Jean-Claude Mignon, presedintele Adunarii Parlamentare al Consiliului Europei, a declarat, in cadrul unui briefing de presa sustinut alaturi de presedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, ca Republica Moldova beneficiaza de sprijinul Consiliul Europei si in privinta liberalizarii regimului de vize cu UE.
„Demersul meu se inscrie integral in cel al Uniunii Europene. Comisarul european pentru extindere si vecinatate, Stefan Fule, a facut foarte multe pentru ca la Vilnius sa fie semnat Acordul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeana, si Consiliul Europei si Asambleea Parlamentara sustin intru totul acest demers. Este un Acord profitabil atat pentru Republica Moldova, cat si pentru Uniunea Europeana. Totodata, acest Acord este important pentru toate tarile din regiune. Noi, cei de la Consiliul Europei speram de asemenea ca va fi gasita foarte rapid o solutie in privinta liberalizarii regimului de vize. Semnarea acestui Acord este ravnit demult de Chisinau si aceasta ar putea constitui intr-un fel o proba al increderii pe care o acorda UE Republicii Moldova. Republica Moldova isi respecta angajamentele asumate fata de Consiliul Europei din 1995. Multe din angajamente au fost deja indeplinite”, a declarat Mignon.
Astfel Consiliul Europei sustine semnarea de catre Republica Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeana.
In cadrul intrevederii, cele doua oficialitati au discutat despre agenda europeana a Republicii Moldova, cooperarea cu Consiliul Europei si APCE in acest sens, precum si aspecte referitoare la solutionarea conflictului transnistrean.
„Consiliul Europei ne-a sprijinit toate eforturile pe cei patru piloni de baza: sustinerea alegerilor libere si corecte, reforma sistemului judiciar, buna guvernare si lupta cu coruptia si lupta cu criminalitatea cibernetica. Am adus multumiri domnului presedinte pentru tot sprijinul de care ne bucuram in realizarea angajamentelor pe care Republica Moldova si le-a asumat in fata Consiliului Europei. Anul trecut Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un Plan de Actiuni privind onorarea acestor angajamente si deja a demarat procesul de implementare. In paralel, un grup de monitorizare APCE elaboreaza un raport de progres, care va fi dezbatut in cadrul APCE la inceputul lunii octombrie. Am adus aprecieri ca se lucreaza si la un program din partea Consiliului Europei, cu sprijinul financiar al UE, program care ne va ajuta in realizarea acestor angajamente si continuarea reformelor initiate”, a subliniat Corman.
Doamne ajuta zic si eu! Numai ca DUmnezeu nu-ti pune in traista. E a si cu norocul: „norocul si-l mai face si omul”….zic si eu…NU dau lectii!
…Doamne ajuta-i pe romani!
Comentariile sunt închise.