Meteorologii au emis duminica un nou COD PORTOCALIU de ninsori si viscol valabil in 10 judete. In centrul, sudul si nord-estul tarii este valabil un COD GALBEN, informeaza ANM.
COD GALBEN
Începând de duminică seara (28 decembrie) ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea sudică a Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi nordul Olteniei vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii şi în jumătatea de sud-est a Munteniei, precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei.
În Muntenia, Moldova, Dobrogea şi estul Olteniei, vântul se va intensifica şi va depăşi la rafală 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.
Notă: În sudul Banatului, în a doua parte a zilei de duminică, 28 decembrie, vântul va avea intensificări cu viteze de 60 – 70 km/h, după care va slăbi treptat în intensitate.
COD PORTOCALIU
În judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, precum şi în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, în a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, 29 decembrie, cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 40…50 l/mp. Vântul va avea rafale de peste 70 – 80 km/h, viscolind şi troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Vicepremierul Gabriel Oprea a precizat ca politia si-a sporit efectivele si ca pana in acest moment nu s-au inregistrat probleme si se actioneaza pentru a mentine drumurile in stare buna pentru circulatie.
sursa stiripesurse.ro