Contributors.ro: Groparii Oltchim si capusele indestructibile

Scriam in toamna anului trecut, la putin timp dupa esecul previzibil al farsei procesului de privatizare Oltchim, despre lungul sir de actiuni incompetente, nepasatoare, hraparete, ilogice sau ilegale ale variilor guverne post-revolutionare, actiuni ce au condus in cele din urma la insolventa si potential falimentul companiei. Am gresit si imi fac mea culpa. Sau, mai bine zis, am ajuns la o concluzie incompleta. Pe 13 Martie 2013, administratorii judiciari ai Oltchim, Rominsolv si BDO, au publicat un raport preliminar despre cauzele care au generat starea de insolventa. Merita mentionat ca acest raport acopera, din motive legale, numai perioada 2009-2012 si ca faptele descoperite de administratorii judiciari, intr-un timp record de mai putin de opt saptamani, reprezinta numai varful icebergului. De asemeni, am beneficiat de explicatii suplimentare din partea dlui avocat Gheorghe Piperea, partenerul coordonator al Rominsolv.

Lectura raportului nu este usoara din cauza detaliilor tehnice si legale dar rasplateste un cititor tenace prin intelegerea principiala a intrigii si actorilor dramei de la Oltchim. Pentru cititorii mai grabiti recomand lectura capitolelor finale care descriu sintetic cauzele si imprejurarile care au condus la insolventa (capitolul 11) precum si raspunderea persoanelor vinovate de cauzarea starii de insolventa (capitolul 12). Imi permit sa sumarizez: Oltchim a fost pradata in perioada 2009-2012 (si foarte probabil si in toti anii precedenti) prin cumpararea scumpa (peste pretul pietei) de bunuri si servicii, investitiile intentionat ineficiente si vanzarea ieftina (sub pretul pietei) de produse finite. Principalul autor al acestui jaf organizat este conducerea companiei, in frunte cu dl Constantin Roibu, ajutata in mod constant si variat de lideri sindicali, politicieni locali si nationali si o parte din actionari.

Buy high (cumpara scump)

In perioada 2009-2012 cheltuielile operationale ale Oltchim au variat, in principal din cauza fluctuatiilor productiei, intre 1 si 1.6 miliarde de lei. Cheltuielile cu materii prime, marfuri, consumabile si combustibil reprezinta in jur de 70% din aceasta cifra. Principala materie prima este propilena, urmata la mare distanta de clorura de vinil, ortoxilen si etilena. In perioada analizata, Oltchim cumpara intregul necesar de materii prime prin intermediari („traderi”), majoritatea domiciliati offshore. Multi din cei mai importanti furnizori (care, de altfel, se regasesc si pe lista celor mai importanti clienti) au in continuare o structura de actionariat necunoscuta. Analiza pagubelor economice aduse societatii este ingreunata de multitudinea si complexitatea contractelor. Tehnicile fundamentale sunt insa simple: stabilirea de preturi peste pretul prevalent in piata, supra-garantarea datoriilor catre furnizori sau dobanzile excesive ale acestor datorii. Toate aceste prevederi contractuale au avut acelasi scop: abuzarea societatii Oltchim si, deci, a banului public in interesul privat al unei serii de furnizori. Merita mentionat ca Oltchim a avut si o serie de relatii contractuale normale cu furnizori de materie prima, energie si servicii.

Waste capital expenditures (investeste ineficient)

Cea mai mare investitie a Oltchim in perioada analizata a fost achizitionarea de la OMV Petrom, prin doua contracte separate (Decembrie 2009 si Mai 2011), a activelor diviziei de petrochimie de la Bradu de pe platforma Arpechim. Pretul de 13 milioane de euro a constituit in fapt valoarea stocurilor de materie prima la data incheierii tranzactiei. Activele in sine, care nu mai fusesera folosite de Petrom din 2008, au fost cumparate contra sumei de 1 euro. Au fost de asemeni preluati aproximativ 600 de salariati care sunt platiti si pana in ziua de azi cu 1.4 milioane de lei pe luna in ciuda lipsei totale de activitate productiva. Trebuie mentionat ca petrochimia Bradu a fost proiectata si construita sa functioneze in sistem integrat cu rafinaria Arpechim de pe aceeasi platforma care a fost inchisa definitiv la inceputul lui 2011, fapt care fusese anuntat de OMV cu multi ani inainte. OMV de altfel nu a dorit sa cumpere platforma Arpechim in cadrul privatizarii Petrom din 2004 insa a negociat abil o clauza contractuala care plaseaza responsabilitatea costurilor unei eventuale inchideri in carca statului roman. Aceste costuri sunt estimate a fi de ordinul zecilor milioane de euro si au fost asumate din lipsa de competenta si/sau integritate de negociatorii si factorii de decizie ai guvernului roman din perioada respectiva.

Raportul administratorilor judiciari conclude sec si politicos: „Prin prisma fluxului integrat de productie gandit la constructia celor doua platforme, apare ca nejustificata preluarea numai a partii de petrochimie, lasand partea de rafinare neintegrata si la decizia unui tert care, in anul 2010, a luat hotararea inchiderii acesteia.” Care a fost atunci motivul acestei tranzactii? Citez din nou: „preluarea Diviziei Petrochimice Bradu a creat premisele pentru obtinerea de fonduri si pentru constituirea de garantii, in scopul intarzierii incetarii de plati”. Posibilitatea de a contracta credite suplimentare pentru a mentine in viata pacientul muribund paleste insa in comparatie cu amplul program de investitii demarat dupa incheierea tranzactiei. Au fost cheltuiti in total mai mult de 100 milioane de euro pentru, pe hartie cel putin, intretinerea, conservarea si retehnologizarea activelor petrochimiei Bradu.

Finis coronat opus. Toreadorul care a omorat in cele din urma taurul ranit Oltchim, incununand astfel o lunga cariera de pradator al banului public, este insusi fostul director general Constantin Roibu. Majoritatea „investitiilor” facute la Bradu au fost rulate prin intermediul unor societati controlate direct sau indirect de Constantin Roibu. In realitate, aceste investitii nu au lasat nicio urma semnificativa. Au fost vopsiti cu migala si repetat pereti, plantate milioane de flori si uns balamale din belsug. Peste 100 de milioane de euro s-au scurs din buzunarele contribuabilului roman, via Oltchim, in buzunarele management-ului, liderilor sindicali si a unor politicieni locali si nationali. Dupa cum spuneam, raportul preliminar al administratorilor judiciari este doar varful iceberg-ului.

Sell low (vinde ieftin)

Veniturile societatii in perioada 2009-2012 au variat intre 800 milioane si 1.6 miliarde de lei in functie de volumul productiei si preturile internationale ale produselor finite. Principalele produse vandute in acesti ani au fost poliolii (aproximativ jumate din total), soda caustica, oxo-plastifiantii si PVC. In general aceste produse sunt considerate a fi comoditati, usor de tranzactionat si cu un pret international transparent. In mod nesurprinzator, majoritatea clientilor sunt din nou intermediari („traderi”) off shore ai caror beneficiari au fost numai partial identificati pana acum precum si subsidiara germana a societatii Oltchim GmbH. Se poate observa insa ca volumele si tipul de produse alocate diferitilor clienti fluctueaza aparent la intamplare de la an la an ceea ce ar putea fi o incercare de a ascunde identificarea beneficiarilor finali.

Natura produselor vandute de societate, cu preturi internationale transparente, face insa imposibila ascunderea preturilor preferentiale la care Oltchim vinde o parte din productie clientilor favoriti. Diferentele fata de pretul de piata sunt de obicei de 20%-30%, dar exista clienti ce primesc marfa si la jumate din pretul pietii. Mai mult, in unele cazuri, Oltchim vinde si sub costul de productie. Raportul preliminar care, repet, este doar varful icebergului cuantifica pierderi de mai mult de 100 milioane de euro suferite de societate pe baza contractelor paguboase identificate pana acum. Management-ul societatii a incercat sa ascunda partial aceste pierderi prin micsorarea constanta si frauduloasa a calcularii costului de productie, folosita pentru a justifica vanzarile la preturi inferioare cotatiilor pietei.

Bribe the workforce (cumpara pacea)

Este evident ca jaful organizat al Oltchim nu putea continua an de an fara ca observatori si participanti indirecti in activitatea companiei sa nu fie motivati sa se faca ca ploua. Exista indicatii ca o serie din traderii care au avut contracte grase cu Oltchim au fost controlati de lideri sindicali, consilieri locali si judeteni si chiar politicieni nationali. Sper ca administratorii judiciari sa poate descoperi in cele din urma numele si prenumele celor ce au tolerat si asistat conducerea societatii la devalizarea si in cele din urma prabusirea ei.

In plus, forta de munca a ramas la nivele ridicate ca numar si salarizare in toti acesti ani in ciuda pierderilor din ce in ce mai mari ale companiei. Astfel numarul de salariati de la Oltchim din Ramnicu Valcea scade cu mai putin de 20% din 2009 pana in 2012 in timp ce salariatii de la divizia de petrochimie Bradu raman constant la cifra de 600 in ciuda lipsei totale de activitate productiva. Salariul mediu lunar creste insa de la 1900 de lei in 2009, adica cam de 3 ori salariul minim pe economie, la 2800 de lei in 2012 ceea ce reprezinta de 4 ori salariul minim pe economie. Sincer, nu ma pricep la cum ar trebui sa arate structura de personal a unei intreprinderi petro-chimice, dar ma indoiesc sincer ca are nevoie de 23 de floricultori platiti cu 2000 de lei pe luna. Mai mentionez doar ca directorii adjuncti castiga peste 12,000 de lei pe luna, salarii care i-ar face sa paleasca de invidie pe multi manageri bucuresteni.

Directorii si administratorii societatii s-au platit pentru munca bine facuta cu 2.4 milioane de lei in 2010 . Din cauza ca 2011 a fost, nu-i asa, un an exceptional de profitabil, salarizarea lor a crescut cu 33% pana la 3.2 milioane de lei. Primus inter pares, dl Constantin Roibu, a castigat cumulat din salarii si beneficii circa 870,000 de euro in perioada 2007-2011.

Hyenas are circling (groparii pandesc cadavrul)

Administratorii judiciari au indentificat singura solutie legala si practica care poate evita falimentul (adica lichidarea societatii). Conform unei cunoscute practici internationale, aplicata de altfel si in celebra insolventa a General Motors din 2009, se intentioneaza separarea activelor functionale intr-o societate noua si complet separata. Se spera ca aceasta va fi ulterior vinduta relativ rapid catre un jucator important din industrie cu experienta si capitalul necesar repornirii si operarii activitatilor de petrochimie. Suma necesara repornirii este estimata de administratorii judiciari la aproximativ 200 milioane de euro. Fostii gropari ai Oltchim insa nu sunt interesati de o astfel de solutie si ar prefera sa impinga compania in faliment pentru a putea cumpara activele la pret de fier vechi.

In incheiere imi permit o marturisire personala. Am facut afaceri la cel mai inalt nivel, inclusiv finantari de zeci si sute de milioane in industria petrochimica, in SUA, Europa si Asia. Am trecut si prin multe falimente spectaculoase cauzate de fraude, incompetenta manageriala, investitii proaste, piete dificile sau competitie superioara. Nu am intalniti niciodata insa o companie care sa fie pradata cinic, agresiv si sistematic de propria conducere cu asistenta si colaborarea sindicatelor, fortei de munca si a autoritatilor locale si nationale. Cuantificarea pagubelor abia a inceput, dar deja se prefigureaza sume de ordinul sutelor de milioane de euro. Bani veniti pana la urma din buzunarele contribuabilului roman.

Linkul catre articolul original: contributors.ro

Articol scris de: Mihnea Vasilache