Comisia juridică a Senatului a votat favorabil, miercuri, cu şase voturi pentru şi cinci voturi împotrivă, cererea DNA privind reţinerea şi arestarea senatorului Dan Şova.
Comisia juridică este condusă de preşedintele Cătălin Boboc (PNL), toţi ceilalţi membri fiind prezenţi la şedinţă: Ovidiu Donţu (PSD), Doina Fedorovici (PSD), Cristian Bodea (PNL), Pataki Csaba (UDMR), Vasilica Steliana Miron (PNL), Mihai Neagu ( independent), Florina Ruxandra Jipa (PSD), social-democratul Ioan Chelaru, Alin Tişe (PNL) şi Dincă Marinică.
În cadrul şedinţei, Dan Şova urmează să îşi prezinte punctul de vedere, în faţa colegilor, în privinţa dosarului care însumează 1800 de pagini, respectiv şase volume, după ce a studiat dosarul şi marţi, timp de opt ore, şi toată dimineaţa de miercuri.
Senatorul independent Mihai Neagu a fost singurul care a ţinut să precizeze, înainte de şedinţă, care este opinia sa despre votul în cazul Şova. El a declarat că va vota conform „voinţei interne”.
„Voi vota conform voinţei mele interne, ca om. Ca jurist, nu ca om politic, nu ca om înregimentat într-o anumită chestiune”, a spus Neagu.
Procurorul şef al DNA a trimis procurorului general al Parchetului instanţei supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviinţeze reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Şova, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.
Anchetatorii cer încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.
Procurorii au date şi indicii că Şova a depus la dosarul instrumentat de DNA mai multe documente false, în încercarea de a-şi dovedi nevinovăţia. Mai mult, el a dispus distrugerea toate hardurile calculatoarelor societăţii de avocaţi, pentru a ascunde corespondenţa purtată prin e-mail între societatea de avocaţi şi conducerile celor două complexuri energetice.
Potrivit unui comunicat de presă al procurorilor anticorupţie, din actele de urmărire penală a rezultat că în perioada 2007-2009, Dan Şova a semnat mai multe contracte şi acte adiţionale încheiate între Complexul Energetic Rovinari (CER) şi Complexul Energetic Turceni (CET) pe de o parte şi SCA „Şova şi Asociaţii” pe de altă parte.
De asemenea, procurorii au ajuns la concluzia că, în calitate de „avocat coordonator” – menţiune trecută expres în toate aceste contracte -, a participat la mai multe discuţii legate de obiectul respectivelor documente, s-a deplasat la sediul CER şi CET şi la alte instituţii, contribuind efectiv la încheierea acestor contracte şi acte adiţionale. În plus, el a oferit şi consultanţă juridică, în baza acestor contracte şi acte adiţionale.
sursa: mediafax.ro