Sondajele de pe net, iar nu sunt in regula pentru ca se pot crea conturi in asa fel incat sa votezi de cate ori vrei.

    • Sondajele au fost si vor fi trucate!Pana acum n-au reusit sa fure dupa cum isi croisera sondajele, acum si-au creat cadrul si vor reusi!

    • sondaje facute in parti alese ale societatii – si nici alea nu dau bine

      pai nu era le 7% Basescu?

      a intrebat cineva diaspora, moldovenii, pe cei ca mine

      HAI SA FIM SERIOSI !

      IN VARA ASTA SE POARTA ALB !

    • Si la Gadea era invers aseara si chiar m-a surprins ce subiect pozitiv avea: „Cei care au luat 10 pe linie la BAC!” Probabil ca au fost noile directive cum ca trebuie sa aratam Europei ce bine se invata pe timpul lui Ponta si… 😆 aproape Crin.

  17. Hahhahahaah tare titlul

    Nici nu mai conteaza, oricum vor cadea toti in cap, pentru totdeauna.

    Asa NAS, asa POPOR – calitate de necontestat, nici macar la CCR

  18. Dragilor,trebuie sa readucem Presedintele la carma tarii ,trebuie sa duca nava la tarm.
    Atentie , pirati!!

    • Dana, chiar sa nu iti placa Basescu, tot trebuie sa il aperi pe Presedinte, nu pe Basescu.

      Cei ce nu il vor apara pe presedinte, Statul si Justitia, la felul in care a fost mazilit primul si mutilate celelelate – ISI VOR MERITA SOARTA !

      • cristi
        la rebus se spune ” tras la subiect”
        o definitie fortata pt a se incadra in tema.
        acum nu presedintia e problema, nimeni nu a zis asa ceva,
        ci tocmai mishtocarul, bishnitarul, intrigantul si, cu voia dvs, prost-crescutul care ocupa acest post.
        dupa umila mea parere, el e cel care a dus in derizoriu institulia presedintelui.

        • vorbesti prostii

          UITE DIFERENTA DINTRE NOI DOI

          daca pdl facea ce a facut usl – eu sustineam usl din principiu

  19. Si totusi nu stim argumentele continute in contestatia lui Basescu! Sa nu va mire prea tare daca auziti luni CCR spunand ca suspendarea nu a fost facuta conform legilor si Constitutiei, sau, si mai amuzant, ramane suspendarea, marti Blaga isi reia locul la sefia senatului si, colac peste pupaza, demiterea Presedintelui se poate face doar daca 50%+1 dintre alegatorii trecuti pe liste voteaza asta.

    Crin, nu numai ca nu apuca 24 de ore ca interimar, dar la 1 august deja devine istorie in politica. O istorie urata! Care nu mai trebuie sa se repete vreodata nicaieri pe glob.

    Cat despre Ponta, isi va sustine demisia cu un discurs plagiat, dar pe care i-l vor tolera toti contestatarii! Fireste asta nu inseamna ca va mai ramane cu titlul de doctor.

    Daca toate acestea se vor intampla exact asa, atunci putem privi cu optimism ca nu am facut eforturi in van pentru a fi in UE si NATO!

    CHIAR SUNTEM ACOLO!

    • Salut , Finul

      Momentele de acest fel te fac sa renunti la partizanate. Pe cuvantul meu ca nu ma mai intereseaza persoana lui Basescu acum.

      VREAU SA NU SE MAI INTAMPLE ASA CEVA IN ROMANIA !

      Oricine va fi presedinte – regulile jocului trebuie sa fie cele corecte si nu cele imaginate de Iliescu si Iorgovan. Altcumva nu vom avea viitor !

      Initial ma suparasem si pe Basescu si pe pdl – ca s-a putut ajunge aici.

      Dupa aceea am inteles totusi ceva – NEPUTINTA LOR NU E VOITA, e prostie si lene pe de o parte , e incercarea omului civilizat de a se apara cu principii in fata pitecantropilor, pe de alta.

      DAR – faptul ca pitecantropii au putut totusi navali – e si vina lor.

      Vorbeam mai sus despre democratie . Imi pare rau, dar am omis ceva esential. ORICE DEMOCRATIE DE SUCCES are si generatiile de lupta si aparare si, in definitiv, DE INVATARE A EI SI CU MECANISMELE EI – dar mai are ceva,

      ARE CATIVA OAMENI LUMINATI, cei care au initiat-o.

      IMI PARE RAU – noi nu avem acei oameni luminati. A inceput ceva Basescu dar criza l-a intrebuintat in alta directie si am scapat acesta ocazie.

      SA VEDEM CE VA MAI FI – poate totusi vom ajunge undeva. Bineinteles, daca aceeasi criza nu va scufunda toate democratiile peste tot.

    • sunt niste criminali isi bat joc de noi ne cred ca suntem si noi niste adunaturi ca ei si niste prosti ajunge trebuie sa ne unim si sa le raspundem dupa cum merita

  20. Situatia din Grecia, i-a impus pe europeni, sa adopte niste reguli economice comune pentru toate tarile uniunii europene.
    Situatia din Romania, poate v-a impune UE sa adopte niste reguli comune, mai serioase, la nivel politic.

  21. vara asta se poarta ALB !

    macar pana la referendum

    un apel frumos de la pdl. si util – creaza o senzatie de manifest si o atitudine

    de maine port alb 🙂

    • Cristian, stii ce culoare rezulta din combinatia culorilor celor trei partide care compun USL?
      Fii atent, este foarte interesant!

      ALBASTRU(de PNL si PC) + ROSU(de PSD) = VIOLET;
      VIOLET + GALBEN (de PNL) = MARO.

      ROSU(PSD) + GALBEN(PNL) = PORTOCALIU;
      PORTOCALIU + ALBASTRU(PC) = MARO.

      ALBASTRU(PNL si PC) + GALBEN(PNL) = VERDE;
      VERDE + ROSU(PSD) = MARO.

      Deci, oricum le-am combina, tot maro obtinem. Si ne mai miram de ce pute USL-ul!

      • fain

        si acum – daca le punem , toate culorile politicienilor pe un disc si le rotim repede, repede ( era sa zic pana le iese prostia din cap dar slabe sperante … experimentul , saracul, da rezultat optic doar) … ce culoare avem ? 🙂

  22. NEVOIA DE DEMOCRATIE LA ROMANI. Ruina pe care se va construi.

    stiti ca nu avem solutie IMEDIATA si de ce nu o avem ?

    e o meteahna a democratiei aplicate unui popor CARE NU A LUPTAT NICIODATA PENTRU DEMOCRATIE.

    in Romania s-a tot luptat pentru libertate

    lupta pentru democratie dureaza multe generatii si rezultatele ei se vad dupa acea perioada

    pana atunci ar fi trebuit sa avem legi care sa impiedice LOVITURA DE STAT , legi care sa apere democratia

    – nici chiar democratiile mature ale lumii nu au fost testate suficient la crize economice dure. dar macar ceea ce se intampla la noi – la ei e imposibil.

    au democratii pentru care au luptat si au suferit. AU DEMOCRATII MATURE SI PUTERNICE!

    bun. daca stim ca nu avem ce face , cum se apara democratia ? odata in strada, alta data economic – prin boicot si prin rezistenta.

    prima metoda e mai rapida – cea de-a doua implica stransul din dinti si „sa nu uiti, Darie!” = LECTIA . Lectia lipsei de democratie.

    Intrebarea mea – are nevoie poporul asta, modificat DE COMUNISTI SI DESCENDENTII LOR, MULTI NOI CAPITALISTI , modificati in locul unde e cel mai greu de reparat – la constiinta … are nevoie poporul roman de democratie ?

    ca cel putin 6 din 10 se pare ca nu au nici cele mai elementare notiuni despre democraie.

    EI STIU – mi-e foame, vreau case, vreau femei, vreau sa ma distrez, vreau libertate sa le am pe astea … si cam atat.

    nu ma refer la Basescu acum, ma refer la felul in care, in doar 4 zile, primele functii din stat si mecanismele lor de aparare – au fost anihilate.

    in mod automat, indiferent de simpatia pentru Basescu – un iubitor de democratie – ar reactiona. romanii nu reactioneaza.

    CONCLUZIE : Romanii nu au nevoie de democratie sau nu stiu nimic despre ea, sau politicienii i-au scarbit atat de mult incat … LA REVEDERE DEMOCRATIE , care, bineinteles , este reprezentata si de politicieni.

    Iata cum politicul a distrus nevoia de democratie a unui popor. Si atunci sa nu ne miram ca se va alege praful. Poate asa trebuie sa fie pentru a se reconstrui totul mai bine.

    • ESTE O MARE IRONIE AICI.

      S-a potrivit ca DECIZIA, democratica, a fost asezata in mainile cetatenilor, in a vota un POLITIC – ce le-a adus neincrederea in democratie , exact cea care le-a dat decizia.

      Iata cum “originala” noastra democratie si-a desavarsit opera – renuntarea omului chiar la democratie.

    • Asa este Georgiana, in astfel de conditii nu este ceva cu care sa te mandresti .
      Apropo ma gandeam si eu daca totusi ajunge sa fie presedintele Romaniei ptr. o noapte ,a doua zi intrebat de jurnalisti ,D-le Antonescu (cu ‘escu 😉 ) si cea-ti facut ptr. tara in aceasta perioada??Antonescu,ce sa fac ce stiu cel mai bine ,am dormit!! 😆 😆

      • DANA! Asta e deja banc care circula prin America??? 😆 Daca raspunsul e:”INCA NU” ai obligatia sa-l popularizezi si la tine acasa! 😉

        • Bancuri zici?
          Ia uite ce au scos romanii zilele astea:

          NU POT EI PONTA CAT PUTEM NOI VOTA!
          PONTA SI VARANU DISPAR DE LA ANU!
          VARANU CU TRAMBITE O SA-NFUNDE TEMNITE!
          ORICAT AR PONTA TOT NU-I VOM VOTA!
          PONTA CU PENALII LUI SUNT RUSINEA NEAMULUI!
          ASA MINTE PONTA DE O SA-I CREASCA TROMPA!
          PONTA VREI SA STII CEVA? TE ASTEAPTA RAHOVA!
          BANDITII DIN PARLAMENT BAGA TARA-N FALIMENT!
          FUEHRERU CU COPIATORU NE DARAMA VIITORU!
          TOT CAPITANU LE INCURCA PLANU!
          TOT BIRUINTA FRANGE NEPUTINTA!
          CAPITANU NE-A SCAPAT DE CORUPT SI PROSTANAC!
          TINTA MAGARIEI = LEGAREA JUSTITIEI!
          TRASEISTII DE OCAZIE ISI FAC LEGI CU DEDICATIE!
          MIGRATORI POLITICI = GANGSTERI TRANSPARTINICI!
          USL PIERDE URNELE!
          FELIX, CRINA SI VICTOR SI-AU GASIT TERMINATOR!
          NU E HOT CUM E VARANU, NICI SMENAR CUM E CARLANU!
          REPETENTU FARA MINTE SE VISEAZA PRESEDINTE!
          ADORMITU DIN SENAT E AL DOILEA OM IN STAT!
          ANTONESCU – POTI SA STII, NIMANUI NU-I VEI LIPSI!
          PONTA-PLAGIAT = UN SMENAR RATAT!
          PONTA SI CU SOVA – CARLANI DUSI CU SORCOVA!
          USL = PRAF SI PULBERE!
          Din Bruxelles:
          PONTA-PANARAMA NE-A STRICAT RECLAMA!
          PONTA LA BRUXELLES – UN SMENAR STINGHER!
          CICA ROMANIA FURA ARGINTARIA!
          Din Rahova:
          PONTA-I ASTEPTAT LA POST-DOCTORAT!
          256 IN CELULA CU NASTASE!
          Postate de “pancarte” pe articolul de la evz.ro

          • 😆 „ADORMITU DIN SENAT E AL DOILEA OM IN STAT!”… mai bine: Adormitul din senat e primul….. din stat! (puncte, puncte musai trebuie ghicite ca la”hang man”)

  23. ŞŞŞTTTT!!! Somnorici Antonescu visează frumos….cum o voce ii şopteşte: ,, pentru o singura noapte vei dormi la Cotroceni….” 😉 🙂

  24. poate parea logic. mai intai art.95 din Constituie are intaietate si solutionarea conflictului juridic- parca asa il mentiona presedintele- care a generat o anumita interpretare acestui articol. posibil ca dl Blaga tot pt „fapte grave” sa fii fost demis -acelasi art. 95 din Constituitie?! fiind aduse aceste clarificari de CC cazul Blaga e si el rezolvat. demiterea poate fii un abuz al majoritatii parlamentare

  25. d-l patrocle (sper totusi ca sunteti caine) cum puteti sa ganditi ca d-l Ponta a copiat? Daca ar fi copiat nu cerea sa-i fie analizata lucrarea. A cumparat-o si el ca tot romanul.Intrebarea e ce va pati cel ce i-a vandut-o ca totusi banuiesc ca a dat ceva bani pe ea.

  26. Crin Antonescu va face pas cu pas greşeli la fel de mari ca şi Geoană. Cu această declaraţie a stârnit românii din diaspora care acum sigur „îl vor vota NU”. Când nu-i şopteşte pretenul voiculescu spune prostii.

  27. V-a spune si CRIN ANDONESCU cum a spus si GIOANA :MIHAEA dragostea meea:))))))) si cu atit va ramine:)))

    • Eu cred c-o sa spuna:
      bai, de ce m-ati trezit, visam asa frumos, se facea ca eram la Cotroceni…

  28. Nu sunt experta dar Eu vad lucrurile cam asa:CCR este o institutie serioasa,in genere aceasta institutie nu ia decizii pe picior,trebuie sa cantareasca deciziile in concordanta cu legislatia in vigoare dar is a raporturilor de natura juridica generate de actiunile intreprinse de partile implicate-este un mecanism complex de aceea o decizie clara nu poate fi data in 24 de ore .Asa se explica avizul Curtii.

  29. Oameni buni,credeti ca acum cand au reusit sa ajunga unde au vrut vor lua in considerare o decizie a CC daca ar fi in favoarea dnului Blaga si a dnei Anastase?Fiti seriosi!!!E vointa poporului,nu ati inteles??!!

    • Coasta, ce te astepti de la niste banditi la drumul mare? Disperarea lor e asa de mare ca vor pierde puterea incat vor inventa tot felul de nastrusnicii ca sa ne impiedice sa votam corect. Nadajduiesc ca vazand ce le poate pielea ne vom mobiliza si vom vota asa cum e mai bine pentru noi. Votati Base!

  30. Sper sa nu stea nici o noapte la Cotroceni ,nu merita aceasta onoare,de a conduce nici o ora tara noastra………eu va urmaresc din Canada ,si nu-mi vine sa cred ca exista si romani care sa-i ajute pe acesti mincinosi de la putere ,prin votul lor,rusinicaaaaaaaa.
    Pe curind!

  31. REVOLTA ELEVILOR PICAŢI LA BAC 2012: „Premierul copiază şi nu păţeşte nimic, dar pe noi ne verifică la sânge”

    Citiţi mai mult: Stiri si Actualitate > Ultimele stiri si stirile zilei online > Evenimentul Zilei > EVZ.ro http://www.evz.ro/index.html#ixzz203eLKuNj
    EVZ.ro

    HAHAHAHAHAHAHA!!!!!!! 😉 🙂 🙂 ))))))))))))))))))))))))))))

  32. Chuky la ora asta are o mare problema!!!! sta cu o A4 alba , virgina cu miros de Pirat si incearca sa desluseasca ceva,sa inteleaga ce i s a intimplat, ce tren l a palit! Copy/paste (CP) in jurul lui ,ca un adevarat copilot( iata cum a ajuns copilotul lu chuky!!! 🙂 ) cauta si el raspuns! Tocmai ce se trezesc din „betia puterii”! Toata gasca de chokisti credea ca o sa petreaca un „wekand” fara sfirsit dar….. rezultatul magariilor lor ii ajunge din urma! Toata lumea le a facut un semn dar nu din ochisor ci de la obrajori! Mi este mie rusine de rusinea lor! Sper ca CCR sa le dea numai ce merita! 🙁 🙁 🙁

  33. Nu prea imi vine sa cred ca judecatorii Curtii Constitutionale vor da o decizie incorecta,dar pot da una incerta,care va lasa loc de intterpretare.Nu isi vor permite sa fie incorecti,pentru ca s-a ajuns deja la Comisia de la Venetia care judeca EXACT ce vor judeca cei de la Curte ,luni!
    Ramane sa ne convingem daca acestor judecatori,LE ESTE FRICA de USL!Un prim semnal au dat atunci cind au acceptat termenul IMPUS de Crin Antonescu,cel de 24 de ore!Daca le place independenta sau OBEDIENTA!

    • Ma tem ca vor alege obedienta!Noi, ce naiba mai facem atunci?Ne retragem in munti?!(S-au mai retras si inaintasi de-ai nostri…)
      Ma doare capul, la propriu!O sa credeti ca vorbesc prostii, dar ma tem ca ne vor sfarteca(tara)!

    • La aceasta ora am raspunsul:judecatorii Curtii Constitutionale sunt servili,aplecati obedientei..sau stiu eu poate unei temeri ca raman fara dulcea aroma a painii ”anticonstitutionale”…

  34. Buna seara ,iata o veste minunata mai avem o sansa.Poate scapam cu bine din povestea asta, se cheama ca nu suntem uitati de dumnezeu.

  35. Intrebarea este:De ce contestatia lui Blaga nu se judeca Luni si cea lui Basescu, Marti?Un mare insemn de intrebare, pentru ca evenimentele sau desfasurat ,primul a fost Blaga si al doilea Basescu.Ar fi bine sa li se dea un pumn in nas cu repunerea lui Blaga.

    • Salut! Pai, pentru ei nu e complicat, dau o Ordonanta de Urgenta si un vot in Plen, si gata! Doar au spus-o ca nu-i doare nici de ” Mama Curtii Constitutionale”, dupa cum a spus Presedintele Camerei Deputatilor.

    • probabil ca in ordinea importantei sau in ordinea depunerii conterstatiilor. Cine stie ? Oricum o ratiune exista si este obiectiva.
      Adormitul risca sa traga un somn scurt, de tot la mult visatul Cotroceni. Intram in Cartea recordurilor !

      • Pai contestatia lui Blaga a fost depusa inainte de cea a presedintelui!Normal era sa fie judecata prima data, nu!
        Ma tem ca nu mai avem nici o sansa!Ma tem ca e prea tarziu!

  36. Daca CCR da verdictul ca presedintele senatului e V.Blaga sau poate ii da dreptate lui Basescu! Ce face Tovarasul C.Antonescu isi da demisia din politica? Daca Da sa-l ia si pe Copy Paste Victoras

  37. SE PARE CA-I BLESTEMUL USL-ului.
    CEL DE ACOLO SA FIE PRESEDINTE DOAR PENTRU O NOAPTE !

  38. CCR, stiind ca exista contestatia lui Blaga si a avocatului poporului, ar trebui in ordine sa ia deciziile. Deci sa-l repuna in drepturi pe Blaga, ceea ce ar insemna si anularea celorlalte actiuni. Acum se va vedea si intelepciunea CCR, puterea ei reala si curajul.

  39. Sper ca acest chiulangiu notoriu sa nu apuce nici sa se spele pe maini la Cotroceni ca la cat de infect este ar infunda tevile de scurgere.Sper ca Dumnezeu sa-i lumineze pe romani sa nu faca marea greseala sa-l lase pe infantilul asta sa ne rada in fata de la Cotroceni ca in patru ani astia dau o ordonanta de guvern sa ne mutam cu totii in Congo sa ramana ei sa guverneze peste maimute.

  40. Nasule frumos spus,deja suntem in cartea recordurilor in ceea ce priveste o tzara care se pretinde a face parte din U.E.
    Toata lumea este cu ochii indreptata spre noi ..RO.
    Sa mai avem putzintica rabdare si vom avea si rezultatul scontat.
    Numai bine si sa ne ajute Dumnezeu!

  41. Curtea Constituţională este mult prea timorată. Părerea mea. Vezi avizul dat Perlamentului referitor la suspendarea Preşedintelui. Era nevoie de un răspuns ferm Da sau NU. N-a fost nici da şi nici nu.
    Nu m-ar mira să declare constituţiuonale demiterile preşedonţilor camerelor Blaga şi Anastase.
    Teroarea s-a instalat, cel puţin la CCR. Dacă şi-au permis să-l demită pe Avocatul Poporului, pe Preşedinţii Camerelor, să dea ordonanţe de urgenţă neconstituţionale. Oare nu urmează ei, membrii CCR. La fel se va întâmpla şi cu Justiţia, vor înlocui pe rând sau în bloc tot ce le-a stat în gât şi le stă. Că este legal, constituţional sau nu, vor găsi ei o formulă s-o îmbrace în aparenţă democratikă.

    • Paul CC eu cred ca va lucra(judeca) corect de aceasta data.A mai dovedit ca isi face treaba……deci asteptam mult de la ea,nu are de ce sa ii fie frica are toate MARILE PUTERI de partea ei.

      • Rodica,
        frica le este marlanilor uslasi.Dupa ce s-au trezit din euforie si-au dat seama ca nu pot lua decizii ca pe mosia proprie.

        Europa e sensibila la problemele legate de justitie ,de normele si principiile ce guverneaza acest domeniu.USL ,acum,da din colt in colt si asteapta sa fie salvat de familia socialista europeana si da vina pe propaganda portocalie si denigrarile declansate de Monica Macovei.

    • Iti spun eu de ce n-au dat o decizie ferma.
      Trebuie sa lase impresia USL-ului ca le e frica.
      Sunt sigur ca vor judeca concomitent ambele chestii. Si, pe bune.

    • Domnule Ionescu,
      Permiteti-mi sa va explic ceea ce stiu despre avizul consultativ pe care, in alt context si pe alte probleme, in Franta l-am semnat si eu in mai multe reprize. Avizul consultativ este o parere motivata, nu un verdict. CCR nu poate, nu are cum sa zica DA, Presedintele poate fi legal suspendat, sau : NU , nu poate fi legal suspendsat. In consecinta, daca recititi acest aviz al Curtii Constiturtionale veti constata ca se analizeaza punct cu punct cele 7 pseudo-motive si ca la niciunul dintre ele CC nu spune ca legea suprema a fost incalcata prin faptele reprosate. Analza curtii e insotita de motivarea prin apelul la diverse legi ori precedente.
      In final, amintiti-va ca la inceputul alocutiunii sale in Parlament, Presedinteler a multumit CC pentru aviz si a accentuat ca acesta nu mentioneaza NICIO INCALCARE a Constitutiei.
      Reactia Curtii Constitutionale a fost conform atributiilor sale, serioasa si corecta, deloc timorata, dupa parerea mea.

      In privinta constitutionalitatii inlocuirii sefilor Camerelor Parlamentului eu nu am NICIO EMOTIE, dna Roberta Atanasiu si dl Vasile Blaga isi vor relua fotoliile din fruntea celor doua camere. Stiti de ce ? Pentru ca exista deja cateva precedente, nu unul singur ! Acele precedente, date de aceeasi Curte Constitutionala, pe baza aceleiasi Constitutii, spun ca grupul parlamentarilor care a castigat cele mai multe voturi (la urne, deci !) desemneaza sefii acelor camere. Nu vad cum s-ar putea dezice Curtea Constitutionala nu numai de Constitutie, dar si de propriile sale avize precedente.

      • Val.Parerea Curtii constitutionale este AUTORIZATA de Constitutie,prin impunerea solicitarii expres inscrisa in doua articole.Avizul consultativ este un aviz juridic care are menirea de a confirma sau infirma acuzatiile conforme cu cerinta art.95.
        Daca Curtea INFIRMA acuzatiile aduse,DE CE Parlamentul ignora pararea motivata juridic deCurte?
        Daca motivele invocate nu se incadreaza in art.95,cum isi permite PARLAMENTUL,incalcind grosolan Constitutia sa SUSPENDE un presedinte ALES?Ce temei legal invoca,altul decit cel din Constitutie,infirmat de Curte?

        • Precedentul periculos a fost creat in 2007!
          Se vede treaba, ne plac gogosii!

        • Nu sunt jurist, draga Profa ! Tata saracul (a fost persecutat politic) era avocat de formatie asa ca am mostenit un oarecare interes pentru lege.
          Am lucrat mai tot timpul in cultura si cercetare atat in Ro, cat si FR. Am o formatie in domeniul stiintelor sociale si, datorita acesteia, am batut cu multa pasiune Romania cu piciorul, prin cele mai indepartate catunuri. Deci stiu ceva despre romani, nu numai de la carte. In 26 de ani de viata petrecuti in Franta, am mai invatat ceva si de aici. Altfel, revin des in tara si unul dintre fiii mei s-a instalat, la sfarsitul studiilor, definitiv la Bucuresti. Am facut o paranteza cam larga si care, desigur, nu intereseaza pe colegii de pe forum. Imi cer suze pentru abuz.

          Sper, draga Profa, ca sanatatea dumneavoastra este pe drumul cel bun, al restabilirii.

    • Scenariul dv.este sinistru,dle Ionescu! Asa ceva este de neconceput.Si-ar decredibiliza propria hotarare pe care au dat-o in cazul Geoana.Dar daca s-ar intampla asa ceva(Doamne pazeste si apara!).atunci nici o cancelarie europeanu nu va mai putea spune nimic in apararea democratiei noastre.La ei. nerespectarea vreunei hotarari a curtii constitutionale este de neconceput.Asa ca ,rezolvarea este aici,in tara.Trebuie sa iesim la referendum,sa ne aparam presedintele.Trebuie sa aratam acestui parlament traseist si penal, ca Romania nu este a lor,ci a noastra,ca presedintele este al nostru,ca vom face totul sa ne recastigam demnitatea atat de tarfalita de ei in exterior.Presedintele trebuie sa aiba certitudinea ca suntem alatiri de el.

    • si apoi, in dimineata urmatoare l-a intrebat la ureche :
      Vittore, eu in cea Camera dorm ?

  42. am si eu o intrebare: Acea ceremonie de predare primire a postului de presedinte nu se face la propunerea lui Traian Basescu, atunci cand se poate organiza? Asta ca sa nu se facem de rusine si mai mult la nivel international. Sau pentru gratierea lui Nastase si a lui Vantu sunt necesare doar cateva ore. Dar pentru gazele de sist si Rosia montana?

    • Spune, pe buna dreptate, domnul Moraru ca juristii PDL au foat rapizi. Ma intreb de ce n-au fost ei, PDL-istii la fel de rapizi in atatea situatii pierdute pentru ca le-a luat-o inainte tavalugul pontocratiei de rit Grivco ?

      Acum priveam la emisiunea domnului Moraru cu Prersedintele Basescu in 2007.
      N-ati putea, domnule Moraru sa-l re-invitati pe domnul Presedinte intr-o emisiune, acum cand este pentru un timp un om liber de imperativele functiei prezidentiale ?
      Am fi cu totii interesati si fericiti sa-l ascultam.

      • Da,as dori sal revad pe d-nul Presedinte invitat intr-o noua emisiune (2012) .Il asteptam!!

      • val& all,

        Pe mine ma nedumireste indecizia Curtii,datul avizului ce a ramas in coada de peste.Inteleg ca,marlanii uslasi nerabdatori au dat un termen doar de 24 ore prin vocea marlanului sef Chuky.Ce i-a impiedecat sa spuna doar atat:cu exceptia declaratiilor nu se constata fapte grave din punct de vedere constitutional.In privinta pedeleilor e adevarat au fost mai iuti de mana si picior de data aceasta si ma bucur ca ei au actionat democratic.

      • Val,am urmarit si eu putin din acest interviu din 2007,am crezut ca este recent.Cind mi-am dat seama ca este reluarea din 2007,m-am lasat pt.ca l-am mai vazut.Mi-as fi dorit si eu un interviu actual,sa vedem ce ne transmite acum, vizavi de ce traim in aceste zile.Numai bine,Doamne ajuta!

    • am urmarit si eu emisiunea din 2007. S-au schimbat atat de putin parlamentarii romani. Asta ca sa fiu indulgenta. Doar diferenta de voturi
      In rest am observat, cu alte informatii, afirmatiile presedintelui. A fost interesant. Multumesc

      • Ei a mai scazut vehementa -de la 322 la 256.Presedintele a sesizat acest aspect si cu un ton ironic remaeca ca a treia tentativa ar esua.

    • Nu a fost sa fie asa, nasule! Pacat! Dar, TB nu se va lasa infrant asa usor! El nu este ca majoritatea mamaligarilor din PDL…

Comentariile sunt închise.