Peste zece mii de persoane au participat astăzi la un marș cu steaguri tricolore și mesaje de unitate națională pe străzile Chișinăului.

Inițiativa aparține platformei civice „Acțiunea 2012” și se dorește a fi un semnal pentru clasa politică și cetățenii din Republica Moldova și România, precum și pentru comunitatea internațională, că „reunificarea Republicii Moldova și a României este deja un proces ireversibil prin numărul mare de persoane care își doresc acest lucru”.

Reprezentanții Acțiunea 2012 susțin că acest fapt este demonstrat și de recentul sondaj organizat dincolo de Prut potrivit căruia aproape 90% dintre români își doresc Unirea.


prin amabilitatea Privesc.EU

Marșul Unirii este organizat de Platforma Civică „Acțiunea 2012”, o coaliție de peste 30 de organizații non-guvernamentale și grupuri de inițiativă din România, Republica Moldova, alte țări europene și din Statele Unite ale Americii, care susțin unirea Republicii Moldova cu România și militează pentru realizarea obiectivului generațiilor trecute, prezente și viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiași stat.

Participanții la Marșul Unirii au anunțat că se vor întruni la Academia de Științe a Moldovei. De acolo vor porni pe strada Ismail până la strada Alexei Mateevici. Ei își vor continua parcursul pe strada Anton Crihan până la Teatrul de Vară din Parcul Valea Morilor care este punctul de destinație finală. În același timp, reprezentanții partidului Patrioții Moldovei și-au anunțat decizia de a contramanda manifestația care urma să se desfășoare astăzi în Scuarul Sindicatelor. Liderul formațiunii, Mihail Garbuz, a spus, însă, că va manifesta în centrul Capitalei, în calitate de cetățean al Moldovei. El a mai spus că acolo se vor aduna mai mulți simpatizanți ai partidului său.

Recent, directorul interimar al Serviciului Informații și Securitate, Valentin Dediu, declara la un post privat de televiziune din Chișinău că în spatele evenimentelor de astăzi sunt implicate forțe din afara țării. În același timp, Ministerul de Interne a dat asigurări că poliția este pregătită să împiedice eventualele confruntări între dintre unioniști și simpatizanții Partidului „Patrioții Moldovei”. Oamenii legii promit că în asigurarea ordinii publice vor fi implicate forțe capabile să supravegheze până la 20 de mii de manifestanți, fără să precizeze cifra exactă a polițiștilor care vor fi dislocați pe teren. MAI execută astfel ordinul prim-ministrului, care a cerut instituțiilor de drept să întreprindă acțiuni de prevenire a eventualelor violențe. Totodată, Vlad Filat s-a adresat cetățenilor să nu participe la evenimentul de astăzi. Atât comuniștii, cât și socialiștii, au cerut Primăriei să interzică desfășurarea Marșului Unirii.

[simple_slideshow auto_advance=”1″ transition=”scrollLeft” auto_advance_speed=”5000″]
sursa foto: Jurnal de Chișinău

„Platforma Civică “Acțiunea 2012″ cheamă toate forțele pro-unioniste din Republica Moldova să se alăture Marșului unionist de pe 16 septembrie. Să ieșim împreună pe străzile Chișinăului pentru a demonstra că suntem din ce ce în ce mai mulți, din ce în ce mai puternici, din ce în ce mai uniți!
Având în vedere incidentele de la Marșurile organizate vara aceasta la Cahul și Bălți, facem un apel către Ministerul de Interne să ne asigure integritatea fizică, dreptul la liberă exprimare și pluralismul opiniilor. Sperăm că pe 16 septembrie nu vom mai avea parte de scene în care comuniștii și aliații acestora să instige la ură și violență, să atace cu ouă, pietre și petarde atât participanții la Marș, cât și jurnaliștii ce reflectă evenimentul, punând iarăși sub semnul întrebării democrația și statul de drept din Republica Moldova.
Platforma civică “Acțiunea 2012” a militat întotdeauna pașnic pentru drepturile europene ale basarabenilor, pentru unitatea acestui teritoriu și extinderea sa prin Unirea cu România, aleasă prin voință populară, spre deosebire de comuniști care au optat pentru subminarea statului, mafiotizarea acestuia și dezintegrare teritorială”
, se arată în comunicatul semnat de Acțiunea 2012.

10 COMENTARII

  1. Toate aceste mitinguri,marsuri au un obiectiv.La fel si vizita doamnei Merkel.
    Ceva se intampla peste Prut…pluteste in aer…
    Doamne ajuta!

  2. Pucistii nostri au ratat demiterea sustinatorului UNIRII Moldovei cu Tara!
    Frati moldoveni,
    Presedintele Traian Basescu este si va fi si Presedintele vostru!

  3. Si un juramant ne leaga
    Tara noastra nu.i intreaga !

    Unire.

    Chisinau si Bucuresti
    Doua inimi Romanesti !

  4. Citind materialul ,vizionand clipul m-au trecut fiorii, mi-au dat lacrimile, am simtit romaneste cu fratii de peste Prut !

  5. noi romanii adevarati vrem unirea .romania e moldova,moldova e romania.
    -nasule am vrea o emisiune pe aceast subiect.televiziunile romane nu vb deloc despre acest subiect.noi intelegem ca la nivel inalt e deranj mare insae abosolut necesar sa vb despre toata romania .adica si desopre moldova.
    TRAIASCA UNIREA .

  6. Toate se fac la timpul lor. Unirea Germaniei, a deschis usa, Moldova nu era pregatita, acum unirea e iminenta, dar, exista un mare dar….
    La vrem sa ne unim cu tara, problema e: Tara ne vrea? Intrarea Moldovei in Europa, ar facilita unirea, dar intrarea in Europa prin unirea Moldovei cu Romania, implica trulburari ale intereselor nebanuite. Framantarile din Rusia, sunt totusi un bun prilej de unire, dar ar trebuie sa se manifesta acelasi interes din ambele parti. Ramane de vazut daca romanii stiu sa foloseasca momentul oportun.

  7. mi se pare corect ,si eu sint de acord cu unirea MOLDOVEI cu ROMANIA ,face parte din ea ,si afacut parte din ROMANIA,trebuie sa o luam inapoi. ; Nu va lasati fratilor :

Comentariile sunt închise.