Oare ce au ascuns toate aceste constructii politice schioape din ultimii ani?! Alianta DA a inceput sa scirtiie inca din 1 ianuarie 2005, fiindca Patriciu s-a trezit invingator in alegeri cu echipa pe care nu pariase!

A urmat apoi perioada 2006-2008 cind liberalii lui 20% au tinut guvernarea minoritara cu perversiuni a la PSD, dar pe miliardele din privatizarea BCR.

In 2008, am avut o nevazuta si nefacuta, socialistii lui Boc din PDL s-au asociat cu boierii din PSD, o imperechere care l-a speriat chiar si pe incercatul Stolojan!

Din 2009 si pina in 2012, am avut citeva guverne Boc aflate la cheremul UDMR, alte minoritati dar si la mina militarizatului UNPR – partidul „exact cit trebuie”! In toti acesti ani, Emil Boc a parut premierul „gata sa cada”, atit cu ajutorul asociatilor, dar mai ales prin „efortul” celor 3 tabere din PDL.

In sfirsit, avem astazi un premier care nu seamana deloc nici cu liberalii lui Crin si, in general, nici cu politicienii actuali, dar care este obligat, sub presiunea timpului, a crizei economice dar si a saracirii populatiei, sa construiasca „o miscare” taman cu politicieni care nu ii seamana, ba chiar au si o imagine proasta in ochii populatiei. Apropo, stiti cind a inceput Emil Boc sa scada fulgerator in sondaje?! Atunci cind Udrea l-a sfatuit sa isi ia un „specialist” in comunicare! Da, ati ghicit, acelasi darimator Dan Andronic!

E drept, avem si in Opozitie o constructie putred de subreda! Turnatorul cu Antene Miau s-a asociat cu anti-comunistul si anti-securistul Crin Jucatorul si deloc Trezitorul de dimineata! Echipa de shoc, ca nu era destul, s-a asociat cu Che Guevara Ponta, stingist la vorba si degraba varsatoriu si consumatoriu de lux si concedii de 5 stele, cu frica de Dumnezeu de a fugit pina in Dubai sa-si petreaca Sfintele sarbatori de Pasti! Aliluia!

Cine sint insa televiziunile care transmit in direct toate aceste zbateri ale politicienilor romani, pentru ca tzarisoara noastra draga sa o duca mai bine si fiecare piine sa hraneasca un om si-un ciine?!

Ei bine, ex-consilierul prezidential Lazaroiu s-a asociat cu Bondrea, celebrul „diplomat” al Romaniei si cumparatorul de apartament de la d-na Udrea, si au nascut din TVRM o noua televiziune, H2O, un fel de apa saracului, sa imbatam electoratul cu profetiile care trebuie!

Nu lipseste nici celebrul Pinalti, singurul mare om de fotbal si politician care a construit o gondola cu d-na ministru Udrea, fara sa vada Venetia! Mare om de televiziune, Pinalti si-a facut GIGA TV, in amintirea vremurilor in care afacerile cu energia au duduit ca economia lui Adrian Nastase!

De RTV, Realitatea lui Ghita, nu zic nimic, ca omu’ lipseste din tara, cica e in Dubai cu Ponta family! De Realitatea lui Elan, care s-a inteles cu Vintu, iarasi nimic, ca nu ma mai uit de citeva luni si sa nu confund! De B1 nu e momentul sa zic, am nevoie de timp, fiindca va fi un serial de mare succes, mai ales ca a incaput pe miinile omului care este asociat direct cu familia Voiculescu!

Ce televiziuni au mai ramas?! TVR-urile, derutate fiindca nu stiu cum sa intoarca armele, ele vor fi mereu controlate politic! Antenele, toate cele, fac zilnic campanie motanului, dar nu sint sanctionate pentru reclama electorala desantata precum OTV-ul lui DD Puscarie! Na ca l-am zis si pe asta! Ce sa mai zic?! Prima Tv e de vinzare, celebrul Burci a oferit niste milioane de euro bune, iar PRO si ACASA nu se ocupa de politica, le e scirba, Sirbu intra in actiune numai pe final de campanie! Mai sint fratii Micula, cu Nationalele lor, si turcii de la Kanal D, niste adevarati patrioti romani!

Hai Romania! Hai ca poti! Desi ma mir cum de mai rezisti! Sa fiti iubiti! Pe 20 aprilie NASUL TV!

P.S.
Traian Basescu a promulgat Legea Referendumului. Nu va mai putea fi suspendat niciodata si, daca va dori, va avea un nou referendum la oricare dintre alegeri! In numai 20 de zile, indiferent cit o „intinde” Parlamentul! Vom avea surprize-surprize!

410 COMENTARII

  1. io cred ca e un film… cred ca e regie de film, mircea diaconu… nu se poate… este regie de film
    si mai dau si in reluare declaratia Presedintelui… neneeee, nu-mi vine sa cred!

    • Kukri nici o noutate , aia sunt setati precum robotii, cred ca doar cu delete mai scapam de ei 😉

      • mai, dupa ce nu te uiti un timp la a3, si apoi vezi asa ceva, mai, parca esti pe alta planeta… mai nu stiu, nu trebuie sa fi pro base, chiar si contra lui, dar sa inghiti asa ceva… e peste puterile mele de intelegere…

        • Eu si ieri, cand ii vazui pe b.c. si c.d., mi s-a parut ca ma uit la un film despre mitocanie.

        • Ai dreptate, ei acolo sunt intr-o lume a lor, sunt inchisi intr-o cusca si ca sa primeasca papa trebuie sa faca frumos sau dupa caz sa arunce cu dejectii, sa scuipe, sa minta, sa jigneasca, sa…sa….sa tot ce vrea Patronul lor care-i hraneste 😉

        • aia se uita la un AUDI A3? ca nu inteleg! ce i aia A3? 😉 🙂 🙂

          • „A3” este o hartie igienica in format A3, folosita nonstop de Motancea si aratata publicului la televizor fiind prezentata drept diploma de jurnalist

        • @ Kukri
          Eu am facut gresala sa ma uit ieri seara la A3, tocmai de curiozitate, la sinteza silei, ca sa vad ce spun despre pogonici si gestul lui.
          Surpriza! Stii care era ultima lor noutate?
          Declaratia lui Basescu din septembrie 2011 in legatura cu Olanda si marele scandal diplomatic realizat de Basescu pentru ca ambasadorul olandez a asteptat la usa Cotroceniului prea mult!!!
          Mai mult de un 1-2 minute n-am rezistat.
          NU SE POATEEEEE!!!!!
          Si, totusi… uite ca se poate… din pacate…

          • mda, e incredibil, si credeam ca am vazut atatea… nu neneeee, mai e de vzut, mai sunt, vor mai fi…. offffff ne ducem naibii!!!

          • Cred ca astia sunt in stare sa-i gaseasca vina lui Base si ptr moartea Dacilor in luptele cu Imparatul Traian doar pentru asemanare de nume ,ptr ca ei cand aud numele asta deja li se aprinde ledu’ 😀 😀

        • Iti dai seama,Kukri,ce va zice viitorimea despre Base daca vor descoperi inregistrarile de la antene??Ba,nene,poporul asta a avut de-a lungul timpului o gashca de zei…intai a fost unu Zamolxe care facea si dregea si mai apoi au dat lovitura cu unu Base care cand se supara aducea asupra poporului si ploaia si ninsoarea si criza mondiala ca sa-i puna cu botul pe labe pe supusii necredinciosi. 🙂 🙂 🙂

          • pai da, unii falsifica istoria, altii o sterg… ce vrei, neica nimeni frustrati cu pretentii si ifose intelectualiste… prosti mai poa’ sa fie, ei chiar cred! 🙂 🙂 🙂

            nic asa nu le merge, pentru ca ei dau imagini si tot ei le rastalmacesc… asa ca nici cu posteritatea nu le iese 🙂 🙂 🙂

          • Trist e insa ca,mult prea multi contemporani inca le cred minciunile si le alimenteaza grandomania.

          • grandomania… ehhh, pai deh, cu-rul n-are tinere de minte, uita repede limba care l-a spalat asa ca trebuie mentinuta memoria vie. si sunt destui, si chiar se ofera, cred ca e bataie pe post, mai rau ca la medicina pe vremuri, sau la teatru.

          • Banul,Kukri!Banul e cel ce spala si constiinta si limba unora de kkturi.Mandria ca esti recunoscut ca profesionist in domeniul tau nu mai inseamna nimic in ziua de azi.Si cand te gandesti ca motanul ii plateste pe lingaii aia din banii nostri chiar ca te apuca pandaliile.

          • asa e. dar ce ma ingrozeste este numarul mare care ar schimba locul cu Felix in secunda 2.
            si daca nu o pot face la nivelul Motanului, o fac la nivelul lor. bineinteles, totul e impachetat frumos, cuvinte mari si inaltatoare, poleiala. lupul-bunicuta. asta e starea natiunii, azi.

          • Si mai e ceva.Daca nu le iese pasienta se inarmeaza cu ura.Ura care le indobitoceste mintile si le urateste sufletul si fatza.

          • @adnana, norok ca in Franta sint recunoscuti profesionistii romani la justa lor valoare. De exemplu la tv au fost mai multe reportaje despre medici romani ,foarte buni dar „fugaritI” de sistemul romanesc si care in Franta lucreaza astazi in conditii normale,cu un salariu demn. 😉

          • Stiu,Patrocle.Tocmai ce m-am intalnit cu o doctoreasa plecata de la noi in Franta,un om minunat pe care ne-a fost cumplit de greu s-o lasam sa plece si de cate ori vine in tara o tot rugam sa se intoarca.Si pentru noi mai ca ar face-o,dar si aprecierea pe care o are acolo a inceput sa-i placa.

  2. bai. nu se poate asa ceva….
    Presedintele, evident in favoarea exploatarilor de la Rosia Montana si a gazelor de sist, a spus totusi ca daca e ok, sa se dea aviz, daca nu, NU!

    A3, dana grecu si cumatru tudor spun ca Basescu a cerut aproape imperativ avize pozitive de mediu in favoarea celor doua exploatari. Si, cica, ar fi fost EXTREM DE NERVOS… io nu am vazut niciun semn de nervozitate extrema. La fel ca la Borbely, cica a dat o declaratie pe un fond de exces de nervi, si cand colo, Borbely vorbea, suparat ce-i drept, dar calm.

    nu se poate asa ceva…. pur si simplu nu se poate asa ceva!

    nu m-am mai uitat de mult timp la a3, de cand cu MRU… bai nene… ce presa fac astia fratilor? 🙂 🙂 🙂 🙂 si cica sunt profesori unii dintre ei la nush ce academie de presa…. Doamneeeeeee !!!!

      • Io zic ca poti sa incerci dar cu sonorul la minim si atunci sa vezi comedia muta , si sa le urmaresti fetele si gesticulatiile .

        hi hi hi 😉 🙂

  3. Mai rezistam Nasule ca n-avem incotro!
    Te asteptam pe 22. E o zi buna, sa stii! 🙂

  4. Recunosc ca n-am fost inspirat cand am dat 500 de euro pe o plasma, ca sa-l vad mai bine pe Nasul, ca mai bine cumparam actiuni (5buc.) si ajutam sa apara televiziunea. Eu credeam ca o sa fie cozi la cumparare de actiuni si ca nu-i nevoie de prea multe lamuriri, ca multa lume doreste o televiziune total independenta. Acum constat, cu tristete, ca lumea-i saraca si nu prea are bani pentru actiuni. Televiziune independenta si sa-l vada din nou pe Nasul sigur isi doresc multi, dar pe gratis. Lumea-i obisnuita sa primeasca pomeni, sa nu scoata banul. Si eu sunt la fel, ca doar sunt parte din aceeasi lume… Am facut o prostie, recunosc: mai bine ma uitam la Nasul la televizorul meu vechi, un Grundig din anii ’80, decat sa-l vad acum pe Crin cum infloreste in toata splendoarea de culori si la o dimensiune imensa, pe plasma full HD…
    Eu totusi sper ca 20 aprilie sa fie o zi cu noroc si sa inceapa emisia, spre bucuria noastra si necazul uslasilor si carcotasilor de pe aici si de pretutindeni!

    • asa va fi popaleon, cu siguranta se va schimba lumea media in viitorul apropiat …. o simt si sincer, nu m-am prea inselat cu al saselea simt 😉

      • ────────────────────░███░
        ───────────────────░█░░░█░
        ──────────────────░█░░░░░█░. ─────────────────░█░░░░░█░
        ──────────░░░───░█░░░░░░█░
        ─────────░███░──░█░░░░░█░
        ───────░██░░░██░█░░░░░█░
        ──────░█░░█░░░░██░░░░░█░
        ────░██░░█░░░░░░█░░░░█░
        ───░█░░░█░░░░░░░██░░░█░
        ──░█░░░░█░░░░░░░░█░░░█░
        ──░█░░░░░█░░░░░░░░█░░░█░
        ──░█░░█░░░█░░░░░░░░█░░█░
        ─░█░░░█░░░░██░░░░░░█░░█░
        ─░█░░░░█░░░░░██░░░█░░░█░
        ─░█░█░░░█░░░░░░███░░░░█░
        ░█░░░█░░░██░░░░░█░░░░░█░
        ░█░░░░█░░░░█████░░░░░█░
        ░█░░░░░█░░░░░░░█░░░░░█░
        ░█░█░░░░██░░░░█░░░░░█░
        ─░█░█░░░░░████░░░░██░
        ─░█░░█░░░░░░░█░░██░█░
        ──░█░░██░░░██░░█░░░█░
        ───░██░░███░░██░█░░█░
        ────░██░░░███░░░█░░░█░
        ──────░███░░░░░░█░░░█░
        ──────░█░░░░░░░░█░░░█░
        ──────░█░░░░░░░░░░░░█░
        ──────░█░░░░░░░░░░░░░█░
        ──────░█░░░░░░░░░░░░░█░
        ████──░█░████░░░░░░░░█░
        █──█──████──████░░░░░█░
        █──█──█──█──█──████████
        █──█──████──█──█──────█
        █──█──█──█────██──██──█
        █──████──█──█──█──────█
        █─────█──█──█──█──█████
        ███████──████──█──────█
        ──────████──██████████

    • Cu siguranta dl Popaleon emisia Nasul TV v-a incepe pe 20 aprilie, eu una abia astept.
      Nasul nu a vrut sa-si faca mai multa publicitate si a vrut sa vada „in orb” cate actiuni se vand. Eu cred ca fata de limita de 5000 actiuni pentru admiterea subscriptiei faptul ca s-au vandut 9000 de actiuni este o reusita.
      Dar alaturi pe acest blog nu sunt numai cei care au cumparat actiuni ci si cei care sustin acest proiect si acest lucru conteaza foarte mult.

  5. Referitor la articolul Nasului:
    Si mie mi se pare ca toate constructiile politice de pana acum au fost cam subrede. Degeaba proiectantul era unul foarte bun si proiectul era bine gandit si executatat ( aici ma refer la domn presedinte), daca constructorii, muncitorii si sefii de santier, erau smecherasi care nu s-au tinut de proiectul initial, au ciupit la materiale, au pus materiale proaste, in cantitati mai mici, au folosit o tehnologie depasita si a iesit ce-a iesit…
    Si-n cazul televiziunilor ii dau dreptate Nasului, deja ma si tem sa deschid televizorul (mai ales de cand am plasma cea mare), cred ca nu exista post care sa nu fie afiliat politic unui partid sau personaj politic. Pana si posturile de desene animate le urmaresc cu teama: parca au desenele colorate mai mult in rosu si galben, portocaliul fiind mai estompat. Urmaresc mult posturile cu documentare despre natura – parca si acolo nu se mai dau documentare despre culturile de portocali. In ultimul timp vad ca ni se tot prezinta documentare despre rosii si lamai. La posturile de sport este la fel: cand ati mai vazut un meci cu nationala de fotbal a Olandei pe posturile noastre?… Este clar ca se dau doar meciurile echipelor care au echipamentul colorat rosu sau galben.
    Evident ca trebuie sa ai ochiul bine format ca sa-ti dai seama ca aceste mici-mari subtilitati televizionistice prezinta un real pericol: induc subliminal simpatia pentru anumite partide, prin culoarea acestora.
    Eu as sugera Nasului sa transmita emisiunea sa in alb-negru, ca sa nu poata fi acuzat de vreo simpatie politica. Plus ca ar fi pe placul multor pensionari si amarasteni care vad situatia si viitorul cam negru.Astfel ar mai lua din auditoriul lui DD, acest pericol politic nr.1. Mai ales ca partidul lui are culoarea violeta si stim bine cat s-a discutat pe marginea acestei culori (flacari) in ultima campanie prezidentiala…

    •                           ®
      ☻☻☻☻☻☻☻☻☻☻☻☻☻☻☻
      ☻════▓▓    þ└iç pupªneºn       ☻
      ☻☻☻☻☻☻☻☻☻☻☻☻☻☻☻

      • ───────────▐▐▐▐────────────▐▐▐▐
        ───────▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐──────▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐
        ──────▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐────▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐
        ─────▐▐▐───▐▐▐───▐▐▐─▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐
        ────▐▐──O.K. ──────▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐
        ────▐▐────────────▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐
        ────▐▐▐─ ––───▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐
        ─────▐▐▐▐───────▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐
        ─────▐▐▐▐▐▐───▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐
        ──────▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐
        ───────▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐
        ─────────▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐
        ──────────▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐
        ────────────▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐
        ──────────────▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐
        ────────────────▐▐▐▐▐▐▐▐▐▐
        ───────────────────▐▐▐▐

  6. Ohhhhhhhhh!!!!!!!!!beton material ca intotdeauna ,ne surprinzi mereu,de aceea ne-a placut si ne placi. Desi se spune ca o pasare nu face Primavara amintesc ca NASUL este numai unul insa cu o echipa de calitate si sustinatori pe masura.Imi place.

  7. neculai ivascu,10/04/2012 11:49

    „Deci povestea e asa.


    Cu basescu, pariati pe un cal mort.Foarte mort.”

    Rationament logic gresit, parerea mea. Nu stiu daca-i cal mort, cal troian sau cal Traian, dar sigur este cel mai bun cal pur-sange…, absolut castigator! Iar Nasul este un jokeu iscusit, cu experienta, care stie sa calareasca bine si sa ajunga victorios in orice cursa adevarata. Indiferent cum vor fi cursele: cu obstacole, de viteza, etc, eu pariez pe acest tandem castigator ( in ochii mei). Pacat ca nu mai poate avea curse oficiale la Turneul Presedintilor si doreste sa se retraga din competitii. Eu zic ca nici Turneul Premierilor nu-i de colea… Ar fi pacat sa se lase de alergat, daca mai e in forta si publicul il doreste.
    Abia astept sa inceapa Nasul, sa vedem curse adevarate, nu astea masluite si mincinoase. Astept un nou campionat interesant, distractiv si plin de surprize.
    Domnule Ivascu, sper sa ne intalnim la hipodrom, in loja, cel care pierde sa dea macar o sticla de vin bun. Eu as da si un butoi de Recas, doar sa castige ai nostri din nou… Imi cumpar si binoclu nou, care mareste de 20 de ori, sa-l vad pe Nasul de aproape…
    In ce priveste comportamentul de care va plangeti, respectiv ca Nasul ar mai lovi in stanga sau dreapta, pe ceilalti competitori, adversari in cursa, mi se pare normal si nimic de criticat. Cand cursa-i stransa si sunt multi cai in turnanta, se mai ating, se mai imping, se mai inghiontesc si jokeii, ca doar suntem la curse, nu la dans ( chiar si la dans se mai calca sau ating perechile)… Cine-i puternic ramane in picioare si continua cursa.

  8. Egoismul, intoleranta, nepricepere, indiferenta, dezinteres, pripeala, ignoranta, incultura, superficialitate … se gasesc din abundenta in viata noastra de zi cu zi. Pentru reducerea acestor ingrediente este nevoie de promovarea oamenilor cu simt civic, cu vointa, cu competenta, cu … Si cu o presa adevarata. Hai odata Nasule Tv!

  9. Ha!…zgaitilor care sustineti USL-ul, sfarsitul va este aproape,ati ajuns sa va „cutzatuitzi” pe la sectoare intre voi,numai ca sa faceti o stire manipulatoare la haznalele voastre de televiziunii.
    Ati ajuns sa manipulati cu plecarile masive din PDL.
    Draki,au plecat trei chiori si nimeni altcineva.
    USL-istilor va faceti de „haules-baules”. 😆 😆 😆

    • Veve, baga si o traducere 😉 Ca vine acum Dl Neculai Ivascu care nu stie ce e aia ”haules-baules” si io sincer n-am de gand sa-i mai spun 😆 😆 😆

  10. Au cucerit tot ,au cucerit televiziuni ,etc. dar nu vor reusi sa ne cucereasca pe noi si sufletele noastre ,niciodata!
    Santem in Saptamana MARE
    avem nevoie de Dumnezeu in tot ce ne inconjoara !!
    Multumim Dle Radu Moraru ca ne iubiti!Va asteptam sa fiti alaturi de noi !
    SA FITI IUBIT!! 🙂

  11. Mie nu-mi trebuie un articol atit de lung ca sa inteleg ca e vorba da sindromul ciorii vopsite.Mi-a fost suficient sa stiu ca Tariceanu si-a ,,spart” genunchiul in compania lui Felix. O zi buna !

  12. „Cu basescu, pariati pe un cal mort.Foarte mort”
    Daca ar fi adevarat, nu s-ar mai chinui atata „echidistantii” lu’ peste, „dezinteresatii” neamului, „oamenii-de-bine”, „desteptii desteptilor”, detinatorii „docomentelor” si „adevarului absolut” sa bata toba online, de dimineata pana noaptea tarziu (se platesc si orele suplimentare?). E DISPERARE MARE! Asta este! Ca daca ar fi calul mort si doar o mana de oameni care sa mai parieze pe el, si-ar vedea de treba lor (daca se mai pricep si la altceva). Dar observ ca pe masura ce romanii se lumineaza la minte, se informeaza, si isi spun parerea, mai ales in zonele care nu sunt de partea opozitiei, propagandistii acesteia nu prididesc sa-si faca „datoria”. Nu le mai ajunge presa scrisa, nu le mai ajung „Antenele” si „Realitatile”. Dar stiti de ce? Pentru ca stiu ca pe canalele „consacrate” nu le mai prea merge manipularea. Se apropie alegerile si ei NU sunt deloc pe „val”, asa cum pretind. SE TEM! LE ESTE FRICA! Asta-i motivul pt care se agata de cate un blog, ca scaiul, doar, doar vor mai reusi sa pacaleasca pe cineva cu minciunile, sofismele, arogantele, delatiunile, cu”dezvaluirile” lor…Au stapani care-i platesc pt „munca” asta, sau o fac din fanatism ideologic (de stanga, desigur) nu conteaza asa mult. Mesajul lor nu este o parere, o optiune asumata si liber exprimata (doar traim in „dictatura” si poate spune oricine, orice, nu?), este PROPAGANDA. Ei pun la colt parerile contrare ideologiei si intereselor lor si ale sefilor lor. Cei care nu gandesc ca ei sunt fie prosti, fie vanduti puterii
    ……………
    Stangei de doi bani jumate: astia, intotdeauna au vrut sa faca „binele” (binele lor, sa ne intelegem), cu forta. Spun ca esti naiv, sau greu de cap, dar nu te insulta,nu, Doamne fereste! Doar vor sa-ti arate „drumul cel drept” si sa-ti dea un branci pe el (or avea „norma”?).
    Cand le pui intrebari clare si la obiect, cand le ceri argumente, dovezi pt ceea ce sustin, o dau cotita, sau te apostrofeaza, sau te ataca. Asta stiu, asta fac.
    Dati-i bataie, baieti! Nu mai e mult si vom vorbi
    despre voi la trecut! Doamne, ajuta!

    • Mih
      Esti mintit in fata si nu vrei sa vezi.
      Nici daca ti se arata asta, ca poate nu te prinzi, nici atunci nu vrei sa vezi.
      Sa fii sanatos si iubit.

      • ha ha ha ha

        esti HILAR SI HAZLIU ,Ivascule !!!

        incearca alt blog ,mai la stanga te rog !!

        hai,ca m-ai binedispus pentru toata ziua!!

        dau o bere la biblioteca !!!

        😀 😀

        • Romanule
          Este singurul lucru care il stii.
          Nu am auzit niciodata de la tine o idee cat de cat logica.
          Iar cand ai incercat sa o faci, ai dat cu oistea in gard de l-ai suparat si pe nasu.
          Adevarul trist e ca de oameni din astia, ultra credinciosi si fara minte au nevoie toti, toate partidele, toti oamenii politici si din media.
          Oameni care cred orbeste si nu vor sa judece.
          Azi ai dovada ca nasul tau te-a mintit.
          Dar tu, de rusine ca nu esti in stare sa intelegi nimic din ce se intampla, te porti mai rau ca un caine de paza.
          Au dreptate italienii cand ii privesc urat pe romani.
          Daca asa esti in viata de toate zilele, e rau.
          Sa fii fericit , acolo, in inchistarea ta!

          • @ john

            Aoleuuuu …valetule !!!…se pare ca te-am atins tare de tot .

            😆 😆

            diversiunile voastre de 2 bani nu conving pe nimeni si starniti numai rasete si zambete intelegatoare.

            noi,cei de aici intelegem ca pentru asta sunteti platiti si o faceti si voi cum stiti mai bine .

            ))))))))))))))))))))))))

            acum,referitor la parerea ta despre mine ,sa stii ca m-am si apucat de „plans si jeluit”, ca unul fara „minte ce sunt”

            pentru ca sa nu mai bati campii cu romanii din Italia ,te anunt cà cei harnici ,onesti si corecti sunt foarte bine vazuti…..intreaba-l pe pesedistul care se ocupa de dispora .

            eu nu sunt vinovat ca logica ta e de valet si nu poti gandi ca un Sir.

            p.s. ..dovada ca ai o logica de valet si depinzi cu contul de pcr ,e raspunsul tau mai sus la Luana ,unde te contrazici singur ….daca intelegi ce vreau sa spun …daca nu ,cere lamuriri suplimentare .

            😀 😀

          • Night nu a suparat pe nimeni, daca tu crezi ca a ti spune parerile supara pe cineva, te inseli. Iar faptul ca Nasul i-a raspuns lui Night, este si pentru faptul ca Night merita un raspuns la cele scrise de el si aprobate de foarte multi dintre noi. LIBERA opinie, aici pe acest blog, este LIBERA, chiar daca-ti place sau nu.
            Tu tot nu ai inteles ca aici „you are barking to the wrong tree”, iti pierzi timpul incercind sa ne schimbi opiniile. Opiniile noastre sunt formate in ani lungi de observatii si de fapte demonstrate, nu de „suieraturi” in ureche ca tie. Urmeaza sfaturile date mai sus si retrage-te mai la stiga.

            Cit despre datele ce tu doar acum le-ai aflat, cu privire la numarul de actiuni si numarul de actionari, noi (actionarii) le stiam, am fost informati. Pentru tine, aceste informatii vor putea fi accesate la momentul oportun.

            Inca imi mentin oferta facuta mai sus, aceea de te „scapa” de actiunea ce doresti sa o instrainezi, eu chiar mi-o doresc.

          • Excelent, Maya ! Si da daca nu-si doreste actiunea sint atatea care si-o doresc. Ai intaitate ,o seara frumoasa! 🙂

      • Asa este neculai sintem mintiti in fatza, ai dreptate ,deci avem mare nevoie de „NASUL” sa fie vocea noastra ,sa ne reprezinte.

        • Dana mama
          Primul care te minte in fata e nasul.
          El o face direct, nu ca guvernul cu hartii si legi pe care nu ai cum sa le vezi sau intelegi.
          Am scris pe aici cum te minte nasu.

          • neculai,tata ,imi spui mie ca ma minte „Nasul” ,dar ce crezi ca il cunosc de azi de ieri, sint ani asa ca nu este cazul .

            P.s.f. interesanta grija dumitale ,asta ma pune pe ganduri hmmm f interesant.

          • Vai ce te-a mai mintit nasu’! Si-atunci de zici ca te-ai bagat la subscriptie? esti cam fraier pentru un ultrainformat, mai neculai!

        • @Dana.Examineaza comentariile!Vrei să vezi că Nicolaie Ivascu a ajuns SEFUL?Că este un MODERATOR si voi toti v-ati aliniat să ii raspundeti?

          • Mark, multumesc ptr. atentionare,am intrat pe blog si am considerat sa-i raspund, atata tot ,poate are liber saptamana asta si are mai mult timp , cat despre sef ma faci sa rad 😆 😆 ,inca o data multumesc! 🙂

          • Asa este Mark ….asta fac diversionistii ,dinamiteaza si demoleaza articolul cu alte teme

            ivascu este fostul dg,john si cine naiba mai stie cite nickuri mai are

      • Dumneata esti mintit si manipulat in fata dar inchideti ochii ca sa nu vedeti.
        Nu ne intereseaza opinia dvs, asta daca nu ati inteles pana acum.
        Nu aveti argumente, iar cand vi se pun intrebari concrete le evitati.

          • nu avem nevoie de nici un argument de la tine .. iati argumentele si dute la uslsii tai si lasane pe noi cu visele noastre
            cit despre,,,,Au dreptate italienii cand ii privesc urat pe romani.,,,, esti ca si ei ….de nimic hai pa dute la turnatorii tai (motanul felix )….

          • Chiar nu iti inteleg febra care v-a apucat. Nimeni nu v-a mintit.
            Pentru ca subscriptia publica sa aiba succes trebuiau vandute 5001 actiuni. In conditiile care s-au vandut 9000 de actiuni subscriptia este un succes.
            Dl Radu Moraru a supus ca sunt peste 200 de actionari deci care este problema dvs.? Nu se spune public cati actionari sunt cu certitudine. Vrei informatii suplimentare te duci la Registrul Comertului achiti o taxa si primesti informatiile.

  13. Apropo de Ponta in Dubai, nu se spune nimic despre asta. Omul de stanga se duce sa se lafaie in tara celor mai bogati. Daca se ducea oricine din PDL sau din guvern facea Gadea editii speciale 2 luni, cu tipete urlete, cu sabloanele de texte ca tara moare de foame si astia sparg mii de euro la soare.
    Cat despre Bogdan Chirieac cu care ai avut niste schimburi, acel om la varsta lui ar trebui sa-si vada de milioanele lui de euro si sa ne lase cu analizele lui slugarnice si obediente. Mai ales dupa episodul penibil cu SRS si Macovei de la ANI si amanta care-l paraseste. Trasatura comuna a acestor oameni e lipsa simtului de penibil. Tupeul acopera orice lipsa: si de cultura si de educatie si de bun simt si de orice. Si mai grav e ca prinde la oameni. Faptul ca ai tupeu sau te rastesti ca Dana Grecu la oameni e perceput ca inteligenta si intransigenta 😀 Totu e cu susu-n jos. Maine poimaine o sa trecem pe rosu si-o sa parcam pe iarba.

  14. E interesant sa mai stai pe aici la discutii
    Poate sunt si persoane care spuneti ca nu merita sa le raspunzi.
    Poate da….poate nu
    Uneori daca asculti cum mai gandesc si altii nu neaparat demoland tot – poate, spun – te face sa mai gandeti o data la pozitia ta.
    De gresit putem gresi toti – si nu cred ca este cineva caruia sa nu i se fi intamplat asta!
    De aceea propun sa discutam cu argumente si cu LIBERTatea – de-a face fiecare ce crede.
    Este si motivul pentru care am insistat in acesta conversatie – poate chiar lipsita de importanta.
    Este vorba doar de principiu.
    Este adevarat ca intr-o discutie trebuie sa vrei sa fi receptiv nu te poate obliga nimeni

    • Mariana
      Nu are nimeni nimic , niciodata, cu convingerile voastre politice.
      Dar daca vi se ofera argumente si dovezi ca sunteti mintiti in fata , iar voi nu veniti cu nici o dovada sau contraargument, daca v-asi numi struti s-ar supara bietele pasari…
      Voi nu vreti sa vedeti nici evidenta , chiar daca e alba ca lumina zilei…
      Chiar azi v-am dat exemplul cel mai cel…
      Ce vreti mai mult?
      Si credeti ca va fi o televiziune libera, cand se incepe cu exact ce fac guvernantii nostrii, si anume ascunderea adevarului, a cifrelor corecte?…
      Spui ca e vorba de principiu intro discutie.
      Ce faci, pleci la o discutie cu un handicap, cu o minciuna? Despre ce principiu mai e vorba daca nu pui toate cartile pe masa???
      Nu te pot intelege…Cred ca va place sa fiti mintiti, atat de guvern , de presedinte, cat si de nasu…

      • Apropos de guvern si de Nasul, viitorul ne va arata daca am gresit. Cat despre Presedintele Basescu, personal as vrea sa ma mai „minta” cu a facut-o inca douazeci de ani daca s-ar putea…

          • domnule de la sri ati cumparat si dumneavoastra actiuni cumva ?….banuiesc ca nu !… nicieu nu am cumparat pentru ca nu am avut bani la momentul respectiv si imi pare rau …dar ii respect pe cei care au cumparat…deci in concluzie ar fi bine sa ne lasi in naivitatea noastra …ca sintem basaisti asta iar ne apartine….a3 in top …ma indoiesc …asta este o platforma anoastra acelor care credem ca adevarul este bazat peprobe si acest lucru nu nil poate da decit o televiziune PROFESINISTA condusa de un jurnalist profesionist dmnul RADU MORARU ….ASA CA DUTE TE ROG LA SERVICI SI FATI TREABA CA DE AIA TE PLATIM IAR IN TIMPUL LIBER UITATE PE BLOGURILE LUI voiculescu aricipogonici toanta etc …haipa
            Cit despre academicianul timan va rog sa mergeti in alta clasa cu lectiile de gramatica aici sintem noi si noi atita stim de …nu pot fii toti atit de inteligenti ca mai marele dvoastra geniu antonov arici pogonici si toanta pogonici …!!

          • Fals.
            Nu ma citesti.
            Am una bucata actiune.
            Astept felicitari personale.

      • Nu inteleg domnule Ivascu, de ce tot faceti socoteli pe aici si va inflamati? Ati cumparat cumva actiuni? Atunci va veti duce la adunarea actionarilor si veti avea toate datele. Daca nu ati cumparat actiuni, vedeti-va de treaba. Cine a cumparat actiuni a investit nu pentru dividende, ci pentru a sprijini aparitia si existenta unei televiziuni ALTFEL.

        • Fals, Mirica
          Daca nu ma interesau dividentele, puteam sa fac o donatie sau sa particip la capitalul social.
          Dar nasu a facut subscriere de actiuni, nu actiune de strangere de donatii.
          Intelegi diferenta sau sa il intrebam si pe night?

      • Pentru ca mi te-ai adresat stimate domn Neculai
        o sa-ti raspund – asa mi se pare civilizat.
        Eu nu vreau sa te conving de NIMIC.
        Revin – esti LIBER sa crezi si sa votezi cu cine simti ca te reprezinta.
        Esti liber sa te uiti la o televiziune care iti este pe plac.
        Principiile ti le poti defini deasemeni dupa bunul plac.
        Nu ai nici un motiv sa convingi pe altii atat timp cat esti foarte convins de propriile informatii si idei
        Cred ca faci prea mult caz de acest subiect si nu pot sa ma intreb ce te mana in a te incontra cu toata lumea doar de dragul de-a spune mereu ca nu stiu cine minte – fie ca este guvernul, fie ca este presedintele, fie ca este Radu Morarau – nu conteaza dumneata vrei sa ne spui ca mint acestia.
        Cred ca trebuie sa-ti asumi in acest caz si afirmatiile celor de aici – ca dumneata minti.
        Nu pot sa cred ca ai sperat vre-o clipa ca intrand intr-o zona unde oamneii sunt alaturi de televiziunea NASUL – ai sa poti sa darami aceste convingeri. De aceea cred ca duci o lupta cu propria-ti persoana.

        Eu am purtat aceasta conversatie azi nu pentru a te convinge ca e altfel decat crezi.
        Esti LIBER domnule.
        Sigur NU O SA TE UITI LA NASUL
        Iar de construit este inca loc in tara asta asa ca SPOR LA TREABA.
        Poate ne povestesti despre un proiect care cu siguranta o sa fie mai interesant decat NASUL TV.
        Pe curand

      • Este treaba noastra ce ne place. Asta nu pricepi tu, neculai, sau nu vrei sa pricepi. Cum nici noi nu intelegem ce doresti tu pe-aici??

      • Ce zici de inca o invitatie a lui MRU pe la a3, poate incet, incet mai invatati si voi sa nu mai manipulati.Isi mai ia domnul pastor cateva zmetii”jap””jap”si poate isi revine la realitate,ca este pe aratura de mult.
        UN SFAT PENTRU TOTI LATRINISTI…SCOATETI DIN GRILA DE PROGRAME LATRINA3 SI IREALITATEA DOAR O LUNA DE ZILE…SA VEDETI CE BINE O SA VA FIE ,NU MAI VENITI AICI CU EXACT ACELEASI IDEI CA CELE ALE IDOLILOR VOSTRI …aviz Ivascu,japonezul,academicianul timan etc
        Aaaaa, era sa uit ceva,este mare diferenta intre voi si noi.

  15. Imi pare rau ca ma repet, dar si realitatea e de vina.”Nimeni nu este nevinovat de de felul cum ne construim realitatea in care traim.”(Marius Torok)si „Cu cat fac mai multe planuri, cu atat mai mult ma izbeste realitatea.”(Friedrich Dürrenmatt)
    „Realitatea se creaza prin insusi faptul cunoasterii.”(Camil Petrescu)
    “Realitatea e un mister care se dezvaluie pe bucati, intotdeauna acolo unde e bezna mai adanca, voind sa pui cap la cap fragmente de dezlegari, nu faci decat sa adancesti misterul.” (Mariana Fulger) astfel e si realitatea politica.
    “Nu sunt pierdute decat acele batalii pe care nu le incepi niciodata.” (Mircea Eliade.) Celelalte sunt mereu batalii neterminate, suspendate, care trag balanta in favoarea imaginatiei. “Imaginatia este singura arma in razboiul impotriva realitatii.”(Jules de Gaultier)si “Realitatea este principala cauza de stres printre cei care sunt in contact cu ea.” (Jane Wagner) iar “Sa fii capabil sa simti realitatea este un mare dar.”
    (Christopher Reeve)caci “In duel cu realitatea castiga realitatea.”Marius Torok

    • Bune citate Viorica, te pun serios pe ganduri.

      „Imaginatia este singura arma impotriva realitatii” e chiar tare de tot.

  16. Subscriu prietenilo mei nevazuti dar recunoscuti:Corina,Profa,Mirica,Daniel.Numa deranjaza opiniile contra decat in masura in care sfideaza evidentele.Cred ca sunt mai mult pe post de cartite.Sa fiti iubiti!Abia astept data de 20 aprilie ca sa ma pot bucura pe deplin.

  17. Deci povestea e asa.
    Nasu a vrut sa se vada pe sticla.
    Bun, dar nu avea bani, pt ca pana acum a fost mesteru satului, pe principiul
    pe unde am fost, bani n-am luat
    dar nici inapoi nu m-au mai chemat…
    Si cum voia sa se vada la tv si nu-l mai chema nimeni
    a zis ca singura solutie e sa aibe propia televiziune unde sa faca ce vrea el.
    Nu avea bani,dar mai avea prieteni pe care ii promovase in emisiunile lui
    Si care i-au dat, in alb, contracte de un milion si jumate…
    Dar cu hartiile astea nu poti sa faci televiziune, ca asta costa…
    Si a zis sa ia doo milioane de la iubaretii lui
    Numai ca astia toti au fost doar vreo 200, si nu numai ai lui, ci si ai basescului, laolalta…
    Acum, o sa porneasca televiziunea, dar va trebui sa aiba audienta grasa ca sa poata sa dea inapoi banii …si cum concurenta a explodat, toti au acum televiziuni private, e greu…
    Asa ca s-a trecut la demolarea teoretica a cosmeliile celorlalti…
    Eu va spun, desi asa obsedati cum sunteti nu o sa intelegeti:
    Daca vreti sa aveti un oarecare succes, tinand cont de trecutul ultraprobasist al nasului, e se deveniti o televiziune absolut, repet, absolut echidisanta si obiectiva, sa-i puneti fata in fata pe cei din opozitie cu cei de la putere si, mai ales, sa tineti cu poporul.
    Cu basescu, pariati pe un cal mort.Foarte mort.

    • @ivascu..tu de unde ai mai aparut…ai cam gresit adresa,la haznaua3 e locul tau…cu toata media voastra tot nu cistigati alegerile….!!!

    • Domnule esti LIBER , conteaza daca sti sa folosesti libertatea.
      Nu apar eu viitoarea televiziune ca nu are nevoie.
      Domnia ta nu stiu de ce o critici?
      Bun daca nu-ti place e ca si acum nu deschizi acolo Eu marturisesc ca am posturi la care nu ma uit – asta e alegerea mea.Nu conving pe nimeni sa faca ca mine.
      Ca sa vi acum si sa incerci sa demolezi orice mi se pare nedrept nu fata de Radu Morau – care oricum este un om la locul lui- ci fata de cei ce au dreptul sa fie LIBERI ca si domnia ta.
      Deci cred ca ar fi bine sa ai rabdare.
      Nu mi se pare ca celelalte televiziuni dau pe dinafara de corectitudine , echidistanta, profesionalism…..asa ca ….ai rabdare.
      Sunt sigura ca erau mai multi cei ce doreau sa aiba actiuni la nasul.
      Motivele sunt multe si nu vreau sa intru acum in comentarii –
      Dupa opinia domniei tale toti cei ce gandesc altfel decat usl-ist nu au nici o sansa in tara asta.
      Poate tocmai acest mod de-a judeca trebui cumva demolat.
      Domnule suntem LIBERI sa gandim singuri ce este mai bine pentru fiecare din noi.
      Ai si domnia ta aceasta optiune si am inteles-o.
      Te salutam

      • Mariana draga
        Mie nu-mi place cand sunt mintit
        Si ascunderea adevarului e un fel de minciuna
        Si eu nu laud A3 sau alte posturi tv
        Si nu jignesc pe nimeni, cum faceti voi.

        • Nu-mi aduc aminte ca eu sa va fi jignit.
          Nu asta era problema – ideea era ca nu este corect sa nu dai sanse unui inceput doar de dragul de nu-i da.
          Si nu este cazul numai al acestei televiziuni.
          Si cred ca acesta este doar un principiu si nu altceva.
          Este si motivul pentru care nu cred ca trebuie neaparat sa-l apar eu pe Radu Moraru si echipa dar imi permit sa cred inca in ei..
          Eu am ales acest drum.
          Inteleg ca dvs mergeti pe alta varianta.
          Aceasta este LIBERTATEA.
          Propun sa ne intalnim mai tarziu si sa dezbatem

          • Nu ma refeream la tine, direct
            La nasu ma refeream.
            Iar eu dezbat pe aici de mult, de cel putin 300 de ani…

        • deci chiar nu ne intereseaza neculai ce mai faci tu, la ce te uiti! pe tine de ce te intereseaza ce facem noi?

          • Si pe de alta parte, cum adica „Cu basescu, pariati pe un cal mort.Foarte mort.”? N-ai auzit ca Base nu mai poate candida? Il confunzi cu Iliescu? Deci esti chiar in plus. Nu intelegi nimic. Aici nu e vorba de BASE! El este deja aproape istorie. Dar nu aveti de ce sa va legati si atata stiti „Jos, jos, jos Basescu” Bine dar cine sa vina in locul lui? ca doar nu pogonici cel isteric?

          • Si apropos de Basescu si cal, „Nu mor caii cand vor cainii”. Stai linistit, presedintele nostru nu e mort si pana i se va termina mandatul „pre multi va raspopi”…

    • Cate dovezi doresti, in plus fata de cele existente pana acum, ca Nashul este corect si tine cu romanii?
      Daca esti atat de vechi pe site cum cred eu (inseamna ca esti aici inaintea mea), ai observat ca n-am fost adunati „de pe strasse” aici, ci suntem sustinatori cu state vechi ale Nashului Moraru.
      Ai mai observat si ca, in ciuda etichetei „portocalii”, unii chiar n-avem nicio treaba cu politicul.
      Domnul Moraru a spus, in mai multe randuri, ca nu se va sfii nicidecum sa apostrofeze pe oricine merita.
      De ce o tii pe-a ta la nesfarsit? Mai urmeaza sa spuneti ca ziua de emisie este vinerea dinainte de Duminica Tomii. Dati-o zmaului, ca m-am infuriat!

      • lasati-l fetelor in dudele lui si nu-l mai bagati in seama ca nu merita..cine stie poate fi o
        clona a cuiva ca de astia nu ducem lipsa pe aici.

    • Neculai
      „Un adevar spus cu gând de a face rau,de a aduce întristare, este tot atât de vinovat ca si cand ai spune o minciuna”
      Cred, ca nu esti bine informat, adevarul tau e stirb. Informeaza-te bine! Nu bagateliza. „Puterea se aduna, din toti micii impreuna!”
      Toparceanu

      • Viorica
        Eu urlu aici de doua saptamani ca nasu, asa cum a promis, sa ne prezinte rezultatele subscriptiei.
        Iar el… ca a fost un mare succes.
        Iar rezultatele sa le aflu abia azi, din sursa tertza…si cand colo… surpriza!!!
        rezultatele sunt varza. Varza!!!
        Pai ce facem aici?
        Asa ne pastram respectul pt noi si pt cei care ne iubesc, cu o minciuna???
        De asta sunt suparat, rezultatele ma lasa rece.

        • Si Viorica
          Un adevar e un adevar si gata.
          Daca nu stiai adevarul si traiai mai departe in nestiinta, nu faceai decat sa iti amani dezamagirea pt mai tarziu.
          Pt ca odata si odata adevarul tot se va afla.

          • Si care-i treaba ta? Poate noi suntem mazochisti si vrem sa ne intalnim pe BlogOne doar asa, sa ne imprietenim si sa ne spunem amarurile. Si uite ca ne-a iesit…In plus, nimic nu ne impiedica sa-l sustinem pe Radu Moraru daca asa ne place. Si ne place!

          • Pai daca sunteti masochisti, trebuie sa va placa cand va lovesc si eu…Cum o dai, nu merge…

          • Unde scrie ca trebuie sa ne placa si de la tine? Asa e pe la voi? „TREBUIE” totul de la toti?

          • Adevarul l-am aflat, chiar de la RM, doar ca tu, nu l-ai observat, sau nu l-ai inteles. Eu nu-s dezamagita. Asteptarile mele au fost realiste, fanii Nasul sunt prea saraci, perioada a fost grea(iarna cheltuielile mari). Noi am cerut inca o alta perioada de subscriptie in vara. Eu am o actiune, doar pentru ca am fost ajutata, altfel, oricat as fi vrut, nu as fi putut sa cumpar. Oamenii ca mine sunt multi. Cei cu bani, stiu ca o TV, nu inmulteste banii de pe o zi pe alta. Unii,sunt mai zgarciti, le trebuie garantii, asteapta sa vada ce o fi, apoi vor navali. Inceputurile slabe, nu sunt de dispretuit, important e sa cresti. Ceea ce se va intampla, indiferent de pesimismul multora, sunt convinsa va obliga pe multi sa recunoasca ca au gresit si libertatea are valorile ei incomensurabile.
            „Generozitatea este virtutea celor tari.” Garabet Ibraileanu
            „Chiar daca faptele sint rigide, adevarul este flexibil.”Edward A. Murphy

        • D-le Neculai Ivascu

          Vad ca va arde cam tare grija pentru rezultatele subscriptiei , mare mare grija sa aveti sa nu luati foc frecum asteroizii ce cad pe Pamant si se autoaprind din cauza fortei de frecare prea mare cu aerul. O forta d’asta vad ca va arde si pe dvs si ar fi pacat, zau asa !!!

    • @Ivascu.Deci povestea este asa.
      Te duci ,Ivascule,te infiltrezi cu o actiune și incepi să te faci cunoscut.Ca un drăgut.Ca un inteligent.Ca un prieten.Cind ti-ai cistigat intrarea pe platforma NASUL,îi dai drumul:Materialele contrafăcute impotriva lui Băsescu,familiei sale,activității si personalității sale!Asa cum te-am invătat noi!
      Apoi,deviezi subiectele!Acaparezi forumul cu intrebare,răspuns,intrebarea răspuns…Să nu lasi pe nimeni să fie PROBASESCU!
      Să instigi si să calomniezi,să faci praf si pulbere NASUL TV!
      Contesti Ivascule?Nu ai cum,pentru că stau mărturie postările tale de incitator si activist antenist sau actor DDtv.
      Accept orice discutie ,in orice domeniu,cu seriozitate,cu probitate,cu inteligentă!
      Dar nu pot accepta ca o julitură ca Ivascu să ne ridă in nas!Să il atace pe Nasul!
      Pentru ce suntem noi aici?Hai,prieteni,nu vă lăsati demnitatea călcată de un IVascu,de un chinez,de un Alex!

      • Mark, te aprob 😉 Am ras copios la termenul de ”julitura” , sincer cred ca ai pus punctul pe i 🙂

        • Si sa stii ca eu cred ca daca astepti sa primesti argumente solide de la d’alde astia, s-ar putea sa trebuieasca sa astepti cam prea mult , ptr ca ei vorbeste din Punga Lui Felix si acolo in punga sunt doar fumigene 😆 😆

        • @Tina draga,Nu mai suport ca un anti Basescu sa ne dea lectii de morala!Diversionistul de Ivascu a capacitat forumul,el dicteaza,ceilalti apa de ploaie!Insulta,inclusiv pe Nasul,baga fitile introduce teme false,motivatii mincinoase,este pur si simplu DOMINANT,iar toti ceilalti ii fac Jocul?\
          PS.Este o poluare a IT -ului de speriat!

  18. Ne vedem pe 20 și 23.Pregătiți-vă bine. Orice lucru început bine sfârșește prost, unul început prost sfârșește și mai prost. Nu uitați, problemele românilor nu țin de televiziuni, ci de oamenii pe care ni-i prezintă…și mai ales de privitori. SĂRBĂTORI FERICITE!

    • Timanel sa ai si tu SARBATORI FERICITE!
      Te rog,data viitoare sa nu mai postezi link-uri a unui site care si-a musamalizat accidentul. 😆

  19. Radem noi dar purceaua e moarta in cotet si cu
    c..r in usa. Cu o opozitie cat de cat unita si goarna lunga, cu un PDL in deriva si plin de framantari interne, cu o generatie varstnica ramasa in trecut care voteaza constiincios, cu inadaptabilii si cu o masa nemultumita de jocurile politice murdare s-ar putea sa avem mari surprize in toamna. Sa vedeti mitinguri mai incolo. Brrr..nici nu vreau sa ma gandesc dar ma pregatesc sufleteste.

  20. Corina, fii atentă la Cartianu…poate îți va folosi…E singurul care o încurcă pe Pipidi…Luați lecții…E omul lui Patriciu și șeful lui Pleșu…evereștii României în afaceri și cultură. Nu se mai poate lăuda vreun ziarist cu o astfel de poziție. Pe locul doi, la mare distanță este …Dan Andronic. Are în vitrină mari intelectuali, Cărtărescu, Patapievici,Mihăieș,Tismăneanu, Avramescu, Mircea Marian,Sorin Ioniță,Ion Cristoiu, Nicoleta Savin…

  21. ooo, neculai cel pudic si sensibil care le stii pe toate, dar vad ce te intereseaza tare situatia financiara a nasului…ma mir totusi ca sursele tale sigure nu te-au informat precis si rapid despre viata acestuia…poate ti-a scapat ceva important iar atunci nu aflam si noi de la tine elemente vitale pentru echilibrul nostru socio-politic!

    • Surpriza!!!
      Am stiut , oarecum aproximativ, de aceste rezultate, adica nu chiar exact, dar nu din surse demne de deplina incredere, si neoficiale.
      Si recunosc, nu am putut sa le dau crezare.
      Pur si simplu nu am putut sa cred ca nenumaratii sustinatori ai nasului nu sunt decat 199, plus unu, adica eu.

      • Spre surprinderea dvs., Nasul se adreseaza atat celor cu bani in buzunar care au reusit sa cumpere actiuni cat si celor care acum nu au dispus de bani pentru a lua actiuni.

  22. Suntem in anul de gratie 2012…anul marilor transformari si prefaceri,atat politice,sociale ,cat si morale…in constiinta maselor.Au trecut 22 ani,ca romanul sa se trezeasca,sa inceapa sa nu se mai lase usor pacalit,sa „miroasa”ceea ce este alterat si sa nu mai inghita „mictiunile”clasei politice.Romanul se pricepe la toate,doar e”poet”,’…de la schimbat macazul…la fizica cuantica…Era nevoie de un loc unde sa faci focul(Nasu-tv)….sa aprinzi o scanteie…si adevarul sa poata fi rostit…Acum, varcolacii,nu prea mai au ce sa suga,dar totusi se zvarcolesc sa detina puterea si controlul…nu mai stiu ce paienjenisuri si matrapazlacuri sa mai faca,doar-doar le-o iesi combinatia…Nashule,de-le cu FLIT…si trimite-i acolo unde le este locul…Sa fiti iubiti!!

  23. neculai ivascu,10/04/2012 09:24

    Claudiu
    Si tu folosesti cuvinte imprumutate
    De exemplu, cuvantul ” creier” nu este al tau, este imprumutat…

    Neculai,nu ai inteles mesajul meu si anume ca folosea ETICHETA (slogan/fraza/SENS) de „turma”…deci sa mai explic odata dar cun „incetinitorul”:
    „portavoce portocalie”=ETICHETA („inteles imprumutat”)
    portavoce=cuvant=traducator
    portocaliu=cuvant=traducator
    creier = cuvant=traducator
    observi diferenta???

  24. Si Nasu facea inventaru televiziunilor mogulizate si falimentare…
    LAURA, ce facusi fata…
    Ii dadu-si apa la moara Alexului…
    Mi-ai stricat ziua…
    Sa-ti fie rusinica.
    Sunt suparat pe tine.
    Ma duc sa ma… beau o bere.

      • Laura
        Daca nu ne tadeai adresa aia nu stiam adevaru
        Si nasu si ai lui continuau sa spuna ca adoptia de actiuni a fost un planetar succes…
        Si cand colo, exact pe dos, un mare fasssss
        Cum, laurica, doo sute de persoane???
        Atati il iubesc pe nasu???
        Asta e o mare labareala….
        Nici macar jumate nu se vandura, Laurica, nici macar jumate…
        Si cum plangea Alexa pe aici, hai ca mai este putine, nici macar o mie…
        Ia, marea deontoloaga…cinstea intruchipata…

        • Pentru ca subscriptia sa fie considerata de succes trebuia sa se vanda 1/4 din numarul de actiuni scoase pe piata. Numarul actionarilor nu este relevant, atata timp cat nu sunt detinatori, ca total al actiunilor, decat de procente care nu le permite sa modifice sub nicio forma activitatea postului.
          Cat priveste contractele de televiziune de care vorbeai, e vorba de banii obtinuti, de-a lungul anilor, de Nashul si echipa, care si-a produs singur emisiunile.
          Las-o zmaului, ca m-am enervat si chiar nu-ti mai raspund ever 🙂

  25. neculai ivascu, se vede treaba ca te-ai trezit cu fata la perete, pt ca e postul Pastelui…

      • Aveti o problema, ce va intereseaza subscriptia si acesta societate? Sincer nu va inteleg.
        Fiecare cu minciunile lui.
        Dvs cu minciuna numita USl noi cu Dl Radu Moraru.
        Prefer pe dl Moraru in fata oricarui politician din USL.

        • Ma chinui de o luna sa scap de o actiune nasu tv.
          Am fost naiv si am crezut ca nasu se va indrepta.
          Daca o vand, ramaneti 199.
          …Si recunosti ca si nasu e o minciuna…

          • @Neculai Ivascu.Facem colectă ca pentru cei decedati pe care nu are cine să ii ingroape!Propun NASULUI să ii restituie suma!Un ticălos infiltrat!

      • domnule de la sri ati cumparat si dumneavoastra actiuni cumva ?….banuiesc ca nu !… nicieu nu am cumparat pentru ca nu am avut bani la momentul respectiv si imi pare rau …dar ii respect pe cei care au cumparat…deci in concluzie ar fi bine sa ne lasi in naivitatea noastra …ca sintem basaisti asta iar ne apartine….a3 in top …ma indoiesc …asta este o platforma anoastra acelor care credem ca adevarul este bazat peprobe si acest lucru nu nil poate da decit o televiziune PROFESINISTA condusa de un jurnalist profesionist dmnul RADU MORARU ….ASA CA DUTE TE ROG LA SERVICI SI FATI TREABA CA DE AIA TE PLATIM IAR IN TIMPUL LIBER UITATE PE BLOGURILE LUI voiculescu aricipogonici toanta etc …haipa
        Cit despre academicianul timan va rog sa mergeti in alta clasa cu lectiile de gramatica aici sintem noi si noi atita stim de …nu pot fii toti atit de inteligenti ca mai marele dvoastra geniu antonov arici pogonici si toanta pogonici …!

  26. Ca să facă rost de bani pentru postul de televiziune, Moraru a lansat la 19 ianuarie o ofertă de subscriere, mişcare prin care a scos la bătaie 20.000 de acţiuni cu un preţ nominal de 440 de lei, reprezentând 20% din capitalul noii televiziuni. În urma subscripţiei încheiate vineri, jurnalistul a obţinut 900.000 de euro. Peste 200 de acţionari au cumpărat, aşadar, aproape 9.000 dintre cele 20.000 de acţiuni.
    Valoarea împrumutului s-ar situa în jurul a 1,5 milioane de euro. … La momentul lansării subscripţiei, patronul postului a spus că are un capital de 35,2 milioane de lei, banii lui şi ai colegilor. „Investim în televiziunea aceasta toată munca noastră din ultimii 20 de ani. Banii provin din contractele de televiziune”, a declarat „Naşul”.

    AOLEEEEUUUU
    Pai nu urlati dvs ca mai sunt 1000, ca mai sunt 500, 400, 30….
    ALEXAAAAAA
    CRISTIIIII
    Voi erati contabiliiiii
    BAIIII
    Nici jumate nu s-a vandut???
    De asta nu zice nasu nimica????
    SI doar 200 au cumparat???
    Pai ADNANA nu ziceai ca sta Moldova la coada sa cumpere????
    PROFA, ce facusi cu cluju???
    NIGHT, RODICA, TINA….diaspora….
    Mincinosilor.

    • Are dreptate Alex.
      Sunteti o mana de exaltati basisti.
      Nu credeam ca o sa ajung sa ii dau dreptate.

      • ….Si nici banii nasului nu sunt ai lui…
        Provin din contracte de televiziune… adica din publicitate preplatita.
        De cine?Eiii, normal, de cine are interesul sa iasa televiziunea…
        Suna a coruptie grasa…

        • si capitalu social era de 10 milioane…
          unde-s banii???
          DOMNU BUCA !!!
          Unde-s banii, fratele meu???
          Asteptati totul de la telespectatori???
          Nasu si prietenii nu aveau nici macar un milion…
          restul sunt baloane de sapun…

          • domnule de la sri ati cumparat si dumneavoastra actiuni cumva ?….banuiesc ca nu !… nicieu nu am cumparat pentru ca nu am avut bani la momentul respectiv si imi pare rau …dar ii respect pe cei care au cumparat…deci in concluzie ar fi bine sa ne lasi in naivitatea noastra …ca sintem basaisti asta iar ne apartine….a3 in top …ma indoiesc …asta este o platforma anoastra acelor care credem ca adevarul este bazat peprobe si acest lucru nu nil poate da decit o televiziune PROFESINISTA condusa de un jurnalist profesionist dmnul RADU MORARU ….ASA CA DUTE TE ROG LA SERVICI SI FATI TREABA CA DE AIA TE PLATIM IAR IN TIMPUL LIBER UITATE PE BLOGURILE LUI voiculescu aricipogonici toanta etc …haipa
            Cit despre academicianul timan va rog sa mergeti in alta clasa cu lectiile de gramatica aici sintem noi si noi atita stim de …nu pot fii toti atit de inteligenti ca mai marele dvoastra geniu antonov arici pogonici si toanta pogonici …

      • Si daca am fi exaltati basisti asa cum spuneti d-voastra, care ar fi problema? Adica sa fii exaltat USL-ist e de bine, sa inteleg?

    • Tot nu am inteles de ce mai stati pe acest blog?
      Nu ne jicni ca doar suntei un om finut cu obraz, parca asa va descriati un pic mai devreme.
      Nici dvs nu sunteti consecvent dl Neculai Ivascu sau va vindeti cui va plateste mai mult?

    • 200 de acționari * 5 acțiuni = 1000 de acțiuni
      9000 de acțiuni : 200 acționari = 45 de acțiuni
      Dacă 9000 nu sunt de fapt 900, să ridice mâna (apăsând pe taste) cei care am luat peste 5 acțiuni…Pe Coșmar nu-l luăm în …serios orice ar spune…

      • Timane
        De la 1000 la 9000 le-o fi luat Ioana basescu, ca are bani din vanzari anterioare…
        Bai, cum de a dat adevarul datele astea si nasu nu a stiut de ele?
        Sincer, Eu le stiam, dar nu am vrut sa cred…
        La draq, mi-a mai cazut un vis… Trebuie sa emigrez…

        • Stai pe loc, …orice naș își are nașul…Cartianu e șef…el face jocurile…restul sunt pigmei…

    • vezi ca ti s-a arsi ibricul pe foc, l-ai uitat cu apa pentru cafea, fugi repede ca de atata gandit o sa ia foc casa ta. Lasa-ne pe noi cu asta. Uite iti trimit eu un grişuleţ pentru diseara sa dormi mai bine, sa cresti mare si sa te destepti

    • Bài capsomanilor !!!

      chemati-l pe Pechinez sa va faca socotelile ,ca voi sunteti retardati ….n-ati depasit clasa I primara ….eu va inteleg ca ati ramas in urma cu scoala ,pentru ca pierdeti vremea pe aici !!

      😆 😆 😆

    • @Ivascu.Este clar pentru toată lumea de partea cui esti!Este clar că trebuie SA PLECI!Du-te invirtindu-te ,in lumea ta,in mediul tău,in iluzie si minciună!
      Lasă-ne!Du-te!Nu ne mai insulta!Nu ne mai desconsidera!Nu ne mai ataca!Nu mai lovi!Ai fost primit ca un prieten si te-ai comportat ca un dusman!Nu ai nici bun simt,nici moralitate,nu cumva numele tău este si SMEN?

  27. -H2O ,care pacaleste gustul si devine HCl….-Oamenii s-au saturat de ,minciuni,electorat platit si de,cum spunea mama ,,m-am saturat de NU este,NU avem,NUse poate NU acum,,.Oamenii isi doresc un reper in tot ce se intimpla cu adevarat in sfera politicului,si hotaririle de guvern care se resfring in viata lor zi de zi.Este nevoie domnule Radu Moraru ,de oameni ca dvs,in jurnalism ,care spun lucrurilor pe nume .Tinerii care vor sa imbratiseze aceasta meserie ,au in persoana dvs si al postului NASUL TV un exemplu demn de urmat.Pina la urma puterea binelui ,a luminii este mai mare decit cea a raului,a intunericului.Sarbatori fericite tuturor romanilor.Sa fiti iubiti oameni buni!

    • Dl Timan eu alte valori si principi la care tin foarte mnult. Esti liber sa critici pe cine vrei dar mie imi plac oamenii consecventi cu principiile lor care nu se vand pe o mana de arginti ca dna Mungiu.

      • Vorbesti de unpr-istii care-l sustin pe basescu, de „L”-ul din pdl?
        Hai fata, nu mai vorbi de tradatori in Romania…
        Si eu l-am votat pe base in 2004…
        Asta inseamna ca sunt tradator?

        • Dl Neculai Ivascu fiecare voteaza asa cum ii dicteaza constiinta daca are si nu se vinde pe o punga de culoare rosie, galbena sau portocalie.

      • corina, nu trebuie să gândești altfel decât vrei tu, eu îți arătam ce înseamnă o critică făcută de un om care știe să scrie. Nu trebuie să scrii ce scrie acolo, ci cum scrie…Logic, cu argumente, fără invective,gramatical…Scrii tu așa? Nu asta vrei?

        • Dl Timan este parerea dvs., dar pentru mine acesta d-na nu reprezinta nimic. Fiecare este liber sa isi aleaga scara sa de valori.
          A fost invitata acum o saptamana la B1TV impreuna cu Cartianu si a fost lamentabila. Se contrazicea singura in ceea ce sutinea.

        • Dl Timan inainte sa dati lectii la altii ar fi mai indicat sa va uitai in gradina dvs. Puteti da lectii numai ce dvs le stapaniti foarte bine.

      • Dar ce zici timane de articolul aparut in Romania libera cu privire la promisiunile usl de dupa alegeri,daca vor fi sustinuti de „pipide”,pavelesti,ips,ctp,etc…vor primi fonduri grase de la bugetul statului.Probabil le dau doar din impozitele si taxele platite de tine ,de ivascu,chinez si mai sunt cativa destepti pe aici care cred ca ei detin adevarul absolut.

    • Timanele tu un mare cult gramatical iti permiti sa citesti asemnea KaKanarii,sau esti chiar Kakanarul sef al acelui site?
      Nu mai pune link-uri cu asemenea Kakanarii,ca atunci chiar ne arati ce limba romana stii,te rog lasa-ne cu Kakanara Pipidi. 😆 😆 😆

    • Timan,
      Iar te contrazic. Uiti ca duduia este membra a unui ONG care a fost momit la oala cu bani de catre alianta „Jos Basescu”. In gura mare striga aceste ONG-uri „Nu, nu,nu”, dar in soapta ce-or zice ele daca s-or vedere calare pe niste banuti?
      Eu am mai zis, dar repet: Daca te informezi si ai mai mult de un neuron, precum si daca nu te lasi stresat de zgomotul de fond („Jos, jos, jos”), nu poti sa fii manipulat in halul in care doresti tu s-o faci.
      Hai, ca nu merge, cel putin nu acum!

    • Am invatat de-a lungul anilor mei de viata sa nu garantez pentru NIMENI.
      Am avut surprize mari cu persoane in care credeam si speram.
      DAR – ca sa fiu de acord cu acesta Pipidi mi se pare imoral din partea mea.
      Nu are caderea si nu este cazul sa vina sa dea lectii. Cred ca unii stiu de ce spun asta…….

      Putem avea toti o parere, totul este sa si poutem gandi cu propria minte. Asta inseamna sa fi atent si chiar sa intelegi cat de cat ce se intampla. chiar si asa uneori te poti insela. Este si cazul tau , al meu si al oricui…Si alegerea modelelor se poate dovedi uneori o greseala
      In rest numai de bine indiferent de cine este vorba

    • Vai ,ce lamurit sunt de ziarul SECURISTILOR TURNATORI ,SR STANESCU si NISTORESCU.

      Ueiiii….ce lamurire ,bre !!!

      😆 😆 😆

  28. Alianta DA a pornit ca o constructie solida insa a fost foarte bine sabotata din interior pe motiv ca Basescu vrea sa inghita PNL-ul. Orice mebru PNL pe care-l intrebi acum de Alianta DA, afirma cu tarie ca Base a tradat alianta si a dorit distrugerea PNL, de parca la toti li se face un vaccin anti-base. Degeaba le spui de Tariceanu care a scuipat afara PD-ul din guvern in favoarea unei aliante pe sub mina cu PSD-ul (adversarul comunist)evident dupa ce s-au vazut cu boii in caruta, adica in UE. A dat afara doi presedinti si alti membri marcanti, iar acum Crin a desavirsit opera de psederizare a liberalilor in obsesia sa de a deveni presedintele Romaniei. Ultimul liberal din vechea garda, Chiliman a fost ras si el, acum Antenescu are peste tot doar aplaudacii lui. Acum, sustinut de televiziunile mentionate mai sus, Antenescu isi desavirseste opera de distrugere a liberalismului din PNL.
    Ca nu stim ce va face Oancea cu B1 in preajma alegerilor, ca RTV si Relitatea TV, Antena3, poate ProTv si Digi24 vor fi tranbulinele candidatilor USL stim. De ce sa-l blamam pe Pinalti ca a infiintat o televiziune pentru PDL? De ce sa nu-l sustinem daca sintem de dreapta?
    Telegondola a fost facuta inainte de ascensiunea Elenei Udrea de un coleg al meu de facultate, asa ca stiu cum, cu credite. Imi pun speranta ca si Nasul TV va sustine dreapta romaneasca, cu tot cu imperfectiunile ei, pentru ca dezechilibrul in massmedia este groaznic in favoarea neocomunistilor. Ce-i de facut? dam si noi cu picamerul la temelia dreptei ? Bine ca Neamtu scrie pe blog ca va menaja PDL-ul ca fiind de dreapta dar pe televiziuni isi face imagine pe seama greselilor PDL-ului.
    Acum este moda sa criticam PDL-ul, doar este la putere, cum sa criticam opozitia? Am impresia ca singurul care se lupta cu ciuma USL este Basescu. Fara sa-mi placa PDL-ul, stiind ca numai o parte din PDL este de dreapta, n-am fost de acord cu toate masurile guvernului, totusi n-am alta varianta mai buna deocamdata decit sa sustin PDL si sa-mi pregatesc bagajele pentru cazul in care romanii vor dori intoarcerea in trecut. N-au fost suficienti 15 ani cu frinarul Iliescu, mai vrem oare inca vreo 20 cu clonele lui?

    • Da,liberalii s-au temut ca vor fi inghititi de pedelisti,acum nu se mai tem cand „sabia”rosilor e deasupra capului.

    • Foarte bun/corect comentariu!
      Mai adaug ca grupul Patriciu (il includea si pe actualul lider PNL), nu doar ca a tradat alianta DA (prin Tariceanu care nu a mai respectat planul initial de a -si da demisia si de a se ajunge la anticipate, formula care ar fi asigurat o majoritate parlamentara confortabila pt PNL-PD, fara „aliante imorale” si tot ce a urmat…), dar s-a opus chiar formarii DA. Asta face parte din lupta consecventa a stangii (comunistoid-securisto-mafiote) impotriva oricarei constructii politice de Dreapta. Asta au facut atunci, asta fac si azi.

    • Nu este chiar asa. Alianta DA a functionat pana la alegeri. Stolo si-a dat seama de sabotajul PNL si a cedat in favoarea lui Basescu. In spatele PNL 2004 erau fosti activisti PSD, care si-au schimbat culoarea brusc.
      Inca de la inceput in 2005, abia instalati pe fotoliile ministeriale PNL a sabotat activitatea legislativului si activitatea ministerelor in general. Tinta lor era sa obtina majoritatea in Parlament. Instrumentele erau hotarari de guvern aberante fara acoperire materiala. Totul a culminat in 2007 cu suspendarea lui Basescu, care a condus la iesirea PDL de la Guvernare si la epurarea institutiilor statului si numirea in functii pe criterii 100% politice de culoare PNL. Guvernul Tariceanu a avut mana libera pentru alocarea unor miliarde de lei (noi) pentru primariile PNL si PSD. In august 2008, liderii PNL se plangeau ca data alegerilor era stabilita pentru 30 noiembrie, discutand ca mai aveau nevoie de doua luni ca sa castige integral. Nu stiu ce strategie puneau la cale in cele doua luni in plus, in orice caz, chiar daca nu exista ca titulatura, USL functiona la fix. daca nu si-au putut aplica aceasta strategie, PNL a avut grija sa goleasca bugetele pana la limita maxima a indatorarii, marind pensiile (pensionarii au votat PSD) si lansand legi aberante nepopuliste ca povara pentru noul Guvern. Pe de alta parte PDL avea strategia proprie. Multi lideri PNL din perioada in care alianta DA „lupta impreuna” pentru castigarea alegerilor in 2004, erau promovati si sustinuti de Valeriu Stoica si Stolojan (dupa cum afirmau chiar ei). Acelasi Valeriu Stoica care astazi afirma ca va atrage importanti lideri PNL dupa locale. In sprijinul spuselor domnului Valeriu Stoica vine si Patriciu cu aceiasi afirmatie. Oare erau chiar cai troieni? sau spioni la doua capete?
      Toate aceste manevre fac rau populatiei, deoarece pentru o majoritate artificiala, suspectii anchetati de DNA vor ramane in functii, trepadusii lor vor continua sa faca mishmashuri, numai o trupa mica are randurile stranse in jurul Presedintelui si nimic nu se va mai schimba in bine.

  29. Mi-ar fi placut sa vad mentionata si parerea despre viitorul post concurent direct al Nasul TV, Digi 24.

    • Ai vazut cum face referire rtv la audiente?
      Ei se compara doar cu Realitatea si b1…De ce nu si ci a3???
      Pai daca nasu tv se va compara cu digi24, audientele vor fi de 0,002%, degeaba a mai fost facuta subscriptia…

      • Pentru ca A3 este atat de „jos” in clasament incat nu se merita sa fie mentionati.
        Sunt exact cum le place lor sa strige zilnic „Jos”.

        • Corina , pe ce lume traiesti?
          A3 are audienta, din pacate, de 5 ori mai mare ca cele trei posturi mentionate la un loc.
          Ma refer la audiente , nu la continut, sa nu mai interpretezi.

          • Dl daca dvs va place sa fi-ti spalat pe creier si manipulat de dimineata pana seara nu aveti decat. Dar suntem mai multi din cei tacuti care nu urmarim latrinele Antena 123.
            Saracii poate mai roaga o „bugetara” – vanzatoare sa dea un interviu.

          • Nu, Corinuta
            M-am spalat, dar pe fata, de dimineata…
            Nu mai folosi limbajul Nasu, cu latrine, cu astfel de termeni…
            El e mascul, tu esti o draguta cu nume atat de frumos. Nu iti sta bine. Crede-ma.

          • Dl dar de bugetara – vanzatoare nici un comentariu? Si sefii dvs adopta aceesi politica, respectiv ce nu ne convine nu comentam – ignoram.

          • Daca sti ca stau foarte bine cu audienta tu ce cauti aici?Hai fugi repede ,repejor pe latrina3, sa va mai spele putin urma de creier.

  30. PROTEST OFICIAL
    NASULE TV
    Te rugam sa iei masuri oficiale impotriva introducerii de termeni neoasi in limbajul blogului si care pot aduce grave prejudicii viitoare activitatii noastre.
    Concret, blogaru tina70 se chinuie sa ne faca sa credem ca termenii labareala si belitu-n paispe nu au conotatii negative pe dexurile on-line, desi noi stim cu totii ca in dictionarele sub forma de carte romano-rromanes au explicatii clare si mai mult decat porno-erotice.
    Aceste cuvinte , odata inoculate unor inteligente mai sensibile, mititele si destul de plate ale unor persoane cum ar fi blogarul nightmare pot avea urmari devastator-masturbatoare asupra comportamentului acestora si nu cred ca vrea cineva ca viitorul post tv nasutv sa isi inceapa stirile cu romani care violeaza femeile din piatra si marmura in forma de femei din Roma antica.
    Daca onestul meu apel nu va fi luat in considerare, ma vad nevoit sa utilizez si eu aceste cuvinte, considerandu-le ca fiind un bun national al limbii romane.

    PS. acum pe bune, chiar asa de prost a iesit adoptia de actiuni ca nu ai bani de un costum pt a aparea la rtv?

    • Dl Neculai Ivascu va rog sa schimbati placa, cred ca ati gresit postarea. Nu vad acesti termeni folositi astazi.
      Cred ca v-au placut atat de mult incat sunteti liber, inca, sa-i adaugati la bagajul dvs de cunoastinte.

      • Daca citeai discutiile de ieri, vedeai despre ce e vorba.
        Nu putem folosi in fiece zi alte cuvinte, numai pt faptul ca unele au mai fost utilizate ieri.
        Si eu doresc ca aceste lucruri sa nu se mai intample.
        Eu sunt cam pudic, asa.

    • Domnule Ivascu, nu va dati seama ca nu va este locul pe aceasta platforma a Nasului? Aduceti-va aminte de o vorba inteleapta: „Cainii latra, caravana trece”.
      Observ ca depuneti mare efort impreuna cu echipa d-voastra de combatanti, incercati sa ne jigniti inteligenta si opiniile personale, dar deveniti pe zi ce trece mai ridicoli in disperarea cu care atacati.
      In sase luni ne-am antrenat in lupta cu „moliile” care se baga aici in seama si nu au facut altceva decat sa ne uneasca si sa ne indarjeasca.
      Va dau un sfat: nu mai poluati atmosfera pe aici, duceti-va unde va simtiti bine in familia d-voastra, in multele canale media ale USL. Pe platforma Nasul nu veti reusi niciodata sa ne bagati pumnul in gura sau sa ne spalati creierele.

    • Vedeti cum se munceste la stat…uitati-va la ivascu el e mereu aici dar banii vin

    • hai, mai taci ivascule! aseara ai umplut pagina cu jigniri. bineinteles ca ti-am dat report comment

  31. Nasule acesta e primavara noastra a celor care ne-am dorit o Televiziune astfel.
    Alianta PDL cu PSD s-a realizat tot din vina lui Arici Pogonici care a refuzat sa se alieze cu Basescu. Dar tot ce se aliaza cu PSD se distruge.
    Omul acesta care este o copie a lui Hitler distruge tot ce atinge. In Prahova si-a distrus filiala unde 200 de pnl-isti au parasit partidul dupa ce s facut schimbari cum a vrut el, acum Bucurestiul si ce o mai urma.
    Cat regreta PNL-isti ca l-au pus Presedinte de partid si cat ma bucur eu ca ne-am dat seama ce fel de om este Antonescu – Antonov.

  32. Corect, Nasule!
    Se simtea lipsa unei televiziuni, intre atatea care sunt ca nu mai pot fi enumerate,care sa fie perfect obiectiva, clara, limpede, curata si neatarnata, dar care sa il linga la greu pe bravul nostru presedinte si clica care va mai fi langa el pna la alegeri.
    Ca dupa aia, cand noul parlament, cu usl si ppdd la putere, plus independentii, plus noii tradatori ,vor actiona dur pt debarcarea presului, va ramane singur si televiziunile care il sustin vor schimba rapid orientarea…
    Sa nu zici ca nu ti-am spus!
    D-na Silvia stie ca eu stiu totul din surse sigure si oficiale.

    • Dl Neculai Ivascu si altii au stiut tot din surse sigure ca subscriptia nu v-a reusi, dar s-au inselat. Chiar nu v-ati dat seama ca nu mai exista surse sigure in acesta tara?

      • D-na Corina
        Aveti vreun rezultat oficial al subscriptiei???
        Eu nu am gasit, cu toate sursele mele…
        Daca aveti, va rog io frumos, ziceti-mi-l si mie sa il comunic nasului…

        • Un drum la orice CEC si veti afla rezultatul. Dar chiar nu puteti sa-l deduceti din moment ce se intruneste AGA privind Societatea nou infiintata? Daca subscriptia esua nu mai era nevoie de intrunirea asociatiilor ci se returnau banii.

        • Inseamna ca ori esti prea „fatos” ori ti-au mirosit culoarea rosie de us-las

    • @.Te grăbesti ca fata mare la măritat!Traian Băsescu este o PUTERE de neinlăturat!Incă nu s-a terminat JOCUL!Să nu uiti că este presedinte jucător!Spre disperarea celor cu condamnările la usă!

  33. Am citit comentariul nasului si asa cum m-a obisnuit de fiecare data ,de ani buni incoace,mi s-a parut pertinent.Este nevoie pe piata media din Romania ,de o televiziune nepartinitoare,cu adevarat libera si sper ca Nasul Tv.se va incadra in aceste standarde,cu toate ca,oamenii care vor vrea sa o saboteze vor fi multi.Depinde acum doar de Radu Moraru, dar dupa cum il stiu de atatia de ani de cand ii urmaresc emisiunile nu se va inclina in fata ,,ispitelor”.Multa bafta nasule,din 20 aprilie incepe de fapt greul si nu uita sa dai drumul postului FTA pt.cei din diaspora si noua celor din tara sa-l avem si pe platforma DTH DIGI!Inca o data sa fie intr-un ceas bun si Doamne ajuta !!!

    • Platforma digi apartine de rds…al lui tzepari…Si eu sunt curios daca il va promova…Poate daca va plati nasu…sau va fi cu plata de utilizatori, ca hbo…si atunci…pa

      • Stiu ca Digi apartine grupului RCS&RDS si este controlat de omul de afaceri Zolltan Teszari,sunt abonatul lor de ani de zile pe platforma DTH,niciodata n-am avut probleme cu ei,sunt f.multumit de serviciile lor la niste preturi rezonabile in comparatie cu alte platforme DTH si oricine ar zice orice sunt cei mai buni din Romania si aici ma refer la costuri,promtitudine,seriozitate,astfel ca nasul ar pierde f.multi admiratori, daca n-ar fi prezent si in aceasta grila de programe,mai ales ca f.multi suntem abonati la DTH Digi.In alta ordine de idei, nasul a declarat ca s-a despartit in conditii amiabile de patronul de la Digi ,asfel ca nu vad de ce nu ar fi preluat de acesta si in fond si la urma urmei afacerile sunt afaceri,multi care nu se simpatizeaza fac afaceri, motivul fiind banii.Eu am instalat montura HH si prin urmare daca se va transmite FTA postul, voi intoarce parabola pe satelitul pe care va emite,daca nu ,nu voi putea urmari canalul si mi-ar parea tare rau.

  34. Coșmare ,…mare pișicher ești…după ce spui prostii spui…fiți atenți , eu sunt…coșmar.
    Ai rămas la basmele copilăriei…

  35. Din caramizile constructiilor subrede se mai poate inalta cate ceva.
    Eu zic ca vom reusi.
    Sa-i dam bataie…
    Culmea e ca Basescu tot construieste dar opozitia nu prea isi da seama ce, ei vor tot timpul JOS!
    Iar treaba cu aceasta lege, daca e asa, au pus-o toti motanii.

  36. Cu promulgarea legii referendumului,nu ca o sa avem surprize, dar se v-a pune in aplicare ceea ce am votat, prin schimbarea constitutiei care va fi propusa la locale.

    • Acum putem schimba și gramatica…prin referendum…„V–-a” fi o mare veselie pe nulitățile convenabile…„V–a” putea fiecare să scrie cum „vrea mușchii lui”…

      • Da ma ai gasit si tu o greseala,puteai sa gasesti mai multe pana acum,dar asta imi intareste concluzia ca tu folosesti mai multe nick-name-uri,Facultate cu „ghivent”. 😆 😆 😆

    • Nu sunt malitioasa,dar tot n-am aflat de ce Nasul prefera sa calce pragul RTV in companie cu Chiriac si Dragotescu.Am simtit ironia dumnealui cand spune ca patronul Ghita e absent momentan,aflat in vacanta in Dubai cu familia Ponta.

      • Profa,profa,dar…chireac se scrie cu „c” mic si dragotescu cu „d” mic!

    • Cum le sti tu pe toate!!!
      Ti-ai concentrat toata exprimarea pe o „eticheta”(slogan/cuvant de „turma”) si vrei sa pari inteligent….invata sa-ti folosesti creierul pentru a te exprima in CUVINTE PROPII ci nu in „cuvinte imprumutate”….

      • Claudiu
        Si tu folosesti cuvinte imprumutate
        De exemplu, cuvantul ” creier” nu este al tau, este imprumutat…

    • Noroc cu portavocea tricolora ca ne mai echilibreaza (culmea pe acest blog). E libertate, asteptam si alti nefericiti!

  37. Mare om politic Antonescu!!!Nu va pleca nimeni din PNL. Bucureștenii îi vor vota cu peste 80% pe cei doi primari de sector liberali, Chiliman și omul impus de el la sectorul 2.Reținerile bucureștenilor față de alianța cu PSD au dispărut. Vanghelie și Piedone nu au probleme, încă o manevră genială a lui Crin Antonescu și tot Bucureștiul va fi USL.De Oprescu vreți să mai vorbim…
    Vă agățați de legea referendumului ca înecatul de pai…Legile le fac oamenii …și tot ei le desfac…Unde voi vedeți salvarea unora, alții le văd disperarea…În politică, ca și în viață, mai devreme sau mai târziu …orice cal devine gloabă…În politică chiar mai repede decât în viață, … la unii momentele coincid…Uitați-vă mai cu atenție…Împăratul vă e gol, goluț…

    • Despre cine vorbiti dl Timan?
      Despre marele prost si papagal acest Antonescu – Antonov pe numele sau din nastere, alias Arici Pogonici?
      Un idiot care nu suporta sa-l critice nimeni, Hitler ii omora pe opozanti(prin diferite accidente) el ii da afara din partid, unde este diferenta?
      Un om ce tine un discurs gol lipsit de continut ce urla isteric doar „Jos Basescu” ce l-a primit in partid pe securistul de Voiculescu dovedit de instanta.
      Dvs. puteti sa-l iubiti la infinit pe tatucul Antonescu – Antonov dar sunteti cam putini nu credeti?
      Pana si copilotul l-a depasit la intentie de vot iar premierul Ungureanu l-a depasit in numai 2 luni de la aparitia pe scena politica.
      O nulitate, dar fiecare isi alege liderii dupa chipul si asemanarea sa.

      • Corina,
        Porumbacu a trecut la executia directa a membrilor din propriul partid in cel mai pur stil mafiot.Nu lasa nimanui initiative ,se crede atotstiutor,dar nu se incumeta sa iasa in lume sa stabileasca contacte cu oameni de afaceri ,ca om de dreapta cum se pretinde,nu stapaneste nicio limba de circulatie internationala,sta in umbra lui Ponta-Tonta.

      • Antonov,zici ca-l cheama? Pai,asa se explica multe…Scuzele mele,dar mi-a fost scirba sa-i citesc dosarul acestui violator de profesie.Apropos…mai stie cineva,ceva,despre procesele alea?

    • Mare om politic Antonescu? Ma faci sa rad.Il poti caracteriza cum vrei….dar sa-l consideri om politic si inca mare e de-a dreptul hilar. A ajuns senator in circumscriptia lui Chiliman pe care ,acum,l-a inlaturat din fruntea conducerii partidului pe capitala.Motivul? Sa aiba timp de campanie la sector.Daca Chiliman e considerat castigator sigur,de ce-i acorda timp suplimentar?Chiliman insusi e nedumerit si l-a facut pe Antonescu pocherist,adica cacialmist.Se cunosc animozitatile dintre primarul sect 1 si Oprescu,or pentru George Crin Laurentiu ii e mai draga insotirea cu pesedistii decat grija pentru proprii sai oameni de valoare.

      • Toata lumea spune (inclusiv pnl-isti) ca Antonescu nu e om politic (nicidecum mare), e un isteric, un copil rasfatat. Adevaratii PNL-isti sufera in tacere ca acest martafoi s-a infipt la carma acestui partid istoric, care nu depaseste de fapt 12%. Ma mir totusi ca PSD-ul care a adunat mai multa prostime in jurul sau (cam 25% real), s-a aliat cu nefericitii antonescieni care de fapt ii trag in jos.

        • Si i se potriveste de minune: „Nu l-am lasat sa moara si acum nu ma lasa sa traiesc”(Chiliman poate s-o spuna despre Crin, si n-ar minti)

    • Timan.”Mare om politic Antonescu”??
      Hahalera ?Chiulangiul?Demagogul?Needucatul?Ipocritul?Perfidul?Unsurosul?Mincinosul?Cel care nu a reusit să adune voturi pentru a intra in Parlamentul Romanie,dar se vrea PRESEDINTE al tuturor romanilor?
      Groparul PNL!Pentru că PNL,azi nu mai există!
      Mare om politic USL! Asa DA!

      • Of, problema e de ce este omis? …Când dai într-un câine …gândește-te cine e stăpânul lui? E o dovadă de …imparțialitate și de onestitate față de singura televiziune cu…cablu. Nu vorbi de funie în casa spânzuratului? VOI CHIAR ÎI LUAȚI PE ROMÂNI DE…NAIVI…Manipulare …ieftină…doar la Cartianu mai văd asta…Nu zic despre alții că sunt uși de biserică…dar mai răsfirați-vă și voi…

  38. Se spune si e pe drept,ca o societate are conducatorii pe care si-i merita.Obisnuiti sa fim tinuti sub papucul rosu vreme de cinzeci de ani,dupa sangeroasa revolutie din ’89 ne-am pus destinele in maini pe care le-am sperat a fi pricepute a ne aduce libertatea si bunastarea pe care o meritam dupa atatia ani de restristi de toate felurile.Dar iarasi n-am tras lozul castigator.Si de atunci,tot ne zbatem ca apa de mal sa ne construim o albie in care sa curgem linistiti.Oare cat va mai dura?Oare se va intampla cumva?Heii,neamule,care ai,bre,un glob de cristal functional in care sa ne ghecim viitorul?

    • Din toamnă scăpăm de hoții hoților…și de nulitățile convenabile lor…inclusiv cele din media…
      Radu Moraru are probleme …stomatologice? Pentru lansare poate găsiți o rezolvare. Are o problemă și vorbește cu gura strâmbă?

      • Daca ne dai,Timane,asa o veste buna cum ca dispar hotii uslasi si antenele motanului,sunt in stare sa-ti fac cinste cu o bere.Cat despre d-nul Radu Moraru eu n-am observat sa aibe vreo problema,dar observ ca tu esti de-a dreptul obsedat de el de te uiti cu atata insistenta atentie in gura domniei sale.

    • adnana, in sectorul 1 al bucurestiului e plin de globuri de cristal …de la magazinele si librariile orfeu, clopoteii din amzei pana pe stazile jiului cu palatele mamei omida :)))

      • 🙂 🙂 🙂 Mariu,e bine de stiut.Daca voi avea ocazia sa vin in Bucuresti(poate chiar la intalnirea cu voi si Nasul)o sa-mi achizitionez un glob de asta ca poate reusesc sa-mi resuscitez speranta.

        • bine te-ai gandit adnana! 🙂 poate ne-om intalni vreodata si la un glob de cristal :)) din pacate, nu cred ca voi putea ajunge la prima intalnire cu voi, dar avem tot timpul pentru asta in viitor 🙂

  39. Lipsa de firesc

    Firesc este sa doresti sa fii liber si nu legat , firesc este sa doresti sa fii independent, firesc este sa doresti sa te bucuri, firesc este sa gandesti, sa fii in fiecare zi mai bun decat ieri.

    O boala s-a dezvoltat incet dar sigur incepand cu primii ani de dupa 89. Odata cu scaderea nivelului intelectual, odata cu investirea gandului in fapta zilei de maine, odata cu lipsa perspectivei intelectuale.

    Zi dupa zi, prinsi din ce in ce mai mult si din ce in ce mai jos. Iar acel jos a venit si a ocupat cine suntem, incet – incet, ca o boala.

    Nu avem a ne mira de rezultat – dupa 22 de ani o clasa politica ce se recunoaste falimentara.

    MAI RAU – dupa 22 de ani o presa ce ar trebui sa se recunoasca falimentara.

    Spuneam pe articolul celalalt – in anul 2012 se poarta NOUL. Nu stiu daca initiativa „mereu” va avea succes dar sigur initiativa Nasul Tv va fi la moda. Bineinteles , daca va avea noul nu numai in haine dar si in continut.

    Ce inseamna NOU in media ? Raspuns simplu – nou inseamna altcumva decat avem acum. Cum ar fi bine ? Ce au ceilalti ca numitor comun ? Legaturile ascunse. Ce inseamna NOU atunci ? Fara acest fel de legaturi.

    De ce poti tu, Radu , sa fii acest NOU in presa ? Din cauza felului in care s-a nascut initiativa ta, cu idei si ajutoare care nu creaza legaturi limitative.

    Ok, sunt legaturi afective 🙂 dar aceste legaturi eu stiu ca nu limiteaza ci capaciteaza suplimentar.

    Abia astept sa vad unde va duce drumul pe care l-ai deschis !

    • Cristian,
      Pe vremea cand Adrian Nastase, el insusi, isi tinea bocancul pe grumazul presei si nimic nu mai parea sa se schimbe, un partid mic a dat un primar Bucurestiului si o televiziune mica isi deschidea larg usile libertatii de expresie. Erau atat de mici incat nici macar „el insusi” si nici ceilalti monstri ai presei nu i-au luat in seama. Radeau condescendent si ii puneau sa le numare ouale. Asteptarea electoratului se plictisise si, cand toate drumurile pareau sa duca spre ambasada republicii Congo, primarul Bucurestiului si singura televiziune libera de bocancul lui „Insusi” i-au numarat ouale cu un singur voleu bine plasat. Se facuse liniste in tribune si nimanui nu-i venea sa creada ca o televiziune mica si un primar harnic care isi facuse carare spre studiourile acesteia au reusit sa schimbe scorul in ultimul minut al meciului. De atunci, romanii s-au invatat cu libertatea de exprimare chiar daca, iata, un bocanc si mai mare decat al lui Insusi s-a proptit cu o calcatura apasata in grumazul presei. Esentele tari se tin in sticlute mici dar nu orice sticla este ecran de televiziune.
      Istoria se repeta.

  40. Doamne ,ce articol tare !!!

    INCREDIBIL!!!!

    Domnu’ Moraru ,aduceti-va aminte cind am afirmat intr-o postare ca :
    O SA FITI SINGURUL PE SEGMENTUL DE STIRI ADEVARATE .

    sincer si cu mana pe inima NU O SA AVETI CONCURENTA !!

    SA FITI IUBIT !!!

    P.S….NASUL.TV o sa fie un SUCCES GARANTAT.

    Luati aminte , o spune un COSMAR !!!

    ehehehehe

    • DA!
      Articolul e ,,tare”,cum zici tu.
      Nasul are nevoie de audienta pentru postul ce sta a se naste si sincer…ii doresc SUCCES.
      Il voi urmari ca si pana acum.
      DAR!
      Nu ma pot abtine sa nu spun ca am un gust amar care persista de ceva vreme ,vis-a-vis de Nasu`.
      Aseara l-am urmarit la RTV.
      NU in totalitate,recunosc.
      De ce?
      Pai,daca articolul de azi e ,,tare”,la fel de ,,tare” mi s-a parut aseara si atitudinea lui Radu M.
      Dar un altfel de ,,tare”.
      Las la o parte faptul ca-l ,,scuipa” pe Dan Andronic,un coleg de breasla ,fara sa ne spuna mai multe ,,de ce”.
      Dar….aproape sa-l adulezi pe Bogdan Chireac,cum a facut aseara Nasu`,mi se pare ,pe romaneste spus….,,sa lingi acolo unde ai scuipat”
      ,,CONSTRUCTII POLITICE SUBREDE”
      isi intituleaza R.Moraru articolul de fata.

      Sa inteleg ca (virgula!) ,,constructiile de breasla” vizibile in ultima vreme la R.M. vor fi durabile????
      Oare el,Nasu`,realizeaza ca toata constructia ce vrea s-o dea in folosinta,s-a bazat pe un segment de public ,,ALTFEL”?
      Altfel decat cel al Antenei 3 sau DCNews al lui Bogdan Chireac?
      Ma tem ca…..nu stiu!
      Sper sa nu am dreptate.
      In caz contrar…multi se vor simti tradati de Radu Moraru.
      NU as vrea sa fiu unul dintre acestia!

      • Luana, si eu ma asteptam ca Radu Moraru sa se ridice de pe scaun, sa il apuce de rever, sa ii dea un cap in gura, o palitura crancena la ficat, un genunchi intre picioare, dupa care sa se repeda la Dragoteasca si sa o apuce de par, sa stearga cu ea prin studio… . Fenechiu ar fi fugit intre timp, iar in aplauzele publicului jurnalistul combatant sa intre la prim plan si scoata limba amenintator 🙂
        Acum serios, eu n-am vazut ca intre Radu si Bogdan sa se fi realizat vreo chimie. Dimpotriva. Nu stiu cum ai ajuns tu la aceasta concluzie, dar probabil ca asa se intampla cand urmaresti emisiuni de dezbatere politica doar in pauzele publicitare ale vreunei telenovele si confunzi jurnalistii cu Jose Armando.

      • furios am pretentii la tine. dl Moraru e o personalitate deosebit de inteligenta! l-a lasat sa-si faca numarul pe chiriac care-si urma poezia securistoida actoriceasca „ca eu sunt mic si ma fac ca nu stiu nimic”…si sa-l creada omul cu limba taiata ca nu stia el despre aparitia nasul.tv cand de fapt i se scurg ochii de dupa perdea, dupa toate comentariile noastre

      • Mài draga ,fata !!

        io ,cred te-ai uitat la alta emisiune …unde dreaq ai vazut tu ca Nasul il aduleaza pe Chireac ???

        te sfatuiesc sa nu mai arunci fumigene din astea ,ca sunt fassss de la inceput….capito ??

        • Fumigene mi se pare ca a aruncat Nasu` chiar in articolul la care tu i-ai scris oarecum uimit si R.M. ti-a raspuns la randul sau.

          Cum poti aici:
          http://www.youtube.com/watch?v=jSuENY_otZc
          sa fii intr-un anume fel si apoi,in articolul de deunazi ,sa fii…altfel?
          Daca te-a convins….felicitari!
          Cum poti sa vorbesti in multe emisiuni despre B.Chireac si celebrele stenograme cu ,,p…p…” si ,,azi” sa te tragi de bracinari cu acelasi B.Ch.?
          Pe mine aceste lucruri ma depasesc!
          Imi pare rau!

          • Si inca ceva!
            Nu vreau sa ma intelegi gresit.
            Nu tin partea nimanui din lumea politica.
            Daca Radu Moraru STIE ce vorbeste,pai atunci s-o faca repede si cu dovezi.
            Despre oricine,fie ea Elena Udrea,Boc sau Basescu.
            Pan`atunci insa,in degringolada asta de dinainte de alegeri,sa vii doar cu ,,parerea mea”….este insuficient.
            Chiar imi doresc un jurnalism de calitate si IMPARTIAL.
            Cred ca si tu!
            Te salut!

          • mài draga ,fato….

            una e analiza stilului de scris ,aranjament in pagina ,fraza scrise si cum sunt ele aranjate ,cuvinte cheie etc ….eu asta am analizat si N-AM COMENTAT CONTINUTUL SI PERSONAJELE .

            SI ALTA SUNT NUANTELE SI STRATEGIA FOLOSITA….cu care eu sunt de acord .

            SE PARE CA N-AI INTELES ABOSULUT NIMIC DIN CE-AM SCRIS EU ATUNCI…..mai citeste inca o data ,poate pricepi ceva ….daca nu pricepi nici de data asta ,lasa-te pagubasa de ATACURI SI MANIPULARI DE 2 PARALE ….ca faci praf degeaba pe aici .

            P.S. ….eram absolut sigur ca o sa folosesti postarea mea ,din acest motiv ti-am si raspuns asa ….

            HABAR N-AI DE NUNATE ,IRONII SI STRATEGII.

            pune mana si invata de la Pechinez !!!!

            😀 😀 😀

          • Luana
            O ipoteza este:
            S-a dat ordin sa fie eliminata udrea, cea care e vazuta de toata lumea ca cea care a distrus pdl si popularitatea lui basescu.
            Omul asta face orice, calca in picioare pe oricine, ca sa isi pastreze postul si, la urma urmei, libertatea.
            Iar nasu ca o sluga credincioasa, a raspuns promt.
            Vezi si reactia simultana a andreei pora.
            Night e in afara problemei, comenteaza zborul avioanelor pe cer.

          • Luana,

            Eu cred ca dupa 20 de ani in transee in meseria de jurnalism Nasul stie ce spune si nu ma indoiesc ca are si dovezi in aceste sens. In 2004 el a avut curajul sa-l atace pe Adrian Nastase cu dovezi si aparitia lui pe sticla a avut de suferit, deci el nu e ca acei ”deontologi” de serviciu de la alte televiziuni care fabrica subiecte.

            In legatura cu emisiunea de aseara de la RTV, am urmarit si eu, si nu mi s-a parut nimic din ce spui tu, si anume ca ar fi flirtrat cu Chireac, insa vezi tu in lumea asta larga in orice domeniu lucrezi si mai ales in media cand dai la unu cu capu’ in gura chit ca nu poti sa-l suferi, nu prea da bine pentru restu’. Risti sa devii foarte repede judecat,blamat, tot ce vrei tu…
            Cu inteligenta , diplomatie si tact e mai bine ptr ca nu da bine sa pui mana in sold si sa te scuipi cu interlocutorul, mai ales daca esti persoana publica ! Cu cei care are ceva de impartit Nasul stiu ca i-a dat in judecata . Deci ramane de ales la ce nivel vrei sa te duci ! Pentru un formator de opinie si jurnalist cred ca este important acest lucru dar si in general-ca om . 🙂

          • @Luana: Domnul Moraru e un realizator excelent. Pe propriul platou. Audienta pe care o va avea NasulTv depinde de o serie de factori:
            – emisiunile care vor fi prezentate pe NasulTv sa se adreseze publicului, implicit nevoilor publicului. Dosarele Nasul sa nu fie doar anchete cu impact la nivelul superior. Sa fie anchete cu impact pozitiv asupra populatiei. Ca sa ma exprim mai concret: de acord ca ma bucur ca cetatean de rand daca aud ca Nastase a fost (dupa cati ani?) condamnat. Insa ma debusolez daca aflu cinci zile mai tarziu ca Nastase va candida in acelasi colegiu (chiar daca stirea e pe alt segment de media).Pentru mine, muritor umil este important ca domnul Moraru (sau alt moderator) sa-mi explice ce inseamna ca Nastase a fost condamnat, ce drepturi mai are domnul Nastase in situatia respectiva, cum poate ataca sentinta si ce poate face Nastase (eventual cateva scenarii) si care va fi impactul actiunilor lui Nastase.
            – lumea are probleme: cu justitia, cu retrocedarea, cu nivelul de pensii, cu nivelul salarial, cu lipsa locurilor de munca pentru absolventi, etc. Personal ma astept ca NasulTv sa abordeze toate aceste situatii in general, insa sa prezinte studii de caz specifice. Si sa determine prin analize modul in care se pot rezolva aceste probleme, invatandu-i pe oameni drepturile lor si de ce nu, modul in care pot schimba o lege.
            – nu sunt jurnalist, asa ca daca un post, o emisiune, un ziar sau un moderator nu-mi plac, pur si simplu ii ignor. Astfel, din punctul meu de vedere, nu ma prea intereseaza ce animozitati exista in media. Probabil multi gandesc la fel. Media pentru mine este sursa de informare. Faptul ca doi jurnalisti au opinie diferita nu conteaza. Dat pentru altii este important si acest aspect. Astfel, ma gandesc ca la NasulTv n-ar strica o rubrica speciala, gen recenzia presei, unde doritorii pot urmari dupa sufletul lor.
            Ca sa inchei, domnul Moraru era invitat, nu moderator, iar parerea mea a fost ca totul a decurs bine.

    • Nu mai am nimic de comentat pe tema. A spus tot Nasul. Doar ca ma ingrijoreaza B1. De Digi 24, ce zici? Nu le prea inteleg „directia” astora. De la irealitati nu ma mai astept la nimic, iar antenele le-am scos din grila mea…

Comentariile sunt închise.