„Pe 2 februarie 2015 după ce eu am anunțat denunțul împotriva generalului Florian Coldea (n.red- la aceea vreme prim adjunt al directorului SRI) acesta a mers acasă la Sebastian Ghiță să îl amenințe, să îi certe că de ce mi-a spus niște lucruri pe care eu le-a scris în denunț”, a declarat la România Tv Elena Udrea, conform flux24.ro, după ce a fost condamnată în primă instanță la 6 ani de închisoare.
Udrea a mai susținut că Dorin Cocoș i-ar fi dus lui Florian Coldea 500.000 de euro la sediul SRI din Băneasa.
„Banii dați pentru inființarea RTV sunt alți bani”, a susținut Udrea.
Udrea a mai spus că Florian Coldea l-ar fi trimis pe Sebastian Ghiță în arest la fostul său soț, Dorin Cocoș, ca să îi spună să tacă din gură ca să fie totul bine. Fiindcă Dorin Cocoș vroia să spună că a dat bani, a mai susținut Elena Udrea.
„Ghiță i-a transmis lui Cocoș din partea lui Coldea să stea liniștit în arest și să nu să spună nimic pentru că totul va fi bine, Aceste lucruri mi le-a povestit domnul Sebastian Ghiță”, a mai afirmat Udrea.
Elena Udrea a spus că cearta Coldea- Ghiță ar fi izbucnit după ce patronul fugar al România Tv i-ar fi povestit aceste lucruri.