Teo Tiţa a publicat pe blogul său incentru.ro un interviu cu Tatiana Niculescu Bran, după ce aceasta a anunţat că va fi consilieră de comunicare şi purtătoare de cuvânt a preşedintelui Klaus Iohannis.
„O cunosc pe Tatiana Niculescu Bran din vremea în care conducea biroul de la Bucureşti al BBC World Service. Eu am lucrat doar câţiva ani acolo, ea mult mai mulţi. E unul din oamenii de la care am avut de învăţat. Despre jurnalism şi nu numai.
După ce guvernul britanic a închis secţia română a BBC, Tatiana a ales să nu îşi continue cariera de jurnalist. A pierdut jurnalismul dar a câştigat literatura. Cărţile ei sunt citite, puse în scenă şi adaptate pentru film. Andrei Şerban şi Cristian Mungiu sunt printre cei care au folosit romanele Tatianei drept sursă de inspiraţie.
Azi, Tatiana Niculescu Bran a anunţat că va fi consilieră de comunicare şi purtătoare de cuvânt a preşedintelui Klaus Iohannis.
Mai jos prezint un foarte scurt interviu pe care mi l-a dat la puţin timp după ce vestea a devenit publică:
Povesteşte-mi despre cum s-a luat decizia. Era discutată de dinainte de campanie sau propunerea a fost o surpriză şi pentru tine?
A fost pentru prima dată în viața mea când m-am implicat într-o campanie electorală și m-am implicat în mod cu totul independent pentru că am crezut și cred că alegerea lui Iohannis în funcția de Președinte e o șansă istorică pentru noi toți. Implicarea mea a constat în scrierea de articole de opinie pe fb și în presă. După 16 noiembrie, am crezut că mă pot întoarce liniștită la proiectele mele literare. Începusem deja o nouă carte pentru care mă documentasem timp de vreo doi ani. Președintele ales mi-a propus însă să-i devin purtător de cuvânt și așa se face că am hotărât să mai amân puțin cartea cu pricina.
A fost ideea preşedintelui? Cum te-a convins?
Da, a fost ideea președintelui și nu a trebuit să mă convingă în niciun fel. Este un om în care am avut încredere de la început, pe care îl admir și, când mi-a dat termen de gândire o săptămână, îndoielile mele erau legate de mine, nu de el.
Îl cunoşteai pe preşedinte de mai multă vreme?
L-am cunoscut pe Președinte acum o săptămână, când m-a chemat la sediul PNL, să-mi propună să-i devin purtător de cuvânt.
Purtătorii de cuvânt ai preşedintelui au fost în ultimii ani prezenţe mai degrabă discrete. Cum va fi purtătoarea de cuvânt Tatiana Niculescu-Bran?
Pentru mine, instituția purtătorului de cuvânt e mai puțin o funcție, cât o meserie și sper s-o fac bine. Nu mă duc la Cotroceni atât pentru Președinte care nu are neapărat nevoie de mine ca să fie un președinte bun, dar mă duc pentru colegii mei din presă. Pe ei, a căror viață o cunosc foarte bine, aș vrea să-i ajut să aibă știri la timp, adevărate, și să se simtă respectați și prețuiți. Mi-ar plăcea să contribui cumva la restaurarea demnității presei și a jurnaliștilor.
Experienţa ta jurnalistică e greu de contestat. Dar peisajul media al ultimilor ani a cunoscut excese inimaginabile cărora le-a căzut uneori victimă şi preşedintele României. Sigur, era alt preşedinte dar nu e chiar greu de închipui că şi dl Iohannis va avea parte de întâmplări asemănătoare. Eşti pregătită le să faci faţă?
Nu mai sunt la vârsta naivităților, nici a iluziilor. Știu bine cu cine și cu ce am a face, dar cred că buna credință, respectul față de oameni și profesionalismul pot face minuni chiar și acolo unde s-ar părea că nu mai există nicio șansă de comunicare”.
Interviul integral îl citiţi aici: incentru.ro