Fizicianul Gerald Schroeder, de la Colegiul Evreiesc din Ierusalim, a elaborat o teorie, bazată pe cercetările lui Albert Einstein, despre crearea Universului în doar 6 zile.
În Biblie se spune că Lumea a fost creată în 6 zile. Oamenii de ştiinţă afirmă că ea a fost creată în 13,8 miliarde de ani. Fizicianul Gerald Schroeder explică diferența prin aceea că „timpul curge altfel pentru oameni, faţă de cum este el pentru Creator”.
Crearea Universului
Conform unui raport publicat de Atlas Obscura, Schroeder consideră că timpul, în momentul în care a fost creat Universul, trecea de un trilion de ori mai încet, acest timp fiind calculat după unul dintre factorii enunţaţi de Einstein în ecuaţiile sale.
După modelul lui Einstein, „relativitatea generală”, cu cât lucrurile se întâmplă mai repede, cu atât timpul trece mai greu. Iar Schoeder crede că, din cauza luminii care se mişcă atât de repede, timpul este afectat, scrie publicația britanică Daily Mail, citată de descopera.ro.
Cercetătorii din Marea Britanie susţin ca Adam a călcat pe Pământ acum aproximativ 209.000, ceea ce contrazice un studiu recent care sugerează că cromozomul Y este cel care a dat viaţa inteligentă pe Pământ.
Când Biblia descrie zi-cu-zi dezvoltarea Universului nostru în 6 zile de la creare, se referă într-adevăr la 6 zile a câte 24 de ore. Însă ansamblul la care se referă acele zile, cuprinde întreg Universul. Această schimbare modifică dimensiunea celor 6 zile. Şase dintre aceste zile cu 24 de ore, înmulţite cu un trilion de ore, duc la aproape 14 miliarde de ani
Gerald Schroeder
fizician
Teoria sa a fost demontată de multe ori. Peter Enns, un profesor de religie, susţine că este de-a dreptul absurd să cauţi fizică în Geneză.
Viaţa pe Pământ
Biblia, Coranul şi chiar Mitologia Greacă spun că viaţa pe Pământ a fost creată din noroi. În textele religioase din Egiptul Antic sau din legendele Chinezeşti, Creatorul modelează noroi în formă de om şi apoi suflă viaţă în interiorul acestuia, prin nări. Până şi Geneza vorbeşte despre oameni născuţi din praf şi care se transformă înapoi în praf atunci când mor, traducându-se din Ebraica veche drept noroi sau chiar pământ.
Un studiu făcut în 2013 a încercat să demonstreze aceste presupuneri. De acolo reiese că noroiul funcţionează precum un loc de înmulţire pentru molecule şi substanţe chimice, pe care le absoarbe precum un burete. Acest proces durează milioane de ani, timp în care substanţele chimice reacţionează între ele pentru a crea proteine, ADN şi, în cele din urmă, celule vii. Bioinginerii de la departamentul de nanoştiinţă din New York susţin că „noroiul ar fi putut constitui locul în care s-a născut viaţa pe Pământ”.
Adam şi Eva
În cartea sa „River Out of Eden”, ateul Richard Dawkins şi-a propus să îşi ducă cititorii înapoi la primul strămoş, o femeie de culoare care a trăit în Africa, acum un sfert de milion de ani. Scriitorul a folosit un model matematic complicat, cu ajutorul căruia a cercetat ADN-ul uman.
Trebuie să fii existat o femeie care să creeze acest noroi. Singura problemă este dacă această femeie a apărut atunci, la crearea lumii, sau acum
Richard Dawkins
Deci, până şi cei care nu cred în religie cred că o primă femeie a existat. Însă câteva studii au arătat că Adam a existat cu aproximativ 9.000 de ani înainte de perioada calculată de oamenii de ştiinţă.
Despărțirea Mării Roşii
Alt eveniment din Biblie care a fost luat în vizor de către oamenii de ştiinţă este împărţirea Mării Roşii în două, adică ceea ce a făcut Moise pentru ca israelienii să poată scăpa de armata faraonului.
În 2010, Carl Drew, un cercetător de la Centrul Naţional de Cercetare al Atmosferei (NCAR), a transformat povestea Exodului într-un model generat pe calculator. A transformat vântul puternic venit din Vest într-unul care bătea cu 63 de mile pe oră şi l-a aplicat unui punct din Delta Nilului.Concluzia la care a ajuns este că, într-adevăr, un astfel de vânt ar fi putut împărţi Mare Roşie în două.
Potopul lui Noe
În Geneză, Dumnezeu, sătul de comportamentul oamenilor, a decis să inunde Pământul, instruindu-l pe Noe să construiască o arcă cu ajutorul căreia să se salveze pe el şi familia lui, şi câte o pereche din fiecare specie de animal care trăia pe Pământ. Cercetătorii sugerează că, în timpul unei perioade de încălzire globală din ciclurile Pământului, topirea gheţarilor din Marea Mediterană ar fi putut produce o astfel de inundaţie. Acest val de apă a inundat toată bucata de uscat de la Bosfor, Turcia, până la Marea Neagră, trasformând totul într-o mare de apă sărată.
În 1990, pe baza unor picturi, desene şi dovezi arheologice, geologii William Ryan şi Walter Pitman, de la Universitatea din Columbia, au susţinut că în fiecare zi au curs aproximativ 10 km cubi de apă şi că tot acest proces a durat 300 de zile. Mai mult de 96.000 km pătrați de pământ au fost inundate, forţând migrarea animalelor de-a lungul Europei. Cercetătorii, ale căror presupuneri au fost întărite cu ajutorul datării cu carbon si a imaginilor obţinute cu sonare, susţin că povestea Arcii lui Noe îşi are originile în acest cataclism natural.
Dumnezeu din tufișurile în flăcări
Este vorba despre momentul în care Dumnezeu îi vorbeşte lui Moise dintr-un tufiş în flăcări şi îi spune „Am venit să scot poporul israelit din mâinile egiptenilor”.
Oamenii de ştiinţă cred că acel tufiş creştea deasupra unui fel de gură de aerisire naturală, sau că ar fi putut lua foc din cauza activităţii vulcanilor din apropiere.
Fizicianul norvegian Dag Kristian Dysthe a studiat combustia materialelor organice, în Mali, Vestul Africii, şi a ajuns la concluzia că astfel de evenimente se întâmplă în lumea reală. Cât despre vocea lui Dumnezeu, profesorul Benny Shannon presupune ca Moise lua un halucinogen local, produs din frunze de ayahuasca, plantă care se găsea în Negev sau în Deşertul Sinai.
sursa: sursazilei.ro
Domnule Stelian documentează-te serios și ai să ai surprize în ceea ce privește marea descoperire a lui Einstein.Nimeni nu a spus că a furat teoria relativității,dar dacă cât de cât, sunteți la curent la ce s-a formulat în domeniul fizicii fundamentale înaintea apariții teoriei relativității și nu de el, ci de mari savanți germani și francezi o să vedeți că meritul lui a fost poate capacitatea de a asambla cunoștințele altora.În ceea ce privește cât de bun era la matematică este un lucru de mult știut cu acte în regulă.
Da domnule Ion, sunt cat de cat la curent cu ce s-a formulat inaintea lui Einstein. Insa eu nu inteleg ce rost are dezbaterea asta pe marginea geniului sau mediocritatii lui Einstein. La fel, cineva care este la curent cu domeniul descoperirilor stiintifice , asa cum sunt sigur ca sunteti d-voastra, ar fi stiut ca aproape toate descoperirile sunt legate intre ele. Faptul ca pleci de la un rezultat cunoscut si ajungi la ceva cu totul diferit, care se poate aplica in practica nu inseamna ca ai furat ideea originala. Pur si simplu te-ai folosit de descoperirea anterioara ca sa descoperi ceva nou. Asa functioneaza stiinta. Ce rost ar avea sa stea cineva sa demonstreze un lucru care deja a fost demonstrat, doar pentru a nu se spune despre el ca a furat ideea?
Eu in comentariul meu dezbateam ce a spus Dec., si anume ca a furat teoriile. Este o prostie. Nu este vina lui Einstein ca acei mari savanti nu au avut capacitatea sau viziunea sa integreze calculele lor matematice intr-o teorie universala. Cred ca dezbaterea asta e inutila, personal nu ma intereseaza cat de mediocru sau geniu era Einstein la matematica. Teoriile lui sunt valabile si au inspirat multe altele dupa el, asa ca pentru mine e de ajuns.
Cu stima.
Singura probă certă este că Einstein a fost mai mult decât mediocru la capitolul matematică în tot timpul studiilor sale.Nu poate contrazice absolut nimeni faptul că un mediocru nu ar fi putut elabora uimitorul aparat matematic care stă la baza relativității extinse.Chiar și aparatul matematic pentru teoria relativității simple nu era de nasul unei mediocrități, cu precizie a fost ajutat complet la acest capitol de un mare matematician și nu unul oricare în special pentru teoria relativității extinse.Einstei a fost un bun observator și experimentator, dar a cam băgat mâna în buzunarul unor mari fizicieni și susținut de confrații săi a ajuns omul de geniu.Ce îți este și cu geniile astea ! Ca o simplă informație, mi-a parvenit din Elveția în anul 1957 o lucrare a unui mare astronom care a calculat cu precizie ce s-a petrecut cu Moise la traversarea Mării Rosii, nimic altceva decât trecerea unei comete care prin puterea ei de atracție exact în traiectoria ei a ridicat apele mării pentru un interval de timp suficient ca să poată fi traversată marea pe jos.Pare justificat deoarece după apariția lucrării s-a confirmat prezența cometei și a traiectoriei și deci consecințele.Așa zisele povești din lucrările religioase, inclusiv biblia sunt convins că au la bază fapte reale, dar scrise în limbajul și cunoștințele acelor timpuri care par pentru unii simple povești.
Prima chestie, cea cu zilele se refera cumva la bancul ala cu… ”asteapta 5 minute!” Sau poate la cele ”5 minute” ale lui basescu. Iar ultima concluzie, ne arata noua ce bine e sa fumezi gangea? Sau ce? Ca e foaarte dubios…
„Fizicianul Gerald Schroeder, de la Colegiul Evreiesc din Ierusalim, a elaborat o teorie, bazată pe cercetările lui Albert Einstein, despre crearea Universului în doar 6 zile.”
In timp ce „teoriile lui Einstein” – furate de la matematicianul Lorenz si savantul francez Poincare – NU se mai verifica in zilele noastre – fiind deci FALSE – iata ca au mai scos dragii de khazari un alt savant de „recunoastere” mondiala, care mergind de la falsuri, ajunge la „ADEVAR”! Bravoooooooooooo!
Ia explica-ne si noua, domnule savant frustrat de doi bani, cum se face ca teoriile lui Einstein nu se mai aplica in zilele noastre. Daca ai avea si niste dovezi sau calcule matematice ar fi si mai bine. Fierbem de nerabdare sa aflam. Cat despre furtul despre care pomenesti, nu dovedesti decat ca esti un ageamiu. Nici o descoperire stiintifica nu s-a facut plecand din neant. Intotdeauna s-a plecat de la alte descoperiri facute anterior si s-a ajuns mult mai departe. Dupa ce Einstein a formulat teoria relativitatii, mii de alte descoperiri s-au facut plecand de la ea, insa asta nu inseamna ca au furat-o. Pur si simplu asa functioneaza stiinta, fizica si cam orice domeniu. Ia pune matale mana si citeste cateva carti de ale lui Stephen Hawking, sa vezi ce zice acolo. Da te avertizez, sunt cam grele, s-ar putea sa nu le intelegi.
Nea Steliane ! Vezi ca ai ramas in urma . Teoria quantica , a inceput sa demonteze toate teoriile despre legile universului . Fizicieni ca matale , vor trebui sa se repuna cu burta pe carte . Auzi la ei . Teoria Bing -Bang-ului . Pschit
Haha. Cumva asteptam raspunsul asta. Daca ai fi citit mai atent orice ai citit inainte sa dai raspunsul asta, ai fi vazut ca mecanica cuantica are diferite abordari, inclusiv una in care incorporeaza relativitatea lui Einstein. Mecanica cuantica nu a demontat nimic, ci vine cu adaugiri si completari. De exemplu, mecanica cuantica a demostrat ca energia se poate scurge din gaurile negre, ceea ce se credea imposibil pana atunci. Deasemenea, mecanica cuantica aplicata big bang-ului si originii Universului demonstreaza ca spatiul-timp poate fi finit, fara a avea insa o frontiera sau margine. Cam ca suprafata Pamantului, insa cu 2 dimensiuni in plus. Dupa cum vezi, nu demonteaza nimic, ci imbunatateste. Big bang-ul inca este varianta unanim acceptata a formarii Universului, pana la aparitia uneia mai bune.
Iti recomand cu caldura cartile lui Stephen Hawking. Eu doar ce am terminat Teoria Universala si am ramas impresionat. Sincer, cred ca trebuie sa o mai citesc odata ca sa inteleg deplin ce explica el acolo.
Ma surprinzi cand spui ca „cumva , asteptam raspunsul asta . Cum asa? Inseamna ca nu suntem chiar „savanti frustrati de 2 bani ” . Du-te pe YouTube si vezi ultimile noutăți cu teoria cuantica . Descoperiri recente , mai recente decât cartile lui Hawking. Ultimile descoperiri , i-a lasat masca pe savanti . Multi savanti atei au inceput sa se „intoarca cu fata la Dumnezeu.
Replica (cam taioasa, ce-i drept) cu savantul de 2 bani era adresata lui Dec. care este atat de sigur pe afirmatiile lui incat ai zice ca personal a demostrat ca teoriile lui Einstein sunt false (cu toate ca unele din legile fizicii actuale se bazeaza pe ele).
Asa este, ai dreptate, multi savanti incep sa considere existenta unui creator pentru ca, conform unor rezultate ale teoriei cuantice, asta ar fi singura explicatie pentru formarea Universului. Intrebarea este, daca intr-adevar exista un creator, de ce a fost nevoie sa creeze Universul? De ce exista el, cu ce scop a fost creat? Daca vom gasi raspunsul la aceasta intrebare, spun unii ca atunci vom reusi sa patrundem in mintea lui Dumnezeu. Ceea ce probabil il va determina pe acesta sa ne distruga, din moment ce am atins apogeul suprem al ratiunii umane si nu mai avem ce descoperi sau afla (asta este parerea mea proprie).
Ai dreptate, teoria cuantica modifica multe din descoperirile anterioare. Insa tot nu iti inteleg aversiunea legata de Big Bang. Teoria cuantica a emis niste teorii referitoare la cauza Big Bang-ului, insa nu a desfiintat teoria, asa cum sustineti voi. Asa cum am mai spus, Big Bang-ul inca este teoria care explica cel mai bine crearea si existenta Universului in forma sa actuala. Este teoria sustinuta de cele mai complete si corecte explicatii si calcule matematice.
Ce mi-a placut mie la Einstein ,care era ateu ,este celebra sa concluzie si anume
” Dumnezeu nu da cu zarurile ”
Din fericire , si Hawking a inteles ce a vrut sa spună . De altfel , Hawking dezaproba experientele de la CERN . Nu avem dreptul sa cautam particula lui Dumnezeu caci exista riscul sa ne auto distrugem . Savanții , trebuie sa accepte ideea ca stiinta , nu este decat ” o cutie cu scule ” ce Dumnezeu ne-a lăsat-o ca sa ne „depanam”
De multe ori m-am intrebat ce s-ar intampla daca ceva ar merge gresit la CERN. Ce s-ar intampla daca savantii ar reusi, fara sa isi dea seama, sa recreeze anumite situatii reale din Univers, ca Big Bang-ul sau ca formarea unei gauri negre? Atunci, la revedere omenire. Daca Dumnezeu exista intr-adevar si isi urmareste atent creatia (adica universul si pe noi), este posibil sa fie luat un pic prin surprindere de apetitul nostru pentru lucruri care pot duce la distrugere totala. Probabil ca el nu asa ne-a programat, ceva s-a intamplat pe drum. Iar acum el urmareste curios sa vada ce se intampla mai departe. Si eu sunt ateu, in sensul ca nu cred in Dumnezeu asa cum incearca sa ni-l inoculeze biserica, si mai ales biserica noastra. Insa existenta unui creator incepe sa devina din ce in ce mai plauzibila dpdv stiintific.
Eu ma intreb ; daca Dumnezeu exista si stapaneste universul , ce nevoie mai avea sa creasca si sa intretina o planeta de tampiti .
bine zis
Beleaua e sa nu-i treaca prin cap s-o sfarseasca,ca nu-i trebuie 6 zile ca-l mai ajutam si noi.
si nu are nimic cu institutia numita… biserica!
credinta e ca si talentul … ori o ai ori nu!
Da,da…o creeat-o in sase zile si in a saptea si-o pus mainile in cap….
????????
Comentariile sunt închise.