Dan Condrea era un abonat al contractelor cu statul, iar afacerile derulate cu instituţii sonore au fost de ordinul zecilor de milioane de euro! Sunt dezvăluirile jurnaliştilor de la Sursa Zilei, care dau detalii despre cele nu mai puţin de. 13 mii de contracte derulate de companiile lui Condrea cu statul român. Pe lista clienţilor: Parchetul și Finanțele din Prahova, dar şi CFR sau Hidroelectrica, arată B1 TV.
Companiile lui Dan Condrea au derulat peste 13.000 de contracte cu statul român, în perioada 2007 – 2015. Cele mai multe dintre ele au fost atribuite fără licitație, cu încredințare directă, iar în baza lor firmele controlate de Condrea au livrat dezinfectanți spitalelor, scriu jurnaliştii de la sursazilei.ro.
Aproape 48 de milioane de euro – este suma totală care a intrat în conturile firmelor controlate de Dan Condrea. O parte din bani au fost obținuți în baza a zeci de contracte acordate prin licitație publică companiei Hexi Farma, în perioada în care aceasta avea activitatea suspendată.
Hexi Pharma
12.357 de contracte , în valoare totală de 36.379.213 euro
– 799 de contracte, atribuite prin licitație publică
– 11.558 – cumpărări directe
Hexi Farma
42 de contracte atribuite prin licitație publică, în valoare totală de 345.768 euro
Health Services Company
1 contract atribuit prin licitație publică, în valoare de 14.480 euro
Medical Cleaning
762 de contracte, în valoare totală de 9.644.955,53 euro
Institutii puternice apar pe lista clientilor lui Condrea. Au existat inclusiv contracte de curățenie sau de arhivare, legare și scanare de documente, încheiate și cu alte instituții de stat decât spitalele.
Pe lista clienţilor se regăsesc, aşadar, universități, instituții de cultură din București și Craiova, precum Opera Națională, Filarmonica din Craiova, Muzeul Literaturii, Universitatea de Medicină și Famacie „Carol Davila” sau Universitatea București. De servicii din partea firmelor lui Condrea au beneficiat şi școli, direcții pentru protecția copilului sau cluburi ale copiilor.
Între clienți se numără și companii de stat , precum CFR și Hidroelectrica. Alături de spitale, deservite de firmele afaceristului au fost instituții precum Inspectoratul General pentru Imigrări, cu care s-a semnat un contract atribuit în decembrie 2009 pentru dezinfectanți sau Direcția Finanțelor Publice Prahova.
Clienţi pentru Hexi Pharma au fost şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Autoritatea Aeronautică Civilă sau Institutul de Sănătate Publică București, toate cu contract pentru servicii de curățenie.
Signum Service
141 de contracte, în valoare totală de 1.133.570 euro
– 1 contract a fost atribuit prin licitație
– 140 – cumpărări directe