Penitenciarele s-au transformat în adevărate ”biblioteci” în care deţinuţii de lux din România scriu volume întregi de ”lucrări ştiinţifice”, care le aduc zile de libertate.
În timp ce societatea civilă îi arată cu degetul pe profesorii universitari care le-au dat avizul, aceştia dau vină pe comisia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care atestă lucrările. În tot scandalul, un politician propune abrogarea articolului care prevede că deţinutului i se pot scădea 30 de zile din pedeapsa, după o lucrare ştiinţifică, potrivit stirileprotv.ro
270 de pagini are lucrarea lui Gigi Becali. Se numeşte „Steaua şi Becali” şi, după cum puteţi vedea, are în proporţie de 80 la sută fotografii. Sunt color şi unele ocupă o întrega pagină.
Caracterul ştiinţific nu este clar sau poate nu l-am descoperit noi. Becali explică în puţinele rânduri scrise:
„Dragă cititorule,
Spre aducere aminte, te las aici, în peste 270 de pagini, cu tot ce am făcut bun sau rău în aceşti 10 ani.”
Gigi Becali pare cel mai prolific scriitor de după gratii din lumea fotbalului. Pe rafturile bibliotecii Naţionale din Bucureşti se găsesc deja 4 din cărţile sale.
Pe locul doi ar fi George Copos cu 3 lucrări şi iată şi ultima creaţie a dinamovistului Cristian Borcea: „Am fost patronul unui vis, Dinamo Bucureşti”.
Lucrarea lui Borcea are 150 de pagini, e structurată pe 7 capitole şi are cel mult un caracter biografic. Fotografiile sunt nelipsite iar comentariile care le însoţesc, de-a dreptul savuroase. O poză din timpul liceului este însoţită de următorul text:
„Sunt, cum se spune în limbaj „de cartier”, băiat de asfalt.”
Sau: „Am crescut într-un bloc de pe stradă Buhuşi, din Macaralei şi, când eram mic, visam să mă fac miliţian. De aici a plecat şi pasiunea nebună pentru Dinamo.”
Despre el şi Dinamo, echipa de fotbal pe care o va iubi veşnic, vorbeşte de la început până la sfârşitul lucrării. Cercetarea ştiinţifică nu reiese de nicaieri.
Profesorul Viorel Cojocaru, cel care şi-a pus semnătură pe lucrările ştiinţifice scrise de Mihai Stoica, Gică Popescu şi Gigi Becali după gratii este de negăsit. Deşi este prima zi de la reluarea cursurilor la Univ de Ed. Fizică şi Sport, rectorul Cojocaru le-a transmis colegilor că va mai lipsi câteva zile.
Am încercat să înţelegem cum este posibil că biografiile unor patroni de fotbal să fie considerate lucrări ştiinţifice. Am aflat că de la momentul conceperii textului şi până când judecătorul reduce pedeaspă deţinutului cu până la 30 de zile pentru că a scris o lucrare ştiinţifică, nimeni nu se pronunţă în privinţa conţinutului.
Paşii sunt următorii: deţinutul vrea să scrie o lucrare. Cere o recomandare de la un profesor universitar care să îi confirme, atenţie, dacă tema aleasă poate fi una ştiinţifică. Rectorul Ion Marin, de exemplu, şi-a dat avizul petru 24 de lucrări ştiinţifice pentru deţinuţi.
Profesor Universitar Ion Marin: „M-au întrebat dacă eu am semnat acolo şi dacă confirm ce am scris. Ce am scris? Că tema care e propusă de deţinutul care vrea să scrie o carte e compatibilă cu o eventuală tema de cercetare. Nu trebuie să spun dacă omul în cauza ştie să scrie, are studiile necesare, dacă-l cunosc.”
Apoi, o comisie de muncă din penitenciar spune dacă deţinutul are unde să studieze şi să se documenteze pentru lucrare. După această aprobare, i se întocmeşte un program de studiu cu ore de acces la biblioteca. Ultima etapă, lucrarea trebuie publicată fie în paginile unei reviste ştiinţifice, fie la o editura acreditată.
Aşadar, nicăieri pe acest traseu urmat de un deţinut nu există o persoană autorizată care să verifice şi să certifice că lucrarea scrisă are un caracter ştiinţific. Şi paradoxal, legea spune că nu este nevoie de aşa ceva.