Deputatul Sebastian Ghiță s-a prezentat marți la sediul DNA Ploiești cu o cutie în care avea două bufnițe ornamentale pe care susține că le-a primit de la Laura Codruța Kovesi, conform b1.ro
Ghiță a declarat că a venit să-i înapoieze obiectele șefei DNA.
”Sunt două – reprezintă un simbol al prieteniei dintre noi doi. Kovesi îmi aducea bufnițe cadou. Într-o zi a venit la mine acasă cu bufnițele astea și acum vreau să i le dau înapoi. Dânsa știe dacă mi le-a adus cadou sau nu. Sunt convins ca nu o să-i pice bine gestul meu, dar asta simt eu, că trebuie sa-i dau bufnițele înapoi. O să le controleze procurorii”, a declarat Ghiță.
La intrarea în sediul instituției, bufnițele au fost înregistrate de un angajat DNA, vizibil amuzat de postura în care se afla.
Întrebat dacă a mai depus alte probe la Parchet, Ghiță a răspuns: ”Bufnițele, sigur nu le-am depus”.
Gestul lui Sebastian Ghiță vine după ce acesta a publicat duminică seară un mail neoficial, prin care comunica cu Kovesi despre cazul plagiatului. ”Cucuveaua mov” era adresa pe care se presupune că o folosea Kovesi.
Sebastian Ghiță s-a prezentat marți s-a DNA pentru a da declarații în dosarul Tony Blair, în care a fost plasat sub control judiciar.