Potrivit surselor HotNews.ro se iau in calcul la acest moment pentru portofoliile ministeriale urmatoarele nume, cu precizarea ca situatia e fluida iar lista nu e definitiva: Robert Cazanciuc sau Daniel Florea (primarul sectorului cinci) la ministerul justitiei, Gabriel Vlase la ministerul de interne, Georgian Pop la ministerul apararii, Marian Ciolacu la Dezvoltare, Bogdan Aurescu (in prezent consilier prezidential) la ministerul de externe, Sorin Campeanu (ALDE) la educatie, Daniel Constantin (ALDE) sau Paul Stanescu (PSD) la agricultura, Eugen Orlando Teodorovici la finante, Mihai Fifor la transporturi, Ionut Vulpescu la cultura, sanatatea ar reveni maghiarilor. La energie se vehiculeaza numele lui Iulian Iancu, (nume extrem de controversat), Rovana Plumb la Munca si Mihai Tudose la Economie, Sorin Grindeanu la Mediu (in caz ca portofoliul nu va trece la UDMR).
Vasile Dancu ar putea fi pastrat in functia de vicepremier. Toate aceste date si informatii reflecta fotografia momentului, cu precizarea ca nu avem la acest moment confirmari oficiale, altfel imposibil de obtinut. Liviu Dragnea inca se poate decide in acest zile daca accepta compromisul cu presedintele Iohannis sau se va lupta pe toate caile pentru a se instala in functia de premier, pentru a exercita puterea direct, fara intermediari, simtind ca i se cuvine dupa victoria categorica a PSD.