TURCESCUConsiliul Național al Audiovizualului a amendat postul B1 TV cu suma de 70.000 de lei pentru editiile din 12 și 25 decembrie 2013 ale emisiunii „Sub semnul intrebarii”, realizata de Robert Turcescu, potrivit Pagina de Media.

In cadrul emisiunii din 12 decembrie, s-a discutat despre modificari ale Codului Penal de catre Camera Deputatilor in timp ce Premierul era plecat din tara. In cea din 25 decembrie, a fost invitat Dan Puric care a afirmat, printre altele, ca Romania „este un stat mafiot condus de niste securisti nenorociti si imi asum aceasta afirmatie pentru ca dezastrul despre care tu vorbesti si primarul cu incompetenta lui e consecinta vanzarii de tara”.

Amenda a fst acordata la propunerea Laurei Georgescu, care a considerat ca au fost incalcate articolele 40 cu 3 și 66 (a) din Codul Audiovizual.

„40(3) Moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

ART. 66
(1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii:
a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică;”

9 COMENTARII

  1. Domnule Turcescu, atata timp cat sunteti un obstacol, veti fi lovit, vor incerca sa va slabeasca, noi va cunoastem ramaneti acelasi puternic.

  2. Dl.Turcescu este f. grav ce se intimpla nu numai la B1 ci intregi presei libere.De aceea va intreb pe dvs.personal, si apoi intrega echipa de la B1, cind NASUL TV a fost in pericol de a fi scos din lista must carry, care a fost reactia.Banciu a venit si a spus sa fie 10,BRAVO.Iar ca B1 este singura televiziune care critica putere, sa o lasam mai moale, eu am urmarit si B1, dar acum mai putin, pentru ca daca vreau sa aflu stirile adevarate le aflu la NASUL TV.Dati, data si ora, cind a-ti comentat, anularea datoriei pentru Rompetrol,reclama de la rosia montana si altele.Da sint f. de acord ca intr-o orecare masura emisiunea dvs. este critica si pe bune.Dar daca sintem liberi, nu tipam numai cind avem nevoie noi, ci cind sint in pericol toti, cei ce sint vizati de aceleasi masuri incorecte, asa va vedea putere ca nu poate face numai ce vrea.

  3. …cna demisia si la subsolul insitutiilor corupte si mafiotizate a lui ponta si gasca lui boschetari ,hoti ,securisti ,penali si mafioti! …..platim cna sa ridice osanale lui ponta ?….o gasca si ei de mafioti ghertoi ……rusine cna !!!!!!!!!!!!!!!!

    • bravooooo Turcescu ,nu-i menaja pe ghertoi si statul lui ponta mafiotizat !…esti tare ca si Radu Moraru ,tunurile pe ei ….sa indrazneasca sa va puna pumnul in gura fiindca nici nu stiu ce pierd acesti „neica nimeni” care vor sa distruga ROMANIA !

  4. am postat aici fiindca dincolo la articolul cu antenele lui voiculescu nu s a putut.
    nasule, respect pentru acest articol, tu intotdeauna iei apararea altora desi in ce te priveste de multe ori te ai luptat de unul singur, acum a inceput adevarata prigoana a jurnalistilor si vor vedea si ei ce inseamna asta, tu deja ai simtit o cu varf si indesat.
    in orice caz, zic si eu poate gresesc, oare nu s ar putea, aveti posibilitatea sa va uniti fortele si cu ajutoru lnostru al celor care va acceseaza site ul va urmaresc la tv atat la b1 si la nasultv sa facem ceva, un oprobiu public semnat de noi ca nu suntem putini si noi facem parte din cei care au curaj si bun simt sa denunte abuzurile asupra voastra? ca e prea de tot. prea isi fac de cap vandutii comunistilor cu voi.
    acuma pana nu obtine ponta controlul total, ceva acolo sa mai zguduim nu pe ponta si clica lui ci pe romanii fricosi sau neutri la evenimentele actuale.
    aseara robert turcescu m a facut sa plang, nu se poate asa ceva si tu nasule si el luptati pentru romani,poate unii romani dintre noi au nevoie de o indrumare ca sa poata ajuta intr un fel.
    un protest semnat de noi care zi de zi va urmarim nu ar ajuta macar la impotrivirea fata de cna acesta politizat si sluga a comunismului?
    acel radu calin cristea e execrabil
    pai daca a lucrat la europa libera, e pur si simplu un tradator de neam romanesc, a manjit cu noroi reputatia acestui post infamul, adica acolo multi romani s au simtit sprijiniti si imbarbatati in numele dreptatii si acest om a lucrat acolo iar acum ce face? ca si emil hurezeanu de altfel, ca o fi el m destept dar cu caracterul cam cam in doua barci sa fie cu iertare si el tot asa a fost la europa libera doamne ce mi placea, dar apoi aici in tara la scurt timp m a dezamagit.Un om adevarat este neculai constantin munteanu, acesta n a intrat in jocul murdar. Uite asta urasc eu cel mai mult, oameni care pot ajuta dar schimba des barcile fiindc asunt lasi in realitate.
    Ca de ex.jurnalsitulion cristoiu e criticat si injurat pana la loc comanda. De ce domnule? chiar daca mai greseste si el totusi e aproape de noi, argumenteaza , recunoaste, sfatuieste, analizeaza, pe cand cristian tudor popescu ani de zile se da mare, mare jurnalist, o fi, nu contest, dar domnule, lasa ma cu depresia ta prelungita, frustrarile la adresa lui basescu, zi ne ceva constructiv, ajuta ne, el, nu, demoleaza, totul e terminat, toti sunt negri, pai dca nasule nu erai tu sau turcescu sau cristoiu, eu una , n aveam repere si informare. Si repet, acest jurnalist ctp, care e jurnalsit bun si daca si ar fi pus mintea sa lupte cu adevarat cu sistemul nu sa se strambe ca o domnisoara lezata la orice, ca in fond toti jurnalistii sunt injurati, apropo el a primit vreodata amenintari cu moartea ca tine nasule sau robert turcescu? deci ctp ne mai pune o caramida in cap ca suntem prosti noi romanii, cam asta deriva din esenta lui de jurnalist.
    Aia e, o mana de jurnalisti se dau cu capul de pereti in schimb ctp foarte tacticos ne priveste de sus,adica asta meritam, si asta fiindca el nu l inghite pe basescu. ei uite ca dca ne intoarcem de unde am venit, in negura dictaturii sa n creada ca el va castiga, pleaca basescu si vine careva care i place lui, o s al puna si pe el punct da bine de tot nu ca acuma. si o sa fie prea tarziu pentru toti. Asta e domnule radu moraru.eu n am studii jurnalistice, sunt un roman de rand, arma mea este doar votul ca a multora dintre noi romanii, in rest ce sa facem?Altii au cu ce, au autoritate de la noi sa se exprime si sa denunte public nedreptatea dar nu vor, ca trebuie sa le pice si lor ceva.Asta a reusit din nefericire comunismul de zeci de ani la noi. Imi cer scuze pentru lungimea comentariului.

  5. as vrea sa spun si eu ceva si anume ca in urma cu ani buni, cand a aparut antena 3, eu fiind acum in spania, un capsunar adica, ca naa, in tara asa am fost denumiti de parca multi dintre noi am plecat de bine nu de rau… deci am facut abonament la internet si cum pe atunci era accesibil la televizor vorbesc si sigur cu antena satelit, doar tve international, desi cred ca vedeam deja si nasul la b1.tv, am constatat aparitia pe internet a antenei 3 si am inceput s o urmaresc un timp, si desigur pe badea, care la inceput parea deborant si distractiv oarecum, etc. Apoi am inceput sa simt iritare, mirare, surprindere, plictiseala, revolta si ce s o mai lungesc, am intrerupt ca sa zic, din timp, rolul de urmaritor al antenei, nici chiar dupa aceea cand am avut ocazia sa am abonament la rcs rds cu antena 1, am mai urmarit putin vreun film artistic seara si pe urma amm renuntat complet plus satisfactia de a vedea ca dispar si de pe rcs rds satelit si gata. Ce antene, nici o paguba ca nu le mai vedeam…Ce vreau s aexplic este ca mie nu mi a durat mult simpatia fata de antene oricat de mieroase si asa zis aparatoare ale omului necajit erau fiindca am simtit repede ipocrizia si minciuna si unde mai pui badarania si agresivitatea lui mircea badea – apropo am inteles ca urmeaza sa devina tata, poate s o mai potoli sau isi va educa copilul la fel cum e el, intreb si eu? – Ei dar am cunoscut aici un roman cu familie, care iubea antenele, mai imi zicea uneori, l ai vazut pe basesecu, al dracului, ca bine zic astia de la antena 3… eu ma miram ca nu l intelegeam, mai omule dar tu stai deocamdata aici care i spilul… si m a lamurit apoi sotul meu, pai uite de ce, mi a spus, in tara avea o pensie de revolutionar si i a fost luata – desigur omul la revolutie dormea linsitit pe perna lui – si acu nu i convine, pai mai frate are doar un copil , l a adus aici, aici catsiga bine, ca nu era criza atunci,evident omul s a suparat si pe noi, adica ce stim noi ca aia de la antene zic bine…
    apoi in 2009 am stat pana la miezu noptii desi a doua zi cand aveam slujba intr o fabrica si intram de la ora 6, dar n am dormit de frica ca am stat la nasul sa vad primele estimari, ne a trecut glontul pe langa ureche, scapasem, am respirat usurata, doamne bine ca n au castigat comunistii… acuma ia uite i din nou calcandu ne in picioare si cu ajutorul unor romani creduli si slabi.
    am plecat din tara din cauza lui iliescu si nastase, la munca nu la furat ca sa ne tinem familia ca avem trei copii, acum adulti si constat ca nici ei n au scapat de monstrii astia de comunisti hrapareti si rai.Poate nepotii mei? greu de crezut.
    inchei, am scris mult,dar mai marturisesc ceva, pentru ce e in tara acuma mie mi e frica plus dezgust si ura fata de un regim care mi a distrus, mi a umilit viata, tineretea.
    0ricum la alegerile care vin, o sa lupt cu obstacolele impuse de comunisti si o sa votez si sper ca si mai multi romani din afara sa ajute tara sa voteze.
    Asta e, anul acesta probabil este cel mai greu si cel mai important pentru romani care vor alege ce? va intreb.

  6. Cuvintele „potrivite” erau : „securisti onorabili” si „premierul de exceptie”. Va reamintesc ca CNA-ul a lasat Nasul TV in must carry pentru ca A3 a depus o intampinare scrisa prin care avertiza ca ia contramasuri daca ii scot GSP TV-ul. Oricum la anul nu mai scapa nimeni. Pe de alta parte ar fi trebuit sa vedeti ce zicea la B1 aseara mr. Banciu :”ar trebui sa ramane in must carry numai primii zece ( ca B1 e pe 9), restul sunt niste „nimeni”.

  7. aici e clar atac la libertatea presei…e foarte grav..nu se pote asa ceva intr-o tara UE…sa bagi pumnul in gura fara nici cel mai mic argument doar pt ca deranjaza puterea??ROBERT deranjaza se vede clar,dar noi se pare ca dormin sau suntem inca amortiti de 24 de ani…puteti sa-mi spuneti si mie in ce directie merge aceasta tara???nu ma mira faptul ca in timp ce romanii din TRANSMISTRIA sunt jefuiti si linsati de separatistii sustinuti de PUTIN,dragul nostru prim ministru se duce la deschiderea olimpiadei,chiar si la un dineu cu PUTIN,doar e mai importanta o poza decit propriul sau popor…aceste personaje de la CNA,in frunte cu PONTA sunt penibile,sunt cancerul democratiei…ma scuzati pt limbaj dar sunt revoltat de ce vad.

  8. E strigător la cer ! Amendă dată pentru o realitate evidenta?
    ” asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică;” ???
    „Moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.” – Despre ce limbaj injurios si despre ce instigare la violentă a fost vorba in cele 2 emisiuni? S-a afirmat un adevăr evident ! ! CNA-ul ar trebui să dea in fiecare zi amendă postului TV – ” LATRINA 3 ” ,lui Gâdea si bădia Mircea.

Comentariile sunt închise.