Noul ministru al Economiei, Costin Borc, a povestit cum l-a cunoscut pe premierul Dacian Cioloş, în ziua în care acesta i-a propus să fie ministru. „Am ajuns ministru printr-un joc al întâmplării, aş putea spune aşa. M-a sunat domnul prim-ministru, vineri, 13. Poate pentru unii o zi de 13 este o zi nefastă, pentru mine a fost o zi foarte fastă”, destăinui Borc.
”Eram în fabrica noastră din Medgidia (compania CRH, care a cumpărat o parte din activele Lafarge şi Holcim). Ştiţi că am fost până acum două săptămâni eram director general al Lafarge România, mai apoi CRH România. Încercam să văd împreună cu colegii mei dacă tot ceea ce trebuie ca unul dintre proiectele pe care le avem acum să fie terminat cu bine până la sfârşitul anului şi, în jurul prânzului, mă sună cineva: «Bună ziua, domnul Borc?», «Da», «Puteţi vorbi?», «Da», «Sunt Dacian Cioloş şi aş vrea să vorbesc puţin cum dumneavoastră». Nu vă ascund că, fiind un fan al emisiunilor lui Buzdugan (n.r. – emisiunea „Farsele lui Buzdugan“) când eram mai tânăr, am avut o secundă de strângere, de ezitare, «De ce mă sună pe mine domnul Cioloş?»“, a povestit noul ministru al Economiei pentru adevărul.ro.
El a mai spus că i-a cerut premierului un timp de gândire privind propunerea făcută, înţelegând totodată timpul scurt în care Cioloş trebuia să anunţe componenţa Guvernului. „Am avut o discuţie foarte bună cu dânsul la telefon, i-am cerut puţin timp de gândire, înţelegând constrângerile dumnealui pentru că seja anunţase că o să anunţe Guvernul sâmbătă sau duminică. Ne-am văzut în seara aceea, a fost o întâlnire foarte foarte bună, cred că ne-am plăcut reciproc de prima dată şi am acceptat propunerea dumnealui de a face parte din echipa dânsului“, a spus Borc, conform adevărul.
Noul ministru al Economiei a spus că a fost pentru prima dată când a purtat o discuţie cu Cioloş şi, ulterior, a avut o întâlnire cu acesta. „Ştiam cine este domnul Cioloş, evident, reputaţia dumnealui este una foarte bună, dar nu ne cunoscuserăm niciodată“, a mai spus Borc.
Costin Grigore Borc a lucrat în ultimii 15 ani pentru producătorul de materiale de construcţii Lafarge, în România şi în alte ţări, şi este fostul şef de cancelarie al premierului Radu Vasile. Costin Borc a fost prima persoană nominalizată de Cioloş pentru postul de ministru. În vârstă de 50 de ani, Costin Grigore Borc este licenţiat al Universtităţii Politehnica din Bucureşti, în Inginerie Energetică (1989), obţinând ulterior o diplomă de master şi doctoratul la Universitatea din Wiscounsin Madison (1997 şi 2001). În cadrul acestei instituţii, a fost şi asistent universitar pentru o perioadă de cinci ani, între 1995 şi 2000. În perioada 1991 – 1994, Grigore Borc a fost asistent special al preşedeintelui PNŢCD, Corneliu Coposu şi, ulterior, între 1998 – 1999, Şeful Cancelariei Primului-Ministru Radu Vasile, în timpul mandatului de preşedinte al lui Emil Constantinescu.