Hotărârea Consiliului Local (CL) Miercurea Ciuc prin care s-a adoptat o petiţie în care se solicită crearea unei regiuni administrative autonome, denumită „Ţinutul Secuiesc”, a fost anulată definitiv de Curtea de Apel Târgu Mureş, care a respins recursul autorităţii locale şi a menţinut sentinţa magistraţilor Tribunalului Harghita. Hotărârea CL Miercurea Ciuc a fost atacată în instanța de contencios administrativ de prefectul județului, Andrei Jean Adrian, pe motiv că aceasta încalcă Constituția și legile țării, acțiunea fiind admisă, pe fond, de Tribunalul Harghita.
În decizia prin care au admis acțiunea în contencios administrativ a prefectului, magistrații Tribunalului Harghita au susținut faptul că hotărârea Consiliului Local Miercurea Ciuc nu a fost emisă pe baza legii și contravine Constituției României, întrucât revizuirea oricăror dispoziții constituționale poate fi inițiată de președintele României, la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul parlamentarilor, precum și de cel puțin 500 de mii de cetățeni cu drept de vot.
Magistrații Tribunalului Harghita au mai arătat că propunerea privind statutul de autonomie a ținutului Secuiesc a fost avizată negativ de Consiliul Legislativ, „întrucât viza crearea unei entități statale distinct, paralelă cu statul național unitar român, ceea ce contravine Constituției”.
Sentința Tribunalului Harghita a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Târgu Mureș, care a respins acțiunea Consiliului Local și a anulat definitiv hotărârea adoptată de acesta.
Prefectul județului Harghita, Adrian Jean Andrei, a declarat că toate demersurile autorităților locale, care încalcă legile țării și Constituția României, vor fi atacate în instanță și consideră că în urma adoptării acestei hotărâri definitive de către Curtea de Apel Târgu Mureș există o practică judiciară și orice demers prin acte administrative de acest gen, respectiv hotărâri de consiliu local, va fi respins din start.
„Prin această decizie a Curții de Apel ne aflăm în fața autorității de lucru judecat și a practicii judiciare, motiv pentru care orice demers prin acte administrative, care va avea ca obiect această temă, va fi respins din start”, a declarat prefectul Harghitei.
Citiți articolul integral pe evz.ro
Io stiu bine ! Curtea de Apel sa mai faca o trinta, dar nu are nici o valoare decizia lor !
zsolt vezi ca nu vorbesti in numele ardealului nebunule !
Dupa logica bolnava a lui zsolt, Roma ar fi capitala…tiganilor !
Bucuerstiul este capitala romiilor…neamul tau tiganesc stie aceasta…
b€ravoooooooooo!,….e bine asa ! ,….asta a fost si va ramane pamant romanesc , indiferent cine il calca cu piciorul !,…cine vrea regionalizare si federalizare ,….sa se duca in mm , in alta parte si sa ceara acolo autonomie !,…aici o vor lua la m€ie ,…..Romania e a romanilor , si a nimanui altcuiva !!!
Vom lupta pina la ultimul singe pentru autonomia Ardealului, pentru libertate si dreptate ! Nazistii de mitici nu au ce cauta pe meleagurile noastre ardelenesti !
Hai mars la voi in tara si mai lasati polemicile astea… Xui nu-i convine in ROMANIA nu are decat sa se duca unde drraq vrea..hai pa
mars tu mai boule ,daca nu-ti convine sa traiesti langa oameni civilizati,ardealul este si va ramane al ardelenilor si autonomie tot va fi pentru ca ne-am saturat de mitici si de puturosi,iar tu intreab-o pa mata cum si-o tragea cu ungurii pe cativa forinti,baszam a szadat.
auzi bai limbricule,nu mai fa referire la tot ardealul mai date-n mortii matii,sunteti o gashca de gaozari rasisti futevash in gura,ia veniti voi la bucuresti daca vrei autonomie si ti se va da prin toate gaurile autonomie……………………..mincatori de cacat!
Bai dane ! esti un NAZIST !!!
ESTI BAI CU TOATA LUMEA! IN LIMBIKE EUROPENE, NUMELE PROPRII SE SCRIU CU MAJUSCULA! EUROPENIZEAZA-TE !
bai lionel, numai oameniilor se scrie cu litere mari, miticiilor NU !!!
A vorbi cu porcul turc Zsolt , e cum zicea Isus: „nolite mittere MARGARITAS ANTE PORCOS!”. Intellexistine?
voi miticii sub Ottomani ati fost sclavii turciilor …500 de ani scalvagie sub turci 😀
Ungaria a fost chiar pasalac turcesc, pe cand Romania nu.
BRAVO! POATE VOR INTELEGE ACEST LIMBAJ!
Transilvania nu este Romania ! Noi nu suntem Rom ca tine ! Romania este tara romiilor !
Tare prost mai esti! Dumnezeu să te ierte !!
de ce esti antimaghiar ???
Tu esti mai rau decat daca ai fi Rom ( cum scrii tu, cu majuscula). Esti Mongol (tot cu majuscula) sosit aici, in centrul Europei!
lionel- tu este imbecil si NAZIST !!! esti antimaghiar si te bag in puscarie la Jilava !
Esti sef peste puscaria de la Jilava sau in UDMR ?
Bozgorii sunt inferioro romilor! Stiai ?
DUPA LOGICA TA STRAMBA, ROMA AR FI CAPITALA…TIGANILOR !
BAIETE,
Pune mina serios pe carte! esti prea splat pe creier la virsta ta!
Hai sa te kish in freza de bozgoroi jegos,bai prostule romania cea mare fierbe,venim peste voi si va futem cu tot cu autonomie,onanistilor………..
Ia du-te tu şi luptă in altă parte, in Ungaria, de pilda … oops, pardon, am uitat, ăla tot pământ românesc e … Auzi, cică până la ultimul sânge … ha, ha, adică până la menopauză …:))))))))
Tare!
tu este un nazist ! nu este ce discuta cu tine noi civilazatii !!!
Pai la cati sunt, putin sange e de varsat … o mana de fraieri care nici macar nu stiu pentru ce lupta.
Acesti tradatori vor lupta in continuare.
Ardealul nu este Romania ! Romania este tara romiilor, noi suntem ardeleni !!!
Ba tu esti hun in toată regula, ia, pişc-o-n Asia …
Tara noastra este Depresiunea carpatiilor, unde tiganii de mitici nu au ce cauta ! Hai ciocul mic si joc de glezne tigane !
Ia un pistol si trageţi un glonte în cap… Ca prost mai eşti! Cine dracu tras spălat oe creier în halul ăsta? :))) Scuze… Ce sa spele daca nu are ce? Nişte nenorociţi extremist ca tine au comis atrocitatile din anii 1940 in Ar deal cand au omorât copii, femei însarcinate şi batrani!
Bai costel, daca esti un nazist antimaghiar nu avem ce discuta ! Daca negi existaenta poporului maghiar pe propria tara milenara, nu avem ce discuta. Noi nu afurat nimic de la voi, voi chiar si in zilele noatre furati bogatiile Ardealului !
Vai, Zolt cata prostie in capul tau! De fapt, cap ai, minte ce-ti mai trebuie ?
bai migrantule, inapoi cu tine in Tiganida balcanica !
Dobitocule! Dixi et levavi animam meam!
lionel. ti-e rusine de stramosii tai !
Nici la istorie nu esti bun! Nazistii sunt si vor fi numai germani. Fascistii, italieni! In Romania extremismul nationalist( ca al tau) era practicat de legionari! Ai vazut ce de nuante are lumea asta?
MA , TU ESTI INNAPOIAT MINTAL! MITICISMUL, CUM IL NUMESC UNII, E SIMBOLUL INTELIGENTEI SUPREME, A GENIULUI SUFICIENT SIE INSUSI (AUTARHIA, CUM O NUMEAU VECHII GRECI, DAR IN MONGOLIA N-AI AUZIT DE EA). TOATE POPOARELE AU ACEST TIP DE GENIU POPULAR DAR FIECARE IL NUMESTE ALTFEL .II GASIM LA PARIS, IN GERMANIA, IN ANGLIA, SPANIA , PESTE TOT. CE E DON QUIJOTE? UN MITICA MAI ALTFEL! FRANCOIS RABELAIS, FRANCOIS VILLON. DAR EU PIERD VREMEA CU UN SALBATIC DIN IURTELE DESERTULUI GOBI (CU TOT RESPECTUL PENTRU CIVILIZATIA ORIENTULUI INDEPARTAT!)
VESTRA PATRIA MONGOLIA FUIT, EST ET ERIT. SEMPER ET IN SAECULA SAECULORUM! IBI ITE, MONGOLI !
Comentariile sunt închise.