Crin Antonescu ramane presedintele Senatului. Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a respins, joi,  sesizarea PDL privind hotararea Parlamentului de revocare a lui Vasile Blaga din functia de presedinte al Senatului, anunta Agerpres.

CCR a respins ca inadmisibila sesizarea PDL privind dispozitiile art. 30 alin. (3) si (4) din Regulamentul Senatului si ca neintemeiata partea referitoare la hotararea plenului Senatului nr. 24 privind revocarea lui Vasile Blaga din functia de presedinte al Senatului si Hotararea nr. 25 privind numirea lui Crin Antonescu la sefia acestui for legislativ.

Decizia de respingere in primul caz vine ca urmare a declararii neconstitutionale a dispozitiilor alin. 1 din acelasi articol – 30, inca din 2005, la care fac trimitere prevederile criticate de PDL si pe care Senatul nu le-a pus in acord cu decizia CCR de atunci nici pana in prezent.

In ceea ce priveste cele doua hotarari ale Senatului, CCR a decis respingerea, deoarece s-a pronuntat anterior, pe 9 iulie, in acest caz.

Pe 14 septembrie, grupul senatorilor PDL a depus la Curte o noua sesizare cu privire la Hotararea Parlamentului de revocare a lui Vasile Blaga din functia de presedinte al Senatului.

Autorii sesizarii sustin ca, in cadrul procedurii de revocare a lui Vasile Blaga, Senatul era obligat sa verifice daca propunerea indeplineste conditiile de validitate, daca inscrierea pe ordinea de zi a plenului reunit in sesiune extraordinara este regulamentara si sa constate faptul ca propunerea de revocare este inadmisibila intrucat nu provine de la grupul parlamentar care l-a propus pe Blaga.

Revocarea lui Vasile Blaga de la sefia Senatului a mai fost contestata la Curte, insa judecatorii CCR au respins in 9 iulie sesizarea PDL in acest sens ca fiind inadmisibila.

Judecatorii aratau in motivarea deciziei de atunci ca Hotararea Senatului nr. 24 nu poate fi supusa controlului de constitutionalitate, deoarece, prin obiectul sau de reglementare, nu se incadreaza in sfera actelor parlamentare asupra careia Curtea Constitutionala se poate pronunta, fiind un act juridic cu caracter individual, care nu afecteaza valori si principii constitutionale.

 

10 COMENTARII

  1. mare pacat ,crin si ponta au dus tara cu 20 ani anapoi….sper ca vom scapa de acest cosmar numit USL….

    • sper sa nu mai fie ales, nici pescuit de pe lista. Sa fie lasat sa doarme linistit.

  2. singurul perdant,al acestei hotarari, e CàcàRàu ,care trebuie sa se trezeasca devreme sa vina la Senat si sa prezideze sedintele in fiecare zi

    😆 :lol::lol:

  3. De cinci luni nu asistam decat la o sfidare fatisa a legilor tarii.CCR cred ca merge pe puerilul principiu:una mie,una tie.Poate ca puerila e si interventia mea insa nu mai inteleg nimic.CCR nu specifica clar la ce anume se refera respectivul articol de lege invocat.De 5 luni traim intr-o comedie absurda in care nu poate face nimeni, nimic.De aici a pornit si ideea maririi numarului de parlamentari,pt. a fi siguri ca nimeni si nimic nu-i poate opri in instaurarea domnie bunului plac.

  4. uzurpatorul-repetent-chiulangiu a ajuns presedinte interimar cu 9000 de voturi, incredibil, asa ceva doar in Romania se poate intampla!!!

  5. Pacat ca CCR nu are dreptul sa dea verticte in multe ilegalitati parlamentare doar stim cu totii cum s-a desfasurat inlocuirea lui Blaga.

    S-a asezat unul in scaunul presedintelui Senatului, fara a fi fost delegat in acest sens de catre Blaga, si a decis ca el va conduce intalnirea respectiva. A fost cam cum se desfasoara jocurile intre copii, „sa zicem ca azi eu sunt seful de banda iar voi faceti cum zic eu”. Si senatorii vanduti au facut ce li s-a spus, simplu dar ilegal.

    • oricum, antenescu si-a cam pierdut glasul. usor, usor, iese din scena.
      Si eu regret ca CCR nu a invalidat acest pas din lovitura de stat. Sa vedem motivarea.

Comentariile sunt închise.