Un român în vârstă de 19 ani, Iulian Răzvan Laszlo (foto), originar din orașul Vatra Dornei, jud. Suceava, a fost ucis în stil mafiot, fiind împuşcat în piept, cu un pistol calibrul 22 şi lăsat să moară pe calea ferată în gara Corsico din Milano.
Potrivit presei italiene, suceveanul ar fi fost împușcat pentru neplata unei datorii de 800 de euro. El a căzut victimă a două persoane: italianul Dario Calzone, de aceeași vârstă cu tânărul român și libianul K.M., de 16 ani. Acesta din urmă l-ar fi împuşcat pe dornean în zona inimii, după care agresorii au dispărut de la locul faptei.
Crima a fost comisă joia trecută, însă carabinierii italieni au reuşit să-i prindă pe autori abiadupă patru zile. Cei doi au fugit cu un tren şi au fost prinşi într-o localitate aflată la 400 de km de Milano, lângă Rimini. Corpul neînsufleţit al tânărului încă nu a ajuns în România.
O prietenă a tânărului a declarat presei că Iulian Răzvan Laszlo dorea să-şi găsească un loc de muncă pentru a avea o viaţă mai bună. Tânărul ar fi intrat însă în afaceri dubioase cu mai mulţi indivizi din Milano, iar în ziua crimei s-a întâlnit cu un italian, căruia trebuia să-i înapoieze câteva sute de euro.
sursa: zagetaromaneasca.com