VACAROIU - SENAT - PRESEDINTE

Plenul Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, cu cvasi-unanimitate, amendamentul PSD la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 35/2015 privind creşterile salariale în sistemul sanitar, amendament prin care salariile bugetarilor cresc cu 10%, anunţă euractiv.ro

319 deputați au votat ”pentru” și unul ”împotrivă”. Șapte deputați s-au abținut. Votul împotrivă i-a aparținut lui Remus Cernea, intrat în Parlament acum trei ani pe listele PSD.

Toți deputații „dreptei” (ai grupului PNL, n.r.) au votat propunerea social-democraților, cu excepția câtorva care nu au votat împotrivă, ci s-au abținut.

„Am ajuns la concluzia că votul pentru acest proiect este esențial. (…) Asteptăm un studiu de impact ulterior, care să arate în ce măsură este realizabilă această aplicare și în ce măsură va putea fi efectiv aplicată. Acest lucru va putea fi realizat de noul Guvern, care va fi învestit probabil săptămâna viitoare’, a spus liderul PNL Alina Gorghiu, după vot, la Parlament.

Camera este for decizional.

Amendamentul a fost depus de PSD după ce proiectul a fost votat de Senat.

El a fost adoptat, marți, de către comisiile de muncă şi sănătate ale Camerei Deputaţilor.

„PSD, prin deputatul Adrian Solomon, a venit cu un amendament privind creşterea cu 10% a salariilor în sistemul bugetar, de la 1 decembrie 2015 (…). I-am întrebat pe reprezentanţii ministerelor Muncii şi Finanţelor dacă această măsură este sustenabilă. Ministerul Muncii a spus că susţine amendamentul, iar Ministerul de Finanţe că nu poate susţine acest amendament, pentru că ar crea, pentru anul 2016, un deficit de cinci miliarde de lei, care ar putea fi acoperit fie cu tăieri, cu reduceri de la alte capitole de cheltuieli, fie prin prorogarea intrării în vigoare a unor măsuri de relaxare fiscală”, a declarat, pentru Mediafax, deputatul PNL Cristina Pocora, membru al Comisiei de muncă.

Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex”a precizat că această creştere se va aplica numai salariaţilor care nu au beneficiat de nicio majorare salarială pe parcursul anului 2015.

Potrivit sursei citate, vor beneficia de o majorare cu 10% a salariilor doar bugetarii din administraţia publică centrală şi locală, cei din siguranţa naţională, jandarmerie, poliţie, inspectorate pentru situaţii de urgenţă şi din unităţile de cultură şi teatru.

Rovana Plumb: Să nu mai avem abordări contabile. Va crește consumul 

Ministrul interimar al Muncii, Rovana Plumb, și-a exprimat speranța că această lege va fi pusă în aplicare și că nu va exista ”vreo intenție de amânare a implementării ei, așa cum s-a întâmplat din 2010 cu Legea salarizării personalului din sectorul  bugetar”, mai scrie euractiv.ro

Referitor la impactul bugetar, Plumb a spus: ”Impactul bugetar cu siguranță va fi prins în bugetul pe anul 2016, noi am lucrat indicativ pe acest impact bugetar (…) E vorba de un impact indicativ de 0,2% din PIB pentru toate aceste creșteri salariale”.

Întrebată din ce bani de la buget ar trebui să fie acoperite aceste creșteri, Rovana Plumb a fentat răspunsul: ”Cred că trebuie să punem stop unei abordări contabile. Această majorare de salarii înseamnă o creștere a puterii de cumpărare, ceea ce înseamnă o creștere a consumului, ceea ce înseamnă o creștere a producției, respectiv o creștere economică”.